Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Constantin Adăscălței în Dosarul nr. 2.728/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.417D/2016.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31 octombrie 2017 în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, a autorului excepției, precum și a reprezentantului legal al acestuia și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ocazie cu care Curtea, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 și ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 7 noiembrie 2017, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 10 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.728/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Constantin Adăscăliței într-o cauză penală aflată în faza de judecată, în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni, între care și cea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că legiuitorul nu a oferit o definiție legală sintagmei „efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț“ și acest fapt a permis trimiterea sa în judecată, făcându-se apel la dispoziții care se regăsesc în Codul civil și în alte acte normative. Astfel, singura definiție legală a operațiunilor financiare este dată în art. 250 din Codul penal și vizează numai fraudele comise prin intermediul sistemelor informatice sau mijloacelor de plată electronice, respectiv retragerile și transferurile de bani, încărcarea și descărcarea de monedă electronică ori folosirea datelor referitoare la instrumentele de plată fără acordul titularului.

5.Totodată, sintagma „acte de comerț“, la care a apelat acuzarea, își regăsește aplicabilitatea pe tărâmul altor ramuri de drept și, prin urmare, „dacă o noțiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înțelesuri diferite, semnificația acestora în context se stabilește prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devin obligatorii pentru actele normative din aceeași materie“ (a se vedea Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015).

6.Or, în condițiile în care nici în cuprinsul Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nu se definesc noțiunile de „operațiuni financiare“ și „acte de comerț“ și nici printr-o anexă destinată lexicului folosit, autorul excepției apreciază că extinderea interpretării prin apelare la norme civile nu îndeplinește exigențele de claritate și previzibilitate cerute de lege pentru a se putea determina conținutul normativ al infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000.

7.În susținerea acestor argumente face trimitere la Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 și Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016.

8.Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că, în fapt, autorul critică modalitatea de legiferare a dispoziției legale referitoare la conținutul textului de incriminare. Finalitatea excepției nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate orice dispoziție legală, chiar dacă ea ar viza înțelesul unor termeni sau sintagme cuprinse în norma de incriminare.

9.Așa fiind, în realitate, autorul excepției solicită ca instanța de contencios constituțional să modifice norma criticată în chiar esența ei cu privire la latura obiectivă prin excluderea modalității alternative de realizare a elementului material al acestei infracțiuni, respectiv acțiunea de „efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț“.

10.Or, aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legiuitoare, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției, modificarea acestor decizii.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece instanța de contencios constituțional nu se poate transforma într-un legiuitor pozitiv și, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil conține reglementări care se referă la „comerț“ (art. 1.772, art. 187, art. 2.050), la „fondul de comerț“ (art. 340, art. 745, art. 2.638) și, respectiv, la „acte de comerț“ (art. 2.081-art. 2.083).

13.Așa fiind, din coroborarea prevederilor legale criticate cu cele ale Codului civil, destinatarii normei cuprinse în art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 își pot orienta conduita astfel încât să nu comită fapte care constituie infracțiuni.

14.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și face trimitere la opinia exprimată în Decizia nr. 888 din 16 octombrie 2007 și Decizia nr. 1.068 din 16 septembrie 2010.

15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conținut:

–Art. 12 din Legea nr. 78/2000:

Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a)efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;“.

18.Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la cerințele de calitate a legilor, precum și art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, s-a statuat că, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, dispozițiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 sunt clare și neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care își poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).

20.Așa fiind, cu privire la înțelesul sintagmei „operațiuni financiare, ca acte de comerț“, Curtea a constatat că, dimpotrivă, formularea, deși generică, nu conține nicio doză de imprevizibilitate, înglobând toate elementele necesare pentru identificarea existenței infracțiunii într-o speță sau alta, iar destinatarul normei penale de incriminare, chiar dacă nu este circumstanțiat, are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei și își poate adapta conduita în mod corespunzător. De altfel, aspectele semnalate pun în discuție modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale contestate. Faptul că există interpretări și aplicări diferite ale înțelesului unei norme nu conduce automat la neconcordanța acesteia cu Legea fundamentală, dar constituie eo ipso elemente care justifică promovarea unui/unor recurs/recursuri în interesul legii.

21.Astfel, potrivit art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fapta care constă în efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană. Prin urmare, pentru ca efectuarea de operațiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiții/cerințe esențiale, și anume, operațiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerț, iar operațiunile financiare, ca acte de comerț, să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană.

22.Prohibirea unor asemenea operațiuni financiare, ca acte de comerț, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piață și a libertății economice, cât și protejarea demnității persoanelor care ocupă anumite funcții/atribuții/ însărcinări publice, scopul incriminării infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relațiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite, trebuie să se abțină de la efectuarea de astfel de operațiuni.

23.Curtea a reținut că efectuarea de operațiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacții referitoare la bani și credite (a se vedea în acest sens Nota de studiu nr. 5.494/1.775/V-3/2016, întocmită de Secția judiciară - Serviciul judiciar civil din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pagina 4) și vizează desfășurarea oricărei activități care presupune o plată, o circulație a banilor sau a creditelor.

24.Totodată, având în vedere exigențele anexei la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007, din multitudinea de intermedieri și tranzacții financiare acolo prevăzute, numai cele care se circumscriu activităților și domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operațiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeași lege și acestea vizează „operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale“.

25.De asemenea, legea cere ca operațiunea financiară să fie efectuată ca act de comerț, deci să constituie un act de speculă sau o acțiune de intermediere în circulația bunurilor, făcută în mod organizat. De aceea, retragerile de numerar și operațiunile de emitere a ordinelor de plată, chiar dacă sunt operațiuni financiare, nu constituie, în același timp, și acte de comerț.

26.Astfel, potrivit art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 60/2012, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial“ sau „contracte comerciale“ se înlocuiește cu sintagma „contract civil“ sau, după caz, „contracte sau acte de comerț“ se înlocuiește cu termenul „contracte“.

27.De asemenea, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, aduce clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8,

(1)Noțiunea de «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

(2)În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerț», respectiv «fapte de comerț» se înlocuiesc cu expresia «activități de producție, comerț sau prestări de servicii».

28.Înlocuirea expresiilor clasice de „acte de comerț“ și, respectiv, „fapte de comerț“ are meritul de a stabili conținutul juridic actual al noilor noțiuni care vizează sensul economic al noțiunii de comerț, adică acela de interpunere în schimbul și circulația mărfurilor. Aceasta înseamnă că, în accepțiunea actuală a legiuitorului, actele de comerț, respectiv activitatea comercială, sunt alcătuite din operațiunile ce privesc activitățile de producție, comerț sau prestări de servicii.

29.De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noțiunea de profesionist include și calitatea de comerciant. Aceasta înseamnă că legiuitorul a introdus un sistem subiectiv de reglementare al raporturilor comerciale. În plus, față de conținutul normativ al alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul, în completarea sistemului subiectiv de reglementare prin raportarea normelor juridice la calitatea de profesionist comerciant, a avut în vedere normele referitoare la activitățile de producție, prestări servicii și comerț, adică un sistem obiectiv de reglementare.

30.Totodată, potrivit dispozițiilor art. 3 din Codul civil,

(1)Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.

(2)Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.

(3)Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

31.Prin urmare, întrucât legiuitorul a prevăzut expres care este înțelesul sintagmei „acte de comerț“, critica autorului este neîntemeiată.

32.De asemenea, o altă condiție pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 este aceea a scopului pentru care se efectuează operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, și anume acela de a obține pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanță dacă scopul a fost sau nu atins.

33.Prin urmare, prin ea însăși, simpla efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț nu determină existența elementului material al infracțiunii, efectuarea de operațiuni financiare având, așadar, relevanță penală și putând constitui elementul material al infracțiunii numai dacă este săvârșită ca act de comerț, dacă operațiunile financiare sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și dacă sunt săvârșite în scopul determinat de legiuitor.

34.Totodată, Curtea a mai constatat că nu poate fi primită nici trimiterea la argumentele avute în vedere cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, deoarece în acea decizie a fost cenzurat faptul că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu definesc ele însele noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă“ și nici nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă, în care s-ar afla și impozitul pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.

35.În ce privește critica raportată la dispozițiile art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a constatat că, dimpotrivă, prevederile legale contestate reprezintă o consacrare a principiului legalității pedepsei, sens în care legiuitorul a stabilit în termeni lipsiți de echivoc atât conduita prohibită, cât și pedeapsa corelativă în caz de nerespectare a interdicției.

36.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat decizia mai sus menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

37.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Adăscăliței în Dosarul nr. 2.728/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru