Decizia nr. 572 din 21 septembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 644 alin. (1) și art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Marius Sofinet în Dosarul nr. 10.719/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 90D/2016 al Curții Constituționale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că executorul judecătoresc înfăptuiește un serviciu public, iar actele sale pot fi supuse cenzurii instanței de judecată, legea oferind persoanelor interesate mijloace procedurale pentru atacarea actelor efectuate sau emise de acesta.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 18 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 10.719/271/2015, Judecătoria Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 644 alin. (1) și art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Marius Sofinet într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia precizează că judecătorul învestit cu soluționarea cauzei trebuie să invoce din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc, cu toate că art. 644 din Codul de procedură civilă include în categoria participanților, alături de părți, și executorul judecătoresc. Arată că judecătorul de fond nu poate aprecia în mod direct și nemijlocit poziția procesuală pasivă a executorului judecătoresc pentru a-și putea forma convingerea, situație care creează o stare de dezavantaj pentru părțile care nu își pot argumenta în mod suficient observațiile pe care le consideră temeinice în susținerea intereselor lor procesuale. Autorul excepției arată că, în opinia sa, executorul judecătoresc are legitimitate procesuală pasivă în cadrul unei contestații la executare, indiferent de obiectul acesteia. Executorul judecătoresc este cel care, în activitatea sa din cursul procedurii de executare silită, întocmește mai multe acte de procedură, dintre care cele mai importante sunt actele de executare silită. Acestea pot profita ori dăuna exclusiv părților din cadrul raportului execuțional, creditorilor intervenienți ori terților. Susține că este firesc ca o contestație la executare să se soluționeze în contradictoriu cu toți participanții raportului execuțional. Consideră că ar trebui reglementat dreptul persoanei de a se adresa instanței de judecată atunci când este nemulțumită de actele efectuate de executorul judecătoresc. Susține că, neavând posibilitatea de a acționa în instanță împotriva executorului judecătoresc, dreptul la apărare îi este în întregime afectat. Arată că este inacceptabil ca persoana vătămată să nu poată stabili cadrul procesual. Susține că reglementarea cuprinsă în textele de lege criticate poate veni în contradicție cu principii fundamentale de drept, precum stricta legalitate a procesului penal, aflarea adevărului, oficialitatea procesului penal, rolul activ al organelor judiciare penale, nemijlocirea, garantarea dreptului la apărare, egalitatea persoanelor în fața legii, egalitatea armelor, echitatea procedurii.

6.Judecătoria Oradea - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Consideră, în susținerea acestei opinii, că executorul judecătoresc înfăptuiește un serviciu public, nu are interese proprii, actele emise acesta sunt supuse cenzurii instanței de judecată, iar secțiunea a 2-a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești stabilește condițiile referitoare la răspunderea civilă și disciplinară a acestora. În consecință, citarea sau necitarea executorului ca parte în cauză nu îngrădește accesul la justiție și nu aduce atingere drepturilor debitorului sau creditorului.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând, în esență, că există mijloace judiciare de control asupra actelor încheiate de executorul judecătoresc, prevăzute atât de Codul de procedură civilă, cât și de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

9.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că soluția legislativă criticată este justificată de poziția executorului judecătoresc în procesul civil, și anume aceea de participant, fără a avea pretenții și apărări proprii de formulat în cadrul executării silite. În plus, deși acesta îndeplinește un serviciu public, îl reprezintă pe creditor în raportul execuțional care s-a născut între creditor și debitor, fiind, practic, un agent al acestuia; de altfel, onorariul său, parte a cheltuielilor de executare, chiar dacă, în final, cade în sarcina debitorului, este avansat de creditor.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 644 alin. (1) și art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Ambele texte fac parte din capitolul III - Participanții la executarea silită al titlului I din cartea a V-a și au următoarea redactare:

–Art. 644 alin. (1):

(1)Participanții la executarea silită sunt:

1.părțile;

2.terții garanți;

3.creditorii intervenienți;

4.instanța de executare;

5.executorul judecătoresc;

6.Ministerul Public;

7.agenții forței publice;

8.martorii asistenți, experții, interpreții și alți participanți, în condițiile anume prevăzute de lege;

–Art. 645 alin. (1):

(1)Sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul.

13.În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, care consacră principiul egalității în fața legii, art. 21 alin. (1) și (3), care statuează cu privire la dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, art. 24, care garantează dreptul la apărare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituție, invocă și următoarele dispoziții din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv, art. 14 - Interzicerea discriminării, precum și art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la convenția amintită, referitor la interzicerea generală a discriminării.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, autorul acesteia critică faptul că executorul judecătoresc este inclus de legiuitor în categoria participanților la executarea silită, iar nu în cea a părților din procedura executării silite, ceea ce ar determina imposibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanței de judecată atunci când este nemulțumită de actele efectuate de acesta.

15.Față criticile formulate, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii. Deținerea acestor calități și competențe conferite de lege explică opțiunea legiuitorului ca executorul judecătoresc să nu poată fi pârât într-o acțiune în fața instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare având doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.

16.În ce privește statutul executorilor judecătorești, Curtea Constituțională a constatat, în jurisprudența sa, că aceștia acționează în interesul unei bune administrări a justiției, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune în practică hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești (a se vedea Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007, Decizia nr. 935 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Decizia nr. 1.305 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 503 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 9 decembrie 2014).

17.De asemenea, prin Decizia nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 9 mai 2003, Curtea Constituțională a reținut, referitor la critica de neconstituționalitate formulată cu privire la art. 399 din Codul de procedură civilă din 1865, că, în cadrul executării silite, ca și în cazul contestației la executare, organul de executare nu are interese proprii și, în consecință, nu are calitatea de parte în proces, astfel că nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calități a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teză din Codul de procedură civilă din 1865, atunci când se face contestație la executare pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.

18.Curtea reține, de asemenea, că motivul pentru care judecătorul invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc - aspect menționat ca argument de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate - este tocmai acela că, în pofida prevederilor de lege care îl includ pe acesta printre participanții la întreaga procedură a executării silite și limitează părțile doar la debitor și creditor, contestatorul alege ca, în contestația la executare adresată instanței, să îl cheme în judecată și pe executorul judecătoresc, deși legea îi pune la dispoziție alte mecanisme procedurale pentru verificarea legalității actelor îndeplinite de acesta. Astfel, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 188/2000 prevăd că actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, potrivit Codului de procedură civilă. Totodată, întreaga activitate a acestora este supusă controlului profesional, exercitat, pe de o parte, de Ministerul Justiției, prin inspectori generali de specialitate și, pe de altă parte, de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, prin consiliul său de conducere, inclusiv sub aspectul calității actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești, precum și al comportării acestora în raporturile de serviciu, cu autoritățile publice și cu persoanele fizice și juridice. De asemenea, art. 399 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal, ipoteză în care executorul judecătoresc poate fi chemat în judecată, conferindu-i-se calitate procesuală pasivă.

19.Autorul excepției susține totodată că, în opinia sa, executorul judecătoresc are legitimitate procesuală pasivă în cadrul unei contestații la executare, indiferent de obiectul acesteia. Curtea observă că aceasta este o apreciere strict personală, legiuitorul optând pentru includerea executorului judecătoresc printre participanții la executarea silită, fără să îi confere acestuia calitatea de parte în cadrul procedurii judiciare, tocmai în considerarea faptului că persoana nemulțumită de conduita acestuia și de modalitatea în care a adus la îndeplinire actele de executare silită ce intră în competența sa are posibilitatea legală de a acționa împotriva acestuia prin intermediul procedurilor reglementate în Codul de procedură civilă și în Legea nr. 188/2000, așa cum s-a arătat mai sus.

20.Curtea reține, totodată, că prin Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat într-o problemă de drept asemănătoare, clarificând împrejurarea dacă, în raport cu statutul și competența conferite prin legea specială și dispozițiile procedurale, executorul judecătoresc are calitatea de parte în procedura de validare a popririi, dat fiind faptul că obligația plății cheltuielilor de judecată poate fi instituită numai în sarcina persoanei care are calitatea de parte. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, din dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) și art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, rezultă că profesia de executor judecătoresc are un statut special, care implică exercitarea autorității statului în vederea ducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în hotărârile judecătorești și în alte titluri executorii, scop în care legiuitorul a conferit autoritatea necesară actelor înfăptuite de către acesta, în cadrul competențelor sale, calificându-le ca acte de autoritate publică, cu forța probantă corespunzătoare unor asemenea acte, în măsura în care sunt datate și înregistrate și poartă ștampila și semnătura executorului judecătoresc. Înalta Curte a constatat (paragraful 19 din decizia menționată), că executorul judecătoresc nu este parte în raportul execuțional existent între creditor și debitor, care are ca temei titlul executoriu. Legitimarea procesuală a executorului judecătoresc, conferită de lege, este una limitată și diferită de calitatea subiectelor de drept implicate în poprire, iar poziția sa procesuală nu poate fi confundată cu cea a părților raportului juridic din procedura validării popririi, ale căror demersuri judiciare urmăresc să protejeze drepturi și interese proprii în justiție. În cadrul cererii de validare a popririi, executorul judecătoresc, ca organ de executare, nu este titularul dreptului pretins, nu are interese proprii și nu are calitatea de parte în proces. Concluziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși formulate doar cu privire la etapa validării popririi, sunt valabile, mutatis mutandis, pentru întreaga procedură a executării silite, având în vedere că, așa cum a reținut și instanța supremă, executorul judecătoresc este plasat în afara raporturilor juridice existente sau care iau naștere între subiectele de drept în întreaga procedură a executării silite.

21.De asemenea, Curtea Constituțională reține faptul că, în faza de executare silită, calitatea de parte se stabilește în raport cu titlul executoriu, astfel că părțile vor fi aceleași cu cele ale procesului finalizat cu hotărârea ce constituie titlu executoriu, reclamantul și pârâtul devenind creditor, respectiv, după caz, debitor, fiind, așadar, firesc ca și etapa executării silite - ca parte integrantă a procesului civil - să fie configurată în limitele aceluiași cadru procesual.

22.Pentru aceleași motive mai sus arătate, nu se poate susține că prevederile de lege criticate nesocotesc dreptul la apărare, egalitatea în fața legii sau dreptul la un proces echitabil, în special în componenta sa referitoare la egalitatea armelor.

23.În fine, Curtea constată că executarea silită reprezintă faza finală a procesului civil, astfel că invocarea, de către autorul excepției, a unor principii specifice dreptului penal, respectiv „stricta legalitate a procesului penal, aflarea adevărului, oficialitatea procesului penal, rolul activ al organelor judiciare penale“, nu prezintă relevanță în analizarea constituționalității dispozițiilor de lege supuse controlului, acestea neavând incidență în cauză.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Marius Sofinet în Dosarul nr. 10.719/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 644 alin. (1) și art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 septembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu