Decizie nr. 631 din 14 iunie 2012

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, şi ale art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege, în special, excepţie ridicată de către instanţa de judecată din oficiu şi de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani în Dosarul nr. 3.478/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 51D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 52D/2012 şi nr. 68-70D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de aceiaşi autori în dosarele nr. 6.116/40/2011, nr. 6.652/40/2011, nr. 3.670/40/2011 şi nr. 3.502/40/2011 ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 52D/2012 şi nr. 68-70D/2012 la Dosarul nr. 51D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 5 decembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 3.478/40/2011, nr. 6.116/40/2011, nr. 6.652/40/2011, nr. 3.670/40/2011 şi nr. 3.502/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, a fost ridicată din oficiu de către instanţa de judecată, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege a fost ridicată de către reprezentantul legal al reclamanţilor, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani, în cadrul unor litigii de muncă având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine că dispoziţiile Legii nr. 118/2010 contravin prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (2) raportate la art. 146, art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (2) şi art. 77 alin. (3). În acest sens, arată că Legea nr. 118/2010 a fost adoptată de Parlament în procedură de urgenţă, la data de 29 iunie 2010, şi a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României în aceeaşi zi, fiind promulgată tot la data de 29 iunie 2010 prin Decretul nr. 603/2010.

Prin nerespectarea termenelor şi condiţiilor impuse de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au încălcat atât dispoziţiile art. 146, cât şi cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, în acord cu prevederile menţionate, Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar trebuia depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului şi comunicată Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului. După expirarea unui termen de două zile, actul adoptat de Parlament putea fi trimis Preşedintelui României în vederea exercitării dreptului constituţional de a sesiza Curtea Constituţională în vederea verificării modalităţii de punere de acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 872/2010 şi nr. 874/2010 ori pentru a promulga actul respectiv. Această procedură, cât şi termenul de două zile nu au fost respectate atât timp cât legea a fost trimisă Preşedintelui şi promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată, adică la 29 iunie 2010. Termenul de două zile stabilit pentru procedura de urgenţă nu a început să curgă atât timp cât actul normativ nu a fost depus la secretarul general şi nici nu a fost comunicat celor două instituţii amintite.

Totodată, arată că în sistemul de drept românesc se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, doar forma de lege adoptată de către Parlament în legătură cu care Curtea Constituţională s-a pronunţat în măsura în care a fost sesizată a priori. Nu există nicio obligaţie legală de a publică proiectele de legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv proiectele de legi puse de acord cu decizia Curţii Constituţionale privind o obiecţie de neconstituţionalitate admisă, înainte de promulgarea acestora. Cu alte cuvinte, singura modalitate de comunicare spre opozabilitate a actului normativ adoptat în primă instanţă sau pus de acord cu decizia Curţii Constituţionale este cea reglementată de art. 15 din Legea nr. 47/1992.

Prin necomunicarea proiectului de text normativ Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului, aceste instituţii au fost lipsite de dreptul de a formula obiecţii de neconstituţionalitate, fiind încălcate astfel prevederile art. 15 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 146 din Constituţie. Faptul necomunicării proiectului celor două instituţii reprezintă un viciu de procedură care nu poate fi înlăturat sub nicio formă, în România fiind edictate principiile potrivit cărora "respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" şi "nimeni nu este mai presus de lege".

Totodată, în raport cu considerentele Deciziei nr. 975/2010, instanţa de judecată consideră că Legea nr. 118/2010 nu putea să între în vigoare la 3 iulie 2010, atât timp cât a fost înregistrată în termen legal o obiecţie de neconstituţionalitate. Conform art. 77 alin. (3) din Constituţie, atât timp cât s-a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate, actul normativ putea fi promulgat doar după primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

Instanţa de contencios constituţional trebuie să stabilească dacă "România mai este stat de drept în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie pentru toţi cetăţenii atât timp cât a reţinut prin decizia sus-amintită încălcări incontestabile ale procedurii de legiferare. Astfel, procedura legiferării include atât adoptarea de către Parlament, cât şi promulgarea de către Preşedintele României. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca actul normativ să fie doar adoptat după procedura prevăzută de Constituţie, atât timp cât pentru a deveni lege el trebuie să fie şi promulgat."

Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani - reprezentant legal al reclamanţilor susţine, în esenţă, că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie : art. 44 alin. (1)-(3), art. 53, art. 136 alin. (1) şi (5), art. 148 alin. (2) şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborat cu art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului din care s-ar deduce că reducerea salariilor cu 25% reprezintă o privare de proprietate, astfel încât statul român trebuia să îi despăgubească pentru atingerea adusă dreptului de proprietate. În plus, arată că, deşi în cadrul controlului de constituţionalitate a priori s-a reţinut o aplicare limitată în timp a efectelor actului normativ, în fapt acesta îşi produce efectele şi în prezent, ca urmare a perpetuării măsurii de diminuare a salariilor.

De asemenea, invocă şi nerespectarea art. 41 alin. (5) din Constituţie, text care consfinţeşte obligativitatea contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi a contractului colectiv la nivel de ramură.

În ceea ce priveşte art. 147 alin. (2) din Constituţie, raportat la art. 15 din Legea nr. 47/1992 şi la art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, menţionează că Legea nr. 118/2010 a fost promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată, deci fără a se respecta textele menţionate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece prevederile Legii nr. 118/2010 s-au aplicat doar în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Prevederile de lege criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, prevederile Legii nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a se analiza constituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 118/2010.

Textul de lege criticat în special are următorul cuprins:

(1)Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariate, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie : art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (2) potrivit căruia"Nimeni nu este mai presus de lege", art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 77 alin. (3) privind promulgarea legii după reexaminare, art. 136 alin. (1) şi (5) privind proprietatea, art. 147 alin. (2) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale raportate la art. 146 privind atribuţiile Curţii Constituţionale, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborat cu art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 256 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2012, reţinând că natura juridică a termenului de două zile prevăzut de art. 15 din Legea nr. 47/1992 este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 118/2010, titularii dreptului de sesizare prevăzuţi la art. 146 lit. a) din Constituţie şi-au exercitat acest drept (a se vedea chiar Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 ). Astfel, chiar dacă Preşedintele a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării (ceea ce s-a şi întâmplat).

Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional.

Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii, în acest sens fiind Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011.

De asemenea, Curtea, în deciziile citate, a subliniat că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile şi în cazul în care obiecţia de neconstituţionalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie. Numai în aceste condiţii Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Întrucât şi acest control al Curţii este o formă a controlului a priori de constituţionalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 se aplică în mod corespunzător.

Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului şi nu decretul de promulgare ori modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale.

II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale precum cele invocate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea să se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea "securităţii naţionale", noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

Totodată, Curtea a statuat că, în contextul legislativ actual, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în acest sens fiind Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.

O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.

De asemenea, prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (paragraful 16), a stabilit că se pot considera cu greu ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie sumele de bani neîncasate ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că, şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerinţa (reducerea) este prevăzută de lege, urmăreşte o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional de a aprecia "utilitatea publică" (paragraful 19).

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În final, Curtea observă că, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, "Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:

a)cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b)cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012."

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, şi ale art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege, în special, excepţie ridicată de către instanţa de judecată din oficiu şi de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani în dosarele nr. 3.478/40/2011, nr. 6.116/40/2011, nr. 6.652/40/2011, nr. 3.670/40/2011 şi nr. 3.502/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean