Decizia nr. 394 din 5 iunie 2019

1.Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, obiecție formulată de 88 de deputați.

2.Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.394 din 2 mai 2019 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.138A/2019.3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate se susține că legea criticată încalcă art. 1 alin. (3) și art. 147 alin. (4) din Constituție. Astfel se arată că în aplicarea principiului constituțional al colaborării loiale între autoritățile statului, Parlamentului, prin procedura reexaminării reglementate de art. 147 alin. (2) din Constituție, îi revine obligația de a pune de acord prevederile constatate ca fiind neconstituționale prin decizia pronunțată în cadrul controlului a priori de constituționalitate, fapt pentru care trebuie să țină cont atât de dispozitivul, cât și de considerentele atașate deciziei. În acest sens se invocă Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, paragraful 46, și se apreciază că Parlamentul, în procedura de reexaminare, a ignorat considerentele cu caracter general din Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, paragrafele 68 și 72, fapt care afectează, din perspectivă constituțională, conținutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare. Se susține că din aceste considerente rezultă că legiuitorul avea obligația, din perspectivă constituțională, de a lua act de necesitatea menținerii în vigoare a formei actuale a art. 12 din Legea nr. 78/2000; per a contrario restrângerea conținutului infracțiunii realizată prin dispozițiile alin. (2), nou-introdus prin legea criticată, este neconstituțională. În consecință, legiuitorul, în procedura reexaminării, avea obligația de a constata că întreaga lege este neconstituțională și, pe cale de consecință, de a o respinge. Neprocedând astfel Parlamentul a ignorat atât caracterul erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, cât și jurisprudența acesteia, respectiv Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, paragraful 46. Totodată, menținerea unor texte de lege care sunt afectate de un viciu de neconstituționalitate reprezintă atât o încălcare a principiului colaborării loiale între autoritățile statului și a principiului securității juridice, derivat din art. 1 alin. (3) din Constituție, în componenta referitoare la calitatea actelor normative, cât și o afectare gravă a posibilității cetățenilor de a-și conforma conduita unor norme juridice elaborate și adoptate de autoritatea legislativă, cu încălcarea Constituției.

4.De asemenea se susține că legea criticată restrânge domeniul de aplicare al infracțiunii reglementate prin norma în vigoare, legiuitorul refuzând aplicarea obligației regulamentare de a asigura corelarea tehnico-legislativă cu Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, contrar art. 1 alin. (3) și art. 147 alin. (4) din Constituție. În acest sens se arată că normele edictate, astfel cum prevede art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, trebuie să fie clare, previzibile și lipsite de echivoc pentru a satisface cerința referitoare la calitatea actului normativ, parte esențială a principiului securității juridice consacrat pe cale jurisprudențială, dedus din art. 1 alin. (3) din Constituție. Legiuitorului, în procedura reexaminării, îi revine obligația de a asigura corelările tehnico-legislative necesare în aplicarea Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018, pentru ca actul normativ adoptat să îndeplinească cerințele legale de claritate, fluență și accesibilitate. În acest sens se invocă art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaților. Se susține că noua reglementare adoptată restrânge sfera de aplicare a infracțiunii prevăzute în art. 12 din Legea nr. 78/2000, „ceea ce face imposibilă aplicarea textului normativ unor fapte incriminate de norma în vigoare“. În continuare, sunt redate paragrafele 57-58 și 63-66 ale Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018 și se concluzionează în sensul că textul criticat restrânge, cu depășirea marjei de apreciere a legiuitorului și cu încălcarea Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018, modalitatea de săvârșire a infracțiunii - constând în efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția - la acțiunile enumerate exhaustiv, respectiv „operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale“. Mai mult, noul alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 78/2000 adaugă o nouă condiție de realizare a infracțiunii față de modalitatea reglementată de art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, în sensul că operațiunile financiare ca acte de comerț „trebuie să constituie o acțiune de intermediere în circulația bunurilor făcută în mod organizat și sistematic, în scopul obținerii de profit“, ceea ce accentuează restrângerea sferei de aplicare a infracțiunii, constituind o încălcare evidentă a valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, respectiv „relațiile sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite, trebuie să se abțină de la efectuarea de astfel de operațiuni“ (Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, paragraful 22).

5.În raport cu cele de mai sus, se apreciază că, în aplicarea art. 147 alin. (4) din Constituție, în procedura de reexaminare, legiuitorul avea obligația de a proceda la efectuarea corelărilor tehnico-normative concordant cu art. 1 alin. (3) din Constituție, astfel încât să fie respectată Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, inclusiv considerentele acesteia. Încălcându-și această obligație, legiuitorul a adoptat o lege neconstituțională, contrară art. 1 alin. (3) și art. 147 alin. (4) din Constituție.

6.În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere.

7.Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, legea a fost examinată de către Curtea Constituțională. Astfel, la data de 27 iulie 2018, Curtea Constituțională a fost sesizată cu obiecție de neconstituționalitate și, prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, obiecția de neconstituționalitate a fost admisă în sensul că dispozițiile articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt neconstituționale. În temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție, Parlamentul a fost obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.

8.Se arată că, prin Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, Curtea a statuat că în măsura în care procedura parlamentară ulterioară se reia numai în privința anumitor dispoziții ale legii, ca urmare a aplicării prevederilor art. 77 alin. (2) sau ale art. 147 alin. (2) din Constituție, sesizările formulate în termen vor putea privi numai noile dispoziții adoptate, nu și pe cele care au fost deja adoptate și nu au suferit modificări/completări. Or, textul de lege ce face obiectul sesizării de neconstituționalitate, adoptat la data de 4 iulie 2018, nu a fost contestat în termenele obligatorii prevăzute de lege, astfel încât acesta nu mai poate fi supus controlului de constituționalitate.

9.Cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție se arată că în procedura reexaminării legiuitorul are competența de legiferare care nu poate fi limitată dacă legea adoptată respectă exigențele Constituției. Astfel, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 584 din 25 septembrie 2018, legiuitorul a eliminat textul declarat neconstituțional și a menținut textul adoptat la data de 4 iulie 2018, care nu a fost contestat în termenele obligatorii prevăzute de lege, astfel încât acesta nu mai poate fi supus controlului de constituționalitate.

10.Ca orice act normativ, legea criticată trebuie să respecte cerințele privind claritatea, precizia și previzibilitatea normelor juridice, atribuite să asigure sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației. Se apreciază că legea este clară, întrucât în conținutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluții normative contradictorii, și precisă, fiind redactată într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicații sau justificări. Conceptele și noțiunile utilizate sunt configurate în concordanță cu dreptul pozitiv, iar stabilitatea soluțiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil și univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, se arată că legea criticată respectă principiul securității juridice.

11.Cu privire la încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție se arată că în procedura reexaminării legiuitorul are competența de legiferare care nu poate fi limitată dacă legea adoptată respectă exigențele Constituției. În speță, prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, Curtea a constatat exclusiv neconstituționalitatea punctului 1 al articolului unic, aspect care nu obligă legiuitorul să modifice sau să completeze un text de lege care nu este afectat de vreun viciu constituțional. Această competență de legiferare a Parlamentului nu poate fi limitată sau constrânsă, nici chiar prin decizia Curții Constituționale, astfel că nu se pot modifica substanțial obiectul de reglementare și configurația inițiativei legislative, cu consecința deturnării de la finalitatea urmărită de inițiator.

12.Se mai susține că criticile de neconstituționalitate invocate nu pot fi primite întrucât sunt fără niciun fel de suport. În speță, Parlamentul a reexaminat dispozițiile declarate neconstituționale, sens în care, la data de 18 martie 2019, legea a fost adoptată de către Senat, iar la data de 16 aprilie 2019, de către Camera Deputaților, în condițiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție.

13.Președintele Senatului apreciază că obiecția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată. Se arată că legea criticată a făcut obiectul unui control anterior de constituționalitate, ca urmare a sesizării Curții Constituționale de către Președintele României. Legea supusă controlului Curții avea ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000. Cu această ocazie, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate și a pronunțat Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, prin care a constatat că dispozițiile articolului unic pct. 1 din actul normativ respectiv erau neconstituționale. În urma reexaminării legii, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție, Parlamentul a schimbat titlul legii și a eliminat din textul acesteia dispozițiile a căror constituționalitate a fost infirmată de Curtea Constituțională. În forma supusă controlului de constituționalitate în Dosarul nr. 1.138A/2019, legea criticată are un articol unic [introducerea la art. 12 din Legea nr. 78/2000 a unui alineat nou (alin. 2) care conține doar definiții ale unor operațiuni financiare ce intră sub incidența legii respective]. În acest fel, legea criticată a fost pusă de acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 584 din 25 septembrie 2018. În pofida acestei situații clare, demonstrabile prin simpla comparație a formei inițiale a legii criticate înainte ca instanța de contencios constituțional să-i constate caracterul incompatibil cu dispozițiile constituționale prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, cu forma actuală rezultată din procedura de reexaminare efectuată de Parlament, semnatarii sesizării transmise Curții Constituționale invocă în mod vădit eronat textul inițial al actului normativ, deși acesta s-a schimbat esențial. De asemenea, deputații celor două grupuri parlamentare aduc în sprijinul criticii lor considerente din mai multe decizii ale Curții Constituționale care nu au nicio legătură cu controlul de constituționalitate ce urmează a fi exercitat de această autoritate publică.

14.În forma dedusă controlului a priori de constituționalitate, legea definește o serie de termeni și noțiuni specifice unui dicționar de drept comercial, fără nicio legătură cu persoanele cărora ar putea să li se aplice rigorile Legii nr. 78/2000 și nici cu natura faptelor infracționale pe care legiuitorul și-a propus să le prevină, le descopere și să le sancționeze prin acest act normativ.

15.În condițiile în care nici Constituția, nici jurisprudența Curții Constituționale nu impun Parlamentului un anumit model legislativ de realizare a procedurii de reexaminare a unei legi, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție, forul legislativ fiind suveran în ceea ce privește alegerea soluțiilor normative de punere de acord a prevederilor legale neconstituționale cu dispozițiile Constituției, analiza obiecției de neconstituționalitate formulate de deputații celor două grupuri parlamentare dovedește că aceștia doresc ca procedura de reexaminare a legii criticate să se finalizeze potrivit propriei concepții de legiferare. Rămâne ca instanța constituțională să analizeze, în primul rând, dacă autorii obiecției de neconstituționalitate au dreptul să impună un astfel de model, demers din care ar rezulta că își arogă cu de la sine putere și în afara obligației constituționale de bună-credință un rol de decizie în procesul de legiferare.

16.Se consideră că principiul cooperării loiale în spiritul Constituției nu se aplică strict numai autorităților publice cu prerogative de guvernare, ci are o deplină aplicabilitate și în raporturile interne din Parlament, ca o valoare și normă de conduită parlamentară. Se apreciază că scopul fundamental al Legii nr. 78/2000 nu este cu nimic afectat de completarea adusă art. 12 din acest act normativ. Rezultă așadar că, prin criticile de neconstituționalitate aduse legii aflate pe rolul Curții Constituționale, autorii obiecției cu care aceasta a fost sesizată și care formează obiectul Dosarului nr. 1.138A/2019 își exprimă dezacordul cu privire la soluția legislativă la care a recurs Parlamentul pentru a se conforma Deciziei Curții Constituționale nr. 584 din 25 septembrie 2018 și urmăresc, totodată, să-și impună propria opțiune de politică legislativă în materie penală.

17.Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și ale președintelui Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18.Curtea Constituțională a fost sesizată, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate.

19.Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care are următorul cuprins:

Articol unic

La articolul 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:

(2)În sensul prezentei legi, operațiunile financiare constau în operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerț, operațiunile financiare trebuie să constituie o acțiune de intermediere în circulația bunurilor făcută în mod organizat și sistematic, în scopul obținerii de profit

20.Textele constituționale invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept și ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale. De asemenea se fac trimiteri la art. 36 - Stilul actelor normative din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia:

(1)Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie.

(2)Este interzisă folosirea neologismelor, dacă există un sinonim de largă răspândire în limba română. În cazurile în care se impune folosirea unor termeni și expresii străine, se va alătura, după caz, corespondentul lor în limba română.

(3)Termenii de specialitate pot fi utilizați numai dacă sunt consacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea.

(4)Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia

(1)Parcursul legislativ al legii analizate 21. Propunerea legislativă a fost inițiată de 16 deputați, fiind înregistrată la Senat la data de 12 decembrie 2017. La data de 22 mai 2018, Senatul a constatat că propunerea legislativă a fost adoptată în condițiile art. 75 alin. (2) teza a treia din Constituție, potrivit căreia „în cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate“. Propunerea legislativă astfel adoptată a fost transmisă Camerei Deputaților. La data de 19 iunie 2018, Comisia juridică, de disciplină și imunități adoptă un raport de admitere cu 6 amendamente. La data de 2 iulie 2018 au loc dezbaterile asupra propunerii legislative, iar la 4 iulie 2018 aceasta este adoptată (pentru = 183, împotrivă = 96, abțineri = 0, nu au votat = 2). La data de 4 iulie 2018, legea a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii, a fost trimisă la promulgare în data de 10 iulie 2018, iar la 26 iulie 2018, Președintele României a sesizat Curtea Constituțională cu o obiecție de neconstituționalitate.

22.Prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.070 din 18 decembrie 2018, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că dispozițiile articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt neconstituționale.

23.În procesul de punere de acord a legii cu decizia Curții Constituționale, conform art. 147 alin. (2) din Constituție, prima Cameră sesizată, respectiv Senatul, a adoptat legea la data de 18 martie 2019, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Constituție (voturi pentru = 75, împotrivă = 0, abțineri = 31). Legea astfel adoptată a fost transmisă Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională. La data de 16 aprilie 2019, Plenul Camerei Deputaților a adoptat legea (pentru = 179, împotrivă = 89, abțineri = 5, nu au votat = 1). La data de 24 aprilie 2019, legea a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii. La data de 2 mai 2019, Curtea Constituțională a fost sesizată cu prezenta obiecție de neconstituționalitate, iar la data de 6 mai 2019 legea a fost trimisă Președintelui României spre promulgare.

(2)Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate24. Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 88 de deputați, cât și sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă.

25.Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanța de contencios constituțional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la același moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgență. Promulgarea, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituție, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituție, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.

26.Curtea constată că, în cauza de față, legea criticată în varianta sa redacțională din 4 iulie 2018 cuprindea un articol unic cu două puncte. În cadrul controlului a priori de constituționalitate, sesizarea Președintelui României a vizat doar articolul unic pct. 1 al legii, care, de altfel, a fost constatat ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, motivat, în esență, de faptul că legiuitorul a instituit o dublă limitare a sferei de cuprindere a unei infracțiuni de corupție, respectiv obținerea unui folos numai pentru sine, iar folosul astfel obținut să aibă caracter patrimonial, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) și art. 11 alin. (1) din Constituție, prin raportare la art. 3 din Convenția penală cu privire la corupție, adoptată la nivelul Consiliului Europei, și art. 15 lit. b) din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției.

27.În urma reexaminării realizate în procedură ordinară, Parlamentul a eliminat articolul unic pct. 1, iar legea adoptată la 16 aprilie 2019 cuprinde numai un articol unic, care menține în formă identică fostul articol unic pct. 2 al legii inițiale, text care nu a format obiectul Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018. Curtea observă așadar că, prin decizia antereferită, nu s-a pronunțat asupra constituționalității articolului unic pct. 2 al legii inițiale, ceea ce înseamnă că acesta nu era indisociabil legat de textul constatat ca fiind neconstituțional [a se vedea și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992]. La data de 24 aprilie 2019, legea a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității acesteia, iar prezenta obiecție de neconstituționalitate a fost formulată la data de 2 mai 2019.28. Având în vedere Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, ipoteza a doua, potrivit căreia o sesizare a Curții Constituționale va fi admisibilă după depășirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) și (3) din Constituție, însă, condiționat de nepromulgarea legii, Curtea reține că, de principiu, obiecția este admisibilă, fiind formulată după expirarea termenului de protecție, dar înainte de trimiterea legii spre promulgare.

29.În cauza de față devin însă aplicabile cele constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, care privesc o condiție de admisibilitate referitoare la sfera sa de competență, și anume că, în ipoteza în care critica autorilor obiecției de neconstituționalitate vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituție, obiecția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, și anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Întrucât obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor formulate pe fondul reglementării.

30.În sensul celor de mai sus, Curtea reține că reexaminarea realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituție presupune deschiderea de drept a procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituționale cu decizia Curții Constituționale, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, și, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziții ale legii, ca operațiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanță legii în cauză (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187). De aceea, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării în procedura de punere de acord a dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale cu decizia de neconstituționalitate, el nu poate forma obiectul controlului de constituționalitate a legii reexaminate (a se vedea Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 129). În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curții Constituționale prevăzuți la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție formulează o obiecție de neconstituționalitate fără a contesta diferența specifică dintre varianta redacțională a legii reexaminate și cea inițială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia (Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32).

31.Curtea, prin Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragrafele 106 și 107, a statuat că indiferent de titularul dreptului de sesizare, acesta are posibilitatea să formuleze, în termen, o obiecție de neconstituționalitate ulterior adoptării legii având ca obiect oricare dintre dispozițiile acesteia, iar în măsura în care procedura parlamentară ulterioară se reia numai în privința anumitor dispoziții ale legii, ca urmare a aplicării prevederilor art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituție, sesizările formulate în termen vor putea privi numai noile dispoziții adoptate, nu și pe cele care au fost deja adoptate și nu au suferit modificări/completări. În caz contrar, pe de o parte, analiza Curții Constituționale s-ar eterniza, iar legea ar rămâne blocată în faza controlului a priori de constituționalitate și, pe de altă parte, ar fi subminată activitatea Parlamentului, în sensul că, prin lipsa unei ordini procedurale, s-ar ajunge la deschiderea posibilității formulării unor sesizări succesive, cu consecința eventuală a constatării neconstituționalității și reluării permanente a procedurii de reexaminare de către Parlament. Totodată, în soluționarea obiecțiilor de neconstituționalitate formulate după ce a fost parcurs procesul de reexaminare potrivit art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituție, competența instanței constituționale se circumscrie doar la elementele de noutate rezultate în urma acestuia.

32.Prin urmare, obiecția de neconstituționalitate formulată în privința unei legi reexaminate de Parlament, conform art. 147 alin. (2) din Constituție, nu poate viza un text legal care nu a format obiectul reexaminării, indiferent de titularul dreptului de sesizare care își exercită dreptul de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, chiar dacă în privința legii adoptate în forma inițială obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de un anumit titular al dreptului de sesizare, precum, în cazul de față, Președintele României (a se vedea Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018), nu înseamnă că în privința legii reexaminate un alt titular al dreptului de sesizare, precum, în cazul de față, un anumit număr de deputați, ar putea să pună în discuție texte legale care nu au format obiectul reexaminării. Criteriul folosit în jurisprudența Curții Constituționale pentru determinarea admisibilității noii obiecții de neconstituționalitate este aportul specific adus de legislativ în etapa reexaminării legii, exprimată în jurisprudența Curții Constituționale sub denumirea de diferență specifică între legea inițială și cea reexaminată, și nu faptul că legea este contestată de un alt titular al dreptului de sesizare. O orientare contrară ar avea drept efect deschiderea posibilității de contestare succesivă în cadrul controlului a priori de constituționalitate a aceleiași legi în mod secvențial de diferiți titulari ai dreptului de sesizare a Curții Constituționale și blocarea, în mod nepermis, a actului de legiferare, printr-un abuz de drept (a se vedea mutatis mutandis și Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 40, sau Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragraful 107). Curtea subliniază că, în cauză, subiectul colectiv al dreptului de sesizare, respectiv cei 88 de deputați, ca de altfel oricare dintre titularii dreptului de sesizare, avea posibilitatea neîngrădită de a formula o obiecție de neconstituționalitate în privința textului criticat imediat ulterior adoptării legii inițiale în termenele stabilite prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70, însă, după ce legea a fost reexaminată, în temeiul Deciziei nr. 584 din 25 septembrie 2018 și în condițiile art. 147 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituțională nu poate fi învestită din nou cu soluționarea unor chestiuni ce țin de forma inițială a legii, ci doar cu diferența specifică dintre redactarea inițială a legii și a celei reexaminate, precum și dintre aspectele de constituționalitate extrinsecă a acestora.

33.Curtea reține că, indiferent de existența unui raport de complementaritate între textele din corpul legii, fiecare text legal poate face obiectul controlului a priori de constituționalitate numai cu respectarea ordinii constituționale și legale stabilite prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 și Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018. Prin urmare, invocarea unui pretins raport de complementaritate între textul constatat neconstituțional prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018 și cel criticat în prezenta cauză - pe lângă faptul că o atare susținere pornește de la o premisă falsă, textele vizate abordând aspecte diferite ale aceleiași norme de incriminare - nu poate justifica exercitarea unui control de constituționalitate asupra celui din urmă.

34.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Károly OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția pronunțată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituțională formulăm prezenta opinie separată,

considerând că sesizarea de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și, respectiv, Uniunii Salvați România din Camera Deputaților se impunea a fi admisă - și nu respinsă ca inadmisibilă - și să se constate că dispozițiile articolului unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza a doua] din Legea pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt neconstituționale,

pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

1.Legea supusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză a mai fost anterior în control de constituționalitate a priori, urmare sesizării formulate de Președintele României.

Legea criticată de Președintele României - în varianta sa redacțională din 4 iulie 2018 - cuprindea un articol unic cu două puncte, după cum urmează:

Articol unic

Articolul 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.La articolul 12, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 12

(1)Sunt pedepsite cu închisoarea de la unu la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite:

2.La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:

(2)În sensul prezentei legi, operațiunile financiare constau în operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerț, operațiunile financiare trebuie să constituie o acțiune de intermediere în circulația bunurilor făcută în mod organizat și sistematic, în scopul obținerii de profit.

Sesizarea Președintelui României a vizat doar articolul unic pct. 1, care, de altfel, a fost constatat ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.070 din 18 decembrie 2018, motivat, în esență, de faptul că legiuitorul a instituit o dublă limitare a sferei de cuprindere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție prevăzute în art. 12 din Legea nr. 78/2000, respectiv obținerea unui folos numai pentru sine, iar folosul astfel obținut să aibă caracter patrimonial, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) și art. 11 alin. (1) din Constituție, prin raportare la art. 3 din Convenția penală cu privire la corupție, adoptată la nivelul Consiliului Europei, și art. 15 lit. b) din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției.

2.În urma reexaminării realizate, Parlamentul a eliminat articolul unic pct. 1, iar legea adoptată la 16 aprilie 2019 - criticată în prezenta cauză de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și, respectiv, Uniunii Salvați România din Camera Deputaților - cuprinde numai un articol unic, care menține în formă identică fostul articol unic pct. 2 al legii inițiale.

Astfel, Legea pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, lege adoptată la 16 aprilie 2019, în procedura reexaminării și care este supusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză, are următorul conținut:

Articol unic

La articolul 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:

(2)În sensul prezentei legi, operațiunile financiare constau în operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerț, operațiunile financiare trebuie să constituie o acțiune de intermediere în circulația bunurilor făcută în mod organizat și sistematic, în scopul obținerii de profit.

3.Curtea, prin soluția adoptată în prezenta cauză, a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de deputați cu motivarea că critica autorilor a vizat un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituție, astfel că obiecția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, și anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare.

În susținerea acestui punct de vedere, a fost invocată Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragrafele 106-107, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că:

indiferent de titularul dreptului de sesizare, acesta are posibilitatea să formuleze, în termen, o obiecție de neconstituționalitate ulterior adoptării legii având ca obiect oricare dintre dispozițiile acesteia, iar în măsura în care procedura parlamentară ulterioară se reia numai în privința anumitor dispoziții ale legii, ca urmare a aplicării prevederilor art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituție, sesizările formulate în termen vor putea privi numai noile dispoziții adoptate, nu și pe cele care au fost deja adoptate și nu au suferit modificări/completări. În caz contrar, pe de o parte, analiza Curții Constituționale s-ar eterniza, iar legea ar rămâne blocată în faza controlului a priori de constituționalitate și, pe de altă parte, ar fi subminată activitatea Parlamentului, în sensul că, prin lipsa unei ordini procedurale, s-ar ajunge la deschiderea posibilității formulării unor sesizări succesive cu consecința eventuală a constatării neconstituționalității și reluării permanente a procedurii de reexaminare de către Parlament. Totodată, în soluționarea obiecțiilor de neconstituționalitate formulate după ce a fost parcurs procesul de reexaminare potrivit art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituție, competența instanței constituționale se circumscrie doar la elementele de noutate rezultate în urma acestuia

4.Apreciem că sesizarea de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și, respectiv, Uniunii Salvați România din Camera Deputaților se impunea a fi examinată pe fond și nu respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de un grup de deputați, așadar, de un alt titular al dreptului de sezină, față de sesizarea anterioară, și a vizat articolul unic [practic, cu referire la fostul articol unic pct. 2 din legea în varianta sa redacțională din 4 iulie 2018].

5.De asemenea, constatăm că, prin obiectul său de reglementare, legea criticată a vizat și vizează modificarea unui singur articol din Legea nr. 78/2000, respectiv a articolului 12.

Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în forma în vigoare, au următorul conținut:

Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a)efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;

b)folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Modificările adoptate la acest articol, în forma inițială a legii - respectiv în varianta redacțională din 4 iulie 2018 - erau într-un raport de complementaritate, întrucât vizau sfera normativă a art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Astfel, a fost modificată fraza introductivă a art. 12 din Legea nr. 78/2000, în sensul pedepsirii cu închisoarea de la unu la 5 ani a faptelor prevăzute la lit. a) și b), „dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite.“

Prin urmare, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, prevăzută la lit. a), se raporta la fraza introductivă antereferită.

Alineatul 2, nou introdus, se raporta, la rândul său, în mod direct, tot la lit. a) a articolului 12.

Practic, constatăm existența unei succesiuni normative între textele menționate, astfel încât modificările/ completările operate nu pot fi privite disparat/ut singuli, ci în ansamblu, astfel că, afectarea - articolului unic pct. 1 din legea adoptată la data de 4 iulie 2018 - de un viciu de neconstituționalitate atrage competența Curții Constituționale de verificare a textelor legale aflate într-un raport de complementaritate, într-o legătură indisolubilă cu acesta.

6.Așadar, punctele 1 și 2 ale articolului unic din legea votată la 4 iulie 2018 nu au fiecare în parte o existență normativă de sine stătătoare, ci ele prezintă un raport de complementaritate/dependență, astfel că, odată constatată neconstituționalitatea articolului unic pct. 1, poate fi verificată constituționalitatea textelor aflate într-o dependență normativă față de acesta, pentru a se asigura caracterul unitar al reglementării, controlul Curții cu privire la cel de-al doilea text întregind, practic, efectele deciziei de neconstituționalitate pronunțate anterior, respectiv ale Deciziei nr. 584/25.09.2018.

7.Prin urmare, numai în mod aparent critica de neconstituționalitate vizează un text al cărui conținut normativ nu a fost afectat prin Decizia Curții Constituționale nr. 584 din 25 septembrie 2018. Astfel, întrucât textul criticat nu are în vedere o dispoziție normativă cu o existență de sine stătătoare, nu ne aflăm în ipoteza jurisprudenței Curții Constituționale trasată prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018 și Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018. În aceste condiții, constatăm că, deși textul nu a format anterior obiectul controlului de constituționalitate, raportul de complementaritate în care acesta se află cu cel constatat neconstituțional prin Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018 atrăgea competența Curții Constituționale de control al constituționalității acestuia.

8.În acest sens învederăm faptul că controlul a priori de constituționalitate este un control preventiv, de o importanță deosebită, fiind necesar pentru evitarea intrării în vigoare a unor legi ce prezintă vicii de constituționalitate, deci pentru protecția ordinii de drept și a principiului securității juridice. Acest control de constituționalitate contribuie la stabilitatea legislativă și înlătură urmările negative ce pot apărea în urma controlului posterior de constituționalitate, în cazurile în care legile sau dispoziții din acestea sunt recunoscute ca neconstituționale.

9.Prin urmare, în această etapă, anterioară promulgării legii, este fundamental a fi utilizate toate mijloacele constituționale care să gireze compatibilitatea legii cu întreaga ordine de drept, în vederea intrării sale în vigoare și producerii de efecte juridice care să se armonizeze cu fondul activ al legislației, în care respectiva lege urmează să se integreze.

10.De aceea, atât Constituția, cât și Legea nr. 47/1992 - care dezvoltă cadrul constituțional instituit de art. 146 lit. a) și art. 77 din Legea fundamentală - acordă prevalență exercitării controlului de constituționalitate a priori, având în vedere că acesta constituie un prim filtru esențial de asanare a legislației de eventualele vicii de neconstituționalitate, anterior intrării sale în vigoare și producerii de efecte juridice imposibil de evitat sau, în orice caz, într-o procedură mult mai îndelungată, pe calea excepției de neconstituționalitate, în cadrul controlului a posteriori.

11.Așa cum am arătat anterior:

Potrivit art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a)efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale

Cu privire la acest text legal, Curtea, prin Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, paragrafele 27-31, a statuat că:

…pentru ca efectuarea de operațiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiții/cerințe esențiale, și anume, operațiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerț, iar operațiunile financiare, ca acte de comerț, să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană.

Prohibirea unor asemenea operațiuni financiare, ca acte de comerț, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piață și a libertății economice, cât și protejarea demnității persoanelor care ocupă anumite funcții/atribuții/ însărcinări publice, scopul incriminării infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relațiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite trebuie să se abțină de la efectuarea de astfel de operațiuni.

Curtea reține că efectuarea de operațiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacții referitoare la bani și credite (…) și vizează desfășurarea oricărei activități care presupune o plată, o circulație a banilor sau a creditelor.

Totodată, având în vedere exigențele anexei la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007, din multitudinea de intermedieri și tranzacții financiare acolo prevăzute, numai cele care se circumscriu activităților și domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operațiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeași lege și acestea vizează «operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale».

De asemenea legea cere ca operațiunea financiară să fie efectuată ca act de comerț, deci să constituie un act de speculă sau o acțiune de intermediere în circulația bunurilor, făcută în mod organizat. De aceea, retragerile de numerar și operațiunile de emitere a ordinelor de plată, chiar dacă sunt operațiuni financiare, nu constituie, în același timp, și acte de comerț“ (în același sens a se vedea Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018, paragrafele 21-25 și Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 14 iunie 2019).

12.Având în vedere cele expuse mai sus, constatăm că articolul unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza întâi] din lege a realizat o corelare a noțiunii de „operațiuni financiare“ cu activitățile și domeniile limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000, și anume „operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale“, astfel încât textul criticat nu reprezintă decât o concretizare a celor stabilite în jurisprudența Curții Constituționale. Drept urmare, sub acest aspect, sesizarea formulată de autori este neîntemeiată.

13.În schimb, constatăm că articolul unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza a doua] din lege consacră o restrângere a conținutului normei de incriminare reglementată în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât stabilește o redefinire directă a elementului material al laturii obiective.13.1) Astfel, una dintre cele două cerințe esențiale care trebuiau îndeplinite pentru a ne afla în ipoteza infracțiunii antereferite, și anume efectuarea operațiunilor financiare incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ca acte de comerț, a fost modificată. Dacă în forma în vigoare a art. 12 din Legea nr. 78/2000 nu se regăsește o definiție legală pentru efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț, drept care acesta are înțelesul mai larg stabilit în practica judiciară și preluat în jurisprudența Curții Constituționale, respectiv acțiuni de speculă și intermediere, noua lege stabilește o atare definiție, potrivit căreia, pentru a fi efectuate ca acte de comerț, operațiunile financiare trebuie să constituie doar o acțiune de intermediere în circulația bunurilor făcută în mod organizat și sistematic, în scopul obținerii de profit.

O asemenea definiție legală restrânge sfera operațiunilor financiare care pot fi calificate drept acte de comerț doar la acțiuni de intermediere, fără a avea în vedere și acțiunile de speculare a unor situații pe care persoana le cunoaște datorită funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Prin urmare, norma de incriminare nu trebuie redusă sub aspectul elementului material al laturii obiective la simple acțiuni de intermediere, ci, din contră, ea trebuie să aibă în vedere, sub aspectul finalității incriminării, ocrotirea atât a obiectului juridic principal al infracțiunii reglementate (onestitatea/cinstea/ integritatea funcționarilor publici), cât și al celui secundar (integritatea și protejarea circuitului economic). În acest sens reținem că, prin Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, paragraful 28 și Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, paragraful 22, Curtea a reținut că incriminarea are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piață și a libertății economice, cât și protejarea demnității persoanelor care ocupă anumite funcții/atribuții/însărcinări publice, scopul incriminării infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relațiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite, trebuie să se abțină de la efectuarea de astfel de operațiuni.

De aceea, elementul material nu trebuie și nu poate fi restrâns numai la ocrotirea parțială a obiectului juridic principal, ci trebuie să îl vizeze în completitudinea sa și, mai mult, trebuie ca și circuitul economic să fie la rândul său protejat, în caz contrar ajungându-se la distorsionarea sa.

Prin urmare, pentru ca obiectul juridic al infracțiunii să fie protejat - atât cel principal, cât și cel secundar - elementul material al laturii obiective trebuie să vizeze atât acțiunea de speculă, cât și pe cea de intermediere.

Limitarea sferei de cuprindere a normei penale are drept efect o dezincriminare directă a unei modalități normative a elementului material al laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și lăsarea neprotejată a unor valori inerente statului de drept, precum cele vizate de obiectul juridic al art. 12 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în vigoare. Se încurajează și se acceptă, astfel, în mod tacit specularea, în virtutea funcției, a unei situații care vizează circulația bunurilor cu consecințe negative atât asupra funcției publice, cât și asupra circuitului economic. Este de observat că necesitatea protecției integrității funcției publice decurge din art. 1 alin. (3) și art. 16 alin. (3)^1 din Constituție, iar a circuitului economic din art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție referitor la obligația statului de a lua măsurile necesare pentru protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Aceste valori - având în vedere importanța lor - trebuie protejate printr-un complex de norme, inclusiv de natură penală. Prin urmare, necesitatea incriminării derivă din importanța valorilor sociale ocrotite și din obligația statului de a asigura securitatea juridică a cetățenilor săi.

^1 Cu privire la art. 16 alin. (3) din Constituție și aplicabilitatea sa în legătură cu funcția publică reținem faptul că, prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010 Curtea Constituțională a statuat că „Existența drepturilor și libertăților prevăzute de Constituție nu este doar declarativă și iluzorie, ci efectivă, astfel încât și dreptului de acces la funcțiile publice trebuie să i se aplice același regim. De aceea, Curtea constată că dreptul de acces la funcțiile publice este unul complex, fiind compus din cel puțin 3 elemente esențiale, și anume:

–accesul/ocuparea efectivă a funcțiilor publice prin concurs;

–exercitarea atributelor de funcție publică;

–exercitarea atributelor de funcție publică;

Aceste elemente sunt legate intrinsec de cariera funcționarului public și sunt inerente oricărei funcții publice.

Prin Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, paragraful 22, Curtea a statuat că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție „impun legiuitorului obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii și siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracțional (...) cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen“. Or, în cazul de față, în loc ca legiuitorul să ia măsuri, respectiv să își îndeplinească o obligație pozitivă rezultată din chiar textul Constituției, acesta a eliminat protecția deja asigurată prin norma penală existentă.

13.2) De asemenea constatăm că legiuitorul nu numai că a eliminat o parte a unei cerințe esențiale subsumate elementului material al laturii obiective a infracțiunii, respectiv ca operațiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerț, dar a și restrâns sfera celeilalte părți a acestei cerințe esențiale, în sensul că, pentru a fi calificată ca act de comerț, operațiunea financiară trebuie să fie efectuată în mod organizat și sistematic.

Astfel, dacă în prezent este de ajuns ca operațiunea financiară să fie efectuată, în mod organizat, ca act de comerț, modificarea preconizată a adus în discuție ideea de caracter sistematic al acesteia. Practic, această modificare aduce în discuție caracterul regulat/periodic al acțiunii de intermediere. Or, de esența normei de incriminare este specula/ intermedierea realizată într-un cadru organizat, și nu durata/persistența în timp a acesteia. Caracterul „sistematic“ atribuit normei de incriminare îngreunează probațiunea, astfel că, pe lângă reducerea sferei de cuprindere a normei de incriminare, ceea ce echivalează cu o dezincriminare, se produce și o dezincriminare indirectă prin impunerea în sarcina organelor de urmărire penală a unei veritabile probatio diabolica.

Prin urmare, condiționarea acțiunii de intermediere în circulația bunurilor de caracterul sistematic al acesteia, pentru ca operațiunea financiară astfel efectuată să poată fi calificată drept act de comerț, este contrară art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (3) și art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.

În consecință, reglementarea analizată limitează sfera de acțiune a normei de incriminare, ceea ce are drept efect acceptarea ideii ca un act de corupție să nu fie sancționat penal, ceea ce este inacceptabil, încălcându-se, astfel, exigențele statului de drept (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, paragraful 63).

14.De asemenea, întrucât articolul unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza a doua] din lege nesocotește considerentele cuprinse în trei decizii ale Curții Constituționale (Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, paragrafele 27-31, Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, paragrafele 21-25, și Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019), este evident că încalcă dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție.

*

* *

Având în vedere toate aspectele relevate anterior, considerăm că, în cauză, s-ar fi impus ca sesizarea de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și, respectiv, Uniunii Salvați România din Camera Deputaților să fie admisă - și nu respinsă ca inadmisibilă - și să se constate că dispozițiile articolului unic [cu referire la art. 12 alin. (2) teza a doua] din Legea pentru completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt neconstituționale.

Judecător,

dr. Livia Doina Stanciu