Decizie nr. 1.701 din 17 decembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi art. 480 din Codul civil, excepţie ridicată de Tudor Negulici şi Elena Negulici în Dosarul nr. 12.243/300/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

La apelul nominal răspund personal autorii excepţiei, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Autorii excepţiei solicită admiterea acesteia, reiterând motivele cuprinse în notele scrise aflate la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 5.965 din 26 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 12.243/300/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi art. 480 din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Tudor Negulici şi Elena Negulici într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în revendicare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, faptul că prevederile criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, consacrate atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Rotaru contra României, 2000, şi Sunday Times contra Regatului Unit, 1979), cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 61/2007. Prin urmare, imprevizibilitatea legislaţiei referitoare la domeniul proprietăţii private constituie, în sine, o încălcare a drepturilor prevăzute de Constituţie. Arată că, fără nicio justificare, prin prevederile de lege criticate au fost declarate ca fiind abuzive şi preluările de imobile în condiţiile legislaţiei în vigoare la data adoptării lor. Totodată, susţin că statul avea obligaţia de a menţine un just echilibru între interesele celor două categorii de proprietari, respectiv foştii proprietari şi cumpărătorii de bună-credinţă ai imobilelor, fără a discrimina vreuna dintre cele două categorii.

De asemenea, consideră că invocarea art. 480 şi compararea titlurilor, ca temei legal într-o acţiune în revendicare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, sunt inadmisibile şi neconstituţionale. Astfel, pierderea proprietăţii dobândite în baza unui titlu valabil, fără să se constate nevalabilitatea acestuia, echivalează cu o expropriere dincolo de limitele permise de Constituţie, fiind încălcate dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului nu a comunicat punctul său de vedere în legătură cu excepţia invocată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conţinut:

Art. 2. – (1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: [...]

h)orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;.

Totodată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi art. 480 din Codul civil, care prevede că: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege."

În ceea ce priveşte prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) referitoare la viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 44 alin. (2) şi (3) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată, consideră că art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 contravine şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte prevederile art. 480 din Codul civil, se susţine că acestea aduc atingere atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) şi (3) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată, cât şi dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la respectarea bunurilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

I. Prevederile art. 2 alin. (1) h) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin deciziile nr. 1.243 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 27 octombrie 2009, şi nr. 196 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 27 martie 2006, în care Curtea a respins excepţia şi a reţinut că autorii solicită, în fapt, modificarea conţinutului normei legale criticate, în sensul adaptării ei la principiile protecţiei drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, evidenţiate în jurisprudenţa instanţei de contencios european a drepturilor omului, aspecte ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.

Modificarea conţinutului unei norme juridice, cu respectarea condiţiilor de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Curtea a constatat că dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil nu a fost încălcat, câtă vreme instanţa de judecată a examinat în fond cauza dedusă judecăţii şi s-a pronunţat asupra existenţei dreptului de proprietate pretins de reclamanţi.

Faţă de susţinerile autorului excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate a normelor juridice, Curtea a constatat că aceeaşi instanţă europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunţată în cauzele Cantoni contra Franţei, 1996, şi Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Astfel, rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a face aplicarea normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.

Soluţia şi considerentele pronunţate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Celelalte dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în prezenta cauză.

II. În ceea ce priveşte prevederile art. 480 din Codul civil, Curtea constată că asupra constituţionalităţii acestora s-a pronunţat prin mai multe decizii, precum Decizia nr. 873 din 30 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 17 ianuarie 2007, Decizia nr. 925 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Decizia nr. 937 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 21 noiembrie 2007, Decizia nr. 209 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 6 mai 2008, şi Decizia nr. 323 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 1 aprilie 2008, statuând că sunt constituţionale. Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 480 din Codul civil dau definiţia legală a proprietăţii, precizând că dreptul de proprietate este atât un drept absolut, ce rezultă din exercitarea celor 3 atribute ale acestui drept real - usus, fructus şi abusus -, cât şi un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, cu respectarea însă a ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Astfel, textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi art. 480 din Codul civil, excepţie ridicată de Tudor Negulici şi Elena Negulici în Dosarul nr. 12.243/300/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 decembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu