Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. c) și lit. e) și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Decebal Ninel Crețescu în Dosarul nr. 46/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.004D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se susține că instanța constituțională s-a mai pronunțat asupra previzibilității tuturor noțiunilor care fac obiectul criticilor de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză. Se face trimitere la Decizia Curții nr. 673 din 17 noiembrie 2016, în privința noțiunilor de „acte contabile“ și de „operațiuni comerciale“, și la Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, în privința noțiunii de „obligații fiscale“.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 29 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 46/3/2015, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. c) și lit. e) și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Decebal Ninel Crețescu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 2 lit. c) și lit. e) și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 încalcă normele constituționale și europene invocate, întrucât sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, neexcluzând echivocul, aspect ce face imposibilă stabilirea cu exactitate a conținutului infracțiunii reglementate la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Se susține că, întrucât legiuitorul nu a definit, în mod expres, noțiunile de „obligații fiscale“, „acte contabile“, „documente legale“, „operațiuni comerciale efectuate“, sfera înțelesului acestora este greu de stabilit, neputând fi determinată cu precizie. Se mai susține că trimiterile făcute de legiuitor la Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, în cazul definirii noțiunii de „obligații fiscale“, și la documentele prevăzute în Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilității nr. 82/1991 și la reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora, în cazul definirii „documentelor legale“, sunt prea vagi, lăsând, pe de o parte, în sarcina destinatarului legii parcurgerea a numeroase acte normative, ce trebuie coroborate pentru stabilirea conținutului constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală reținute în sarcina autorului excepției, iar, pe de altă parte, în sarcina magistraților, determinarea actelor care se înscriu în definițiile date sintagmelor mai sus menționate. În susținerea încălcărilor invocate se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile pronunțate în cauzele Rotaru împotriva României, paragraful 55, Sissanis împotriva României, paragraful 66, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 34, Amman împotriva Elveției, paragraful 50, Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Cȍeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, hotărâri prin care instanța europeană a stabilit standardele specifice respectării principiului legalității incriminării, prevăzut la art. 7 din Convenție. Sunt invocate, de asemenea, considerentele și soluțiile deciziilor Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 363 din 7 mai 2015, nr. 553 din 16 iulie 2015, nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care instanța de contencios constituțional a făcut aplicarea principiului constituțional și convențional al legalității incriminării și a pedepsei. În fine, se conchide că, prin raportare la dispozițiile Legii contabilității nr. 82/1991, sensul sintagmelor „acte contabile“, „documente legale“, „operațiuni comerciale efectuate“ și „obligații fiscale“ nu poate fi stabilit, cu consecința încălcării drepturilor fundamentale mai sus enumerate.

6.Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că sensul sintagmelor criticate de autorul excepției a fost stabilit prin jurisprudența instanțelor judecătorești.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele și soluția din cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 817 din 24 noiembrie 2015, despre care se susține că sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză. Se mai arată că textele criticate nu încalcă dreptul la apărare, întrucât nu împiedică persoana interesată să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, care are dreptul să consulte documentele existente la dosarul cauzei și să formuleze apărările pe care le consideră necesare. Se susține, de asemenea, că textele criticate nu contravin pactelor și tratatelor internaționale privind drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, neîncălcând, prin urmare, prevederile art. 20 din Constituție.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 lit. c) și lit. e) și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins:

–Art. 2 lit. c) și lit. e): „În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] c) documente legale - documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora; [...] e) obligații fiscale - obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală; [...]“;

–Art. 9 alin. (1) lit. b): „Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: [...] b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; [...]“.

12.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 15 alin. (1) cu privire la universalitate, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei și art. 24 privind dreptul la apărare, precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un recurs efectiv și la legalitatea incriminării, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție referitor la interzicerea generală a discriminării și art. 7 și art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului cu privire la egalitatea în fața legii și la dreptul la un recurs efectiv.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunțate în acest sens Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, și Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

14.Prin Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, Curtea a observat, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa, că, prin dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se urmărește asigurarea stabilirii de situații fiscale reale, care să garanteze o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte obligații fiscale ce revin contribuabililor. Curtea a constatat că nu poate fi reținută critica potrivit căreia alternanța între termenii „acte contabile“ și „alte documente legale“, utilizată de legiuitor, ar contraveni dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 21 și art. 24 din Constituție. În acest sens, în primul rând, Curtea a reținut că termenii „acte contabile“ și „alte documente legale“ constituie obiectul material al infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispoziția referindu-se expres la „omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate“. Curtea a reținut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilității și fiscalității impun contribuabililor obligații punctuale în ceea ce privește înregistrarea operațiunilor comerciale și a veniturilor obținute și că, de principiu, contribuabilul este obligat să își înregistreze toate aceste operațiuni în evidențele sale contabile, iar unele dintre acestea, și în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel și cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societății în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, cât și în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea și virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat și invers. Totodată, aceste operațiuni se înregistrează și în jurnalul de vânzări și în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidențierii operațiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea și neraportarea acestor operațiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin nefacturarea veniturilor încasate și neplata obligațiilor fiscale aferente acestora. Mai mult, Curtea a constatat că pentru o înțelegere corectă a termenilor, autorii excepției trebuie să aibă în vedere atât dispozițiile din Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilității nr. 82/1991, cât și din reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a actelor normative menționate, neputând invoca propria necunoaștere a legii potrivit principiului nemo censetur ignorare legem. Pe de altă parte, Curtea a reținut că dispoziția criticată reprezintă o normă de drept substanțial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a beneficia de garanțiile care condiționează desfășurarea unui proces echitabil și dreptul la apărare. Totodată, Curtea a constatat că reglementarea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 reprezintă o opțiune de politică penală, de competența exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

15.De asemenea, prin Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, paragrafele 16-20, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție. Având în vedere jurisprudența proprie și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției și Convenției, Curtea a statuat că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, astfel că o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, însă aceasta nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii. Referitor la dispozițiile de lege criticate, Curtea a observat că, potrivit acestora, constituie infracțiune de evaziune fiscală săvârșirea faptelor în modalitățile prevăzute la lit. a)-g) ale art. 9, sub aspectul laturii subiective presupunând intenția directă calificată prin scop, și anume sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. De asemenea, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 2 din Legea nr. 241/2005, în înțelesul legii, expresia „obligații fiscale“ se referă la obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal, „codul stabilește cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din același act normativ“, precizându-se și contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Astfel, Codul fiscal reglementează fiecare categorie de impozit, taxă și contribuție, indicând, de asemenea, persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare și termenele legale. În acest context, Curtea a reținut că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cât și o corespondență sub aspectul forței lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeași forță juridică. Referitor la tehnica trimiterilor legislative, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a reținut că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală în care sunt stabilite expres anumite prescripții normative. Efectul dispoziției de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conținutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conținutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripțiile celuilalt text. Plecând de la aceste premise, Curtea a apreciat că sintagma „obligații fiscale“ prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 este clar definită de lege, indivizii putându-și da seama din conținutul dispozițiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

16.Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența analizată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

17.Distinct de cele anterior arătate, referitor la sintagma „operațiuni comerciale efectuate“ din cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că, potrivit art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial“ sau „contracte comerciale“ se înlocuiește cu sintagma „contract civil“ sau, după caz, „contracte civile“, iar sintagma „contracte sau acte de comerț“, cu termenul „contracte“. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale anterior menționate, prin „operațiuni comerciale efectuate“ se înțelege acele operațiuni civile ce presupun înregistrarea în contabilitate a fluxurilor financiare de venituri și cheltuieli aferente, în vederea stabilirii obligațiilor fiscale ale titularului.

18.În ceea ce privește criticile referitoare la sintagmele „documente contabile“ și „obligații fiscale“, din cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. c) și lit. e) din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că acestora le sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele reținute, în privința acelorași expresii, prin deciziile nr. 189 din 10 februarie 2011 și nr. 199 din 7 aprilie 2016.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Decebal Ninel Crețescu în Dosarul nr. 46/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 2 lit. c) și lit. e) și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop