Decizie nr. 203 din 29 noiembrie 1999

În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea Suprema de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale, la data de 2 noiembrie 1999, să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica, lege adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa din 20 octombrie 1999. Sesizarea Curţii Constituţionale s-a hotărât în conformitate cu dispoziţiile art. 26 lit. d) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, în şedinţa din 2 noiembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, prin votul unanim al celor 47 de membri prezenţi din totalul de 60 de membri ai Curţii.

Sesizarea de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 215A/1999.

În sesizare se arata ca prevederile din legea criticata, prin care se restrânge sfera persoanelor despre care se pot cere informaţii privind calitatea de agent al securităţii, încalcă dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţie referitoare la neingradirea dreptului persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, având în vedere cele ce urmează:

În expunerea de motive a legii se prevede că cetăţenii sunt îndreptăţiţi la accesul la propriul dosar şi la deconspirarea securităţii, pentru ca "puterea comunista instaurată în România începând cu data de 6 martie 1945 a exercitat, în special, prin organele securităţii statului, ca poliţie politica, o permanenta teroare împotriva cetăţenilor tarii, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale". Conform prevederilor alin. (1) al art. 1 din legea criticata "Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii, ca poliţie politica. Acest drept se exercită la cerere şi consta în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "[...] persoana, subiect al unui dosar din care rezultă ca a fost urmărită de organele securitati statului, are dreptul, la cerere, sa afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor, care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar". Prin urmare, se arata în continuarea sesizării Curţii Supreme de Justiţie, dispoziţiile art. 1 din lege consacra doua drepturi, şi anume: primul consta în dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii statului, ca poliţie politica, iar cel de-al doilea se referă la dreptul persoanei ca, la cererea sa, sa afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului privind persoana care a fost subiect al urmăririi de către organele securităţii statului. Un al treilea drept este recunoscut prin dispoziţiile art. 2, potrivit cărora: "Pentru a asigura dreptul de acces la informaţiile de interes public, orice cetăţean român cu domiciliul în ţara sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuala, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii, ca poliţie politica, a persoanelor care ocupa sau candidează pentru a fi alese ori numite [...]" în diferite demnitati sau funcţii. În continuarea acestui alineat sunt enumerate, de la lit. a) la lit. z), demnităţile sau funcţiile cărora le sunt aplicabile prevederile sale, începând cu Preşedintele României, deputaţii, senatorii şi membrii Guvernului, fiind apoi cuprinse "demnităţii, funcţii de conducere şi de execuţie din toate autorităţile publice, din administraţia publică, autoritatea judecătorească, practic din toate segmentele societăţii, inclusiv organizaţii neguvernamentale, sindicate, asociaţii profesionale şi altele asemănătoare". Din aceasta enumerare sunt însă omise funcţiile de lucrători operativi ai serviciilor de informaţii. Întrucât, conform legii supuse controlului de constituţionalitate, referitor la serviciile secrete de informaţii interne şi externe şi la Serviciul de Protecţie şi Paza, se pot cere relaţii în legătură cu faptul dacă au avut calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii numai în privinta directorului acestor servicii şi a adjunctilor săi, este evident ca, prin omiterea posibilităţii de a se cere informaţii şi în privinta celorlalţi lucrători ai acestor servicii, se infrang prevederile menţionate ale art. 31 alin. (1) din Constituţie. Aceasta omisiune reprezintă o restrangere a sferei persoanelor despre care se pot cere informaţii în sensul dacă au fost agenţi sau colaboratori ai securităţii. Sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor art. 2 din lege lucrătorii operativi din serviciile secrete, care, în parte, au constituit poliţia politica ce a adus atingere drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Se mai arata ca sunt exceptaţi "şi ofiţerii din serviciul de informaţii al Ministerului Apărării Naţionale", iar în acest mod categorii importante de persoane care au constituit poliţia politica şi au atentat la drepturile şi la libertăţile cetăţenilor "pot sa ocupe azi, în România, orice demnitate şi funcţie, fără a se putea cunoaşte situaţia lor din trecut ca agent sau colaborator". Se afirma ca "tocmai îngrădirea prin lege a dreptului de a cere informaţii despre lucrătorii din serviciile de informaţii ar afecta siguranţa naţionala, pentru ca astfel de persoane nu ar mai prezenta garanţii de lealitate, fiind totodată susceptibile de a fi manevrate sau santajate pentru unele fapte din trecut de către fosti agenţi sau colaboratori ai securităţii, ceea ce le-ar împiedica să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu la nivelul cerinţelor. Mai mult, ar fi posibil ca, prin necunoaşterea unor astfel de persoane, aflate încă în serviciile speciale, să se refacă reţelele subterane care, în anumite condiţii, ar putea pune în primejdie siguranţa naţionala".

În baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, spre a-şi putea exprima punctele de vedere asupra obiectiei de neconstituţionalitate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca sesizarea nu este intemeiata, deoarece:

Dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica au fost interpretate greşit prin sesizare, în sensul că o anumită persoana sau un grup de persoane care sunt lucrători operativi ai serviciilor de informaţii ar putea fi exceptate de la deconspirare ca agent sau colaborator al organelor securităţii, ca poliţie politica, pe motiv ca la art. 2 lit. f) sunt precizati doar "directorul şi adjunctii Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale". Aceasta pentru ca, "potrivit art. 1 din lege, care face obiectul sesizării, orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii, ca poliţie politica. [...] Totodată persoana în cauza are dreptul, tot la cerere, sa afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului sau". De acelaşi drept beneficiază şi soţul supravieţuitor, precum şi rudele până la gradul al doilea ale persoanei defuncte, dacă persoana în cauza nu a dispus altfel. De asemenea, persoana care are acces la propriul dosar îşi poate exercita dreptul personal sau prin reprezentanţi cu procura specială. Se mai arata ca autorul sesizării a interpretat greşit şi textul alin. (1) al art. 31 din Constituţie, întrucât, oricât de larga ar fi interpretarea acestui alineat, conform căruia "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit", el nu poate fi totuşi scos de sub incidenţa prevederilor alin. (3), potrivit cărora "Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţionala". Având în vedere ambele texte constituţionale, legiuitorul a reglementat prin dispoziţiile cuprinse la art. 2 al legii criticate "dreptul de acces la informaţii de interes public, astfel încât nici una dintre persoanele care ocupa sau candidează spre a fi numite ori alese în demnităţile sau funcţiile publice enumerate la lit. a)-z) sa nu o poată face fără posibilitatea de informare a opiniei publice". Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 3 din legea criticata obliga aceleaşi persoane să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, "privind apartenenţa sau neapartenenta ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politica". Aceasta obligaţie priveşte şi persoanele care la data intrării în vigoare a legii exercita demnităţile sau funcţiile enumerate la art. 2. Se mai arata că nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate problema dacă, în enumerarea de la art. 2 lit. a)-z), sunt cuprinse toate demnităţile sau funcţiile de interes public, întrucât o enumerare, oricât de vasta, nu poate fi exhaustiva. În activitatea sa de reglementare juridică legiuitorul a înţeles "ca noţiunea de informaţii de interes public priveşte colaborarea cu securitatea numai a anumitor persoane care prin funcţiile pe care le deţin fac ca aceste informaţii să fie de ordin public". Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica nu contravine dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Constituţie, deoarece legiuitorul constituant a distins între "informaţiile de orice fel" şi "orice informaţie de interes public", pe de o parte, şi informaţiile care "nu trebuie să prejudicieze mijloacele de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţionala", pe de altă parte. În plus, se mai precizează ca "nu toate informaţiile sunt publice, iar legiuitorul poate stabili prin lege care sunt publice, urmând ca accesul la acestea sa nu poată fi îngrădit". De asemenea, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se mai arata ca autorul sesizării a interpretat dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţie fără sa ţină seama ca "neingradirea are în vedere numai informaţii de interes public". Or, pentru ca interpretarea să fie corecta, ea trebuie să se facă prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale aflate în corelatie. Legiuitorul a înţeles sa delimiteze sfera informaţiilor publice de acele informaţii care nu intră în această categorie. Astfel, la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionala a României se prevede că "Nici o persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind siguranţa naţionala, prevalandu-se de accesul neingradit la informaţii, de dreptul la difuzarea acestora şi de libertatea de exprimare a opiniilor". De asemenea, la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe se prevede că "Activitatea Serviciului de Informaţii Externe are caracter de secret de stat", iar art. 19 din aceeaşi lege stabileşte ca "Personalul Serviciului de Informaţii Externe îşi desfăşoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a siguranţei naţionale. Serviciul de Informaţii Externe asigura protecţia şi încadrarea în munca a cadrelor militare şi a salariaţilor civili care, lucrand acoperit, sunt deconspirate în împrejurări care exclud culpa acestora".

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca obiecţia de neconstituţionalitate este nefondata, arătând, în esenta, ca din analiza sesizării de neconstituţionalitate rezultă ca textul Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica este considerat a fi "neconstitutional nu prin prevederile pe care le conţine, ci prin absenta din aceasta a unor dispoziţii referitoare la unele categorii de persoane în legătură cu a căror calitate de agent sau de colaborator al organelor securităţii oricine ar trebui să aibă dreptul de a fi informat". Suplinirea acestei omisiuni ar presupune introducerea în textul legii a unor noi prevederi, ceea ce "nu se poate realiza însă pe calea controlului constituţionalităţii, întrucât Curtea Constituţională nu poate completa dispoziţiile legale prin adăugarea unui nou text". Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 70 din 5 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 19 mai 1999. De altfel, se arata în continuare, "sesizarea nu priveşte probleme de constituţionalitate, întrucât nu se afirma ca prevederile existente în textul legii ar fi contrare dispoziţiilor constituţionale, ci oportunitatea largirii sferei categoriilor de persoane prevăzute la art. 2 din aceasta". Totodată, în acelaşi punct de vedere se mai arata ca "în textul art. 2 din legea menţionată se enumera doar unele categorii de persoane care ocupa funcţii publice, în timp ce funcţiile lucrătorilor operativi din serviciile secrete nu fac parte din această categorie, ele având un caracter secret. Exerciţiul drepturilor sau al libertăţilor poate fi restrâns prin lege, dacă se impune pentru cazurile prevăzute la art. 49 alin. (1) din Constituţie, printre care se numara şi siguranţa naţionala. Or, deconspirarea activităţii pe care o desfăşoară în prezent lucrătorii operativi din cadrul serviciilor secrete ar pune în pericol siguranţa naţionala".

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a solicitat informări din partea Serviciului Roman de Informaţii şi a Serviciului de Informaţii Externe cu privire la poziţia acestora faţă de conţinutul obiectiei de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie.

În consideratiile Serviciului Roman de Informaţii, cuprinse în Adresa nr. 4.177 din 17 noiembrie 1999, semnată de directorul acestei instituţii, se apreciază, în esenta, ca Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica este în concordanta cu prevederile Constituţiei. După ce se arata ca, în prezent, Serviciul Roman de Informaţii, care nu are nici o legătură cu fosta securitate, dispune de cadre a căror vârsta medie este sub 36 de ani, fiind din acest punct de vedere cel mai tânăr serviciu de informaţii din Europa, se precizează ca "dezvaluirea calităţii anterioare a acestora de foste cadre ale securităţii echivaleaza, implicit, cu dezvaluirea statutului lor actual, iar consecinţele imediate, precum şi riscurile generate ar fi considerabile", astfel încât "o asemenea prevedere a legii ar constitui o atingere adusă implicit siguranţei naţionale". Or, potrivit art. 31 alin. (3) din Constituţie, "Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze [...] siguranţa naţionala". Se mai arata ca, de altfel, art. 17 alin. (2) din legea criticata ca fiind neconstitutionala stabileşte ca vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, "datele de identitate, inclusiv numele conspirative şi funcţiile deţinute, ale ofiţerilor şi subofiţerilor de securitate, activi sau acoperiţi, implicaţi în activităţi de poliţie politica". De aceea rămâne, indirect, fără obiect susţinerea potrivit căreia lucrătorii activi din serviciile secrete nu ar fi fost incluşi printre categoriile despre care se pot da informaţii referitoare la apartenenţa la securitate ca poliţie politica.

Serviciul de Informaţii Externe, prin Adresa nr. 6.407 din 26 noiembrie 1999, semnată de directorul instituţiei, apreciază ca sesizarea de neconstituţionalitate a Curţii Supreme de Justiţie nu este intemeiata. În esenta, se arata ca omiterea din lista prevăzută la art. 2 din lege a posibilităţii de a se cere informaţii şi pentru lucrătorii operativi ai serviciilor de informaţii cu privire la calitatea acestora de agent sau de colaborator al organelor securităţii nu încalcă dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţie. În acest sens se argumenteaza ca atât cadrele militare, cat şi salariaţii civili din serviciile române de informaţii nu pot fi consideraţi ca având calitatea de persoane publice, după cum nici identitatea acestora nu poate fi asimilată cu informaţia de interes public, şi aceasta chiar dacă nu întregul personal al Serviciului de Informaţii Externe lucrează sub acoperire. De altfel, o astfel de situaţie este comuna tuturor serviciilor de informaţii străine. În plus, conform art. 31 alin. (3) din Constituţie, dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze siguranţa naţionala.

Pe de altă parte, deconspirarea sau mediatizarea personalului unui serviciu de informaţii conduce la afectarea capacităţii sale de a-şi îndeplini scopul pentru care a fost creat. Se mai arata, de asemenea, ca din dispoziţiile unor legi organice rezultă ca identitatea lucrătorilor serviciilor române de informaţii nu constituie informaţie de interes public în înţelesul art. 31 alin. (1) din Constituţie. În acest sens sunt citate dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionala a României, ale art. 31 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Paza, ale art. 28 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii, ale art. 9 alin. (2) şi ale art. 19 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, precum şi prevederile unor proiecte de lege. Tot astfel se argumenteaza ca scopul legii criticate, care este de deconspirare a securităţii ca poliţie politica, este realizat prin diverse prevederi ale acesteia, asa cum sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1), art. 15 alin. (2) şi în art. 18. În sfârşit, se apreciază ca prin sesizarea de neconstituţionalitate "se introduce o prezumţie de vinovăţie colectivă cu privire la această categorie de persoane ca urmare a locului şi perioadei de muncă, fapt ce constituie o încălcare a unui principiu fundamental al dreptului, şi anume prezumţia de nevinovatie".

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, consideratiile Serviciului Roman de Informaţii şi ale Serviciului de Informaţii Externe, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:

În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate, pentru soluţionarea căreia a fost sesizată cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992, republicată.

1.Curtea Constituţională observa ca, prin sesizare, sub aspect formal, se solicita examinarea constituţionalităţii, în integralitate, a Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica. Cu toate acestea, din conţinutul sesizării rezultă ca este considerată neconstitutionala exclusiv dispoziţia legală conform căreia se pot cere informaţii, în sensul dacă au avut calitatea de agent sau de colaborator al securităţii, numai despre directorii şi adjunctii acestora din cadrul Serviciului Roman de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Protecţie şi Paza şi al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, fiind astfel exceptaţi implicit "ceilalţi lucrători operativi ai acestor servicii". De asemenea, în sesizare se mai arata ca sunt exceptaţi de la posibilitatea de a se obţine informaţii despre fosta lor calitate de agent sau de colaborator al organelor securităţii "şi ofiţerii din serviciul de informaţii al Ministerului Apărării Naţionale" (Direcţia generală de informaţii a Ministerului Apărării Naţionale, conform titulaturii din reglementările în vigoare).

Asa fiind, Curtea constata ca, prin sesizare, sunt vizate ca fiind neconstituţionale dispoziţiile cuprinse în art. 2 lit. f) din legea criticata, care au următorul cuprins: "Pentru a asigura dreptul de acces la informaţiile de interes public, orice cetăţean român cu domiciliul în ţara sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuala, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii, ca poliţie politica, a persoanelor care ocupa sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnitati sau funcţii: [...]

f)directorul şi adjunctii săi la Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale".

De aceea Curtea va proceda la controlul de constituţionalitate numai cu privire la aceste dispoziţii legale.

2.Curtea retine ca, prin sesizare, în esenta, este considerată ca fiind neconstitutionala "omiterea posibilităţii de a se cere informaţii şi pentru ceilalţi lucrători operativi ai acestor servicii", în sensul dacă au avut calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii, omisiune prin care s-ar infrange dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit."

Examinând cauza sub acest aspect, Curtea constata ca, în realitate, nu se pune problema unei omisiuni de reglementare, ci aceea a unei optiuni a legiuitorului în privinta sferei categoriilor de persoane pentru care sunt prevăzute dreptul de a se cere şi obligaţia de a se comunică informaţii referitoare la calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii.

De aceea, pentru a se stabili dacă aceasta opţiune a legiuitorului încalcă ori nu prevederile Constituţiei, sesizarea de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze urmează să fie analizata pe fond, prin raportarea dispoziţiilor legale criticate la norma constituţională considerată ca fiind nesocotita.

3.Examinând dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica, despre care se arata în sesizare ca ingradeste dreptul de acces la informaţii referitoare la calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii a unor categorii de persoane, Curtea constata ca aceste dispoziţii nu încalcă prevederile art. 31 alin. (1) din Constituţie, astfel cum rezultă din următoarele considerente:

a)Posibilitatea de a cere informaţii cu privire la eventuala calitate de agent sau de colaborator al organelor securităţii a lucrătorilor operativi din serviciile secrete presupune, înainte de toate, cunoaşterea identităţii acestora. Nu furnizarea de informaţii privind calitatea de agent sau de colaborator al organelor fostei securitati, ci divulgarea identităţii cadrelor actualelor servicii de informaţii trebuie considerată ca fiind de natura sa pună în primejdie siguranţa naţionala. În aceste condiţii, este atributul conducerilor serviciilor de informaţii să îşi îndeplinească, sub controlul autorităţilor prevăzute de lege, obligaţia legală de a cerceta activitatea din trecut a cadrelor pe care le menţin sau pe care le încadrează în funcţii operative.

