Reglementare tehnică din 15 februarie 2005

1.3.Standardele de referință pentru instalațiile și echipamentele electrice din zonele cu pericol de explozie sunt prezentate în anexa nr. 1.

01.02.2006Punctul 1.3. din Punctul 1. a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

1.4.Normativul nu cuprinde reglementari privind securitatea instalațiilor la alte surse de aprindere decat cele asociate instalațiilor electrice și se bazeaza pe ipoteza ca acestea sunt executate, verificate și intretinute în conformitate cu caracteristicile specificate.

1.5.Normativul urmareste asigurarea din punct de vedere calitativ a nivelurilor minime de performanță, conform Legilor nr. 90/1996 și nr. 10/1995 referitoare la cerințele de calitate pentru constructii:

–rezistenta și stabilitate;

–siguranța în exploatare;

–siguranța la foc;

–igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protectia mediului;

–izolatie termica, hidrofuga și economie de energie;

–protectia împotriva zgomotului.

2.Terminologie

Standardele de referință pentru definițiile corespunzătoare termenilor folosiți în prezentul normativ sunt SR CEI 50 (426) sau standardele conexe prezentate în anexa nr. 1.

01.02.2006Partea introductivă a Punctului 2. a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

2.1.Aparatură electrică pentru atmosfere explozive

Aparatură electrică protejată la explozie.

Echipamente pentru locuri periculoase.

Aparatură electrică executată în așa fel încât să nu producă, în condițiile specificate, aprinderea atmosferei explozive înconjurătoare.

Pentru aparatura electrică utilizată în atmosfere explozive gazoase, standardul de referință este SR CEI 60079 (standard pe părți) și, unde există, SR EN 60079 (standard pe părți).

01.02.2006Punctul 2.1. din Punctul 2. a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

2.2.Aparatura simpla

Componenta electrica sau combinație de componente cu construcție simpla și cu parametri electrici bine definiti, care este compatibila cu securitatea intrinseca a circuitului în care este utilizata. Se considera aparatura simpla urmatoarele aparaturi:

a)componente pasive, de exemplu conductoare, cutii de jonctiune, rezistoare și dispozitive semiconductoare simple;

b)componente de inmagazinare a energiei, cu parametri bine definiti, de exemplu condensatoare sau bobine de inductanta, ale caror valori sunt luate în considerare atunci când se determina securitatea intregului sistem;

c)surse generatoare de energie, de exemplu termocuple și celule fotoelectrice, care nu genereaza mai mult de 1,5 V, 100 mA și 25 mW. Toate inductantele sau capacitatile prezente în aceste componente generatoare de energie sunt luate în considerare conform punctului b).

2.3.Aparatura electrica asociata

Aparatura electrica în care circuitele sau părți din circuite nu sunt obligatoriu cu securitate intrinseca, dar care conțin circuite care pot afecta securitatea circuitelor cu securitate intrinseca asociate.

2.4.Tip de protecție (al unei aparaturi electrice pentru atmosfere explozive) Măsuri specifice aplicate aparaturii electrice pentru a evita aprinderea unei atmosfere explozive inconjuratoare de către o astfel de aparatura.

2.5.Grupă (a unei aparaturi electrice pentru atmosfere explozive)

Clasificare a aparaturii electrice în funcție de atmosfera explozivă pentru care este prevăzută să fie utilizată.

Se definesc două grupe:

Grupa I - aparatura electrică destinată pentru mine grizutoase;

Grupa II - care poate fi divizată în subgrupe, cuprinzând aparatura electrică destinată pentru toate locurile cu o altă atmosferă explozivă decât minele grizutoase.

Standardul de referință este CEI 60079 - standard pe părți.

01.02.2006Punctul 2.5. din Punctul 2. a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

2.6.Clasa de temperatura (a unei aparaturi electrice pentru atmosfere explozive)

Clasificare a aparaturii electrice pentru atmosfere explozive din punctul de vedere al temperaturii sale maxime de suprafața.

2.7.Temperatură maximă de suprafață

Temperatura cea mai ridicată atinsă în serviciu, în cele mai defavorabile condiții de funcționare, în cadrul condițiilor normale ale aparaturii electrice, de orice parte sau orice suprafață a aparaturii care poate produce aprinderea atmosferei explozive înconjurătoare. Condițiile de funcționare cele mai defavorabile includ suprasarcini recunoscute și orice condiție de defect. Se recomandă utilizarea standardului specific pentru tipul de protecție implicat.

01.02.2006Punctul 2.7. din Punctul 2. a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

2.8.Temperatură de aprindere a unei atmosfere explozive gazoase

Temperatura cea mai scăzută a unei suprafețe încălzite la care, în condițiile specificate, apare aprinderea unei substanțe inflamabile sub formă de amestec de gaz sau vapori în aer.

Pentru determinarea acestei temperaturi se recomandă utilizarea CEI 60079-4.

01.02.2006Punctul 2.8. din Punctul 2. a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

2.9.Temperatura de aprindere a unui strat de praf

Temperatura minima a unei suprafete calde la care aprinderea se produce într-un strat de praf, de grosime data, depus pe aceasta suprafața calda.

2.10.Temperatura de aprindere a unui nor de praf

Temperatura minima a peretelui interior cald al unui cuptor în care se produce aprinderea în aer a unui nor de praf.

2.11.Functionare normala

Functionarea aparaturii din punct de vedere electric și mecanic conform prescriptiilor de proiectare și utilizare, în limitele specificate de producător.

Limitele specificate de producător pot include condiții de functionare de durata, cum ar fi rotoare blocate, lampi arse și suprasarcini.

2.12.Explozie (a unei atmosfere explozive)

Cresterea brusca a presiunii și temperaturii, datorata oxidarii sau altei reactii exoterme.

2.13.Atmosfera exploziva gazoasa

Amestec cu aerul, în condiții atmosferice normale, a substanțelor inflamabile sub forma de gaz, vapori sau ceata în care, după aprindere, combustia se propaga în ansamblul amestecului neconsumat.

2.14.Atmosfera exploziva cu praf

Amestec cu aerul, în condiții atmosferice normale, a substanțelor inflamabile sub forma de praf sau fibre în care, după aprindere, combustia se propaga în ansamblul amestecului neconsumat.

2.15.Arie periculoasa (datorata atmosferelor explozive gazoase)

Arie în care exista sau ar putea să fie prezenta o atmosfera exploziva gazoasa în asemenea cantitati încât sa necesite precautii speciale pentru construcția, instalarea și utilizarea aparaturii electrice.

2.16.Arie periculoasa (de praf)

Arie în care praful combustibil sub forma de nor sau de strat este, sau poate fi anticipat să fie prezent în asemenea cantitati încât sa necesite măsuri speciale pentru construcția și utilizarea aparaturii electrice, pentru a preveni aprinderea unui amestec exploziv de praf/aer sau a unui strat de praf combustibil.

2.17.Arie nepericuloasa (datorata atmosferelor explozive gazoase)

Arie în care nu poate fi prezenta o atmosfera exploziva gazoasa sau cu praf combustibil în asemenea cantitati încât sa necesite precautii speciale pentru construcția, instalarea și utilizarea aparaturii electrice.

2.18.Arie nepericuloasa (de praf)

Arie în care praful combustibil nu este prezent în cantitate suficienta pentru a permite formarea unor amestecuri explozive semnificative de praf/aer și/sau a unor straturi de praf combustibil.

2.19.Zona 0

Arie în care este prezenta în permanenta, sau pe perioade lungi de timp, o atmosfera exploziva gazoasa.

2.20.Zona 1

Arie în care este probabila aparitia unei atmosfere explozive gazoase în timpul funcționarii normale.

2.21.Zona 2

Arie în care nu este probabila aparitia unei atmosfere explozive gazoase la functionarea normala și, dacă totusi apare, este probabil ca aceasta să se intample numai rareori și doar pentru o perioadă scurta de timp.

Se pot obtine indicatii privind frecventa de aparitie și durata din codurile proprii anumitor industrii sau aplicații.

2.22.Zona 20

Arie în care praful combustibil, sub forma de nor, este prezent în permanenta sau în mod frecvent în cantitate suficienta pentru a produce o concentrație exploziva de praf combustibil în amestec cu aerul, și/sau în care stratul de praf se poate forma cu o grosime excesiva și necontrolata în timpul funcționarii normale.

Aceasta se poate intampla în interiorul unui spatiu limitat pentru praf în care praful poate forma amestecuri explozive, în mod frecvent sau perioade lungi. Aceasta apare tipic în interiorul echipamentului.

2.23.Zona 21

Arie neclasificata ca zona 20, în care, în timpul funcționarii normale, praf combustibil sub forma de nor este probabil să apară în cantitate suficienta pentru a fi capabil sa produca o concentrație exploziva în amestec cu aerul.

Aceasta zona poate cuprinde, între altele, imediata vecinatate a punctelor de alimentare sau de evacuare a produselor pulverulente și arii în care se formeaza straturi de praf și este probabil ca în timpul funcționarii normale sa genereze o concentrație exploziva de praf combustibil în amestec cu aerul.

2.24.Zona 22

Arie neclasificata ca zona 21, în care nori de praf se pot produce rar și se mentin perioade scurte sau în care acumularile sau straturile de praf combustibil pot fi prezente în condiții anormale și pot genera amestecuri explozive de praf în aer. Atunci când înlăturarea acumularilor sau straturilor de praf nu poate fi asigurata, datorita condițiilor anormale, aceasta arie se clasifica zona 21.

Aceasta zona poate cuprinde, între altele, arii din apropierea unui echipament care contine praf ce poate scapa prin scurgeri și poate forma depozite (sali de concasare, de exemplu, în care praful poate scapa de la concasare și se poate depune).

2.25.Sursa de degajare

Punct sau loc de la care este probabil să se degaje în atmosfera un gaz inflamabil, vapori inflamabili sau lichid inflamabil, astfel încât să se poată forma o atmosfera exploziva gazoasa.

2.26.Sursa de degajare a prafului

Punct sau loc de la care praful combustibil poate fi eliberat sau se poate involbura, astfel încât să se poată forma un amestec exploziv de praf/aer. În functie de circumstanțe, nu toate sursele de degajare produc neaparat un amestec exploziv de praf/aer. Trebuie totusi să se tina seama de faptul ca o sursa de degajare permanenta mica sau diluata poate să produca în timp un strat de praf potențial periculos.

2.27.Limita inferioara exploziva LEL (abreviere)

Concentrație de gaz, vapori sau ceturi inflamabile, în aer până la care nu se formeaza o atmosfera exploziva gazoasa.

2.28.Limita superioara exploziva UEL (abreviere)

Concentrație de gaz, vapori sau ceturi inflamabile în aer deasupra careia nu se formeaza o atmosfera exploziva gazoasa.

2.29.Durata t(E) (pentru aparaturi electrice cu securitate marita)

Timpul considerat pentru infasurari de curent alternativ, supuse la curentul de pornire I(A), care se incalzesc de la temperatura atinsa în serviciu nominal, la temperatura ambianta maxima, până la temperatura limita.

2.30.Inel de etansare

Inel folosit într-un dispozitiv de intrare al unui cablu sau unei conducte pentru a asigura etanseitatea dintre dispozitivul de intrare și cablu sau conducta.

2.31.Gaz protector

Gaz utilizat pentru menținerea presurizarii sau pentru diluarea gazului sau vaporilor inflamabili la o concentrație mult sub limita cea mai scazuta de explozie (limita inferioara de explozie).

Gazul protector poate fi aer, azot sau orice alt gaz neinflamabil sau un amestec de asemenea gaze.

2.32.Purjare

Operatia de trecere a unei cantitati de gaz protector printr-o camera și conductele asociate pentru a reduce orice concentrație de gaze sau vapori inflamabili la un nivel de securitate.

2.33.Tensiune alternativa sau continua efectiva maxima [U(m)]

Tensiune maxima care se poate aplica la echipamentele de racordare fără securitate intrinseca ale aparaturii asociate fără a invalida securitatea intrinseca.

2.34.Tensiune de intrare maxima [U(i)]

Tensiunea maxima (de vârf alternativa sau continua) care se poate aplica la elementele de racordare pentru circuitele cu securitate intrinseca, fără a invalida securitatea intrinseca.

2.35.Tensiune de iesire maxima [U(o)]

Tensiunea de iesire maxima (de vârf alternativa sau continua) dintr-un circuit cu securitate intrinseca ce poate să apară în condițiile de circuit deschis la elementele de conexiune ale aparaturii, indiferent de tensiunea aplicata, până la tensiunea maxima, inclusiv U(m) și U(i).

În cazul în care exista mai multe tensiuni aplicate, tensiunea de iesire maxima este determinata de cea mai defavorabila combinație a tensiunilor aplicate.

2.36.Curent de intrare maxim [I(i)]

Curentul maxim (de vârf, alternativ sau continuu) care se poate aplica la elementele de racordare pentru circuite cu securitate intrinseca, fără a invalida securitatea intrinseca.

2.37.Curent de iesire maxim [I(o)]

Curentul maxim (de vârf, alternativ sau continuu) într-un circuit cu securitate intrinseca, ce se poate obtine la nivelul elementelor de racordare ale aparaturii.

2.38.Putere de intrare maxima [P(i)]

Puterea de intrare maxima într-un circuit cu securitate intrinseca ce poate fi disipata intr-o aparatura, dacă aceasta este conectata la o sursa externa, fără a invalida securitatea intrinseca.

2.39.Putere de iesire maxima [P(o)]

Puterea electrica maxima ce se poate obtine într-un circuit cu securitate intrinseca al aparaturii.

2.40.Capacitatea interna maxima [C(i)]

Capacitatea interna echivalenta totala a aparaturii care se considera ca apare la nivelul elementelor de racordare ale aparaturii.

2.41.Capacitate externa maxima [C(o)]

Capacitatea maxima într-un circuit cu securitate intrinseca ce se poate conecta la elementele de racordare ale aparaturii, fără a invalida securitatea intrinseca.

2.42.Inductanta interna maxima [L(i)]

Inductanta interna echivalenta totala a aparaturii care se considera ca apare la nivelul elementelor de conexiune ale aparaturii.

2.43.Inductanta externa maxima [L(o)]

Valoarea maxima a inductantei într-un circuit cu securitate intrinseca ce se poate conecta la elementele de racordare ale aparaturii, fără a invalida securitatea intrinseca.

2.44.Raport între inductanta interna maxima și rezistenta [L(i)/R(i)]

Raportul dintre inductanta [L(i)] și rezistenta [R(i)] care se considera ca apar la elementele de racordare externe ale aparaturii electrice.

2.45.Raport între inductanta externa maxima și rezistenta [L(o)/R(o)]

Raportul dintre inductanta [L(o)] și rezistenta [R(o)] ale circuitelor externe conectate la elementele de racordare ale aparaturii electrice, fără a invalida securitatea intrinseca.

2.46.Praf conductor

Praf cu rezistivitatea electrica egala sau mai mica de 10^3 ohm m

*)Mărimile definite la 2.33 - 2.46 sunt parametri ai protecției cu securitate intrinsecă.

Partea I INSTALATII ELECTRICE IN ARII PERICULOASE CU VAPORI ȘI GAZE INFLAMABILE3. Clasificarea ariilor periculoase3.1. Clasificarea ariilor periculoase are ca obiect analizarea și clasificarea locurilor în care, prin natura procesului tehnologic, se produc, se prelucreaza sau manipuleaza substante care, împreună cu aerul, pot forma amestecuri explozive, în scopul alegerii corecte a echipamentului electric ce urmeaza a fi instalat în aceste arii.

3.2.Ariile periculoase se clasifica functie de proprietățile vaporilor și gazelor inflamabile care pot fi prezente precum și de probabilitatea aparitiei unei atmosfere explozive.

3.3.Evaluarea probabilitatii aparitiei unei atmosfere explozive necesita examinarea fiecarui utilaj tehnologic care contine materiale inflamabile ce ar putea constitui o sursa de degajare.

Nu trebuie luate în calcul la aceasta evaluare avariile imprevizibile legate de operații gresite, nerespectarea tehnologiei, materiale necorespunzatoare calitativ (de ex. spargerea unui rezervor, ruperea unei conducte, etc.).

Atunci când exista dubii sau elemente greu de evaluat, trebuie să se ia în consideratie probabilitatea cea mai mare privind aparitia unei atmosfere explozive.

3.4.Planurile de clasificare a ariilor periculoase (planuri de zonare) trebuie reexaminate și reactualizate de fiecare data când se produc modificari la utilaje, instalații sau la procedurile de exploatare a acestora.

3.5.Procedura de clasificare a ariilor periculoase cu vapori și gaze inflamabile trebuie să determine:

a)sursa de degajare și gradul acesteia

Fiecare utilaj sau element de instalație (pompă, vană, flanșă, conductă, rezervor etc.) trebuie considerat ca o sursă potențială de degajare a materialelor inflamabile, dacă există posibilitatea ca acestea să fie eliberate în atmosferă.

Conductele sudate, fără flanșe, vane sau alte fitinguri, nu se consideră surse de degajare.

Gradul de degajare (continuu, primar sau secundar) se determină luând în considerare frecvența și durata probabilă a degajării. Standardul de referință pentru definirea gradului de degajare este SR EN 60079-10.

b)tipul zonei - în funcție de gradul de degajare și de ventilare.

O degajare de grad continuu conduce în mod normal la o zonă 0, o degajare de grad primar, la o zonă 1 și o degajare de grad secundar, la o zonă 2.

c)întinderea zonei depinde atât de proprietățile substanțelor inflamabile, cât și de caracteristicile procesului de producție.

În principal trebuie să se ia în considerare:

–debitul de degajare a gazelor;

–limita inferioară de explozie a acestora (LEL);

–ventilarea;

–densitatea relativă a gazelor sau a vaporilor în raport cu aerul;

–condițiile locale (topografie, condiții climatice etc.).

Întinderea zonei poate fi limitată, în funcție de amplasarea sursei de degajare, prin:

–bariere materiale (pereți);

–menținerea unei presiuni în încăperile adiacente;

–purjarea în încăperile adiacente a unui debit de aer corespunzător pentru a asigura evacuarea gazelor și a vaporilor inflamabili.

Standardul de referință pentru ordinul de mărime al zonelor este SR EN 60079-10 - anexa C.

Pentru utilizarea practică a exemplelor date în acest standard se recomandă luarea în considerare a particularităților fiecărui caz în parte.

01.02.2006Punctul 3.5. din Punctul 3., Partea I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

3.6.Exemple de surse de degajarea) surse de grad continuu:

–suprafața unui lichid inflamabil dintr-un rezervor cu capac fix, cu ventilare permanenta spre atmosfera;

–suprafața unui lichid inflamabil deschis permanent în atmosfera.

b)surse de grad primar:

–garnituri de pompe, compresoare sau supape, dacă în timpul funcționarii normale este probabila o degajare de gaz sau lichid inflamabil;

–puncte de prelevare a probelor de unde în timpul funcționarii normale se poate degaja material inflamabil;

–supape de descarcare, guri de ventilare etc. de la care se poate degaja material inflamabil în functionare normala.

c)surse de grad secundar:

–garnituri de pompe, compresoare sau supape, unde nu se poate degaja material inflamabil în functionare normala;

–flanse, garnituri de etansare și racorduri de tevi unde nu sunt de asteptat degajari în functionare normala;

–puncte de prelevare a probelor de unde, în timpul funcționarii normale, nu sunt de asteptat degajari.

Deschiderile dintre arii trebuie considerate, de asemenea, surse de degajare al caror grad depinde de tipul zonei adiacente, de durata și frecventa deschiderilor, de eficienta etansarii, etc.

3.7.Exemple de definire a zonelor

Zona 0 cuprinde, în esenta, interiorul rezervoarelor sau aparatelor (evaporatoare, vase de reactie, etc.)

Drept zona 1 se pot clasifica:

–aria adiacenta zonei 0;

–imprejurul gurilor de alimentare;

–locurile unde se transfera lichide volatile dintr-un rezervor în altul;

–încăperi de pompe/compresoare ventilate inadecvat;

–imprejurul punctelor de preluare a probelor;

–imprejurul unor garnituri de pompe, compresoare sau supape insuficient etanse;

–vecinatatea operațiilor de vopsitorie, unde se folosesc solventi volatili inflamabili;

–imprejurul supapelor de descarcare sau gurilor de ventilare.

Zona 2 cuprinde:

–fluide inflamabile transportate în sisteme închise din care nu pot scapa decat accidental sau în cazul unor operari gresite;

–ariile în care, în mod normal, este evitata formarea unor concentratii explozive de vapori sau gaze prin ventilare mecanica; dar care pot deveni periculoase datorita intreruperii acesteia;

–ariile adiacente zonei 1, în care gaze sau vapori inflamabili pot scapa ocazional cu excepția cazului în care patrunderea e oprita de o ventilare mecanica corespunzătoare, ce asigura o suprapresiune de aer curat și sunt luate măsuri pentru a se evita oprirea acesteia.

4.Aparatura electrica pentru arii periculoase4.1. Pericole de aprindere a amestecurilor explozive provenind de la aparatura electrica4.1.1. Scanteia electrica

Riscul principal de aprindere a amestecurilor explozive se datorează scanteilor ce apar la deschiderea unui circuit inductiv (toate circuitele conținând bobine sau infasurari - motoare electrice, intreruptoare, contactoare, relee, etc.). Energia acestora este importanța chiar la tensiuni reduse și este, în general suficienta pentru a aprinde un amestec exploziv.

În cazul scurtcircuitelor, energia arcului electric are o intensitate și o durată mult mai mari decat energia scanteilor datorate comutatiei.

Este necesar să fie folosite fie echipamente care nu produc scantei electrice, fie echipamente ale caror scantei nu au efecte asupra atmosferei potențial explozive.

4.1.2.Încălzirea suprafetei aparaturii

Pierderile de energie prin efect Joule conduc la încălzirea conductoarelor electrice active și, prin conductie termica, la încălzirea carcasei externe și a bornelor de conexiune.

Acest efect este amplificat în cazul suprasarcinilor și scurtcircuitelor.

Trebuie ca temperatura atinsa de carcasa sa ramana în limite admisibile, ținând seama de substantele inflamabile din zona în care este amplasata aparatura.

4.2.Clasificarea aparaturii electrice în execuție antiexploziva4.2.1. Aparatura în execuție antiexploziva se clasifica în doua grupe, în functie de destinatie:

–Grupa I - Aparatura pentru mine grizutoase;

–Grupa II - Aparatura pentru alte locuri decat minele grizutoase.

Standardul de referința este SR EN 50014.

Aparatura din grupa II se imparte, functie de caracteristicile atmosferei explozive pentru care este destinata, în trei subgrupe de explozie: IIA, IIB, IIC.

Importanța riscului de explozie crește de la subgrupa IIA la IIC. Aceasta înseamnă ca aparatura din subgrupa IIB poate fi folosita în aplicații ce necesita aparatura IIA, respectiv aparatura din subgrupa IIC poate fi folosita în aplicații ce necesita aparatura din subgrupele IIB sau IIA.

În Anexa 4 se prezinta clasificarea în subgrupe de explozie a celor mai uzuale gaze inflamabile.

4.2.2.Gazele și vaporii se impart în clase de temperatura după temperatura lor de aprindere. De aici rezultă o clasificare a aparaturii în șase clase de temperatura (T1

T6), după temperaturile maxime de suprafața atinse în functionare.

Temperatura maxima de suprafața este temperatura cea mai ridicata atinsa în serviciu în condițiile cele mai defavorabile (dar în limitele tolerantelor recunoscute) pe oricare parte sau suprafața a unei aparaturi electrice susceptibile de a provoca o aprindere a atmosferei explozive inconjuratoare.

Temperatura maxima de suprafața a aparaturii trebuie să fie inferioara temperaturii minime de autoaprindere a amestecului exploziv considerat.

Aceasta clasificare permite folosirea mai economica a aparaturii protejate antiex.

Temperatura ambianta de referința este cuprinsa între -20°C și +40°C.

Poate fi admisa o temperatura ambianta diferita, dacă aceasta este specificata de constructor și marcată suplimentar.

Tabelul 4.1 Relația dintre clasa de temperatura și temperatura de aprindere!Imagine

Tabelul 4.2 Relația dintre grupa de explozie a gazelor și subgrupa de aparatura

Aparatura antiex trebuie marcată corespunzător pentru a se putea constata ca este conceputa pentru functionare în zone Ex. Marcarea trebuie să conțină:

–numele constructorului;

–tipul;

–simbolul Ex;

–sigla modului de protecție (d, e, p, q, ia sau ib, o, m);

–simbolul subgrupei aparaturii (IIA, IIB sau IIC);

–clasa de temperatura;

–denumirea laboratorului de incercare și referința de certificat;

–alte date suplimentare, dacă este cazul.

4.3.Tipuri de protecție antiexploziva4.3.1. Protectia antideflagranta "d"

Capsularea antideflagranta este un tip de protecție a aparaturii în care părțile care pot aprinde atmosfera exploziva sunt situate intr-o capsulare ce poate suporta presiunea dezvoltata pe durata exploziei interioare a unui amestec exploziv și care previne transmiterea exploziei la atmosfera exploziva ce inconjoara capsularea.

Capsularile antideflagrante se clasifica pe baza interstitiului experimental maxim de securitate (MESG), care este interstitiul maxim al unei imbinari de 25 mm prin care se împiedica orice transmitere a exploziei din 10 încercări succesive. MESG este definit în functie de fiecare tip de gaz.

Cele trei subgrupe de explozie corespund unor valori descrescatoare ale MESG.

Conceptia antideflagranta nu este prin ea insasi un criteriu de etanseitate, de aceea este necesar a se verifica dacă gradul de protecție al capsularii este corespunzător, pentru a se evita intrarea lichidelor sau prafului.

În acest scop se folosesc garnituri de etansare din material compresibil sau elastic care, însă, trebuie utilizate suplimentar și nu incluse în imbinarea antideflagranta.

Modul de protecție "d" este foarte eficace și se aplică la toata aparatura electrica: echipamente statice, aparatura de comutatie și de comanda, masini electrice rotative, tablouri de distribuție, corpuri de iluminat și alte echipamente sau aparate care produc scantei în functionare.

4.3.2.Protecția tip securitate mărită «e»

Securitatea mărită este un tip de protecție care constă în aplicarea unor măsuri suplimentare pentru a evita, cu un grad de siguranță ridicat, producerea de scântei, arcuri electrice sau temperaturi excesive în interiorul sau pe părțile exterioare ale aparaturii electrice, capabile să aprindă o atmosferă explozivă.

În consecință, acest tip de protecție este corespunzător pentru toate grupele de gaze IIA, IIB, IIC; aceste grupe nu apar pe eticheta echipamentului.

Principiile de construcție pentru modul de protecție «e» sunt:

–folosirea unor materiale izolante de calitate superioară;

–dimensionarea specială a distanțelor de străpungere și de conturnare;

–conexiuni electrice care nu se pot slăbi.

Modul de protecție «e» nu este aplicabil următoarelor echipamente:

–motoare asincrone cu rotor bobinat și colector;

–motoare sincrone cu înfășurări de excitație;

–motoare de curent continuu;

–reostate în aer;

–aparate electrice de comutație (prize, contactoare, întreruptoare etc.).

Anumite părți ale unor echipamente poartă indicația «de». Aceasta înseamnă că sunt protejate prin două moduri diferite:

1) partea în care se produce arcul electric este închisă într-o capsulare în protecție antideflagrantă «d»;2) partea conținând bornele este în protecție cu securitate mărită «e» și nu produce arcuri sau scântei în funcționare normală;3) ansamblul este montat într-o capsulare cu securitate mărită «e» și are certificat de conformitate;

standardul de referință pentru certificatul de conformitate este standardul SR EN 50014.

Protecția «e» se aplică la:

–motoare electrice cu rotorul în scurtcircuit;

–rezistențe de pornire fără contacte glisante;

–electromagneți;

–cutii de conexiuni;

–corpuri de iluminat incandescente și corpuri de iluminat fluorescente cu starter electronic;

–transformatoare de măsură și aparate de măsură.

Pentru aceste echipamente trebuie adăugate la marcarea generală unele date suplimentare ca:

–raportul I(p)/I(n) (raportul dintre curentul de pornire și curentul nominal) și timpul t(E) pentru mașini electrice rotative și electromagneți;

–curentul limită termic I(th) și curentul limită dinamic I(din) pentru transformatoare de măsură și aparate de măsură.

01.02.2006Punctul 4.3.2. din Punctul 4.3., Punctul 4., Partea I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

4.3.3.Protectia tip capsulare presurizata "p"

Capsularea presurizata este un tip de protecție constand în menținerea în interiorul capsularii a unui gaz de protecție la o suprapresiune, în scopul prevenirii formarii unei atmosfere explozive în interiorul capsularii.

Acest lucru se poate face fie prin circulatia continua a gazului de protecție, fie prin compensarea pierderilor.

Capsularea trebuie să aibă gradul de protecție minim IP 40 și sa previna ieșirea scanteilor prin bariere de scantei.

Clasa de temperatura a capsularii presurizate, (standard de referința SR EN 50014), trebuie stabilita ca fiind cea mai mare temperatura dintre:

–temperatura maxima a suprafetei exterioare;

–temperatura maxima a suprafetei părților protejate prin unul din tipurile de protecție (standard de referința SR EN 50014) și care rămân sub tensiune chiar și după intreruperea alimentarii cu gaz de protecție (de exemplu, incalzitoare electrice).

Inaintea punerii sub tensiune, capsularea presurizata trebuie purjata cu o cantitate de gaz de protecție cel puțin egala cu de cinci ori volumul intern al capsularii și conductelor.

Tipul de protecție "p" se folosește pentru echipamente statice, masini electrice rotative (în general de puteri mari) sau pentru dulapuri electrice.

Marcarea aparaturii presurizate trebuie să conțină, în afara datelor specificate la 4.1:– volumul intern liber;

–natura gazului de protecție;

–cantitatea minima de gaz necesar pentru purjare.

4.3.4.Protectia tip securitate intrinseca "i"

În circuitele cu securitate intrinseca nici o scanteie sau efect termic, produse în condiții normale de functionare sau în condiții de defect nu sunt capabile sa produca aprinderea unei atmosfere explozive date.

În acest tip de protecție este introdusa notiunea de aparatura asociata, care este aparatura ce contine în acelasi timp circuite cu securitate intrinseca și circuite fără securitate intrinseca și este astfel construita încât circuitele fără securitate intrinseca sa nu afecteze circuitele cu securitate intrinseca.

În practica se folosesc circuite cu curenti foarte mici pentru a transmite semnale analogice (masuratori de presiune, temperatura, etc.) sau digitale prin intermediul unor aparaturi care nu sunt cu securitate intrinseca și sunt separate de circuitele cu securitate intrinseca prin bariere de securitate intrinseca. Acestea, situate în zone neclasificate, constituie interfata ce permite alimentarea fără pericol a aparaturii electrice situata în zona periculoasa.

Aparatura cu securitate intrinseca se clasifica în subgrupele IIA, IIB, IIC pe baza curentului minim de aprindere (MIC), respectiv în clasele de temperatura T1

T6.

Curentul minim de aprindere este curentul minim capabil sa aprinda un amestec exploziv în aparatura de incercare, în condiții specificate.

Din punctul de vedere al gradului de siguranță aparatura cu protecție "i" se imparte în:

–categoria "ia", care nu trebuie să produca aprinderea nici în functionare normala, nici în cazul unui singur defect și nici în cazul a doua defecte care conduc la condițiile cele mai nefavorabile.

Coeficienții de siguranță ce trebuie aplicati tensiunii, curentului sau unei combinatii a acestora sunt 1,5 în functionare normala și cu un singur defect și 1 la functionare cu doua defecte.– categoria "ib", care nu trebuie să produca aprinderea în functionare normala nici în cazul unui singur defect.

Coeficienții de siguranță sunt 1,5 la functionare normala și cu un singur defect și 1 la functionare cu doua defecte.

Standardul de referința pentru marcarea aparaturii cu siguranța intrinseca este SR EN 50014 (vezi 4.2). În plus, marcarea barierelor de siguranță trebuie să conțină:

–tensiunea maxima ce se poate aplica la bornele fără siguranța intrinseca [U(m)];

–tensiunea maxima de iesire [U(o)].

4.3.5.Protectia prin imersiune în ulei "o"

Protectia consta în imersarea în ulei a părților active ale aparaturii în asa fel ca atmosfera exploziva ce se găsește deasupra nivelului uleiului sau în exteriorul capsularii sa nu poata fi aprinsa.

Acest mod de protecție se aplică aparaturii de comutatie-contactoare, intreruptoare, reostatelor, rezistentelor, transformatoarelor, sigurantelor fuzibile, etc.

Modul de protecție "o" este foarte rar folosit, atât în tara, cat și pe plan mondial.

4.3.6.Protectia prin inglobare în nisip "q"

Și acest tip de protecție se folosește foarte rar și se aplică numai echipamentelor care nu au piese în miscare.

Protectia consta în a umple toate spatiile libere din jurul unor componente electrice cu un material de o granulatie foarte fina (cuart foarte fin) astfel încât, în condiții de functionare, nici un arc produs în interiorul capsularii nu poate aprinde atmosfera exploziva din exterior.

Aprinderea atmosferei exterioare nu poate fi cauzata nici de scantei și nici de temperatura excesiva a suprafetei capsularii.

4.3.7.Protecția tip încapsulare «m»

Este un tip de protecție în care părțile care pot aprinde o atmosferă explozivă fie prin scântei, fie prin încălziri sunt incluse într-un compound - în general o rășină suficient de rezistentă la influențele exterioare -, astfel încât atmosfera explozivă nu poate fi aprinsă nici de scântei și nici de încălzirile care pot avea loc în interiorul capsulării.

Această protecție se aplică în general componentelor electronice ca:

–rezistoare cu peliculă sau rezistoare bobinate într-un singur strat;

–condensatoare cu hârtie și ceramice;

–optocuploare pentru separarea diferitelor circuite, dar și transformatoarelor, bobinelor și înfășurărilor motoarelor cu tip de protecție «e», precum și transformatoarelor.

Se pot utiliza prescripțiile din standardul SR EN 50020 - securitate intrinsecă.

01.02.2006Punctul 4.3.7. din Punctul 4.3., Punctul 4., Partea I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

4.3.8.Protectia speciala tip "n"

Aparatura protejata prin tipul de protecție "n" nu poate aprinde o atmosfera exploziva inconjuratoare în condiții normale și nici în anumite condiții anormale de functionare.

Pe lângă aceasta, se face distinctia între aparatura care, în mod normal, nu produce arcuri sau scantei și/sau suprafete fierbinti și aparatura care produce arcuri, scantei și/sau suprafete fierbinti. Metoda de protecție rezultata de aici deriva, în parte din tipurile de protecție pentru zona 2/categoria 3 de aparatura, de un nivel mai scăzut (a se vedea și 4.4.1).

Aparatura cu tipul de protecție "n" se clasifica în:1) aparatura care nu produce scantei "nA", la care riscul aparitiei de scantei, arcuri electrice sau suprafete fierbinti în functionare normala este redus prin măsuri constructive;2) aparatura în care arcuri, scantei sau suprafete fierbinti în functionare normala, pentru care se aplică diverse măsuri de protecție precum:

–aparate cu contacte protejate "nC", incluzând tablouri electrice, componente neincendiare închise ermetic, aparate capsulate;

–aparate cu respiratie limitata "nR"; în care posibilitatea penetrarii unei atmosfere explozive gazoase este redusa la un nivel foarte scăzut;

–aparatura cu presurizare simplificata "nP";

–aparatura cu energie limitata "nL".

Marcarea aparaturii trebuie să cuprindă, pe lângă elementele de la 4.2, unul din simbolurile de mai sus.

Exemplu: Ex nC IIT3.

Dacă exista condiții speciale de instalare, se adauga simbolul "X".

4.4.Clasificarea și marcarea aparaturii Ex conform directivei 94/9CE4.4.1. Directiva 94/9CE (ATEX 100a) pentru armonizarea prevederilor privind aparatele și sistemele protectoare folosite în arii periculoase, adoptata de Parlamentul European la 23.04.94, va inlocui, începând cu 1.07.03, toate reglementarile existente la nivel european în domeniu.

Aceasta directiva a fost preluata și în România prin Legea Protectiei Muncii din 1996 - Normele metodologice (Secțiunea B).

Conform directivei de mai sus, aparatura de grupa II, folosita în arii periculoase cu gaze și vapori inflamabili sau cu praf combustibil, se clasifica în trei categorii, după nivelul de siguranță al aparaturii, functie de zona în care este folosita.

Aparatura folosita în zone periculoase cu gaze și vapori este codificata cu litera "G", iar aparatura folosita în zone periculoase cu praf combustibil este codificata cu "D".

4.4.2.Noua directivă introduce simbolul!Imagine

la marcarea specifică a protecției EEx.

Standardul de referință este EN 50014 (preluată și ca standard român).

În țara noastră marcarea aparaturii se face conform Legii protecției muncii nr. 90/1996 și cerințelor și criteriilor aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 752/2004. Procedurile de asigurare a conformității prevăd conformitatea cu cerințele esențiale de securitate.

Exemplu de marcare completă a unei aparaturi Ex pentru arii periculoase cu gaze inflamabile, conform Directivei 94/9CE (ATEX 100a):

!Imagine

*)N.B. 55 ATEX 1234 reprezintă laboratorul autorizat de încercări (organismul notificat) și numărul certificatului de conformitate emis de acesta.

Numărul de lângă simbolul CE (specific numai pentru ATEX) înlocuiește organismul notificat implicat în sistemul de calitate al producției.

01.02.2006Punctul 4.4.2. din Punctul 4.4., Punctul 4., Partea I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

4.4.3.În conformitate cu noua directivă, aparatura și sistemele protectoare trebuie însoțite de următoarele documente:

–o declarație de conformitate CE și marcajul CE;

–un certificat de examen de tip CE emis de un laborator de încercări autorizat (denumit organism notificat), purtând marcarea de certificare.

Aparatura electrică trebuie însoțită de un certificat de conformitate sau de un certificat de control emis pentru aparatura electrică purtând marcarea CENELEC EEx și având același nivel de protecție.

Standardul de referință pentru certificatul de conformitate este EN 50014.

01.02.2006Punctul 4.4.3. din Punctul 4.4., Punctul 4., Partea I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

4.4.4.În tara noastra, conform Legii nr. 90/1996 și a Normelor metodologice de aplicare, înainte de punerea în functiune a instalațiilor electrice din arii periculoase trebuie obținut un certificat de conformitate a echipamentelor tehnice și sistemelor protectoare, eliberat de un organism notificat (INSEMEX Petrosani), pe baza unei documentații intocmite în conformitate cu prevederile legii de mai sus.

5.Alegerea aparaturii5.1. Pentru alegerea corecta a aparaturii electrice pentru arii periculoase, trebuie cunoscute urmatoarele elemente:

–clasificarea ariei periculoase în zone, (standardul de referința este SR EN 60079-10);

–clasa de temperatura sau temperatura de aprindere a gazelor sau vaporilor;

–grupa (subgrupa) aparaturii electrice;

–condițiile locale (temperatura ambianta și factorii care pot influența negativ protectia la explozie).

5.2.În zona 0 pot fi utilizate numai aparatura și circuite cu securitate intrinseca de categoria "ia". Standardul de referința este SR EN 50020-2003.5.3. În zona 1 se poate utiliza aparatură permisă pentru zona 0, precum și aparatură cu următoarele tipuri de protecție:

01.02.2006Punctul 5.3. din Partea I a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

5.4.În zona 2 se poate utiliza aparatură admisă pentru zonele 0 sau 1, precum și aparatură special proiectată pentru zona 2, ca, de exemplu, tipul de protecție «n». Standardul de referință este SR EN 60079-15 (a se vedea 4.3.8).

01.02.2006Punctul 5.4. din Partea I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

5.5.Prevederile de la 5.3 și 5.4 nu sunt obligatorii în cazul instalațiilor pilot sau legate de activitatea de cercetare-dezvoltare, dacă sunt indeplinite, după caz, una sau mai multe din urmatoarele condiții:

–s-au luat măsuri pentru a preveni aparitia unei atmosfere explozive periculoase;

–la aparitia unei atmosfere periculoase, aparatura electrica este deconectata automat;

–personalul și mediul nu sunt periclitate de explozii sau incendii.

Personalul de exploatare trebuie să ia cunoștința de aceste condiții în scris și să fie instruit în privinta prescriptiilor privind utilizarea aparaturii electrice în arii periculoase.

5.6.Alegerea și montarea aparaturii electrice trebuie facuta astfel încât să fie evitata influența factorilor externi precum: umiditatea, căldură, vibratiile, agentii chimici, etc.

5.7.La instalarea aparaturii de protecție antideflagranta trebuie evitata apropierea de obstacole solide (pereti, conducte, suporti de montare, etc.)

Distantele minime de separare de la flansa antideflagranta în functie de subgrupa de aparatura sunt:

5.8.Imbinarile antideflagrante trebuie protejate împotriva coroziunii prin aplicarea unor lubrifianti care nu se intaresc și care, de regula, sunt indicati de fabricant în functie de tipul aparaturii.

De exemplu, pentru imbinari cu flanse și cep la corpuri de iluminat se recomanda pasta siliconica, rezistenta la temperaturi între -40°C și +200°C.

5.9.Carcasele aparaturii cu tipul de protecție "e", care conțin părți sub tensiune neizolate trebuie să aibă un grad de protecție de cel puțin IP 54, iar cele care conțin părți sub tensiune izolate trebuie să aibă un grad de protecție de cel puțin IP 44.

Pentru masini electrice rotative instalate în medii curate și supravegheate de personal calificat se admite un grad de protecție IP 20 (cu excepția cutiilor de borne).

5.10.Aparatura cu tipul de protecție "p" sau "i" trebuie instalata cu respectarea prevederilor de la cap. 9 și respectiv 11.5.11. Suplimentar față de prevederile de mai sus, la instalarea aparaturii în arii periculoase trebuie respectate și instrucțiunile sau recomandarile fabricantului aparaturii.

6.Protectia electrica6.1. Protectii necesare6.1.1. Circuitele și echipamentele electrice situate în zone cu pericol de explozie, exceptandu-le pe cele cu securitate intrinseca, trebuie prevăzute cu urmatoarele protectii:

–protecție la suprasarcina;

–protecție la scurtcircuit;

–protecție la defecte de punere la pamant;

–protecție contra reanclansarii automate în caz de defect.

6.1.2.Protectia la suprasarcina va fi temporizata functie de curent, iar cea de scurtcircuit va actiona instantaneu.

Protectia la defecte de punere la pamant va actiona temporizat sau instantaneu functie de modul de tratare a neutrului retelei de alimentare (a se vedea 12.1.).

6.2.Protectia motoarelor electrice6.2.1. Pe lângă protectiile de la 6.1., la motoarele electrice mai trebuie prevăzute:

–protectia la scaderea tensiunii de alimentare sub limitele admise.

Fac excepție motoarele pentru care se prevede reaccelerarea în urma golurilor de tensiune de scurta durata, în vederea continuarii fără intrerupere a procesului tehnologic.– protectia contra ramanerii în doua faze, la motoarele de joasa tensiune.

La realizarea protectiei prin relee a motoarelor electrice de medie tensiune se vor respecta prevederile normativului PE 501.

6.2.2.Dispozitivele de protecție la suprasarcina a motoarelor electrice pot fi de tipul:

a)dispozitive care asigura protectia de baza la suprasarcina cum sunt releele termice de protecție temporizate, dependente de curent, reglate pentru curentul nominal al motorului; acestea trebuie să actioneze în 2 ore sau mai puțin la un curent de 1,20 din curentul reglat și sa nu actioneze înainte de 2 ore la un curent de 1,05 din curentul reglat.

În retelele de joasa tensiune trebuie prevăzute relee pe toate fazele. În retelele de medie tensiune cu neutrul izolat sau legat la pamant prin bobina de stingere, se admite montarea releelor numai pe doua faze.

b)dispozitive care asigura o protecție preventiva la suprasarcina, cum sunt:

–detectoarele de temperatura inglobate în infasurari, pentru supravegherea directa a temperaturii în motor; (termistoare);

–alte dispozitive care asigura, în mod similar cu cele de mai sus, protectia contra supraincalzirilor inadmisibile.

6.2.3.La proiectarea protectiilor de baza ale motoarelor de joasa tensiune se recomanda utilizarea asociației:

–disjunctor, echipat cu relee electromagnetice, pentru protectia la scurtcircuit;

–contactor;

–releu de protecție la suprasarcina (releu termic).

Tipul de coordonare al acestei asociații trebuie să fie 2. Standardele de referința sunt SR EN 60947-1 și SR EN 60947-4-1.

6.2.4.Indiferent de modul de comanda/control al motorului, trebuie prevăzut un dispozitiv de oprire local.

6.2.5.Releele de protecție la scurtcircuit sau suprasarcina, limitatoarele de temperatura, releele de tensiune trebuie să declanseze toate conductoarele active ale circuitului protejat și sa nu permita reanclansarea decat după deblocarea manuala a elementului de protecție. În cazul reanclansarii sau deblocarii, trebuie să se verifice dacă echipamentul protejat este în stare de functionare.

6.2.6.Protectia termica a motoarelor electrice cu rotorul în scurtcircuit și tip de protecție cu siguranța marita "e" trebuie să indeplineasca urmatoarele condiții:

a)Dispozitivele de protecție temporizate, dependente de curent, cu caracteristica de timp inversa, trebuie să deconecteze motorul blocat în timpul t(E) indicat pe eticheta motorului.

Curbele caracteristice timp-curent ale dispozitivelor de protecție trebuie să fie afisate vizibil la locul de instalare. Acestea trebuie să indice timpii de declansare la solicitare trifazata, plecand de la starea rece, pentru o temperatura ambianta de 20°C și curenti de 3 până la 8 ori curentul reglat. Echipamentele trebuie să declanseze cu o abatere de maxim ±20% din timpii rezultati din curbe.

Pentru motoarele cu bobinajul conectat în triunghi, releele de protecție trebuie să asigure protectia contra funcționarii în doua faze. Releele trebuie să declanseze la o valoare de 0,87 din curentul de pornire al motorului, într-un timp mai mic sau cel mult egal cu t(E).

Dispozitivele de protecție pentru motoarele cu porniri grele și frecvente, care produc o incalzire suplimentara, trebuie să fie special adaptate astfel încât sa declanseze înainte de atingerea temperaturii limita. Aceasta temperatura nu trebuie depasita nici chiar în timpul pornirii motorului.

Schema de protecție a motorului trebuie să prevada blocarea la porniri repetate.

Pentru motoarele cu porniri grele se recomanda adoptarea unei alte metode de pornire decat cea directa, care să limiteze solicitarile electrice și termice precum și monitorizarea curentului absorbit de motor cu ampermetre montate în punctul de comanda al motorului.

*)Se considera ca o pornire este grea, dacă dispozitivul de protecție, ales conform celor de mai sus, deconecteaza motorul înainte ca acesta sa atinga viteza nominala. Este, în general, cazul în care timpul necesar pentru atingerea vitezei nominale depășește de 1,7 ori timpul t(E).

b)Detectoarele de temperatura, inglobate în infasurari, sunt permise pentru a controla temperatura limita a motorului numai dacă acest lucru este specificat în documentația motorului.

6.2.7.Motoarele cu securitate marita alimentate la frecventa și tensiune variabile printr-un convertizor trebuie incercate ca un ansamblu împreună cu convertizorul specificat de furnizor și cu sistemul de protecție.

6.2.8.Motoarele în execuție antideflagranta alimentate la frecventa și tensiune variabile printr-un convertizor trebuie să indeplineasca una din urmatoarele cerințe:

a)cerința de la 6.2.6;

b)să fie prevăzute cu detectoare de temperatura inglobate în infasurari, pentru controlul direct al temperaturii, care, împreună cu releul de protecție asociat, sa comande deconectarea.

Încercarea motorului și convertizorului ca un ansamblu nu este obligatorie.

6.3.Protectia transformatoarelor6.3.1. Transformatoarele trebuie prevăzute cu urmatoarele protectii:

–protecție contra scurtcircuitelor pe partea primara;

–protecție contra defectelor de punere la pamant sau a curentilor reziduali;

–protecție contra suprasarcinii pe partea secundara.

Protectiile trebuie astfel alese încât să se asigure selectivitatea.

Nu este necesară protectia la suprasarcina în urmatoarele cazuri:

–transformatorul este astfel construit încât poate suporta continuu curentul secundar de scurtcircuit la tensiunea primara și frecventa nominala, fără o supraincalzire inadmisibila;

–datorita specificului consumatorilor racordati, nu este posibila aparitia unor suprasarcini.

6.3.2.Transformatoarele care au indicatoare de lichid trebuie astfel montate încât nivelul lichidului să fie vizibil.

6.3.3.La intocmirea și calculul protectiilor pentru transformatoarele de medie tensiune pe partea primara se vor respecta prevederile normativului PE 501.6.4. Protectia condensatoarelor6.4.1. Condensatoarele trebuie prevăzute cu protecție la scurtcircuit cu actiune instantanee. Aceasta protecție poate fi realizata pentru un grup de condensatoare, dacă se asigura în acest mod și protectia fiecarui condensator în parte.

6.4.2.Bateriile de condensatoare trebuie prevăzute cu posibilitatea de deconectare manuala prin intreruptor sau contactor.

6.4.3.Condensatoarele care rămân în legătură cu zona 1 chiar și după declanșarea circuitelor electrice trebuie să aibă, independent de locul amplasarii - în interiorul zonei 1 sau în exteriorul zonei cu pericol de explozie - un dispozitiv de descarcare. Acest dispozitiv trebuie să produca descarcarea într-un interval de 5 secunde la o energie remanenta de– 0,2 mJ la instalatiile electrice din subgrupa de explozie IIA– 0,06 mJ la instalatiile electrice din subgrupa IIB– 0,02 mJ la instalatiile electrice din subgrupa IIC

Aceasta condiție se considera indeplinita pentru condensatoarele construite într-un mod de protecție conform par. 5.3.

6.4.4.Pentru evitarea unei autoexcitari la motoare asincrone cu compensare separata, capacitatea de compensare nu trebuie să fie mai mare de 90%.

6.5.Protectia echipamentelor și sistemelor de incalzire6.5.1. Pentru echipamentele și sistemele de incalzire prin rezistenta trebuie luate măsuri suplimentare de protecție, în scopul limitarii temperaturii maxime de suprafața.

Dispozitivul de protecție trebuie să conduca la deconectarea sistemului de incalzire și să fie de tipul cu reconectare manuala.

6.5.2.Trebuie luate, de asemenea, măsuri de limitare a incalzirilor datorate curentilor de scurgere la pamant anormali sau a defectelor de punere la pamant.

În acest scop, într-un sistem tip TT sau TN trebuie instalate relee de protecție la curent rezidual (RCD) cu un curent rezidual de max 300 mA (se recomanda I(delta n) <= 30 mA) care să deconecteze la un timp de max. 5 sec. la I(delta n) și sub 0,15 sec la 5I(delta n), I(delta n) fiind curentul diferential rezidual nominal al releului.

În sistemele IT trebuie utilizat un dispozitiv de control al rezistentei de incalzire, care să semnalizeze scaderea rezistentei de izolatie sub valoarea de 50 ohm/volt.

În cazul în care sistemul de incalzire prin rezistenta este protejat prin instalarea intr-o aparatura electrica, nu este necesară protectia la curent rezidual sau la defectele de punere la pamant, (de exemplu, rezistentele anticondens din carcasa unui motor electric).

6.5.3.Circuitele sistemelor de însoțire electrica a conductelor sau echipamentelor tehnologice cu cabluri de incalzire trebuie protejate:

–contra scurtcircuitelor prin intreruptoare automate bipolare având protecție atât pe faza cat și pe conductorul neutru;

–contra curentilor de scurgere la pamant anormali prin relee de protecție la curent rezidual conform 6.5.2.

Cablurile de însoțire electrica trebuie să aibă un invelis metalic legat la pamant.

Se recomanda utilizarea cablurilor de tip "autoregulator" (cu caracteristica inversa curent-temperatura), în scopul evitarii incalzirilor locale periculoase.

6.6.Protectia circuitelor de iluminat6.6.1. Circuitele monofazate la care sunt racordate corpuri de iluminat amplasate în arii periculoase trebuie protejate prin sigurante fuzibile sau intreruptoare automate, atât pe faza cat și pe conductorul neutru.

Lampile corpurilor de iluminat trebuie alese ținând cont de tensiunea, puterea, frecventa și dimensiunile inscrise pe placuta acestora, astfel încât să se evite aparitia unor temperaturi de suprafața inadmisibile sau alte riscuri.

7.Deconectarea în caz de urgenta și separarea electrica7.1. Este necesar să se prevadă posibilitatea ca instalațiile electrice dintr-o arie periculoasă să fie deconectate manual în caz de urgență (incendiu, explozie, avarie tehnologică etc.).

Standardele de referință sunt SR EN 418 și SR HD 384.4.46.

Punctul de deconectare trebuie amplasat în afara ariei periculoase.

Dispozitivul de deconectare trebuie să fie ușor de recunoscut, amplasat într-o zonă de acces.

Întreruptorul comandat de butonul de avarie trebuie să întrerupă toate conductoarele active, inclusiv conductorul neutru.

01.02.2006Punctul 7.1. din Punctul 7., Partea I a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

7.2.Trebuie prevăzută posibilitatea ca fiecare circuit sau grup de circuite să fie separate de restul instalatiei electrice, pentru a se asigura securitatea personalului care intervine pentru întreținere sau reparatii.

Un aparat folosit pentru functia de separare trebuie să indeplineasca urmatoarele cerințe:

–intreruperea să se faca pe toate conductoarele active, inclusiv conductorul neutru;

–să poată fi blocat sau zavorat în pozitia "deschis", în scopul evitarii unei inchideri neintentionate.

Verificarea deschiderii contactelor poate fi:

–vizuala, pentru aparatele cu separare vizibila;

–mecanica, pentru aparatele cu separare aparenta, având un indicator ce indica pozitia contactelor.

8.Canalizatii electrice8.1. Prevederi generale8.1.1. Instalarea aparaturii electrice în arii periculoase se poate face prin:

–sisteme de cabluri;

–sisteme de conductoare protejate în conducte de protecție.

Aparatura electrica utilizata trebuie să fie special proiectata pentru unul din modurile de instalare de mai sus (a se vedea și 8.5.10).

8.1.2.În zone cu pericol de explozie se pot folosi:

–cabluri în execuție omologata pentru zona respectiva;

–conductoare izolate montate în conducte de protecție;

–bare capsulate cu un tip de protecție antiex. Standardul de referința este SR EN 50014.

Este permisa și folosirea cablurilor cu conductoare de aluminiu, dar cu secțiunea minima de 16 mm^2 și cu conexiuni corespunzătoare pentru aluminiu, cu excepția utilizarii lor în instalații cu securitate intrinseca.

8.1.3.Secțiunea minima a cablurilor trebuie să fie:

–1,5 mm^2 pentru cabluri de energie– 1 mm^2 pentru cabluri de comanda-control-semnalizare– 1,5 mm^2 pentru cabluri folosite în circuitele transformatoarelor de curent– 0,5 mm diametru pentru cabluri de telemecanica sau telecomunicatii utilizate în încăperi închise și 0,8 mm diametru pentru aceleasi tipuri de cabluri utilizate în instalații exterioare.

Secțiunea minima a conductoarelor de aluminiu izolate, protejate în conducte de protecție trebuie să fie 4 mm^2.

8.1.4.Dimensionarea circuitelor electrice se va face în conformitate cu prevederile normativelor NP I-7 și PE-107, completate cu prevederile de la acest capitol.

Pentru instalatiile cu securitate intrinseca nu sunt valabile prevederile 8.1.2, 8.2.1, 8.2.2, 8.2.3.

8.1.5.Sistemele de cabluri trebuie astfel instalate încât să se evite expunerea lor la deteriorari mecanice, la coroziune, căldură sau influente chimice.

În acest scop trebuie alese cabluri cu o construcție corespunzătoare condițiilor de montare și functionare (de exemplu, cabluri armate, ecranate, cu manta metalica sau semirigida, etc.) sau trebuie luate măsuri de protecție (de exemplu, montarea acestora în conducte de protecție pe portiunile expuse).

8.1.6.Modul de conectare a circuitelor în cabluri sau conductoare la aparatura electrica din arii periculoase trebuie să respecte prevederile tipului de protecție al aparaturii.

Este admisa conectarea a doua sau mai multe conductoare la aceeasi borna, dacă tipul de borna permite acest lucru.

Doua conductoare cu secțiuni diferite pot fi conectate la aceeasi borna dacă sunt în prealabil fixate prin acelasi manson de comprimare.

Orificiile aparaturii electrice, destinate intrarilor de cabluri sau conducte și neutilizate, trebuie obturate cu dopuri adecvate pentru tipul de protecție corespunzător și care nu pot fi demontate decat cu dispozitive speciale.

8.1.7.Trecerea gazelor, vaporilor sau lichidelor inflamabile dintr-o arie în alta precum și acumularea acestora în canale de cabluri trebuie prevenita prin măsuri corespunzătoare cum ar fi etansarea conductelor, tuburilor sau cutiilor de jonctiune, umplerea canalelor de cabluri cu nisip, etc.

Deschiderile din pereti pentru trecerea cablurilor și conductelor dintr-o arie periculoasa intr-una nepericuloasa trebuie etansate în mod corespunzător, de exemplu prin etansari cu mortar sau obturari cu nisip (a se vedea și 8.4).

8.1.8.Distanta minima dintre cabluri și conducte ce trebuie avuta în vedere este de 50 mm la intersectii și 100 mm la apropieri. Fac excepție cablurile de însoțire electrica a conductelor.

8.1.9.Se recomanda ca jonctionarea cablurilor în arii periculoase să fie evitata pe cat posibil.

În cazul în care acest lucru nu poate fi evitat, jonctiunile trebuie să indeplineasca urmatoarele condiții:

–să fie facute intr-o capsulare cu un tip de protecție corespunzător zonei;

–să fie corespunzătoare din punct de vedere electric și mecanic;

–să fie umplute cu un compound, o rasina epoxidica sau acoperite cu un invelis termocontractabil, conform instructiunilor date de producător.

În cazul în care, la instalarea unei capsulari, sunt necesare borne suplimentare și/sau conductoare de alte dimensiuni și curenti față de cele prevăzute de furnizor, este necesar să se verifice prin calcul, pe baza parametrilor specificati de producător, ca puterea disipata în noile condiții nu depășește puterea nominala maxima disipata, astfel încât temperatura maxima de suprafața a capsularii sa nu fie depasita.

Racordarile conductoarelor din cabluri la aparaturi antideflagrante sau circuite cu securitate intrinseca trebuie facute numai prin conectoare de presare, cleme cu surub asigurate contra slabirii, sudare sau brazare.

8.1.10.Trecerea de la un cablu cu conductoare de aluminiu la un cablu cu conductoare de cupru, în vederea racordării motorului aferent unui utilaj ce prezintă vibrații excesive sau necesită demontări frecvente, trebuie realizată într-o cutie de trecere. Pentru tipul de protecție al cutiei se poate utiliza norma SR EN 50014.

Legătura de la cutia de trecere la motor poate fi legătură rigidă în țeavă sau legătură flexibilă în tub flexibil (a se vedea pct. 8.5).

Legătura electrică dintre cutia de trecere și cutia de borne a motorului se poate face fie în conductoare cu izolație termoplastică sau din cauciuc, fie în cablu flexibil.

01.02.2006Punctul 8.1.10. din Punctul 8.1., Punctul 8., Partea I a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

8.2.Alegerea cablurilor8.2.1. Pentru canalizatii fixe se pot folosi cabluri:

–cu manta metalica;

–cu manta termoplastica;

–cu manta elastomerică;

–cu manta și izolatie minerala.

8.2.2.Cablurile pentru echipamente portabile cu curenti nominali până la 6 A și tensiune de maximum 250 V pot să aibă mantaua din:

–cauciuc sau policloroprena execuție mijlocie;

–elastomer sintetic echivalent.

Aceste cabluri nu pot fi folosite pentru lampi sau pompe portabile, comutatoare tip pedala sau alte aparate portabile, dacă sunt supuse solicitarilor mecanice.

Pentru aparatura portabila de curenti și tensiuni mai mari decat cele de mai sus trebuie folosite cabluri cu manta din:

–cauciuc sau policloroprena execuție grea;

–alt elastomer sintetic echivalent.

Cablurile pentru echipamente mobile trebuie să aibă conductorul de protecție inglobat în mantaua cablului.

8.2.3.Cablurile flexibile trebuie să fie de urmatoarele tipuri:

–cu manta din cauciuc sau policloroprena execuție mijlocie;

–cu manta din cauciuc sau policloroprena execuție grea;

–cu izolatie din material plastic echivalente cu ultimul tip.

8.3.Intrari de cabluri8.3.1. Intrarea cablurilor intr-o aparatura antideflagranta se poate face astfel:

–intrare directa, în care intrarea cablului se face direct în capsularea antideflagranta a aparaturii;

–intrare indirecta, în care intrarea cablului se face prin intermediul unui compartiment de borne cu tipul de protecție antideflagranta "d" sau cu securitate marita "e".

8.3.2.Sistemele de intrări de cabluri se recomandă a se efectua în concordanță cu prescripțiile la care se face referire la standardul corespunzător pentru aparatură, iar dispozitivele de intrare de cabluri să fie adecvate tipului de cablu folosit și să nu afecteze tipul de protecție al aparaturii.

01.02.2006Punctul 8.3.2. din Punctul 8.3., Punctul 8., Partea I a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

8.3.3.Intrarile de cabluri în compartimentul de borne al unei aparaturi antideflagrante trebuie să satisfaca cerințele de la 8.3.4. pentru compartiment de borne Ex "d" și cele de la 8.3.5. pentru compartiment de borne Ex "e".

Acolo unde cablurile intră în aparatura antideflagranta direct, sistemul de cabluri trebuie să satisfaca prescriptiile de la 8.3.4.

8.3.4.Intrarile de cabluri pentru aparatura antideflagranta trebuie să asigure etansarea dintre cablu și corpul intrarii fie printr-un inel de etansare din material elastomeric, metalic sau compozit, fie printr-un compound de umplere.

Este permis a se folosi dispozitive de intrari de cabluri cu inel de etansare pentru:

–capsulari subgrupele IIA, IIB amplasate în zona 2;

–capsulari subgrupele IIA, IIB amplasate în zona 1 care au un volum mai mic de 2000 cm^3.

Pe fiecare intrare de cablu trebuie marcate diametrul minim și maxim admisibil al cablului.

Inelele de etansare compresibile trebuie să aibă înălțimea axiala necomprimata de 20 mm pentru cabluri cu diametrul până la 20 mm și de minimum 25 mm pentru cabluri cu diametrul mai mare de 20 mm.

De asemenea, fiecare inel trebuie marcat cu diametrul minim și maxim admisibil al cablului.

În toate celelalte situații care nu respecta condițiile de mai sus și anume:

–capsularile ce conțin o sursa interna de aprindere, au un volum mai mare de 2000 cm^3 și sunt amplasate în zona 1;

–capsularile din subgrupa IIC care conțin o sursa interna de aprindere trebuie folosit fie un dispozitiv de etansare antideflagrant (camera de etansare sau cutie de stopare) care realizează etansarea în jurul conductoarelor individuale printr-un compound sau alt material de etansare, fie o intrare de cablu antideflagranta cu compound de umplere.

Sursa interna de aprindere include scanteile care se produc în functionare normala, care pot cauza aprinderi. De regula, aparatura de comutatie constituie o sursa interna de aprindere. Se considera ca o capsulare care contine numai borne sau o capsulare cu intrare indirecta nu constituie o sursa interna de aprindere.

*)Prin volumul capsularii se înțelege volumul intern liber.

8.3.5.Intrarile de cabluri la aparatura cu tipul de protecție cu securitate marita trebuie să respecte urmatoarele condiții:

–să fie corespunzătoare tipului de cablu utilizat;

–sa nu afecteze tipul de protecție "e";

–sa realizeze gradul de protecție IP 54 printr-o etansare corespunzătoare (de exemplu printr-un inel de etansare sau o imbinare cu filet).

Capsularile cu grosimea de minimum 6 mm nu necesita o etansare suplimentara între dispozitivul de intrare a cablului și capsulare.

8.3.6.În cazul în care dispozitivul de intrare a cablului intr-o capsulare nu este prevăzut cu un element de fixare, este necesară fixarea corespunzătoare a cablului.

8.4.Pozarea cablurilor8.4.1. De regula, pozarea cablurilor trebuie facuta aparent pe suprafetele peretilor cladirii sau pe constructiile metalice.

Cablurile pozate aparent trebuie alese de tipul cu intarziere la propagarea flacarii (standardul de referința pentru încercări este SR CEI 60332-1).

8.4.2.Pozarea cablurilor în pardoseala și în planseele dintre etaje trebuie facuta în conducte de otel imbinate prin infiletare sau în canale.

Ieșirea cablurilor din tevile de protecție la motoare sau aparatura locala trebuie etansata.

8.4.3.Traseele de cabluri trebuie astfel alese încât să permită interventia pentru întreținere sau în caz de avarii și incendii.

8.4.4.La trecerile cablurilor prin pereti și plansee se pot folosi tevi de trecere, presetupe sau cutii de nisip. Etansarile vor fi executate conform prevederilor normativului P 118 și Anexei la acesta, indicativ MP-008.8.4.5. Trebuie evitata, pe cat posibil, strapungerea peretilor rezistenti la explozie pentru trecerea canalizatiilor de cabluri sau conducte.

Aceasta este permisa numai în cazuri de stricta necesitate și cu respectarea prevederilor din P 118.

8.4.6.Pozarea cablurilor pe estacade trebuie facuta cu respectarea prevederilor normativului PE 107, ținând seama și de prevederile de la 8.1.18.8.4.7. Se admite folosirea estacadelor tehnologice pentru pozarea cablurilor, rezervandu-se în acest scop spatii speciale. Se recomanda folosirea părții laterale opusa părții pe care sunt montate utilajele.

8.4.8.Trebuie evitate traseele de cabluri care trec pe deasupra utilajelor ce conțin sau vehiculeaza substante inflamabile, cu excepția cablurilor aferente utilajului respectiv.

8.4.9.În cazul montarii cablurilor sub conducte, trebuie luate măsuri de protejare a cablurilor în zonele cu posibile scapari de produse (ventile, flanse, purje) precum și în zonele de jonctionare a cablurilor.

8.4.10.Podurile metalice de cabluri trebuie legate la pamant, iar între elementele și profilele longitudinale ale acestora trebuie realizate legaturi de echipotentializare.

De asemenea, conductele de protecție ale cablurilor trebuie conectate între ele prin punti de echipotentializare și legate la pamant.

8.4.11.În zonele cu vapori și gaze mai grele decat aerul, canalele de cabluri trebuie umplute cu nisip și acoperite cu dale de beton (rosturile dintre acestea se vor etansa cu bitum sau alt material).

Se recomanda pozarea cablurilor pe un singur rand pe fundul canalului, la o distanta între cabluri de minimum 100 mm. Cablurile se pot poza și pe mai multe randuri dacă sunt separate prin caramida și nisip, iar distanta dintre randuri este de minimum 150 mm.

Ieșirea cablurilor din canale trebuie facuta prin tevi de otel incastrate în peretii canalului și cu etansarea corespunzătoare a cablurilor pe teava.

În zonele cu vapori și gaze mai usoare decat aerul nu este necesară umplerea canalelor cu nisip.

Nu este permisa pozarea cablurilor în canale în zonele unde pot aparea scurgeri de lichide cu temperatura ridicata sau solventi, care pot afecta mantaua cablurilor.

8.4.12.La pozarea cablurilor în canale umplute cu nisip cu lungimi mai mari de 10 m trebuie luata în considerare reducerea sarcinii admisibile față de pozarea în pamant sau în aer, conform Anexei 5.8.4.13. Pozarea cablurilor în pamant trebuie să respecte prevederile normativului PE 107.8.5. Conductoare sau cabluri în conducte de protecție8.5.1. Conductele de protecție pentru conductoare sau cabluri racordate la capsulări antideflagrante trebuie să fie de tipul:

a)conductă de oțel de mare rezistență, trefilat solid sau cu sudură continuă, cu grosimea minimă a peretelui de 2 mm, protejate contra coroziunii prin zincare sau vopsire;

b)conductă flexibilă din metal sau un material compus, de exemplu conductă metalică cu manta din cauciuc sau material plastic, având rezistența mecanică mare sau foarte mare.

După adoptarea standardelor CEI/EN specifice pentru conducte de protecție se vor putea utiliza prevederile acestora privind condițiile tehnice ale conductelor de protecție instalate în arii periculoase.

01.02.2006Punctul 8.5.1. din Punctul 8.5., Punctul 8., Partea I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

8.5.2.Imbinarile conductelor trebuie facute prin infiletare, asigurandu-se infiletarea a minimum cinci filete între conducta și capsulare sau între conducta și racord.

8.5.3.Conductele trebuie prevăzute cu dispozitive de etansare la intrarea intr-o capsulare în care, în functionare normala, se produc scantei, arcuri electrice sau temperatura ridicata, precum și la intrarea sau ieșirea dintr-o arie periculoasa.

Aceste dispozitive trebuie montate la o distanta de maximum 450 mm de capsulare.

Excepție fac capsularile cu racorduri la conducte cu diametrul mai mic de 50 mm, la care nu sunt necesare dispozitive de oprire a flacarilor.

După instalarea conductoarelor, dispozitivele de etansare trebuie umplute cu o masa de etansare (compound), în scopul de a evita intrarea gazelor în conducte.

Compoundul trebuie să fie impermeabil, sa nu se contracte la aplicare și să aibă punctul de inmuiere mai mare de 90°C.

Adancimea masei de etansare (compoundului) din dispozitivul de etansare trebuie să fie cel puțin egala cu diametrul interior al conductei, dar nu mai mic de 16 mm.

8.5.4.Toate imbinarile conductelor cu aparatura electrica trebuie să fie de tipul demontabil (prin racorduri olandeze), pentru a permite demontarea aparaturii fără demontarea conductei.

8.5.5.În cazul circuitelor de lungimi mari, unde este posibila acumularea condensului în interiorul conductelor de protecție trebuie montate dispozitive speciale de drenare.

8.5.6.Racordarea motoarelor electrice care au vibratii excesive în functionare normala se recomanda a fi facuta prin intermediul unei cutii de trecere și a unui racord flexibil (a se vedea și 8.1.).

8.5.7.În conducte se pot utiliza cabluri mono sau multifilare, nearmate sau fără manta, conductoare izolate din cupru sau aluminiu cu izolatie termoplastica sau elastomerică.

Suma ariilor totale ale secțiunilor cablurilor instalate intr-o conducta nu trebuie să depășească 40% din aria secțiunii conductei.

8.5.8.Imbinarea conductoarelor trebuie facuta, de regula, prin conectoare sau cleme de legătură prin presare, cu surub asigurat contra slabirii sau prin sertizare.

Clemele trebuie să fie omologate pentru conductoare de cupru sau de aluminiu.

Conductoarele de cupru pot fi imbinate și prin rasucire și matisare, pe o lungime de cel puțin 20 mm.

Imbinarea conductoarelor de aluminiu prin rasucire este interzisa.

La imbinarea conductoarelor trebuie respectate și prevederile corespunzătoare din normativul NP I7-02.

8.5.9.Izolarea locurilor de imbinare a conductoarelor trebuie facuta fie cu benzi adezive de PVC rezistent la intemperii, fie cu benzi termocontractabile sau alte materiale echivalente.

8.5.10.Se recomanda ca instalarea aparaturii să se faca exclusiv prin unul din modurile de la 8.1.1.

În cazul în care este necesară instalarea prin cabluri a unei aparaturi proiectate pentru instalare în conductoare protejate în conducte sau invers, trebuie aplicate masurile de adaptare de la 8.5.11. sau 8.5.12.

8.5.11.O capsulare proiectata special pentru racordarea conductoarelor în conducte de protecție poate fi racordata prin cabluri conform uneia din cele trei metode de mai jos:

1.Conducta metalica rigida filetata poate fi infiletata în orificiul filetat al capsularii.

Pe conducta metalica, la max. 450 mm de capsulare se instaleaza un dispozitiv de etansare; între acesta și cutia de borne se instaleaza o alta conducta metalica rigida, în aceleasi condiții ca mai sus.

Dacă lungimea acesteia este mai mare de 450 mm, se instaleaza un dispozitiv de etansare suplimentar.

Cablul se va racorda la cutia de borne în conformitate cu modul de protecție al cutiei.

2.Un adaptor cu acelasi mod de protecție ca și capsularea, având treceri etanse și cutie de borne, poate fi infiletat în orificiul de intrare al conductei în capsulare direct sau prin intermediul unei conducte de maximum 150 mm lungime.

Metoda se aplică și în cazul capsularilor proiectate special pentru racordarea în cabluri instalate în conducte, dar pentru care realizarea conexiunii necesita alte cabluri.

Cablul se va racorda la cutia de borne conform prevederilor corespunzătoare modului de protecție al cutiei.

3.Cablul poate fi racordat la capsulare cu ajutorul unei intrari de cablu și, dacă este necesar, cu ajutorul unei piese de tranzitie, care are rolul de adaptare a diametrului intrarii de cablu la cel al orificiului filetat al capsularii.

Atunci când cablul intra intr-o capsulare antideflagranta, între intrarea de cablu și capsulare se insereaza un dispozitiv de etansare, conform metodei 1.

8.5.12.Racordarea în conductoare a unei capsulari proiectate special pentru racordarea în cablu se poate face prin infiletarea unei tevi rigide în orificiul capsularii (a se vedea și 8.1.).

Filetul conductei trebuie să fie compatibil cu filetul capsularii.

8.6.Montarea conductelor de protecție8.6.1. Este interzisa asezarea conductelor pe suprafața pardoselii. Este admisa pozarea conductelor în pardoseli betonate, dacă acestea sunt acoperite cu un strat de minimum 20 mm de beton.

Nu este permisa pozarea în pardoseli a conductelor de protecție mai mici de 3/4".

8.6.2.În incaperile foarte umede și cu mediu puternic coroziv, conductele nu trebuie așezate direct pe suprafetele portante. Distantele minime între conducte și pereti sau tavane trebuie să fie:

–pentru conducte cu diametrul până la 1" - de doua ori diametrul conductei respective;

–pentru conducte cu diametrul mai mare de 1" - diametrul conductei respective.

8.6.3.Trebuie prevăzute legaturi de fixare rigida a conductelor de protecție, care să nu permita deplasarea acestora față de construcția de sustinere.

Nu este permisa fixarea conductelor prin sudare directa de suport.

8.6.4.Conductele de protecție montate aparent trebuie fixate astfel:

–la maximum 800 mm față de motoare sau aparate locale;

–la maximum 300 mm față de corpuri de iluminat, cutii de derivatie sau fitinguri.

8.6.5.La trecerea conductelor prin pereti sau plansee trebuie respectate prevederile normativului P 118 și MP-008.8.6.6. La trecerea conductelor prin pereti, dispozitivele de etansare trebuie montate, de regula, în ariile periculoase, în imediata apropiere a locului de iesire. Între dispozitivul de etansare și perete nu este permisa montarea de racorduri de legătură.

9.Prescriptii de instalare și punere în functiune pentru aparatura presurizata "p"9.1. Condiții tehnice pentru conducte9.1.1. Materialele folosite pentru conducte și imbinari nu trebuie să fie afectate de gazul de protecție și de vaporii sau gazele inflamabile în care sunt instalate.

9.1.2.Conductele trebuie să reziste la 1,5 ori suprapresiunea maxima specificata de furnizorul aparaturii presurizate sau la suprapresiunea maxima a sursei de presurizare.

9.1.3.Intrarea gazului de protecție în conducta de alimentare trebuie să se faca în afara ariei periculoase. Face excepție cazul în care gazul este furnizat în butelii.

9.1.4.Se recomanda ca orificiile de iesire a gazului de pe conductele de evacuare să fie intr-o arie nepericuloasa.

Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie instalate bariere contra scanteilor și particulelor incendive.

9.1.5.Barierele nu sunt necesare în zona 2, dacă aparatura nu produce, în functionare normala, scantei sau particule incendive.

În toate celelalte situații instalarea barierelor este obligatorie.

9.1.6.Se recomanda ca instalarea aparaturii de presurizare, ventilatoare, compresoare, dispozitivele de control/comanda aferente, etc., să se faca intr-o arie nepericuloasa; în caz contrar, aparatura trebuie să fie protejata corespunzător zonei.

9.2.Măsuri în cazul defectării presurizarii9.2.1. Aparatura cu sursa interna de degajare trebuie instalata conform instructiunilor furnizorului.

În cazul defectării presurizarii, este necesară alarmarea și luarea de măsuri pentru menținerea sigurantei sistemului.

9.2.2.Dacă aparatura este fără sursa interna de degajare, masurile care trebuie luate în cazul defectării presurizarii depind de clasificarea ariei periculoase și de tipul de protecție al aparaturii.

9.2.3.În zona 1, dacă aparatura este corespunzătoare zonei 2 fără presurizare, este necesară alarmarea, în vederea luării de măsuri pentru repararea defectiunii; dacă aparatura este necorespunzatoare pentru zona 2 fără presurizare, alarma trebuie urmata de deconectare automata.

9.2.4.În zona 2, în cazul în care aparatura este corespunzătoare zonei 2 fără presurizare, nu trebuie luata nici o măsura; dacă aparatura nu este corespunzătoare zonei 2 fără presurizare, este necesară alarmarea.

9.3.Purjarea9.3.1. Gazul de protecție pentru purjare și presurizare trebuie să fie necombustibil și netoxic, sa nu conțină umezeala, praf sau ulei.

9.3.2.Dacă se folosește aerul ca gaz de protecție, priza de aer trebuie amplasata în afara ariei periculoase.

9.3.3.Cantitatea de gaz de presurizare necesar pentru purjare trebuie să fie de cel puțin 5 ori volumul spatiului liber din capsulare și conductele aferente.

9.3.4.Timpul de purjare pentru presurizarea unei capsulari, inclusiv pentru conductele aferente, trebuie specificat de furnizor.

9.3.5.În zona 2 purjarea nu este obligatorie, dacă atmosfera în interiorul capsularii este mult sub limita inferioara de inflamabilitate (de exemplu, 25% din LEL). Acest lucru se poate controla prin instalarea unor detectoare de gaz.

9.4.Punerea în functiune9.4.1. În vederea punerii în functiune a unei instalații presurizate trebuie obținut un certificat de verificare a tipului de protecție eliberat de un organism notificat (a se vedea 4.4.4.). Standardul de referința este SR EN 50014.9.4.2. Punerea în functiune a unei instalații de presurizare trebuie autorizata de către o comisie compusa din reprezentanti ai beneficiarului, proiectantului, INSEMEX Petrosani și ai Inspectoratului teritorial de stat pentru protectia muncii.

10.Realizarea incaperilor presurizate

Prevederile de mai jos se referă la încăperi situate în arii periculoase, în care patrunderea gazelor sau vaporilor inflamabili este prevenita prin menținerea în interiorul acestora a unui gaz de protecție la o presiune mai mare decat cea atmosferica.

Se presupune inexistenta în aceste încăperi a unor surse interne de degajare de gaze sau vapori inflamabili.

Atmosfera din interiorul unei camere care parțial este situata intr-o zona periculoasa, dar ale carei deschideri duc către zone nepericuloase, se considera nepericuloasa.

Standardul de referința privind principiile de construcție a camerelor, precum și a sistemului de conducte de gaz de protecție este SR CEI 60079-13.

10.1.Principii de construcție10.1.1. Conductele pentru gazul de protecție și conexiunile acestora trebuie să reziste la 1,5 ori suprapresiunea maxima la functionarea normala sau minimum 200 Pa.

Pentru evitarea deformarii conductelor sau conexiunilor datorate unor suprapresiuni în functionare trebuie montate dispozitive de securitate corespunzătoare.

10.1.2.Numărul conductelor de alimentare cu gaz de protecție trebuie ales în functie de amplasarea aparaturii de protejat. Aceste conducte trebuie considerate ca facand parte din incapere.

10.1.3.Intrarea conductelor și cablurilor în incapere trebuie etansata corespunzător pentru a se evita patrunderea substanțelor inflamabile.

10.1.4.Se recomanda ca orificiile de evacuare care se deschid intr-o zona periculoasa să fie prevăzute cu supape sau clapete automate de inchidere pentru a se evita patrunderea atmosferei exterioare atunci când se defecteaza instalatia de presurizare.

10.2.Măsuri de prevenire a riscului exploziilor10.2.1. Pentru prevenirea riscului aparitiei unei explozii generate în momentul cuplarii aparaturii electrice sau al defectării presurizarii, trebuie luate anumite măsuri functie de caracteristicile aparaturii electrice, de condițiile de mediu și de folosirea dispozitivelor de securitate pentru monitorizarea atmosferelor interioare sau pentru actionarea unei alarme sau deconectarea automata a alimentarii cu energie.

10.2.2.La punerea sub tensiune initiala sau după deconectare trebuie să se ia una din urmatoarele măsuri:

a)să se efectueze o purjare de o durată suficienta (volumul de gaz protector necesar pentru purjare este estimat ca fiind de cel puțin cinci ori volumul interior al camerei și conductelor asociate);

b)să se presurizeze camera.

O atmosfera este considerata nepericuloasa atunci când în orice punct din camera, incinte și conducte asociate, concentrația gazelor sau vaporilor inflamabili este sub 25% din LEL (limita inferioara de explozie).

10.2.3.La defectarea presurizarii, dacă atmosfera, în absenta presurizarii, este clasificata zona 1, trebuie deosebite urmatoarele situații:

a)dacă aparatura este în construcție normala, neadecvata pentru functionare în arii periculoase trebuie luate urmatoarele măsuri:

–alarma adecvata (optica, sonora sau ambele) care să indice lipsa presurizarii;

–măsuri imediate pentru a reface presurizarea;

–intreruperea automata a alimentarii cu energie, într-un interval de timp predeterminat, ținând cont de cerințele unei opriri tehnologice programate.

b)dacă aparatura electrica instalata în camera este corespunzătoare pentru zona 2, trebuie luate urmatoarele măsuri:

–alarma adecvata (optica, sonora sau ambele) care să indice lipsa presurizarii;

–măsuri imediate pentru refacerea presurizarii;

–deconectarea programata a alimentarii cu energie, dacă presurizarea nu poate fi refacuta pentru o perioadă mai indelungata de timp, sau dacă concentrația de gaz inflamabil crește până la niveluri de alarma.

10.2.4.La defectarea presurizarii, dacă atmosfera, în absenta presurizarii, este clasificata zona 2, iar aparatura din camera este în execuție normala, neadecvata pentru functionare în mediu cu pericol, trebuie luate urmatoarele măsuri:

–alarma adecvata (optica, acustica sau ambele) care să indice lipsa presurizarii;

–măsuri imediate pentru refacerea presurizarii;

–intreruperea automata a alimentarii cu energie cat mai repede posibil, într-un interval de timp stabilit, dacă conținutul de gaz inflamabil crește spre valori periculoase.

10.2.5.Instalatiile electrice de presurizare, iluminatul și telecomunicatiile esentiale trebuie alese conform zonei care corespunde clasificarii interiorului incaperii în lipsa presurizarii, ceea ce permite ca acestea sa ramana în functiune chiar și în lipsa presurizarii.

10.2.6.În cazul în care este nevoie să se pastreze în functiune aparatura electrica din incapere, se recomanda asigurarea a doua surse separate de gaz de protecție. Fiecare sursa trebuie să poată menține singura suprapresiunea necesară.

10.2.7.Alarma trebuie să fie amplasata acolo unde poate fi perceputa imediat de personalul de supraveghere.

10.2.8.Pentru monitorizarea funcționarii satisfăcătoare a presurizarii trebuie să se foloseasca fie un dispozitiv de monitorizare a presiunii, fie un dispozitiv de monitorizare a debitului, fie ambele.

10.2.9.Sistemul de presurizare trebuie astfel dimensionat, încât să asigure o suprapresiune minima de 25 Pa în punctele din interiorul camerelor și conductelor asociate, la care se pot produce pierderi, toate usile și ferestrele fiind închise.

10.2.10.La proiectarea sistemului de presurizare trebuie respectate prevederile normativelor I.5, P 118 și normele generale de protecție contra incendiilor.

10.2.11.Inaintea punerii în functiune a camerei presurizate trebuie verificate urmatoarele:

–dacă se poate efectua purjarea;

–dacă suprapresiunea minima se poate menține cu debitul minim al sistemului de presurizare cu toate deschiderile închise, în condiții normale de functionare.

10.2.12.Pe usa camerei presurizate trebuie marcată inscripția:

ATENȚIE - CAMERA PRESURIZATA - INCHIDETI USA

În interiorul camerei trebuie afisate urmatoarele informații:

–suprapresiunea minima necesară sau debitul corespunzător de gaz de protecție;

–reguli de punere sub tensiune și timpul de purjare necesar;

–măsuri ce trebuie luate la defectarea presurizarii.

11.Prescriptii de instalare pentru tipul de protecție "i" - securitate intrinseca

Spre deosebire de alte tipuri de protecție antiexploziva, unde trebuie avuta în vedere limitarea energiei în aparatura pentru a evita aprinderea unui amestec exploziv, la echipamentele cu securitate intrinseca și circuitele aferente trebuie avuta în vedere asigurarea integritatii acestora prin protejarea împotriva patrunderii energiei din alte surse.

În acest fel, chiar în caz de defect (scurtcircuit, punere la pamant sau ruperea circuitului), energia limita în circuit nu este depasita.

De aceea, prin modul de instalare a circuitelor cu securitate intrinseca, trebuie să se urmareasca menținerea separarii față de alte circuite.

11.1.Instalații pentru zonele 1 și 211.1.1. Standardul de referința privind aparatura cu securitate intrinseca și părțile cu securitate intrinseca ale aparaturii asociate, instalate în zonele 1 sau 2, este SR EN 50020.11.1.2. Se recomanda ca aparatura asociata să fie amplasata în afara ariei periculoase sau, dacă acest lucru nu este posibil din motive practice, să aibă o protecție antiexploziva corespunzătoare.

11.1.3.Tensiunea de alimentare a aparaturii electrice asociate nu trebuie să fie mai mare decat tensiunea înscrisă pe eticheta acesteia, iar curentul de scurtcircuit prezumat al sursei de alimentare nu trebuie să fie mai mare de 1500 A.11.1.4. Tensiunea de incercare a cablurilor folosite pentru circuitele cu securitate intrinseca trebuie să fie de minimum 500 V c.a.

Diametrul conductoarelor individuale din locurile cu pericol de explozie trebuie să fie de minimum 0,1 mm.

11.1.5.Ecranul cablurilor trebuie legat la pamant la capatul din zona nepericuloasa, într-un singur punct.

11.1.6.Ecranul trebuie legat la pamant în mai multe puncte în una din urmatoarele situații de mai jos:

a)dacă ecranul are o rezistenta mare sau exista un ecran suplimentar împotriva interferentelor inductive, conectarea la pamant în mai multe puncte trebuie să indeplineasca urmatoarele condiții:

–conductorul de legare la pamant să fie izolat și să aibă o secțiune minima de 4 mm2 cupru;

–conductorul de legare la pamant și ecranul să fie legate la pamant în acelasi punct, situat la capatul din zona nepericuloasa;

–ansamblul conductor de legare la pamant-ecran sa reziste la o incercare a izolatiei la 500 V față de toate celelalte conductoare din cablu și toate armaturile de cablu;

–valoarea L/R a cablului sa nu depășească valorile permise, prevăzute în certificate, marcajul echipamentului sau instrucțiunile de utilizare (a se vedea și 11.1.18.).

b)dacă zona de instalare a cablului prezinta un înalt grad de echipotentialitate (este asigurata egalitatea potentialelor dintre cele doua extremitati ale circuitului), ecranele pot fi racordate la pamant la cele doua capete, și, dacă e necesar, în oricare alt punct intermediar.

c)se pot efectua legari la pamant multiple, prin condensatoare a caror capacitate totala echivalenta nu depășește 10 nF.

Armatura cablului trebuie conectata la sistemul de legare echipotentiala în cel puțin un punct, pentru a evita aparitia de scantei periculoase.

Se recomanda conectarea armaturii la sistemul de legare echipotentiala prin intermediul intrarilor de cablu de la cele doua capete.

11.1.7.La instalarea cablurilor ce conțin circuite cu securitate intrinseca trebuie respectata una din urmatoarele condiții:

–să fie protejate împotriva riscului de deteriorare mecanica;

–să fie armate, ecranate sau cu invelis metalic;

–să fie separate de cablurile conținând circuite fără securitate intrinseca.

11.1.8.Nu sunt permise în acelasi cablu multifilar circuite cu securitate intrinseca și circuite fără securitate intrinseca.

11.1.9.În afara cazurilor în care sunt permise în mod special, circuitele cu siguranța intrinseca nu trebuie dispuse în aceleasi cabluri, manunchiuri, tuburi de protecție, poduri de cabluri cu circuitele fără securitate intrinseca, ci trebuie separate cu ajutorul unor bariere mecanice.

Asemenea bariere nu sunt necesare, dacă toate cablurile sunt ecranate sau cu invelis metalic legat la pamant sau dacă sunt fixate solid, astfel încât să se mențină o separare fizica corespunzătoare.

11.1.10.O atenție deosebită trebuie acordată evitarii influentei campurilor electromagnetice perturbatoare, generate fie de cabluri monofilare prin care circulă curenti mari, fie de linii electrice aeriene de înaltă tensiune, prin montarea cablurilor conținând circuite cu siguranța intrinseca la distante corespunzătoare sau prin folosirea de ecrane sau conductoare torsadate.

11.1.11.Cablurile care conțin circuite cu securitate intrinseca trebuie să fie marcate prin etichetare sau codificarea culorilor. Culoarea folosita trebuie să fie albastru deschis. Marcarea circuitelor cu securitate intrinseca nu este necesară dacă toate cablurile cu și fără securitate intrinseca sunt armate, ecranate sau cu invelis metalic.

11.1.12.Cablurile conținând mai multe circuite cu securitate intrinseca trebuie să indeplineasca urmatoarele cerințe suplimentare:

–izolatia conductoarelor sa reziste la o incercare de rigiditate dielectrica la o tensiune dubla față de tensiunea nominala, dar minimum 500 V c.a.;

–cablul sa reziste la o incercare de rigiditate dielectrica cu o tensiune de minimum 500 V c.a., aplicata între toate conductoarele legate împreună și armatura și ecranul legate împreună și de minimum 1000 V c.a., aplicata între doua manunchiuri de conductoare legate împreună, fiecare conținând jumătate din numărul de conductoare ale cablului.

11.1.13.În instalatiile electrice care conțin circuite cu securitate intrinseca (dulapuri de măsura și control, cutii de conexiuni, etc.) bornele trebuie separate în mod sigur de circuitele fără securitate intrinseca (de exemplu printr-un perete de separare sau printr-o distantare de cel puțin 50 mm). Bornele circuitelor cu securitate intrinseca trebuie marcate corespunzător. Standardul de referința este SR EN 50020.11.1.14. Circuitele cu securitate intrinseca pot fi izolate față de pamant sau legate într-un punct la sistemul de legare echipotentiala, dacă acesta acopera toata aria în care sunt instalate circuitele cu securitate intrinseca.

Alegerea uneia din cele doua metode de instalare trebuie să aibă în vedere regulile de functionare a circuitelor și instrucțiunile producătorului.

11.1.15.Dacă circuitul cu securitate intrinseca este izolat față de pamant, trebuie luate măsuri pentru eliminarea riscului provenind de la incarcarile electrostatice, de exemplu, printr-o legare la pamant prin intermediul unor rezistente de o valoare cuprinsa între 0,2 și 1 M ohm.

11.1.16.Legarea la pamant într-un circuit, în doua sau mai multe puncte, este permisa cu condiția ca circuitul să fie separat galvanic în subcircuite, fiecare dintre acestea având un singur punct de punere la pamant.

Legarea la pamant a circuitelor cu securitate intrinseca poate fi necesară fie din motive functionale (de exemplu, pentru termocuple sudate), fie din motive de securitate (de exemplu, când se utilizeaza bariere de securitate fără separare galvanica sau când aparatura nu rezista la încercările de rigiditate dielectrica de minimum 500 V față de pamant). Standardul de referința este SR EN 50020.

11.1.17.Bornele de legare la pamant ale barierelor de siguranță fără separare galvanica (de exemplu barierele Zener) trebuie legate la sistemul de legare echipotentiala pe drumul cel mai scurt sau (numai în sistemul TN-S) legate la pamant.

Impedanta dintre punctul de legare la pamant a barierelor de securitate și punctul de legare la pamant al sistemului trebuie să fie mai mica de 1 ohm. Se recomanda utilizarea unor bare separate de legare la pamant.

Legătură trebuie realizata cu conductor izolat de cupru, cu o secțiune minima de 4 mm^2. Aceasta secțiune trebuie verificata la curentul de scurtcircuit al retelei de alimentare a barierei și, eventual, marita corespunzător.

11.1.18.La instalarea circuitelor cu securitate intrinsecă cu o singură aparatură asociată se recomandă a fi făcute următoarele verificări precizate în standardul SR EN 60079-14:

a)suma dintre capacitatea internă efectivă maximă C(1) a fiecărei unități de aparatură cu securitate intrinsecă și capacitățile cablului (în general cablurile fiind considerate ca având o capacitate concentrată egală cu capacitatea maximă între două conductoare alăturate) nu trebuie să depășească valoarea maximă C(0) marcată pe aparatura asociată;

b)suma dintre inductanța internă efectivă maximă L(1) a fiecărei unități de aparatură cu securitate intrinsecă și inductanța cablului nu trebuie să depășească valoarea maximă L(0) marcată pe aparatura asociată; în cazul în care aparatura cu securitate intrinsecă nu conține inductanța efectivă și aparatura asociată este marcată cu o valoare inductanță/rezistență L/R, dacă valoarea L/R a cablului, măsurată între două conductoare din cablu prezentând separația maximă, este mai mică decât această valoare, nu este necesar să se satisfacă prescripția referitoare la L(0);

c)valoarea tensiunii de intrare admise U(1), a curentului de intrare I(1) și a puterii de intrare P(1) ale fiecărei aparaturi cu securitate intrinsecă trebuie să fie mai mare sau egală cu valorile U(0), I(0) și, respectiv, P(0), corespunzătoare aparaturii asociate;

d)la aparaturile simple temperatura maximă se poate determina din valorile P(0) pentru aparatura asociată, pentru a obține clasa de temperatură; clasa de temperatură poate fi determinată cu ajutorul tabelului 11.3; în plus, componentele cu o suprafață mai mică de 10 cmp (cu excepția firelor conductoare) pot fi clasificate ca T5 dacă temperatura lor de suprafață nu depășește 150°C; grupa aparaturii cu circuite cu securitate intrinsecă este aceeași cu cea similară grupării celei mai restrictive în ceea ce privește utilizarea, pentru orice exemplar de aparatură electrică ce formează circuitul respectiv (de exemplu, un circuit cu aparatura IIB și IIC va fi de grupa IIB).

01.02.2006Punctul 11.1.18. din Punctul 11.1., Punctul 11., Partea I a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

Tabelul 11.3 ”Evaluarea pentru clasificarea T4 după dimensiunea componentei și temperatura ambiantă”

01.02.2006Tabelul 11.3 din Punctul 11., Partea I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

11.1.19.În cazul circuitelor cu securitate intrinseca cu mai mult de o aparatura asociata este necesară verificarea prin calcule sau prin încercări de aprindere prin scanteie a securitatii intregului sistem (grupa aparaturii, clasa de temperatura și categoria), standardul de referința fiind SR EN 50020.

Caracteristicile nominale ale elementelor de limitare a tensiunii și curentului din fiecare aparatura asociata nu trebuie să depășească combinatiile valorilor U(0) și I(0) ale celorlalte aparaturi asociate.

Standardul de referința pentru baza de calcul (normativa) de verificare a circuitelor cu securitate intrinseca cu mai multe aparaturi asociate, care au caracteristici curent-tensiune lineare cat și metodele de determinare a valorilor maxime pentru tensiuni și curenti pentru acelasi tip de circuite este SR EN 60079-14 (Anexe).

11.2.Instalații pentru zona 011.2.1. În zona 0, instalarea circuitelor cu securitate intrinseca trebuie să respecte prescriptiile de la 11.1. pentru zonele 1 și 2, completate sau modificate de prevederile de la paragrafele urmatoare.

11.2.2.Standardul de referința pentru aparatura cu securitate intrinseca și aparatura asociata, instalate în zona 0 este SR EN 50020, categoria "ia". Se recomanda utilizarea aparaturii asociate cu separare galvanica între circuitele cu și fără securitate intrinseca.

11.2.3.Aparatura asociata fără separare galvanica se poate utiliza numai în schema de legare la pamant de tip TN-S în conformitate cu 11.1.17., iar aparatura trebuie alimentata de la retea printr-un transformator de separatie, protejat pe primar prin sigurante fuzibile cu capacitate de rupere corespunzătoare.

Toate componentele circuitului (aparatura simpla, aparatura cu siguranța intrinseca, cablurile) trebuie să fie de categoria "ia".

11.2.4.Atunci când este necesară legarea la pamant din motive functionale, aceasta trebuie facuta în afara zonei 0, dar cat mai aproape de aparatura din zona 0.11.2.5. În cazul în care aparatura instalata în zona 0 poate fi periclitata de diferente de potențial ce pot aparea ca urmare a descarcarilor atmosferice, trebuie instalat un dispozitiv de protecție la supratensiuni între fiecare conductor nelegat la pamant și structura locala invecinata, la maximum 1 m de intrarea în zona 0. Conductorul de conexiune trebuie să aibă o secțiune de minimum 4 mm^2 cupru.

Dispozitivul de protecție la supratensiuni trebuie să suporte un curent de descarcare de vârf de minimum 10 kA (impuls de 8/20 æs, de 10 ori), iar tensiunea de amorsare trebuie determinata pentru fiecare instalatie în parte.

12.Protectia împotriva scanteilor incendiare12.1. Protectia împotriva curentilor de punere la pamant12.1.1. Intr-o arie periculoasa, reteaua TN, în care neutrul este legat direct la pamant, trebuie să fie de tipul TN-S (conductorul neutru N și conductorul de protecție PE trebuie să fie separate).

Este interzisa reconectarea conductoarelor N și PE după separare. În punctul de separare, situat în aria nepericuloasa, conductorul de protecție trebuie legat la sistemul de echipotentializare al zonei.

Este necesar controlul curentilor reziduali între conductoarele N și PE.

Sensibilitatea dispozitivelor de protecție la curenti reziduali trebuie să fie mai mica de 500 mA.

12.1.2.Intr-o retea TT, în care neutrul este legat direct la pamant, iar priza de pamant a retelei este diferita de priza de pamant pentru mase și elemente conductive este necesară protectia la curenti reziduali cu dispozitive tip RCD a receptoarelor electrice. Dispozitivul de protecție la curenti reziduali poate fi amplasat pe intrarea tabloului de distribuție și/sau pe fiecare plecare, pentru ameliorarea selectivitatii.

12.1.3.În reteaua de tip IT de joasa tensiune, în care neutrul este izolat sau legat la pamant printr-o impedanta, iar priza de pamant pentru mase este conectata cu priza de pamant a retelei, trebuie prevăzut un dispozitiv de control permanent al izolatiei, pentru a semnaliza primul defect de izolatie; semnalizarea trebuie urmata imediat de măsuri de depistare și izolare a defectului. Durata maxima de functionare cu o punere simpla la pamant se reglementeaza prin documentația tehnica de execuție, functie de natura și importanța consumatorilor.

Dacă priza de pamant pentru mase este diferita de priza de pamant a retelei este necesar, în plus, un dispozitiv de protecție la curenti reziduali, amplasat pe intrarea tabloului de distribuție.

În reteaua de tip IT de medie tensiune, în care neutrul este izolat sau legat la pamant printr-o bobina de stingere, sunt necesare urmatoarele măsuri:

–controlul permanent al rezistentei de izolatie și semnalizarea optica și eventual și acustica a primei puneri la pamant;

–deconectarea netemporizata a receptoarelor electrice situate în zona 1 și deconectarea temporizata a celor situate în zona 2, la prima punere la pamant.

Se admite deconectarea temporizata a receptoarelor de importanța vitala în procesul tehnologic sau chiar menținerea lor în functiune, chiar dacă sunt situate în zona 1, dacă deconectarea lor ar introduce un risc mai mare decat cel de aprindere, cu condiția ca functionarea sistemului de alarmare să fie urmata imediat de masurile de depistare și izolare a defectului monofazat.

Dacă neutrul retelei IT de medie tensiune este legat la pamant printr-o rezistenta, primul defect de punere la pamant trebuie să conduca la deconectarea netemporizata a receptoarelor electrice.

12.1.4.În schemele TN-S, TT și IT cu neutrul distribuit este necesară deconectarea conductorului neutru. Acesta trebuie să fie deconectat după conductoarele de faza, iar conectarea lui să se faca simultan sau inaintea conectarii conductoarelor de faza.

Trebuie, de asemenea, prevăzută protectia la suprasarcina a conductorului neutru, dacă secțiunea acestuia este mai mica decat cea a conductoarelor de faza.

Se admite sa nu se prevada protectia conductorului neutru, chiar dacă secțiunea lui este mai mica decat cea a conductoarelor de faza, dacă dispozitivul de protecție al fazelor asigura și protectia neutrului, iar curentul maxim probabil prin acesta în functionare normala este mai mic decat curentul maxim admisibil în conductor.

12.2.Electricitatea statica12.2.1. Electricitatea statica poate provoca incendiu sau explozie în cazul indeplinirii simultane a urmatoarelor condiții:

–existenta materialului combustibil sau a atmosferei explozive;

–deplasarea sarcinilor cu aparitia descarcarilor disruptive;

–energia eliberata prin descarcare să fie mai mare decat energia minima pentru aprinderea materialului combustibil sau a atmosferei explozive.

Aparitia sarcinilor electrice în procesele industriale se poate datora în principal fenomenelor de frecare a doua corpuri, potentialelor de contact și unor fenomene de polarizare.

Pericolul de explozie poate să apară la manipularea substanțelor combustibile sau oxidabile, atunci când concentrația acestora în amestec cu aerul este cuprinsa între limitele inferioara și superioara de explozie.

12.2.2.Sunt considerate periculoase, din punct de vedere al producerii electricitatii statice, substantele care au o rezistivitate mai mare de 10^5 ohm cm.

Substantele cele mai raspandite cu rezistivitate mare sunt: cauciucul natural și sintetic, rasinile sintetice, masele plastice, fibrele artificiale, gazele lichefiate, hidrocarburile lichide și gazoase (eter dietilic, butirol de etil, etc.).

Pericolul de explozie sau de incendiu depinde de viteza și de modul de manipulare a lichidelor prin conducte sau instalații pe timpul desfășurării operațiilor de alimentare, golire, transport și distribuție (cele mai periculoase potentiale se formeaza la transportul lichidelor pe conducte cu viteze mai mari de 0,7 m/s).

Stratul de praf combustibil se comporta diferit la descarcarile electrostatice, în functie de natura produsului de aprindere.

12.2.3.Principalele procese, operații, activități, fenomene etc., pe parcursul cărora pot să apară incarcari electrostatice sunt:

● încărcarea și/sau descarcarea lichidelor combustibile aflate la presiune atmosferica în/din rezervoare (cisterne);

● vehicularea lichidelor combustibile sau a solventilor, cu viteze relativ mari, prin elemente sau portiuni de conducte;

● pulverizarea unor produse combustibile (lichide, pulberi etc.) prin utilizarea principiului lui Bernoulli;

● amestecarea, prin centrifugare cu viteze relativ mari, în vase, recipiente etc., a unor produse combustibile lichide;

● procese de producere a pulberilor (prafurilor) combustibile;

● transportul pneumatic prin conducte, a produselor pulverulente;

● procese tehnologice pentru cauciucat tesaturi;

● utilizarea indicatoarelor de nivel, de tip plutitor, pentru masurarea nivelului produselor lichide combustibile și/sau inflamabile, dacă acestea nu sunt legate la pamant;

● spalarea cu jet pulverizat de apa și/sau abur supraincalzit a cazanelor, rezervoarelor, cisternelor sau a altor recipiente, care au continut produse volatile și care mai pot contine vapori ai acestor produse;

● operații de omogenizare în rezervoare a produselor combustibile prin agitare cu aer, diverse alte gaze sau prin utilizarea de dispozitive mecanice;

● pulverizarea electrostatica utilizand vopseluri, pulberi etc.;

● procese de fabricatie a firelor și fibrelor în industria textila;

● filtrarea aerului sau a altor gaze, impurificate cu pulberi metalice, pulberi (prafuri) agricole etc.;

● procese locale și generale de ventilare, aerisire, desprafuire etc.;

12.2.4.Masurile de protecție contra electricitatii statice trebuie să tina seama de caracteristicile proceselor tehnologice și de capacitatea de reactie a operatorilor. Solutiile cele mai eficiente sunt:

–indepartarea sarcinilor electrice prin legarea la pamant a utilajelor, conductelor și rezervoarelor la care pot să apară incarcari cu electricitate statica;

–umidificarea atmosferei (se recomanda acolo unde procesul tehnologic permite acest lucru). Pentru a împiedica formarea sarcinilor electrostatice se recomanda ca umiditatea relativa a aerului să fie de peste 70%;

–cresterea conductivitatii suprafetei materialelor;

–purificarea gazelor de particulele lichide și solide suspensie;

–purificarea lichidelor care conțin particule coloidale;

–ionizarea aerului și a mediului, în special în interiorul utilajelor, rezervoarelor, mijloacelor închise de transport, etc. pentru cresterea conductivitatii acestuia;

–folosirea de pardoseli cu conductivitate electrica marita;

–interzicerea incarcarii unui produs cu temperatura de inflamabilitate ridicata, cum ar fi petrolul lampant, până când nu s-au scurs resturile de lichide din autocisterna.

12.2.5.În toate cazurile în care legarea la pamant este un mijloc de protecție suficient contra electricitatii statice se recomanda folosirea acesteia, deoarece este mijlocul cel mai simplu și eficace.

Eficienta combaterii electricitatii statice prin legare la pamant trebuie verificata intotdeauna prin masuratori.

12.2.6.Utilajele, masinile și dispozitivele pentru substante și procese periculoase în ceea ce priveste încărcarea electrostatica trebuie executate din materiale conductive.

12.2.7.Pentru utilajele cu suprafete emailate și pentru utilajele metalice la care pe peretii inferiori se formeaza sedimente de substante neconductive (gudroane, pelicule de masa plastica, etc.) legarea la pamant nu reprezinta un mijloc de protecție eficient. În aceste cazuri trebuie să se ia și alte măsuri de protecție.

12.2.8.Filtrele cu saci din panza se recomanda să fie cusute cu sarma metalica și apoi legate la pamant. Aceste sarme se vor verifica în mod sistematic pentru a se vedea dacă nu s-au produs ruperi, în care caz se vor repara imediat.

12.2.9.Conductele care intră în limitele teritoriului unei instalații, acelea care fac legătură între utilajele din limitele unei instalații, precum și conductele aferente instalațiilor din afara platformei acestora trebuie să formeze pe toata lungimea lor un circuit electric neintrerupt.

12.2.10.Atunci când continuitatea tubulaturii metalice este întreruptă prin burdufuri de materiale textile sau plastice se prevad sisteme de echipotentializare între tronsoanele bune conducatoare de electricitate.

Legaturi echipotentiale se prevad la racordurile și flansele cu garnituri izolatoare de pe traseele de conducte, tuburi și furtunuri pentru vehicularea fluidelor generatoare de electricitate statica și, după caz, la dispozitivele (capetele) de pulverizare, refulare sau debitare a acestora.

12.2.11.Imbinarile cu flanse metalice ale conductelor și utilajelor formeaza, de regula, legaturi satisfăcătoare din punct de vedere al continuitatii electrice, nefiind necesare punti speciale de suntare cu condiția ca cel puțin două suruburi să fie bine curatate în locurile de contact (sub cap și piulita).

Se recomanda asezarea unor saibe cositorite sub capetele și piulitele suruburilor, precum și curatirea locurilor de contact.

Rezistenta de contact între flanse nu trebuie să depășească 0,03 ohm, valoare care, de regula, se obtine când suruburile flansei se strang normal, fără montarea dispozitivelor de suntare. În caz contrar se va face o legătură sigura de suntare.

12.2.12.În instalatiile industriale și în statiile de pompare, deoarece conductele au lungimi mici și exista cai multiple de scurgere la pamant a electricitatii statice, nu sunt necesare suntarile suplimentare ale flanselor. Acestea sunt necesare pe traseele exterioare (estacade, parcuri de rezervoare).

12.2.13.Conductele montate pe estacade trebuie să fie legate la instalatia de legare la pamant la capetele estacadei și, de asemenea, la fiecare 200-300 m. Rezistenta prizei de legare la pamant, când este folosita numai pentru descarcarea electricitatii statice, trebuie să fie de maxim 100 ohm.

12.2.14.Pentru estacade cu produse inflamabile, în afară de locurile de legare la pamant indicate la 12.2.13, trebuie să se tina seama de urmatoarele:

–pentru legarea la pamant a estacadelor se vor prevedea prize speciale sau se vor folosi prizele de protecție ale instalațiilor electrice;

–nu se admite utilizarea conductelor care conțin lichide și gaze inflamabile ca prize de legare la pamant. Fac excepție coloanele sondelor, care pot fi folosite ca prize de pamant;

–nu se admite legarea conductelor care trec pe poduri amplasate în apropierea cailor ferate electrificate de construcția metalica a podurilor pentru a se preintampina astfel patrunderea pe conducte a curentilor vagabonzi.

12.2.15.Pentru a crea circuite închise și pentru a se preintampina producerea de scantei trebuie să se prevada punti de conexiune pentru toate conductele montate în paralel amplasate în sectii, pe estacade sau în canale, la distanta de până la 10 cm una de alta. Puntile de conexiune trebuie montate la intervale de 20 m.

Conductele care se intersecteaza și se apropie până la distanta de 10 cm, indiferent de apartenenta sau destinatie, trebuie de asemenea să fie legate între ele cu punti de conexiune în punctele de intersectie și de apropiere. Când conductele trec la o distanta de până la 10 cm de scari metalice, platforme și constructii, trebuie să fie legate și de acestea cu punti de conexiune.

Pentru conductele montate la sol, existenta unui suport metalic comun este considerata suficienta, nemaifiind necesară montarea de punti de conexiune suplimentare.

12.2.16.Mantalele rezervoarelor metalice trebuie legate la pamant conform normativului I 20. În afară de aceasta, rezervoarele trebuie legate pe drumul cel mai scurt între ele și cu părțile metalice de pe sol sau subterane, cu conductele metalice sau cu instalatiile de paratrasnet ale construcțiilor vecine care se afla în jurul rezervorului pe o distanta de 30 m.12.2.17. Rezervoarele cu capac fix sustinut pe stalpi trebuie să aibă stalpii legati electric de capac și mantaua legata la pamant.

La rezervoarele cu manta și capac metalic, este necesară sudarea sau nituirea stalpului la fundul rezervorului. Dacă mantaua rezervorului este din metal, dar capacul este din material slab conducator, de exemplu beton, legătură de la fundul rezervorului este suficienta. Dacă atât mantaua cat și capacul sunt din material slab conducator, se va efectua o legătură la fundul rezervorului între stalpi și fund, și se va face o legătură prin peretele rezervorului la pamant, în exterior.

12.2.18.La rezervoarele metalice care au capac metalic plutitor, capacul, dacă nu este în contact metalic cu mantaua (prin sistemul glisant de etansare) trebuie să aibă legătură electrica speciala cu mantaua prin conductoare flexibile.

12.2.19.Capacul metalic plutitor al rezervoarelor care au mantaua construita din material slab conducator va fi legat la pamant prin exteriorul rezervorului.

12.2.20.La umplerea rezervoarelor lichidele trebuie dirijate pe fundul acestora și, acolo unde este posibil, la un punct legat la pamant. Se va prevedea un deflector la conducta de umplere care să elimine stropirea și pulverizarea lichidului. Dacă se intrebuinteaza o palnie metalica, atunci ea va fi legata la pamant în acelasi loc ca și rezervorul sau recipientul respectiv (umplute sau golite). În cazul în care palnia este confectionata din material izolant, atunci prin ea trebuie introdusa, până la partea inferioara a rezervorului, o lita legata la pamant (acest procedeu trebuie aplicat înainte de a se începe operatia de umplere).

12.2.21.Nu se admit dispozitive și obiecte plutitoare pe suprafața lichidelor inflamabile din rezervoare dacă nu sunt luate măsuri eficace pentru descarcarea sarcinilor electrostatice. Se recomanda ca indicatoarele de nivel pentru astfel de lichide să fie alese, pe cat posibil, de tipul celor fără flotor.

În cazul când este necesară folosirea indicatoarelor de nivel cu flotor, flotorul va avea ghidaj metalic: tipul folosit trebuie să excluda posibilitatea desprinderii flotoarelor de pe ghidaj în timpul deplasarii și al apropierii lor de peretele rezervorului (până la o distanta la care s-ar putea produce descarcarea prin scantei a electricitatii statice acumulate pe flotor).

Se vor exclude de pe suprafața flotorului sau a dispozitivelor similare colturile ascutite, muchiile și bavurile.

Ecranele plutitoare din masa plastica vor avea un sistem adecvat de scurgere a electricitatii statice la masa rezervorului.

12.2.22.La debarcader, toate conductele de pe tarm pentru transportul lichidelor la, sau de la tancurile sau ambarcatiunile petroliere, vor fi legate împreună și conectate la un sistem eficace de legare la pamant. Se va executa o conexiune electrica între acest sistem de legare la pamant, sau aceste conducte, și conexiunile de încărcare de pe tanc sau ambarcatiune, înainte ca furtunul sau furtunurile să fie conectate: aceasta legătură nu se va desface până ce furtunurile respective nu au fost deconectate.

Pe tanc sau ambarcatiune trebuie să existe o borna speciala de legare la pamant, iar sculele de manevre trebuie să fie din bronz.

12.2.23.Dacă furtunurile au o armatura electrica continua este necesar ca aceasta să fie legata la masa conductelor.

12.2.24.La rampele de încărcare sau descarcare a cisternelor de cale ferata, la un punct din rampa lângă intrare și la punctul de descarcare, sinele de cale ferata trebuie legate electric între ele iar aceasta legătură trebuie conectata la conductele de expeditie a produselor și la sistemul de legare la pamant. Legarea sinelor de cale ferata în alte puncte, de-a lungul rampei nu este obligatorie.

12.2.25.Furtunurile de cauciuc cu capat metalic utilizate pentru umplerea cisternelor de cale ferata, cisternelor auto, butoaielor, etc., care nu au asigurata prin construcție o legătură electrica între cele doua capete, trebuie să fie legate la pamant cu sarma de cupru (infasurata pe furtun pe partea exterioara sau introdusa inauntru), având un capat lipit de piesele metalice ale conductei cu produs, iar celalalt capat lipit la capatul furtunului.

12.2.26.La rampele pentru cisternele auto trebuie să se prevada la fiecare punct de umplere sau descarcare o legătură flexibila conectata la sistemul de legare la pamant și care trebuie să aibă la capatul liber o clema de tip cleste. Cisterna auto va fi legata la pamant prin aceasta clema înainte de a se începe manevrarea furtunurilor de încărcare (descarcare) și va fi deconectata numai după indepartarea furtunurilor.

12.2.27.Vasele metalice portabile, butoaiele, canistrele metalice etc., care urmeaza a fi incarcate cu produse petroliere lichide, vor fi așezate în timpul incarcarii lor pe o placa metalica legata la pamant și vor fi conectate, prin intermediul unei legaturi electrice, la recipientul sau racordul din care se face încărcarea și care trebuie să fie conectate la priza de pamant.

Se recomanda realizarea unui sistem de interblocare care să nu permita încărcarea înainte de realizarea legaturii la pamant, cuplat cu un sistem de semnalizare.

12.2.28.În locurile cu pericol de explozie nu se admite folosirea transmisiilor cu curele plane. Benzile transportoare din materiale obisnuite cu conductibilitate electrica redusa sunt admise numai dacă sunt în execuție antistatica omologata.

12.2.29.Se admite utilizarea curelelor trapezoidale în locurile cu pericol de explozie numai cu condiția ca acestea să fie în execuție antistatica omologata.

12.2.30.Vasele tehnologice care conțin lichide, gaze inflamabile sau praf combustibil sau exploziv vor fi prevăzute cu una sau mai multe legaturi la pamant, functie de dimensiunile acestora (a se vedea 12.3.).

12.2.31.Toate masinile de actionare care nu sunt amplasate pe o placa comuna cu unitatile lor de actionare trebuie legate la pamant.

12.2.32.Toate instalatiile producătoare de abur și masinile de actionare cu abur, cum sunt turbinele și masinile cu abur, trebuie legate la pamant.

12.2.33.Utilajele actionate electric montate pe o placa metalica comuna cu motorul electric, care este legat la pamant, nu necesita o legătură separata la pamant.

12.2.34.Pentru limitarea și controlul riscurilor de incendiu sau de explozie la încărcarea cu carburant a aeronavelor, trebuie adoptate urmatoarele măsuri:

a)dacă este specificata obligativitatea legarii la pamant a aeronavei, se iau, succesiv, urmatoarele măsuri:

–legarea la priza de pamant a autoalimentatorului;

–legarea la priza de pamant a aeronavei;

–realizarea unei legaturi electrice între aeronava și autoalimentator;

–realizarea unei legaturi electrice între aeronava și capatul furtunului flexibil pentru carburant, în cazul alimentarii prin extradosul aripilor;

–la terminarea operației de alimentare, toate legaturile electrice trebuie deconectate în ordinea inversa celei specificate mai sus;

b)dacă nu este specificata obligația legarii la pamant a aeronavei, se vor lua urmatoarele măsuri pentru înlăturarea sarcinilor electrice care ar putea să apară pe durata alimentarii cu carburant:

–realizarea unei legaturi electrice între aeronava și alimentator;

–realizarea unei legaturi electrice între aeronava și capatul furtunului flexibil pentru carburant, în cazul alimentarii prin extradosul aripilor;

–dacă alimentarea cu carburant se face de la o statie (sistem de pompare fix), conectarea la priza de pamant nu trebuie să se faca în zona statiei (pompei fixe), deoarece în momentul conectarii pot să apară descarcari electrice datorate diferentelor de potențial; de asemenea, nu este recomandata conectarea sistemului de legare la pamant la cel al unui grup de pista utilizat la alimentarea aeronavei, deoarece ar putea rezultă deteriorarea legaturii la pamant în cazul unui scurtcircuit în grupul respectiv;

–toate aeronavele aflate pe pista, precum și autoalimentatoarele existente pe platformele aferente pistelor de decolare/aterizare și cladirilor, vor fi legate la pamant pe toata durata de stationare.

12.3.Protectia împotriva trasnetului12.3.1. Construcțiile și instalațiile tehnologice exterioare în care se utilizează, se prelucrează sau se depozitează substanțe care pot forma împreună cu aerul amestecuri explozive trebuie prevăzute cu o instalație de protecție împotriva trăsnetului (IPT), având nivelul de protecție întărit I. Proiectarea acesteia se face conform prevederilor normativului I 20. În anexa nr. 1 sunt prezentate standardele care se pot utiliza.

01.02.2006Punctul 12.3.1. din Punctul 12.3., Punctul 12., Partea I a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

12.3.2.Se considera autoprotejate împotriva loviturilor de trasnet:

a)Constructiile supraterane cu structura complet metalica dacă legaturile între diferitele elemente ale structurii sunt realizate prin mijloace care asigura continuitatea electrica în mod durabil.

Un strat superficial de vopsea protectoare sau de 0,5 mm bitum sau 1 mm PVC, care protejeaza acoperisul, nu este considerat ca izolant.

b)Rezervoarele metalice cu capac metalic fix, izolate sau neizolate, semiingropate sau supraterane, care indeplinesc simultan urmatoarele condiții:

–sunt complet etanse sau sunt prevăzute cu supape de respiratie pentru presiuni și vid și cu dispozitive opritoare de flacara;

–grosimea tablei corpului și a capacului rezervorului este de min. 5 mm OL (în cazul rezervoarelor pentru gaze petroliere lichefiate GPL aceasta trebuie să fie min. 6 mm OL);

–continuitatea electrica între diferitele părți este realizata în mod durabil (de exemplu între capac și corpul rezervorului);

–toate conductele racordate la rezervor sunt legate electric la acesta în punctul de intrare;

c)Rezervoarele metalice cu capac plutitor, prevăzute cu sistem de etansare de tip mecanic cu elemente metalice (rezervoare cu sistem de etansare cu spatii de vapori), care indeplinesc simultan urmatoarele condiții:

–continuitatea electrica între diferitele părți este realizata în mod durabil (toate elementele bune conducatoare electric de pe capac și din interiorul rezervorului sunt legate la pamant prin corpul rezervorului, caile conducatoare electric intrerupte prin piesele izolatoare ale mecanismului pantograf sau ale articulatiei mecanismului sunt suntate, sunt prevăzute între capacul plutitor și inelul de etansare care gliseaza pe peretele rezervorului cu o suntare sigura printr-un sistem de benzi metalice flexibile, fixate la intervale de max. 3 m pe circumferinta rezervorului);

–grosimea tablei corpului și a capacului rezervorului este de min. 5 mm.

d)Rezervoarele metalice cu capac plutitor metalic prevăzute cu sistem de etansare de tip elastic cu elemente metalice (rezervoare cu sistem de etansare fără spatiu de vapori inflamabili), care au grosimea tablei corpului și a capacului de min. 5 mm iar elementele conductive de pe capac și din interiorul rezervorului sunt legate la pamant prin corpul rezervorului;

e)Conductele metalice pentru transportul fluidelor combustibile care au grosimea peretilor de min. 5 mm OL și sunt instalate la inaltimi mai mari de 4 m de la sol.

Ele se leagă la pamant la fiecare 25-30 m lungime de conducta prin prize de pamant proprii separate, de max. 20 ohm. Dacă nu pot fi realizate prize separate, toate prizele pentru conducte trebuie legate între ele.

În cazul în care astfel de conducte sunt instalate la inaltimi mai mici de 4 m față de sol, ele se leagă la prize de pamant de max. 30 ohm la fiecare 200-300 m lungime conducta (pentru protectia împotriva efectelor secundare ale trasnetului).

12.3.3.Toate rezervoarele, cu excepția celor subterane care au asigurata o buna legătură la pamant prin ele insele sau prin conductele lor metalice, se leagă sigur la pamant. Numărul legaturilor la pamant se stabileste în functie de diametrul rezervorului sau de lungimea acestuia și este dat în tabelul 12.1.

Tabel 12.1

*)Unghiul format de doua legaturi consecutive este o recomandare.

Rezervoarele cu capac nemetalic sau parțial metalic precum și rezervoarele care nu indeplinesc condițiile de care permit să fie considerate autoprotejate se prevad cu o IPT.

12.3.4.Gazometrele prevăzute cu tevi de aerisire se protejeaza împotriva trasnetului prin IPT independente care, în afară de condițiile prevăzute în I 20, cap. 2, trebuie să indeplineasca suplimentar și urmatoarele condiții:

–suporturile dispozitivului de captare trebuie să fie amplasate la cel puțin 5 m distanta față de zonele incadrate în categoria de pericol de explozie 0 și 1 și la cel puțin 3,5 m față de mantaua gazometrului;

–vârfurile elementelor de captare trebuie să depășească cu min. 3 m capatul superior al tevii de aerisire (zona de încadrare 1 de pericol de explozie).

12.3.5.Elementele conductoare, cum sunt rezervoarele din otel, conductele metalice, sinele montate pe sau în jurul unui acoperis pot fi utilizate drept dispozitive de captare naturale dacă grosimea lor este de minimum 5 mm.

12.3.6.Priza de pamant a instalatiei de paratrasnet se proiecteaza conform prevederilor I 20. Valoarea rezistentei de dispersie a prizei de pamant artificiale care este folosita exclusiv pentru instalatia de paratrasnet trebuie să fie de maximum 5 ohm pentru instalatiile montate pe construcție și de maximum 10 ohm pentru instalatiile de paratrasnet independente.

În cazul prizelor de pamant naturale, valorile de mai sus trebuie să fie de doua ori mai mici.

12.4.Sistemul de legare la pamant12.4.1. Sistemul de legare la pamant cuprinde:

–priza de pamant (în contact cu solul);

–reteaua de echipotentializare (care nu e în contact cu solul).

12.4.2.Legarea la pamant este o măsura de protecție împotriva:

–tensiunilor de atingere periculoase;

–aparitiei de scantei, arc electric sau punct cu o temperatura foarte ridicata create de o defectiune electrica sau de curenti vagabonzi;

–aparitiei de scantei provocate de descarcarea sarcinii electrostatice;

–aparitiei de scantei sau arc din cauza loviturii directe de trasnet sau al efectului secundar al trasnetului;

–aparitiei tensiunii electrice la constructiile metalice exterioare (în raport cu masa generală a pamantului) asociate cu un echipament electric.

12.4.3.Protecția împotriva tensiunilor de atingere periculoase se realizează conform prevederilor de la pct. 12.1. De asemenea, se pot utiliza standardele SR HD 367 S1:2004 «Instalații electrice cu tensiuni nominale mai mari de 2 kV în curent alternativ» și SR EN 61140:2002 «Protecție împotriva șocurilor electrice. Aspecte comune în instalații și echipamente electrice».

01.02.2006Punctul 12.4.3. din Punctul 12.4., Punctul 12., Partea I a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

12.4.4.Din punct de vedere al protecției împotriva trăsnetului se recomandă realizarea unei prize de pământ unice comune pentru IPT, instalația electrică, instalația de telecomunicații și înglobarea ei în structura construcției. Rezistența prizei de legare la pământ, dacă este folosită în comun, poate fi cel mult egală cu 1 ohm.

Standardul de referință pentru priza de pământ ce trebuie conectată pentru echipotențializare este SR CEI 61024-1.

Legătura de echipotențializare trebuie realizată:

–la subsol sau aproximativ la nivelul solului; conductoarele de echipotențializare trebuie legate la o bară de echipotențializare construită și dispusă astfel încât să permită un acces facil pentru verificări. În cazul structurilor mari pot fi instalate mai multe bare de echipotențializare care trebuie interconectate între ele;

–deasupra solului, la intervale pe verticală care să nu depășească 20 m pentru structuri cu înălțimea mai mare de 20 m. Barele de echipotențializare trebuie legate la centura orizontală care racordează conductoarele de coborâre între ele;

–la amplasamentele unde condițiile de proximitate nu sunt realizate.

01.02.2006Punctul 12.4.4. din Punctul 12.4., Punctul 12., Partea I a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

12.4.5.Legătură de echipotentializare constituie o măsura foarte importanța de reducere a riscurilor de incendii și explozii precum și a riscurilor de electrocutare în interiorul spatiului de protejat.

Rolul principal al retelei de echipotentializare este de a elimina posibilitatea aparitiei unor diferente de potențial periculoase între echipamentele din interiorul unei structuri și de pe aceasta și cel de a reduce campul magnetic în interiorul structurii.

Echipotentializarea trebuie prevăzută și instalata între elementele conductoare interioare, elementele conductoare exterioare și instalatiile de alimentare cu energie electrica și de comunicatii (de exemplu calculatoare și instalații de securitate), prin legaturi scurte și, dacă este necesar, prin dispozitive de protecție la supratensiuni și supracurenti (DPS).

Secțiunea minima a unui conductor sau a unei conexiuni de echipotentializare, exterioare structurii, și care pot fi folosite și drept dispozitive de captare, trebuie să fie de 35 mm^2 pentru conductoare de Cu sau de 100 mm^2 pentru conductoare din otel.

Secțiunea minima a unui conductor sau a unei conexiuni de echipotentializare, prin care se scurge o parte substantiala din curentul de trasnet, care pot fi folosite și drept dispozitive de coborare este de 16 mm^2 pentru conductoare de Cu sau de 50 mm^2 pentru conductoare din otel.

Conductoarele de echipotentializare care conecteaza instalații metalice interioare structurii, și prin care se scurge o parte nesemnificativa a curentului de trasnet, pot avea secțiunile de 6 mm^2 pentru cupru Cu sau 16 mm^2 pentru otel.

12.4.6.Cablurile care trec dintr-o structura în alta trebuie montate în tuburi de protecție metalice, pe suporturi sau armaturi de beton în forma de grila, care trebuie să aibă continuitate electrica și să fie legate la barele de echipotentializare ale structurilor separate. Ecranele cablurilor trebuie legate la aceste bare. În cazul în care ecranele cablurilor suporta curentii de trasnet preconizat se poate renunta la montarea cablurilor în tuburi metalice de protecție.

12.5.Protectia catodica12.5.1. Utilizarea protectiei catodice pentru protectia anticoroziva a rezervoarelor, conductelor, tancurilor de transport, debarcaderelor, etc., situate în zone cu pericol de explozie, prezinta anumite riscuri datorita scanteilor electrice care pot aparea:

–la deconectarea și conectarea voita sau accidentala a circuitelor electrice ale instalațiilor de protecție catodica;

–la scurtcircuitarea voita sau accidentala a circuitelor electrice ale instalatiei.

12.5.2.Este interzisa utilizarea statiilor de protecție catodica cu redresor pentru protectia anticoroziva a suprafetei interioare a rezervoarelor, fiind admisa numai protectia catodica cu anozi reactivi metalici.

12.5.3.Părțile metalice cu protecție catodica amplasate în arii periculoase sunt părți conductive exterioare sub tensiune care trebuie considerate potențial periculoase, în special dacă fac parte dintr-un sistem de protecție cu injectie de curent.

12.5.4.În zona 0 se interzice folosirea protectiei catodice, cu excepția cazurilor în care anumite elemente metalice sunt în mod special proiectate pentru acest tip de aplicatie.

12.5.5.Se recomanda ca imbinarile electroizolante necesare pentru protectia catodica să fie amplasate în afara ariei periculoase.

În cazul în care acest lucru nu este posibil, ele trebuie izolate cu izolatie din benzi adezive cu aplicare la rece, cu rezistenta ridicata la imbatranirea la radiatii luminoase.

Izolatia se aplică pe întreaga suprafața a imbinarii și pe cel puțin 1 m lungime de conducta, de o parte și de alta a imbinarii.

Imbinarile electroizolante trebuie să aibă o rezistenta minima de 2 M ohm.

12.5.6.Fiecare circuit electric care intra intr-o arie periculoasa trebuie prevăzut cu un intreruptor bipolar și lampa de semnalizare.

12.5.7.Fiecare zona tehnologica trebuie să aibă un punct de intrerupere unic pentru instalatia de protecție catodica.

12.5.8.Este necesar să se ia măsuri pentru evitarea interferentei între sistemul protectiei catodice și sistemul de legare la pamant.

12.5.9.Înainte de începerea lucrărilor de întreținere sau reparatii (la rezervoare sau conducte) se va deconecta sursa de curent a instalatiei de protecție catodica, dat fiind faptul ca inductanta sistemului poate cauza o scanteie incendiara.

12.5.10.Inaintea oricarei intreruperi a continuitatii electrice la o construcție metalica, conducta, instalatie sau pe un echipament asociat, protejate catodic, se va face o scurtcircuitare electrica cu un cablu de cupru cu secțiunea minima de 50 mm^2 legat de ambele părți ale intreruperii și care trebuie să ramana conectat până la terminarea reparatiei și restabilirea continuitatii electrice.

Pentru intreruperile de scurta durata se va folosi un intrerupator mobil în execuție antiexploziva.

12.6.Protectia împotriva radiatiilor electromagnetice și ultrasunetelor12.6.1. Radiatiile din domeniul spectrului optic pot deveni - în special prin focalizare - surse de aprindere în atmosfere explozive de gaze inflamabile sau prafuri combustibile.

Exemple de surse care pot initia aprinderi în anumite condiții:

–radiatia solara concentrata de oglinzi concave;

–radiatia surselor de blitzuri;

–radiatiile laser (semnalizare, telemetrie, relee, detectoare, etc.).

Trebuie avut în vedere ca și aparatura care produce radiatii (de exemplu, lampile, laserii, arcurile electrice, etc.) poate fi sursa de aprindere a atmosferelor explozive.

12.6.2.Pentru ariile periculoase cu gaze și vapori inflamabili nu exista standarde internationale și nici norme naționale privind condițiile pentru aparatura și nivelurile de radiatie maxim admise în condiții de securitate.

În situațiile în care se apreciaza ca exista pericolul aprinderii atmosferei inflamabile de gaze și vapori de la aparatura care emite radiatii trebuie initiate proceduri specifice de evaluare a acestui pericol, care să tina seama de condițiile cele mai defavorabile.

În Indreptarul departamental de zonare a mediilor cu pericol de explozii și măsuri de prevenire a acestora - MIP-1987 (3.2.3.9-3.2.3.11) se recomanda pentru aceste arii aceleasi niveluri maxim admise ca și pentru ariile periculoase cu praf combustibil, atât pentru radiatiile electromagnetice cat și pentru ultrasunete (vezi 12.6.3-12.6.5).

12.6.3.Pentru aparatura care emite radiatii, instalata în arii periculoase cu praf combustibil, se vor respecta urmatoarele prevederi:

a)În zona 21 aparatura trebuie să fie incercata și autorizata pentru aceasta zona, iar puterea de radiatie sa nu depășească 5 mW/mm^2 pentru laser continuu și surse de lumina continue și 0,1 mJ/mm^2 pentru laser cu impuls și surse de luminoase cu impulsuri cu interval între impulsuri de cel puțin 5 sec.

b)În zona 22 poate fi utilizata aparatura emitatoare de radiatii la care puterea de radiatie sa nu depășească 10 mW/mm^2 în regim continuu și 0,5 mJ/mm^2 în regim pulsatoriu.

Standardul de referința este SR CEI 61241-1-2.

12.6.4.La folosirea aparaturii cu ultrasunete, cantitati importante de energie emise de transformatorul electroacustic sunt absorbite de substante solide și lichide, în care se poate produce o incalzire periculoasa ca urmare a frecarilor interioare.

La adoptarea masurilor de protecție trebuie luat în consideratie faptul ca în cazul pieselor ceramice piezo folosite drept captatori în aparatura cu ultrasunete sarcinile electrice trebuie eliminate în mod sigur prin elemente de circuit adaptate.

12.6.5.Pentru ariile periculoase cu praf combustibil, pentru aparatura utilizata, densitatile maxime de putere sonora sunt:

a)în zona 21 0,1 W/cm^2 și o frecventa de 10 MHz, cu condiția ca metoda de lucru să fie recunoscută ca perfect adaptata pentru utilizare intr-o astfel de zona;

b)în zona 22, aceleasi valori ca mai sus, fără nici o alta măsura speciala de securitate împotriva pericolului de aprindere provocat de ultrasunete.

Standardul de referința corespunzător este SR CEI 61241-1-2.

13.Verificarea instalațiilor electrice din arii periculoase13.1. Prin verificare se înțelege actiunea care cuprinde examinarea minutioasa a unui obiect, efectuata prin demontarea sau fără demontarea acestuia, pentru a ajunge la o concluzie sigura privind starea obiectului.

Verificarea instalațiilor electrice în atmosfere potențial explozive are ca scop sa stabileasca:

–dacă instalatiile corespund prevederilor din normativele de instalații electrice;

–dacă instalatiile electrice sunt corespunzătoare din punct de vedere al protectiei antiexplozive, conform prezentului normativ.

13.2.Pentru efectuarea verificărilor sunt necesare urmatoarele documente, aduse la zi:

–clasificarea ariilor periculoase. Standardul de referința este SR EN 60079-10;

–grupa de explozie și clasa de temperatura ale echipamentelor;

–documentația necesară pentru a permite echipamentului antiex să fie mentinut în conformitate cu tipul sau de protecție (de exemplu: listele de echipamente, amplasarea acestora, lista pieselor de schimb și informațiile tehnice);

–traseele de cabluri subterane.

13.3.Verificarea și întreținerea echipamentelor și instalațiilor trebuie efectuate numai de personal experimentat și autorizat, a cărui pregatire a cuprins o instruire asupra diferitelor moduri de protecție și practica instalarii, asupra tuturor regulilor și reglementarilor respective, precum și a principiilor generale de clasificare a ariilor periculoase.

Cunoștințele personalului trebuie mentinute la zi prin instruiri periodice.

13.4.Gradele de verificare sunt (standardul de referință este SR EN 60079-17):

–verificare vizuală - acțiune prin care sunt depistate acele defecte care pot fi identificate vizual (de exemplu, șuruburi lipsă), fără echipament auxiliar și scule;

–verificare riguroasă - acțiune prin care sunt depistate acele defecte care pot fi identificate numai prin folosire de echipamente de acces și scule (de exemplu, slăbirea unor șuruburi); verificarea riguroasă cuprinde și aspectele acoperite de verificarea vizuală;

–verificare detaliată - acțiune prin care sunt depistate acele defecte care pot fi identificate numai prin deschiderea capsulării și/sau folosirea de echipamente de încercare; verificarea detaliată cuprinde și aspectele acoperite de verificarea riguroasă.

01.02.2006Punctul 13.4. din Punctul 13., Partea I a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

13.5.Tipuri de verificăria) verificări initiale - verificări ale tuturor echipamentelor și instalațiilor electrice înainte de punerea lor în functiune, pentru a constata dacă tipurile de protecție alese și instalarea lor sunt corespunzătoare.

b)verificări periodice - verificări ale tuturor echipamentelor și instalațiilor efectuate într-un mod sistematic. Gradul de detaliere a verificării și intervalele între verificările periodice tehnice trebuie determinate ținând seama de tipul echipamentului, de indicatiile furnizorului, de zona de utilizare și de rezultatele verificărilor precedente.

c)verificări prin sondaj - verificări ale unei fractiuni din numărul de echipamente instalate. Ele pot fi vizuale, restranse sau detaliate. Verificările prin sondaj trebuie să fie utilizate pentru controlul efectelor condițiilor de mediu, ale vibratiilor, erorilor inerente de conceptie, etc.

d)verificări specifice echipamentelor mobile. Echipamentele electrice mobile (de mana, portabile sau transportabile) sunt în mod particular predispuse defectării sau utilizarii gresite, de aceea se recomanda ca intervalele între verificările detaliate să fie reduse (sa nu depășească 12 luni).

Rezultatele tuturor verificărilor de la punctele a), b), c) și d) trebuie să fie înregistrate.

13.6.În cadrul programelor de verificare trebuie urmărite, în principal, următoarele elemente:

a)echipamentul este corespunzător clasificării zonei;

b)grupa de explozie și clasa de temperatură ale echipamentului sunt corespunzătoare;

c)temperatura maximă a echipamentului de protecție este corectă;

d)identificarea circuitului echipamentului, în vederea separării lui corecte de sursa de energie;

e)tipul cablului este corespunzător;

f)obturările conductelor și cablurilor sunt satisfăcătoare;

g)dispozitivele de protecție la suprasarcină ale motoarelor sunt corect reglate.

Pentru recomandări suplimentare privind programele de verificare, specifice fiecărui tip de protecție antiexplozivă, standardul de referință este SR EN 60079-17.

Verificările pentru instalațiile electrice din ariile periculoase se vor face la fel ca pentru instalațiile electrice din zonele neclasificate.

Recepționarea instalațiilor electrice se va face numai după executarea tuturor verificărilor, probelor și prezentarea dosarului cu buletine de probă.

01.02.2006Punctul 13.6. din Punctul 13., Partea I a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

13.7.O instalatie electrica noua trebuie supusă înainte de punere în functiune unei inspecții initiale. În acest caz, gradul de verificare este detaliat.

13.8.După punerea în functiune instalatia trebuie verificata periodic pentru a se asigura ca este intretinuta în stare satisfăcătoare pentru a putea fi folosita în continuare intr-o zona periculoasa.

În intervalul de timp dintre verificările periodice trebuie să se efectueze verificări prin sondaj în vederea confirmarii sau infirmarii intervalului de timp propus pentru verificările periodice. În cazul infirmarii, trebuie redus intervalul de inspecție periodica. În cazuri justificate, factorii de decizie pot mari durata acestui interval.

Rezultatele verificărilor trebuie analizate sistematic pentru a se justifica intervalele de inspecție periodica.

13.9.În urma unei modificari a ariei periculoase sau în urma mutarii unor aparate dintr-un loc în altul trebuie facuta o verificare.

13.10.În cazul în care o instalatie include mai multe aparate similare (de exemplu, corpuri de iluminat), aflate în condiții similare, se poate admite efectuarea inspecțiilor periodice prin sondaj. Este totusi imperios necesar ca absolut toate aparatele să fie supuse, cel puțin, unei inspecții vizuale.

13.11.Dacă instalatia sau aparatura este demontata pe durata verificării, trebuie ca la remontare să fie luate precautiuni ca integritatea tipului de protecție este asigurata.

13.12.Programul de verificări pentru instalații și aparatura este prezentat în tabelul 13.1.

Program de inspecții pentru instalații și aparatură

Tabelul 13.1

14.Repararea și întreținerea instalațiilor electrice din arii periculoase14.1. Repararea sau revizia aparaturii electrice instalate în arii în care pot exista în atmosfera gaze inflamabile, vapori sau ceturi în concentratii și cantitati periculoase trebuie facuta de un reparator competent și dotat. Ea trebuie facuta conform prescriptiilor producătorului și conform legislației relevante în vigoare.

Reparatia și revizia aparaturii utilizata în atmosfere explozive poate fi facuta de către fabricant, utilizator sau o terta parte (agentie de reparatii).

14.2.În cazul în care reparatia este facuta de către utilizator, acesta trebuie să cunoasca în intregime legislatia relevanta. În acest caz, el își asuma responsabilitatea pentru securitatea personalului și a instalațiilor și sănătatea personalului în ceea ce priveste repararea și sau reinstalarea aparaturii.

14.3.Utilizatorul trebuie să tina evidenta tuturor reparatiilor, reviziilor sau modificarilor anterioare și trebuie să le puna la dispoziția reparatorului în cazul în care nu efectueaza el insusi reparatia. În acelasi timp utilizatorul trebuie să puna la dispoziția reparatorului toate informațiile privind cerințele reglementare pentru conformarea cu certificatul.

14.4.În cazul în care reparația este făcută de către reparator, acesta trebuie să aibă posibilități adecvate de reparație și revizie, precum și echipamentul corespunzător necesar efectuării verificărilor și încercărilor cerute pentru tipul specific de protecție. El trebuie să cunoască în întregime legislația relevantă privind securitatea și sănătatea, în special dacă este implicat în reinstalarea aparaturii. De asemenea, el poate recomanda standardul relevant de protecție la explozie, precum și pe cel privind reparația și revizia aparaturii utilizate în atmosfere explozive.

01.02.2006Punctul 14.4. din Punctul 14., Partea I a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

14.5.Reparatorul este obligat sa puna la dispoziție utilizatorului detalii privind defectiunile detectate, detalii complete ale lucrărilor de reparatii și revizii, lista părților inlocuite și rezultatele tuturor verificărilor și incercarilor efectuate conform legislației relevante.

Este de preferat ca reparatorul să obțină piese de schimb corespunzătoare noi de la producător.

14.6.Părțile care trebuie sigilate trebuie inlocuite numai prin piese de schimb speciale prevăzute în lista pieselor de schimb.

14.7.Aparatura reparată trebuie marcată, recomandabil pe o etichetă separată, pentru a se identifica reparația sau revizia și identitatea reparatorului. Marcarea trebuie să includă simbolul relevant, numele reparatorului sau marca sa înregistrată, numărul de referință al reparatorului referitor la reparație, data reparației (reviziei). Marcarea trebuie să fie lizibilă și durabilă, ținând cont de coroziunea chimică posibilă. Standardul de referință corespunzător este CEI 60079-19.

01.02.2006Punctul 14.7. din Punctul 14., Partea I a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

14.8.Documentația producătorului trebuie să conțină, pe lângă certificat, și alte documente potrivite pentru reparatie (revizie) precum și o lista cu piese de schimb.

Certificatul împreună cu documentația precizata mai sus trebuie să faca parte din contractul initial de cumparare.

14.9.În cazul repararii sau reviziei unei aparaturi care a facut obiectul certificării unei terțe părți este necesar să se stabileasca conformitatea aparaturii cu certificatul.

14.10.Înainte de reinstalare aparatura reparată trebuie verificată (standardele de referință sunt SR CEI 60079-19 și SR EN 60079-17).

Dacă este imposibil să se efectueze anumite încercări, reparatorul trebuie să stabilească, înainte de a returna în serviciu echipamentul reparat, consecințele care pot rezultă în urma omiterii încercărilor respective.

01.02.2006Punctul 14.10. din Punctul 14., Partea I a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

14.11.Orice lucrari de reparatii, revizii, întreținere, etc. la instalații electrice amplasate în zone cu pericol de explozie vor fi consemnate în registrul instalatiei.

15.Exploatarea instalațiilor electrice din arii periculoase15.1. La exploatarea instalațiilor electrice din arii periculoase trebuie respectate Normele generale de protectia muncii (inclusiv normele specifice pentru locuri de muncă din arii periculoase), Normele generale de prevenire și stingere a incendiilor, Normele pentru exploatarea instalațiilor electrice din medii normale - I7/2-01 și Instrucțiunile tehnice de exploatare elaborate de către producători.

15.2.Exploatarea echipamentelor electrice trebuie facuta numai de către personal calificat, autorizat și instruit a lucra cu respectivele echipamente. (NGPM - art. 383/pag. 114).

15.3.În ariile periculoase angajatorul este obligat sa ia urmatoarele măsuri organizatorice:

–să asigure celor care lucreaza în locuri unde pot aparea atmosfere explozive o instruire corespunzătoare și suficienta cu privire la protectia la explozie;

–să asigure, acolo unde este cerut de documentul privind protectia la explozie;

–elaborarea de instrucțiuni scrise, activitatea în locuri periculoase trebuind să se efectueze cu respectarea acestora;

–aplicarea unui sistem de permise de lucru pentru a îndeplini și activitățile periculoase și pe cele care pot interactiona cu alt gen de activitate, generand pericole.

Permisele de lucru trebuie emise anterior începerii lucrului de către o persoană cu responsabilitate în acest domeniu. (NGPM - anexa 19, art. 1.1 și 1.2/pag. 335).

15.4.Înainte ca un loc de muncă unde pot aparea atmosfere explozive să fie folosit pentru prima oara, trebuie verificata securitatea sa globală la explozie. Trebuie intretinute toate condițiile necesare pentru asigurarea protectiei la explozie.

Aceste verificări trebuie să fie efectuate de persoane competente în domeniul protectiei la explozie.

15.5.Exploatarea sistemelor, instalațiilor, dispozitivelor, echipamentelor, aparatelor, masinilor și utilajelor, de orice categorie, cu defectiuni, improvizatii sau fără protectia corespunzătoare față de materialele sau substantele combustibile din spatiul în care sunt utilizate este interzisa.

La utilizarea mijloacelor de mai sus este obligatorie respectarea instructiunilor de functionare, folosire și întreținere, precum și a normelor și masurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, emise și aprobate potrivit legii. (Ordinul nr. 775, art. 37/pag. 17).

15.6.În spatiile cu pericol (risc) ridicat de incendiu sau de explozie se interzice accesul salariatilor și al altor persoane fără echipament de protecție adecvat condițiilor de lucru.

Folosirea dispozitivelor, aparatelor, uneltelor și sculelor neprotejate corespunzător sau care pot produce scantei prin functionare, lovire sau frecare în spatii sau în locuri cu foc de explozie este interzisa.

15.7.Deseurile și reziduurile, scurgerile și depunerile de praf sau de pulberi combustibile se indeparteaza ritmic prin metode și mijloace adecvate.Partea II INSTALATII ELECTRICE IN ARII PERICULOASE CU PRAF COMBUSTIBIL16. Clasificarea ariilor periculoase cu praf combustibil16.1. O clasificare comuna a ariilor periculoase pentru gaze și prafuri nu este posibila intrucat, în cazul prafurilor nu pot fi distinse situații corespunzând condițiilor normale sau anormale de lucru.

Astfel, ventilarea nu are ca efect eliminarea prafului, ci, din contra, poate crea condiții mai periculoase, prin formarea norilor.

Având în vedere sedimentarea prafului și eventuala formare a unei atmosfere explozive prin dispersia straturilor de praf, s-au definit serii diferite de zone pentru praf față de cele pentru gaze și vapori.

În acest sens sunt necesare alte măsuri pentru evitarea surselor efective de aprindere pentru prafurile combustibile în comparatie cu gazele sau vaporii inflamabili.

16.2.Dacă o atmosfera exploziva contine atât prafuri combustibile cat și gaze sau vapori inflamabili, clasificarea ariilor periculoase trebuie facuta luand în consideratie cel mai mare pericol posibil.

16.3.Procedura de clasificare a ariilor periculoase cu praf combustibil trebuie să determine:

a)caracteristicile prafului (marimea particulei, umiditatea, temperatura de aprindere în nor și strat, rezistivitatea, etc.);

b)sursa de degajare a prafului și gradul acesteia (continuu, primar sau secundar);

c)probabilitatea formarii de amestecuri explozive de praf-aer;

d)probabilitatea formarii straturilor de praf potențial periculoase;

e)intinderea zonei.

16.4.Exemple de surse de degajarea) grad continuu:

–formarea continua a unui nor de praf;

–interiorul echipamentelor tehnologice (silozuri, malaxoare, concasoare).

b)grad primar:

–interiorul anumitor instalații de extractie sau vecinatatea unui punct deschis de încărcare.

c)grad secundar:

–guri de vizitare care trebuie deschise pe perioade scurte;

–încăperi de manevrare a produselor pulverulente unde sunt prezente depuneri de praf.

16.5.Exemple de definire a zonelora) Locuri care pot genera o zona 20 în interiorul unui spatiu limitat pentru praf:

–buncare, silozuri, cicloane, filtre;

–sisteme de transport a produselor pulverulente;

–exteriorul unui spatiu limitat pentru praf în care se pot forma straturi de grosimi mari datorita neintretinerii curateniei.

b)Locuri care pot genera o zona 21:– arii în imediata apropiere a punctelor de încărcare și golire;

–punctele de prelevare a probelor;

–rampe de descarcare auto;

–puncte de deversare a benzilor;

–arii în exteriorul spatiului limitat pentru praf, unde praful se acumuleaza și este posibil ca stratul de praf să fie perturbat, formand amestecuri explozive praf-aer;

–arii în jurul iesirilor din cicloane și filtre cu saci;

–arii în care, datorita condițiilor anormale, înlăturarea acumularilor de praf sau a straturilor nu poate fi asigurata.

c)Locuri care pot genera o zona 22:– locuri aflate în vecinatatea echipamentelor care trebuie deschise intermitent sau din care praful poate scapa prin neetanseitati și poate forma depuneri de praf (de exemplu, sectii de macinare, sali de concasare, etc.);

–iesiri de la filtrele cu saci;

–arii în care se formeaza straturi de praf, dar este puțin probabil ca acesta sa genereze amestecuri explozive de praf-aer;

–arii din jurul zonelor 21 nelimitate de structuri mecanice.

16.6.Întinderea zonelor trebuie determinată prin evaluarea în raport cu mediul a surselor de degajare care pot genera amestecuri explozive de praf-aer sau straturi periculoase de praf.

Întinderea zonelor depinde de cantitatea de praf, debitul, mărimea particulelor, umiditatea produsului etc.

Pentru întocmirea documentației de clasificare a ariilor periculoase cu praf și determinarea întinderii zonelor se pot utiliza exemplele practice prezentate în standardul SR CEI 61241-3 - anexa A.

01.02.2006Punctul 16.6. din Punctul 16., Partea II a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

17.Aparatura electrica pentru arii periculoase cu praf combustibil17.1. Condiții tehnice pentru aparatura17.1.1. Aparitia unei zone 20 (amestec exploziv de praf/aer prezent continuu în exteriorul spatiului limitat pentru praf) este, din punct de vedere practic de neacceptat și trebuie prevenita printr-o întreținere corespunzătoare a curateniei.

17.1.2.Pentru a evita riscurile de aprindere a prafului combustibil este necesar ca:

–temperatura suprafetei aparaturii pe care se depune praf sau care poate fi în contact cu norul de praf să fie sub limitele specificate la 17.2;

–toate părțile electrice care produc scantei sau au o temperatura mai mare decat cea de aprindere a prafului să fie închise intr-o capsulare care împiedica patrunderea prafului sau– să aibă circuite cu energie limitata pentru a evita aprinderea prafului combustibil.

17.1.3.Pentru capsulări s-au adoptat două niveluri de eficiență a etanșeității la prafuri:

–capsulări protejate împotriva prafurilor;

–capsulări total protejate împotriva prafurilor.

Condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aceste capsulări se definesc ca două practici, denumite A și B, recomandate de standardele SR EN 50281-1-1-2003 și SR EN 50281-1-2-2003, care descriu aceste practici. Cele două practici conduc la un nivel de protecție echivalent.

01.02.2006Punctul 17.1.3. din Punctul 17.1., Punctul 17., Partea II a fost modificat de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

17.2.Temperatura maxima de suprafața a capsularii17.2.1. Temperatura maxima de suprafața admisa pentru aparatura amplasata în arii periculoase cu praf combustibil se determina prin reducerea cu o marja de securitate a temperaturii maxime de aprindere a norilor și straturilor de praf respectiv care nu depasesc 5 mm sau 12,5 mm. Standardul de referința pentru metode de incercare este SR CEI 61241-1-1.

Temperatura maxima de suprafața a aparaturii de folosit va fi cea mai mica dintre valorile de la 17.2.2 și 17.2.3 pentru practica A și 17.2.2 și 17.2.4 pentru practica B.

17.2.2.În prezenta norilor de praf, temperatura maxima de suprafața a aparaturii nu trebuie să depășească două treimi din temperatura de aprindere a norului de praf:

T(max) = 2/3 ● T(nor praf)

17.2.3.Aparatura conform practicii A, pentru straturi de praf care nu depasesc 5 mm grosime, trebuie să aibă o temperatura maxima de suprafața inferioara cu 758°K temperaturii minime de aprindere a stratului de praf respectiv:

T(max) = T(5 mm) - 75●K

17.2.4.Aparatura conform practicii B, pentru straturi de praf care nu depasesc 12,5 mm grosime, trebuie să aibă o temperatura maxima de suprafața inferioara cu 25°K temperaturii minime de aprindere a stratului de praf respectiv:

T(max) = T(12,5 mm) - 25°K

17.2.5.Marcarea aparaturii ce poate fi folosita în arii periculoase cu praf combustibil trebuie să cuprindă urmatoarele elemente:

–numele constructorului;

–tipul;

–seria;

–accesorii, conexiuni;

–marcarea normala, prevăzută prin normele de construcție ale aparaturii electrice;

–marcarea suplimentara, conform practicilor A și B după care a fost incercata aparatura.

Simbolurile folosite sunt:

–DIP pentru protectia împotriva aprinderii prafurilor;

–A sau B pentru practica A sau B;

–21 sau 22 pentru indicarea zonei în care poate fi utilizata aparatura;

–T(A) pentru temperatura maxima de suprafața.

Exemplu de marcare completa pentru practica A (pentru practica B marcarea este similara).!Imagine

*)O.N. reprezinta laboratorul de încercări autorizat (organism notificat) care a emis certificatul de conformitate.

!Imagine

17.3.Alegerea aparaturii17.3.1. În zona 0 este permis a se instala numai aparatura cu modul de protecție "i" - securitate intrinseca, de categoria "i(a)", grupa II, având contactele electrice din zona cu praf protejate în capsulari cu gradul de protecție IP 65. Standardul de referința este SR EN 50020.17.3.2. În zona 21 este permis a se instala aparatura cu urmatoarele tipuri de protecție.

a)aparatura protejata împotriva aprinderii prafurilor tip DIP A 21 (IP6X) sau DIP B 21;

b)echipamente și circuite cu modul de protecție "i" - securitate intrinseca, în conformitate cu condițiile de la 17.3.1;

c)aparatura presurizata "p". Standardul de referința este SR EN 50016;

d)alt tip de aparatura omologata special pentru utilizare în zona 21.17.3.3. În zona 22 este permis a se instala:

a)aparatura pentru zona 21;

b)aparatura protejata împotriva aprinderii prafurilor tip DIP A 22 (IP5X) sau DIP B 22 (numai pentru zona 22 cu praf neconductiv);

Temperatura de suprafața a capsularilor instalate atât în zona 21 cat și în zona 22 trebuie să aibă valoarea cea mai mica rezultata conform 17.2.

17.3.4.Aparatura electrică pentru arii periculoase cu gaze și vapori inflamabili nu este în mod necesar corespunzătoare pentru utilizarea în arii periculoase cu praf combustibil.

Aceasta trebuie să prezinte un grad de protecție mecanică IP5X sau IP6X, după caz, pentru a împiedica pătrunderea prafului. Se recomandă utilizarea standardului corespunzător de aparatură.

Aparatura cu tipul de protecție «m» - încapsulare este corespunzătoare pentru folosirea în arii periculoase cu praf, deoarece elementele care ar putea aprinde atmosfera explozivă sunt închise într-un compound etanș la praf.

01.02.2006Punctul 17.3.4. din Punctul 17.3., Punctul 17., Partea II a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

17.3.5.Pentru protectia electrica a echipamentelor și protectia la scanteile periculoase se aplică prevederile de la cap 6 și respectiv 12.17.4. Canalizatii electrice17.4.1. În arii periculoase cu praf combustibil se pot utiliza:

a)cabluri de cupru și aluminiu etanse la praf, ca, de exemplu:

–cabluri cu izolatie termoplastica sau elastomerică, armate sau nearmate, cu invelis din PVC, neopren sau alt material similar;

–cabluri în manta de aluminiu cu sau fără armatura;

–cabluri cu izolatie minerala cu invelis metalic.

Pentru cablurile cu conductoare de cupru secțiunea minima trebuie să fie 1,5 mm^2, iar pentru cabluri cu conductoare de aluminiu de 16 mm^2.

b)conductoare din cupru protejate în conducte metalice sau din material plastic, etanse la praf.

Sistemul de conducte trebuie verificat la o presiune de 0,5 bar.

17.4.2.Etansarea intrarilor de cablu trebuie să fie asigurată prin unul din urmatoarele mijloace:

–inel de etansare din material elastomeric;

–inel de etansare metalic (pentru cabluri cu manta metalica);

–presgarnituri adecvate;

–un compound.

17.4.3.Intrarea conductei de protecție în capsulare se poate face prin infiletare în gauri cu filet sau prin blocare în gauri simple.

17.4.4.Intrarile de cablu sau conducte de protecție trebuie astfel alese și montate încât sa nu modifice caracteristicile tipului de protecție al aparaturii.

Toate intrarile de cablu neutilizate trebuie obturate printr-un sistem de etansare corespunzător tipului de protecție al aparaturii.

17.4.5.Cutiile de derivatie și fitingurile trebuie să aibă gradul de protecție mecanica minimum IP6X pentru zonele 20 și 21 și IP5X pentru zona 22.

În zonele cu praf conductiv acestea trebuie să fie de tipul "protejat contra aprinderii prafului", cu un grad de protecție mecanica IP6X.

17.4.6.Traseele de cabluri trebuie astfel alese încât sa previna depunerea prafului pe acestea, să asigure o circulatie corespunzătoare a aerului și posibilitatea curatirii lor de praf.

17.4.7.La instalarea cablurilor și conductelor de protecție trebuie respectate și prevederile corespunzătoare de la 8.4 și 8.6.17.4.8. Pentru verificarea, repararea, întreținerea și exploatarea instalațiilor electrice din arii periculoase cu praf se vor respecta prevederile corespunzătoare de la cap 13, 14 și 15.Anexa nr. 1

PREVEDERI CONEXE NORMATIVULUII. Standarde de referință

01.02.2006Capitolul I. din Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din ORDINUL nr. 2.231 din 27 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 01 februarie 2006

II. LEGI ȘI NORMATIVE

Anexa nr. 2

Tabel comparativ

Clasificarea zonelor periculoase

Anexa nr. 3

Tabel comparativ

Clasele de temperatura ale aparaturii electrice

Anexa nr. 4

Tabel comparativ

Impartirea în grupe de explozie a celor mai uzuale gaze inflamabile

Anexa nr. 5

Coeficienții de corectie pentru sarcinile admisibile la

cabluri cu izolatie de hartie, cauciuc sau termoplastica pozate în

canale umplute cu nisip*)

*)Cablurile s-au considerat a fi pozate conform 8.4.11.