Decizie nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007

În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Preşedintele României, la data de 12 octombrie 2007, a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 9.653 din 12 octombrie 2007 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.434A/2007.

Motivele sesizării de neconstituţionalitate sunt următoarele:

Legea criticată reglementează creşteri salariale, prin mărirea coeficienţilor de multiplicare la calculul salariului cu procente cuprinse între 85% şi 186%, creşteri salariale de care ar urma să beneficieze personalul din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate. Aceeaşi lege majorează coeficienţii de multiplicare pentru funcţii de execuţie ce determină creşterea salariului cu procente cuprinse între 186% şi 204% şi acordă alte sporuri.

Preşedintele României consideră că legea ce face obiectul sesizării a fost adoptată cu încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, privind bugetul public naţional, potrivit căruia "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare". Astfel, legea a fost promovată fără prezentarea surselor de finanţare şi ea nu face referire nici în cuprinsul expunerii de motive cu privire la măsura în care ar fi afectaţi indicatorii macroeconomici odată cu intrarea în vigoare a legii.

Autorul sesizării mai arată că aceeaşi lege încalcă "şi art. 15 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, republicată, care prevede: «În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor. În acest scop Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cărora se iniţiază proiecte de acte normative şi Ministerul Finanţelor Publice, va elabora fişa financiară, care se ataşează la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, după caz, şi care va fi actualizată în concordanţă cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ»."

În sprijinul sesizării de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 666 din 16 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007, prin care s-au constatat ca fiind neconstituţionale prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, deoarece nu erau prevăzute sursele de finanţare pentru acordarea unor sporuri pentru anumite categorii de personal didactic.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/4.448 din 17 octombrie 2007, punctul său de vedere, în care se arată următoarele:

Cu privire la susţinerea că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie se arată că acestea se corelează cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora, dacă o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, este obligatorie solicitarea informării de la Guvern.

În privinţa propunerilor legislative cu impact bugetar, iniţiatorii acestora au obligaţia ca în temeiul art. 138 alin. (5) din Constituţie să prevadă sursele bugetare. Indicarea surselor bugetare este o obligaţie procedurală, de ordin formal, asupra căreia Guvernul este chemat să se pronunţe, precum şi "fiecare Cameră în parte". Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, Guvernul include evaluările implicaţiilor bugetare în fişa financiară care se ataşează la expunerea de motive a proiectului de lege, urmând ca asupra acestora să se pronunţe cele două Camere ale Parlamentului.

Or, iniţiatorii legii criticate au precizat că sursele bugetare necesare finanţării cheltuielilor se vor alimenta din taxele consulare şi de urgenţă încasate de reprezentanţele diplomatice. Costurile financiare ce vor fi determinate de creşterile salariale vor putea fi acoperite dat fiind că veniturile realizate din asemenea taxe vor avea un curs ascendent, în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

Aşa cum rezultă din dosarul legislativ al legii criticate, Biroul permanent al Senatului a solicitat punctul de vedere al Guvernului, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie. Guvernul nu a susţinut adoptarea legii pentru că aceasta are în vedere creşteri salariale doar pentru o categorie de persoane, dar nu a obiectat asupra surselor de finanţare propuse de iniţiatori.

În punctul său de vedere, preşedintele Camerei Deputaţilor mai arată că legea criticată a făcut obiectul unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României la data de 19 iulie 2007, care a fost respinsă de cele două Camere ale Parlamentului, având un conţinut identic cu sesizarea de neconstituţionalitate.

Cu Adresa nr. 51/4.535 din 24 octombrie 2007, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 10.067 din 24 octombrie 2007, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale două anexe la punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, şi anume calendarul privind parcursul legislativ de adoptare a legii criticate pentru neconstituţionalitate şi punctul de vedere al Ministerului Afacerilor Externe asupra sesizării de neconstituţionalitate.

În acest punct de vedere se susţine că prin Adresa nr. 6.458 din 10 septembrie 2007 a Ministerului Economiei şi Finanţelor au fost identificate sursele de finanţare necesare aplicării propunerii legislative chiar pentru anul 2007, prin realocarea unor surse în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, urmând ca pentru anii următori să fie prevăzute în legea bugetară anuală. Faţă de acestea, rezultă că punctul de vedere anterior al Guvernului, înregistrat la Biroul permanent al Senatului cu nr. 694 din 26 ianuarie 2007, este lipsit de relevanţă, având în vedere şi poziţia oficială a reprezentantului Guvernului, exprimată în plenul celor două Camere, cu ocazia exprimării voturilor finale la procedura de reexaminare a legii.

Totodată, se arată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 666/2007 nu poate constitui un precedent, întrucât în acea decizie s-a arătat că Guvernul nu identificase sursele de finanţare a cheltuielilor preconizate, "situaţie diametral opusă" în cazul legii criticate. Mai mult, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, alocaţiile bugetare sunt considerate ca fiind surse de finanţare.

Cu privire la critica privind încălcarea unor prevederi ale Legii privind finanţele publice nr. 500/2002 se arată că încălcarea unor legi nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate.

La punctul de vedere menţionat este anexată copia Adresei nr. 6.458 din 10 septembrie 2007 a Ministerului Economiei şi Finanţelor, înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sub nr. 9.769 din 11 septembrie 2007, în care se precizează că poate fi susţinută promovarea iniţiativei legislative, deoarece s-a creat posibilitatea realocării unor sume de bani în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, pentru că în cursul anului 2007 au fost identificate unele economii la cheltuielile efectuate din bugetul de stat de către ordonatorii principali de credite.

Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că în cadrul şedinţei în care s-a desfăşurat procedura de reexaminare a legii criticate, în prezenţa ministrului afacerilor externe, acesta a arătat că a fost identificată sursa de finanţare pentru aplicarea legii în cursul anului 2007. Se mai arată că Guvernul şi-a schimbat punctul de vedere iniţial, având ca temei Adresa Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 6.458 din 10 septembrie 2007.

Guvernul, în punctul său de vedere cu nr. 575.538/C.P.T. din 25 octombrie 2007, consideră că sesizarea este neîntemeiată pentru următoarele motive:

În expunerea de motive a legii criticate este precizată sursa de finanţare, în sensul că ea se poate acoperi din taxele consulare şi de urgenţă încasate, astfel încât este îndeplinită cerinţa constituţională impusă de art. 138 alin. (5), fără să mai fie necesară o altă menţiune în cuprinsul actului normativ. Din Adresa nr. 6.458 din 10 septembrie 2007 a Ministerului Economiei şi Finanţelor rezultă că pentru anul 2007 au fost identificate surse de finanţare. De altfel, dispoziţiile art. 7 ale Legii nr. 495/2004 prevăd că salarizarea personalului Ministerului Afacerilor Externe se face în cadrul surselor financiare alocate anual.

Consideră că Decizia nr. 666/2007 a Curţii Constituţionale nu constituie precedent în materie, întrucât obiectul celor două sesizări nu este identic, dar solicită să se ţină seama de jurisprudenţa Curţii, în care s-a statuat, în esenţă, că finanţarea cheltuielilor publice se face prin alocaţii bugetare care pot fi suplimentate.

Critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002 este nefondată, deoarece neconstituţionalitate unei legi se stabileşte prin raportare la Constituţie.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României.

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate.

În opinia autorului sesizării, legea criticată încalcă dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât aceasta reglementează creşteri salariale ce pot implica mărirea cheltuielilor bugetare, fără să stabilească sursa de finanţare. Nici măcar expunerea de motive a legii nu conţine referiri la indicatorii macroeconomici ce ar fi afectaţi prin creşterile salariale reglementate.

Dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie au următorul cuprins: "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."

Examinând sesizarea, Curtea constată că în cadrul procesului parcurs de o propunere legislativă sunt incidente dispoziţiile constituţionale ale art. 111, care la alin. (1) prevăd următoarele: "Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie." Prin urmare, Curtea reţine că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate.

Curtea constată că Senatul a respectat această obligaţie constituţională şi, în calitate de primă Cameră sesizată, a solicitat Guvernului să îi comunice punctul de vedere referitor la propunerea legislativă criticată. Astfel, Guvernul a transmis punctul său de vedere, înregistrat la Biroul permanent al Senatului sub nr. 694 din 26 ianuarie 2007, în care s-a arătat că acordarea drepturilor salariale propuse de iniţiativa legislativă "ar genera influenţe financiare considerabile şi ar accentua discrepanţele existente în sistemul de salarizare al personalului bugetar, fapt ce ar îngreuna realizarea unor obiective cuprinse în programul legislativ al Guvernului, respectiv elaborarea proiectului de lege privind sistemul unitar de salarizare al funcţionarilor publici şi elaborarea proiectului de lege privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar în funcţie de calitatea şi performanţa activităţii. Prin aceste proiecte de acte normative se urmăreşte repoziţionarea funcţiilor în vederea realizării unor ierarhii ce vor permite asigurarea unor salarii echitabile şi predictibile, care să reflecte diferenţe majore în privinţa responsabilităţilor şi competenţelor necesare posturilor şi care să asigure competitivitatea sectorului administraţiei publice faţă de sectorul privat în atragerea şi reţinerea personalului competent în sistemul bugetar.

Prin urmare, nu poate fi susţinut în acest moment un act normativ care are în vedere creşteri salariale doar pentru o anumită categorie de persoane".

Din analiza cuprinsului informării prezentate de Guvern, Curtea observă că acesta a înţeles să nu susţină propunerea legislativă pentru motive ce ţin de oportunitate, iar nu pentru motive ce ţin de insuficienţa resurselor bugetare necesare pentru finanţarea cheltuielilor. Or, este de reţinut că aprecierea oportunităţii unei măsuri legislative face parte din politica legislativă, ce intră în sfera de activitate a Parlamentului, care, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, "[...] este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Aşadar, Parlamentul este suveran în domeniul politicii legislative. Altminteri, a recunoaşte dreptul Guvernului de a se implica în politica de legiferare ar avea semnificaţia unei ingerinţe nepermise în sfera de activitate a Parlamentului, ceea ce este contrar principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.

Curtea mai observă că şi în expunerea de motive a propunerii legislative se arată că "recalibrarea sistemului de salarizare al Ministerului Afacerilor Externe, în contextul României ca ţară membră a Uniunii Europene, este impetuos necesară pentru a fi corespunzător cu cerinţele, obligaţiile şi răspunderile care îi revin corpului diplomatic şi consular.

Aceste modificări şi completări privind acordarea unor astfel de drepturi nu generează influenţe financiare considerabile şi se pot susţine/acoperi financiar din taxele consulare şi de urgenţă încasate de reprezentanţele diplomatice. [...]".

Faţă de toate acestea, Curtea Constituţională constată că legea criticată nu încalcă dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, deoarece Guvernul nu a susţinut că în bugetul de stat nu există surse de finanţare a cheltuielilor preconizate de lege. Dacă s-ar reţine că lipsa precizării exprese a sursei de finanţare presupune implicit inexistenţa sursei de finanţare, aceasta ar echivala cu o prezumţie fără suport constituţional, ceea ce este inadmisibil. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că finanţarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar majorarea unor cheltuieli se finanţează fie prin suplimentarea alocaţiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, fie prin rectificare bugetară. De exemplu: Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004.

Din examinarea stenogramei şedinţei Senatului din data de 11 septembrie 2007, când s-a desfăşurat procedura de reexaminare a legii criticate, rezultă că Guvernul şi-a retractat punctul de vedere. În acea şedinţă, ministrul afacerilor externe a declarat că Guvernul a identificat surse de finanţare, aşa cum rezultă din Adresa Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 6.458 din 10 septembrie 2007, înregistrată la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul sub nr. 9.769 din 11 septembrie 2007. În acea adresă se menţionează că pentru anul 2007 au fost identificate economii la cheltuielile efectuate din bugetul de stat, astfel încât sursa de finanţare provine din realocarea unor sume în bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Având în vedere dispoziţiile art. 97 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora la dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative Guvernul este reprezentat în mod obligatoriu de un membru al său, Curtea reţine că ministrul afacerilor externe avea calitatea de reprezentant al Guvernului.

Curtea constată că, în punctul său de vedere exprimat asupra sesizării de neconstituţionalitate, Guvernul confirmă declaraţiile ministrului afacerilor externe, în sensul că sursa de finanţare a fost identificată de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, aşa cum rezultă din adresa menţionată anterior.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, Curtea constată că eventuala necorelare existentă între diferite legi nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin mai multe decizii, de exemplu: Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000.

Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi ale art. 11 lit. A.a), art. 15 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate este constituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 14 noiembrie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu

OPINIE SEPARATĂ

Consider că sesizarea de neconstituţionalitate ce are ca obiect prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate este întemeiată şi ar fi trebuit admisă pentru următoarele motive:

Obiectul de reglementare al legii criticate îl constituie acordarea unor creşteri salariale, prin mărirea coeficienţilor de multiplicare la calculul salariului cu procente între 85% şi 204%, precum şi acordarea altor sporuri personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate şi personalului care ocupă funcţii specifice de execuţie.

Considerăm că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia "Nicio cheltuială nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare". Textul constituţional consacră un principiu fundamental pentru asigurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public, în sensul că prin lege nu se pot stabili cheltuieli publice fără asigurarea sursei de finanţare. Consecinţa iniţierii unui proiect de lege cu încălcarea acestei prevederi din Legea fundamentală este neconstituţionalitatea acestuia.

În acest sens a decis şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 47/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, şi Decizia nr. 64/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993, şi anume că art. 138 alin. (5) din Constituţie implică două aspecte: stabilirea sursei de finanţare, care este un imperativ prevăzut de Legea fundamentală, şi nivelul de finanţare, care este o problemă de oportunitate ce priveşte relaţiile dintre Guvern şi Parlament. Sub acest din urmă aspect, potrivit art. 111 din Constituţie, în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetare, Parlamentul este obligat să ceară Guvernului o informare. Nesolicitarea informării constituie de asemenea un motiv de neconstituţionalitate, dacă s-a adoptat o reglementare care încalcă prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie.

De asemenea, de principiu, prin Decizia nr. 36/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, şi Decizia nr. 666/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007, Curtea Constituţională a reţinut că prevederile art. 138 alin. (5) impun cu necesitate stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a se evita consecinţele negative ale stabilirii unor cheltuieli bugetare fără acoperire.

Mai mult, dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 314/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 14 iulie 2003, vin să transpună în plan legislativ cerinţa constituţională a prevederilor art. 138 alin. (5). Aceste dispoziţii reglementează limitele privind micşorarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor bugetare, stabilind că "În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor. În acest scop Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cărora se iniţiază proiecte de acte normative şi Ministerul Finanţelor Publice, va elabora fişa financiară, care se ataşează la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, după caz, ca document necesar pentru dezbaterea proiectului, şi care va fi actualizată în concordanţă cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ. [...]" Or, din studiul tuturor actelor depuse de autorităţile competente nu s-a constatat prezenţa acestei fişe financiare, împrejurare ce dovedeşte neîndeplinirea de către autorităţile competente a obligaţiei prevăzute de lege şi, pe cale de consecinţă, a obligaţiei constituţionale.

Pe de altă parte, considerăm că prevederile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 sunt de natură a genera discrepanţe în cadrul sistemului de salarizare a personalului bugetar, în general, şi al celui de salarizare a personalului Ministerului Afacerilor Externe, în special. Sub acest din urmă aspect, majorările salariale instituite prin legea criticată creează discriminări între persoane aflate în situaţii sensibil egale, fapt ce determină încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. În plus, această diferenţă de tratament juridic, vădit inechitabilă, anihilează unul dintre obiectivele majore ale Programului legislativ al Guvernului, şi anume atragerea, motivarea şi reţinerea personalului competent în sistemul bugetar.

Toate argumentele prezentate ne îndreptăţesc să susţinem că soluţia corectă în cauza dedusă controlului de constituţionalitate ar fi constituit-o admiterea sesizării şi constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate.

Judecător,

Augustin Zegrean