Sub acest aspect prevederile art. 31 alin. (1) din Constituţie, invocate în cuprinsul sesizării de neconstituţionalitate, trebuie interpretate în corelare cu cele ale alin. (3) al aceluiaşi articol, potrivit cărora "Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze [...] siguranţa naţionala".

În lumina prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie Curtea Constituţională retine, de asemenea, ca art. 31 alin. (3) din legea fundamentală este, de altminteri, în consens cu prevederile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi referitoare la libertăţile de exprimare, de opinie şi de a primi sau de a comunică informaţii şi care, la pct. 2, stabilesc: "Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti."

b)De altfel, Curtea retine ca, potrivit prevederilor art. 49 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns, dacă restrangerea se face prin lege şi dacă aceasta se impune, printre altele, pentru "apărarea siguranţei naţionale", iar conform prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol, "Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."

Din perspectiva acestor texte constituţionale Curtea constata ca legea criticata nu aduce atingere existenţei dreptului de acces la informaţii de interes public, ci doar restrânge exerciţiul acestuia.

Aceasta restrangere a exerciţiului dreptului - care este realizată prin lege şi care are ca scop apărarea siguranţei naţionale - este, de asemenea, proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Caracterul proporţional rezultă din aceea ca, în realitate, posibilitatea de a se obţine date şi despre personalul actualelor servicii de informaţii este exclusa numai în condiţiile reglementate de art. 2 din lege, condiţii în care ar putea fi prejudiciata siguranţa naţionala. În schimb, alte dispoziţii ale aceleiaşi legi prevăd totuşi posibilitatea de a se aduce la cunoştinţa publică, în alte condiţii, eventuala calitate de agent sau de colaborator al organelor securităţii şi a lucrătorilor încadraţi în actualele servicii de informaţii.

Astfel, în alin. (2) al art. 1 din lege se prevede: "Totodată persoana, subiect al unui dosar din care rezultă ca a fost urmărită de organele securităţii statului, are dreptul, la cerere, sa afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor, care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar", iar potrivit prevederilor alin. (3) al art. 1, de aceleaşi drepturi "beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate, în afară de cazul în care aceasta a dispus altfel." În plus, art. 17 alin. (2) din lege prevede: "Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, datele de identitate, inclusiv numele conspirative şi funcţiile deţinute, ale ofiţerilor şi subofiţerilor de securitate, activi sau acoperiţi, implicaţi în activităţi de poliţie politica."

c)Curtea Constituţională constata că nu intră în competenţa sa posibilitatea de a se pronunţa asupra aprecierilor, dintre care unele neavând caracter juridic, referitoare la faptul dacă legea supusă controlului de constituţionalitate îşi poate atinge scopul pentru care a fost initiata şi adoptată, şi aceasta chiar dacă, eventual, asemenea aprecieri ar fi îndreptăţite. Curtea Constituţională nu decide dacă o lege este sau nu este buna, dacă este sau nu este eficienta sau dacă este ori nu este oportuna. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi oportunităţii adoptării acestora. Iar statul de drept, a cărui existenta este reglementată prin art. 1 alin. (3) din legea fundamentală, impune recunoaşterea de către fiecare putere a actelor şi măsurilor luate de celelalte puteri în limitele prevăzute de Constituţie.

4.În cadrul documentării pentru pronunţarea prezentei decizii Curtea Constituţională a analizat şi legi cu obiect similar de reglementare, adoptate în unele dintre fostele state socialiste, cum sunt, printre altele: Legea cu privire la documentele secrete din fosta Republica Democrata Germană, adoptată în Germania la 20 decembrie 1991; Legea nr. XXIII din 1994 despre controlul persoanelor care ocupa unele funcţii importante şi despre Oficiul de Istorie, adoptată în Republica Ungara, precum şi Legea privind accesul la documentele fostei Securitati, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Bulgaria nr. 63 din 6 august 1997 (împreună cu Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 1997 a Curţii Constituţionale din Bulgaria). Pe baza acestei documentari Curtea retine ca nici una dintre legile străine analizate nu reglementează furnizarea de date, ca informaţii de interes public, referitoare la persoanele care au avut calitatea de agent sau de colaborator al organelor fostelor servicii secrete sau politii politice. Totodată, legile respective conţin dispoziţii pentru asigurarea păstrării secretului asupra datelor care ar putea prejudicia siguranţa naţionala.

Faţa de cele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3), art. 58 alin. (1) şi art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 2 alin. (3), art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica sunt constituţionale.

Decizia se comunică Preşedintelui României.

Definitivă şi obligatorie.

Dezbaterile au avut loc la data de 29 noiembrie 1999 şi la ele au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent şef,

Claudia Miu