Decizie nr. 201 din 13 martie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, excepţie ridicată de Andrei Sever Mureşan, prin mandatar Lucian Bagia, în Dosarul nr. 31.468/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 31.468/2/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, excepţie ridicată de Andrei Sever Mureşan, prin mandatar Lucian Bagia.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că, deşi art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 reglementează un aspect strâns legat de executarea silită, el constituie o normă de drept material, substanţial, aplicabilă raportului juridic născut din contractul de împrumut bancar încheiat între părţi, normă care dă dreptul părţilor de a cere executarea silită direct în temeiul contractului, fără a fi necesară obţinerea în prealabil a unei hotărâri judecătoreşti. Or, atâta vreme cât dreptul material la acţiune derivă din dreptul subiectiv născut în temeiul actului juridic, textele de lege care guvernează raportul juridic de drept material nu pot avea decât caracter material, iar nu procedural. Prin urmare, sunt incidente principiile aplicării legii în timp, respectiv principiul "tempus regit actum" şi principiul neretroactivităţii, astfel încât o eventuală modificare a acestor norme are în vedere numai raporturile juridice născute ulterior intrării sale în vigoare, nu şi pe cele născute sub imperiul legii vechi. Aşadar, în speţa de faţă, aplicabile contractului de împrumut erau normele legale în vigoare la data încheierii lui, respectiv dispoziţiile Legii nr. 33/1991, potrivit cărora contractele de împrumut bancar nu constituiau titluri executorii.

Pe de altă parte, învestirea cu formulă executorie nu se confundă cu caracterul de titlu executoriu, întrucât acesta din urmă este "dat anumitor înscrisuri numai de către legiuitor, prin lege, iar nu de către judecător, prin încheierea de încuviinţare a învestirii cu formula executorie". Cu alte cuvinte, "formula executorie prevăzută la art. 269 din Codul de procedură civilă aplicată pe un înscris căruia legea nu îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu nu poate conferi înscrisului în discuţie caracterul de titlu executoriu".

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu conţine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, motivarea excepţiei vizând, în esenţă, aspecte de interpretare şi de aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, care au următorul conţinut: "Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile.

Ulterior sesizării Curţii, a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, care a abrogat Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară şi a preluat dispoziţiile criticate în art. 120, cu următoarea redactare: "Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii." Prin urmare, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor noii reglementări, întrucât soluţia legislativă este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 409/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003, instanţa constituţională a statuat cu privire la principiul neretroactivităţii legii, arătând că "o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ea rămânând în vigoare până la apariţia unei alte legi care o abrogă în mod explicit sau implicit. Prin urmare, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acestei legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. A decide că prin dispoziţiile sale legea nouă ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, existente ca o consecinţă a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile. Însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi".

Aşa fiind, referitor la pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că formula redacţională a textului legal dedus controlului nu oferă temei unei atare critici, întrucât nu conţine în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară. Cât priveşte determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, potrivit principiului "tempus regit actum", de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Pe de altă parte, Curtea observă că neconstituţionalitatea textului de lege criticat este dedusă exclusiv din modul de aplicare a prevederilor legale în cauză. Astfel, susţinerile autorului excepţiei demonstrează că, în realitate, obiectul criticii sale îl constituie această operaţiune, pe care Curtea ar urma să o cenzureze. Or, exercitarea controlului asupra activităţii de aplicare în concret a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională fiind competentă, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe numai asupra problemelor de drept, "fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Andrei Sever Mureşan, prin mandatar Lucian Bagia, în Dosarul nr. 31.468/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu