Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Ștefăniță Dragoș Gheorghiu în Dosarul nr. 28.803/3/2016/a1 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 150D/2017.2. La apelul nominal, pentru autorul excepției, răspunde apărătorul ales Ion Panaitescu, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 810D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Florian Walter în Dosarul nr. 5.060/117/2016/a1 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

4.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 955D/2017, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Gabriel Corneliu Sîntămărian în Dosarul nr. 2.942/117/2016*/a1 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

6.La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

7.Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 150D/2017, nr. 810D/2017 și nr. 955D/2017, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Apărătorul ales arată că este de acord cu conexarea dosarelor. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 810D/2017 și nr. 955D/2017 la Dosarul nr. 150D/2017, care este primul înregistrat.

8.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului ales, care solicită admiterea acesteia și depune note scrise. Susține, astfel, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, ale art. 16 alin. (2) referitor la principiul egalității în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) privind imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum și prevederile art. 6 paragrafele 1 și 3 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1969 sunt neconstituționale. Consideră că sintagma „infracțiuni economice“ din cuprinsul dispozițiilor de lege criticate este imprevizibilă. De asemenea invocă lipsa de imparțialitate a inspectorilor antifraudă detașați din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și crearea unei situații de inegalitate între acuzare și apărare, în condițiile în care respectivii inspectori fiscali sunt asimilați organelor de cercetare penală și stabilesc, prin rapoartele de constatare pe care le întocmesc, aspecte care ar trebui să fie lămurite prin expertiză.

9.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 787 din 15 decembrie 2016, nr. 835 din 14 decembrie 2017 și nr. 437 din 28 iunie 2018.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

10.Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 28.803/3/2016/a1, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Ștefăniță Dragoș Gheorghiu cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni economico-financiare.

11.Prin încheierile din 24 februarie 2017 și 2 martie 2017, pronunțate în dosarele nr. 5.060/117/2016/a1 și nr. 2.942/117/2016*/a1, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Florian Walter și de Gabriel Corneliu Sîntămărian cu ocazia soluționării unor cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea, printre altele, a unor infracțiuni economico-financiare.

12.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, ale art. 16 alin. (2) referitor la principiul egalității în drepturi, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) privind imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arată că inspectorii antifraudă detașați din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) - și care își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor - întocmesc rapoarte de constatare tehnico-științifică în vederea stabilirii prejudiciilor cauzate prin săvârșirea de infracțiuni economico-financiare, în condițiile în care se află într-o relație de subordonare atât față de ANAF - care este parte civilă în procesele penale -, cât și în raport cu organul de urmărire penală, ceea ce determină lipsa de imparțialitate a acestor inspectori fiscali și, implicit, lipsa egalității de arme dintre acuzare și apărare. Astfel, potrivit dispozițiilor de lege criticate, inspectorii antifraudă efectuează, din dispoziția procurorului, printre altele, și constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii. Consideră că un prim aspect de neconstituționalitate se referă la posibilitatea detașării în cadrul parchetelor a unor angajați ai Ministerului de Finanțe, într-un scop insuficient determinat. Subliniază că, în timp ce specialiștii încadrați în parchete fac parte din aceste unități ale Ministerului Public, fiind numiți prin ordinul procurorului cu funcție de conducere și fiind supuși exclusiv controlului procurorului care efectuează urmărirea penală, inspectorii antifraudă se află doar sub autoritatea conducătorului parchetului, fiind numiți prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui ANAF, rămânând în raporturi de muncă cu această din urmă instituție, circumstanțe suficiente pentru a dovedi distincția funcțională fundamentală dintre cele două categorii de specialiști. Arată că, prin asocierea activității de urmărire penală a procurorului, care reprezintă interesele generale ale societății, inclusiv ale persoanei acuzate, cu activitatea funcționarilor părții civile, sunt afectate rolul și statutul procurorului, din perspectiva imparțialității și a obiectivității sale. Totodată, a recunoaște angajaților părții civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii și de a întocmi mijloace de probă reprezintă o violare fățișă a principiilor egalității de arme, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, dar și a regulii fundamentale a egalității în fața legii a participanților la procesul penal, fiind, în același timp, o nesocotire a dreptului la apărare al suspectului/inculpatului și al părții responsabile civilmente. În condițiile în care cei care acordă asistență organului de urmărire penală în elucidarea aspectelor de specialitate sunt și reprezentanți ai părții civile, fiind funcționari publici salarizați în cadrul ANAF, numiți prin ordin administrativ al președintelui ANAF și subordonați acestuia, atât calitatea dobândită, cât și cariera fiind dependente de voința forurilor conducătoare ale părții civile, egalitatea de arme este ignorată în mod fățiș. În fine, consideră că, prin normele criticate, sunt insuficient determinate cazurile în care inspectorii antifraudă pot acorda suport tehnic de specialitate procurorilor, referirea la cauze având ca obiect „infracțiuni economico-financiare“ fiind neclară și imprevizibilă.

13.Tribunalul București - Secția I penală opinează în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate. Astfel, arată că detașarea inspectorilor antifraudă din cadrul ANAF în cadrul parchetelor și efectuarea de către aceștia de constatări tehnico-științifice, care reprezintă mijloace de probă în procesul penal, nu constituie un aspect care să vicieze egalitatea în drepturi, modul de înfăptuire a justiției, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil sau rolul Ministerului Public.

14.Tribunalul Cluj - Secția penală apreciază că specialistul antifraudă care întocmește raportul de constatare tehnico-științifică nu se află într-o situație de incompatibilitate, întrucât normele procesual penale nu prevăd vreo incompatibilitate cu privire la acești specialiști, ci doar referitor la experți.

15.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că soluționarea legală și temeinică a cauzelor penale poate impune uneori cunoștințe aprofundate din domenii extrajudiciare. Organul de urmărire penală și judecătorul sunt obligați, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, să realizeze o bună documentare asupra domeniului care are legătură cu cauza dedusă judecății. Expertiza poate fi dispusă de către organele de urmărire penală prin ordonanță sau de către instanța de judecată prin încheiere, ambele motivate, la cererea părților sau din oficiu, atunci când apreciază că este necesară pentru aflarea adevărului. Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări. Proiectul noului Cod de procedură penală nu cuprindea, în forma sa inițială, constatarea. În urma discuțiilor din doctrină și a realității faptice că organul constatator face parte din structura organului de cercetare penală, ceea ce punea în discuție independența sa ca expert, iar materialul elaborat constituia de cele mai multe ori o adevărată expertiză pe care se bazau soluțiile instanței, sa propus scoaterea constatării tehnico-științifice dintre mijloacele de probă din procesul penal. Ulterior, au apărut argumente solide care țineau de cercetarea locului faptei, de identificare în teren, cu prioritate, a unor elemente pentru care erau necesare cunoștințe de altă specialitate decât cea juridică, argumente care au condus la soluția reintroducerii - prin legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală - a constatării printre mijloacele de probă. Constatarea se dispune și se efectuează atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Ceea ce este determinant pentru constatare ca mijloc de probă este urgența, consemnarea unor elemente care constituie probe în procesul penal, înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului, a factorului lor de mediu sau prin acțiunea persoanelor implicate. Constatările sunt efectuate de către specialiști - având competențe în anumite domenii -, care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Se pot dispune doar în cursul urmăririi penale, de către organul de urmărire penală, în cursul judecății putându-se efectua doar expertiza. Raportul de constatare se finalizează cu concluziile tehnicianului, care constituie mijloc de probă în procesul penal. Apreciază că textele de lege criticate nu încalcă prevederile art. 21 și ale art. 24 din Constituție, deoarece existența unor specialiști în cadrul organelor judiciare care efectuează constatările nu semnifică a priori și faptul că aceștia ar fi lipsiți de imparțialitate și că ar întocmi rapoarte de constatare care ar favoriza organul de urmărire penală. Mai mult, dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală oferă și posibilitatea de a se apela și la specialiști din afara organelor judiciare. Invocă, totodată, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 133 din 7 martie 2013, nr. 190 din 3 aprilie 2014 și nr. 297 din 28 aprilie 2015.

17.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. Astfel, referitor la dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, arată că inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor sunt detașați în cadrul parchetelor, pe posturi de specialiști, în scopul de a acorda suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, acești inspectori fiscali efectuează constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri și orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că inspectorii antifraudă acționează ca specialiști în domeniul infracțiunilor economico-financiare, în activitatea de strângere a probelor, activitate care nu este de natură a afecta garanțiile privind contradictorialitatea și imparțialitatea procesului penal și nici capacitatea părților de a dispune de posibilități suficiente, echivalente și adecvate pentru a-și susține poziția cu privire la problemele de drept și de fapt. În acest sens subliniază că dreptul la apărare conferă fiecărei părți - potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului - posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situații sau împrejurări ce susțin și probează apărarea, ceea ce include participarea la ședințele de judecată, posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă, de a formula solicitări cu privire la administrarea probelor, de a invoca excepții procedurale, precum și exercitarea unor drepturi procesuale ce pot sprijini apărarea, inclusiv folosirea unui apărător calificat. În fine, orice parte din proces are dreptul de a exercita căile de atac cu privire la soluția dată de instanță, în condițiile legii. În ceea ce privește dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală arată că activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, precum și modul de dobândire a calității de expert tehnic sunt reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 2/2000, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit actului normativ indicat este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândește această calitate în condițiile ordonanței și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București. Expertul tehnic judiciar este expert oficial și poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești sau de alte organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare. Reține că, în cadrul unui proces penal, pentru efectuarea unei expertize este necesar ca persoana desemnată în acest sens să fie specializată și recunoscută ca făcând parte din corpul experților tehnici judiciari. Astfel, instanța va desemna expertul care să efectueze expertiza dintre experții oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori dintre experții independenți autorizați din țară sau din străinătate. Cât privește lipsa de imparțialitate a experților apreciază că această susținere nu poate fi reținută, întrucât legiuitorul a instituit incompatibilitățile judecătorului și pentru expert, prin dispozițiile art. 64 din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, la efectuarea expertizei pot participa și experți independenți autorizați, numiți la solicitarea părților sau a subiecților procesuali principali, cu aplicarea prevederilor art. 173 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea“. Față de cele arătate apreciază că, prin dispozițiile de lege criticate, legiuitorul a creat premisele unui proces echitabil, în cadrul căruia părțile beneficiază de suficiente garanții pentru respectarea dreptului la apărare, având în vedere că inculpatul are posibilitatea să solicite și să administreze toate probele necesare și utile cauzei.

18.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției prezent, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

19.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit Încheierii din 10 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 28.803/3/2016/a1 al Tribunalului București - Secția I penală, dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9)-(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, iar, potrivit încheierilor din 24 februarie 2017 și 2 martie 2017, pronunțate în dosarele nr. 5.060/117/2016/a1 și nr. 2.942/117/2016*/a1 ale Tribunalului Cluj - Secția penală, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013. Din notele scrise ale autorilor excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta nu privește toate dispozițiile de lege menționate, ci numai prevederile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) și (4) lit. a) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) și (4) lit. a) și ale art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, care au următorul cuprins:

–Art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală (modificat prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013): „(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.“;

–Art. 3 alin. (3) și (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013:

(3)În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală funcționează pe lângă structurile de prevenire și control Direcția de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcții sunt detașați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialiști.

(4)În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului:

a)constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii;“;

–Art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 [alineatele (11) și (13) au fost modificate prin art. I pct. 4 și 6 din Legea nr. 144/2014]:

(9)În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor își vor desfășura activitatea în cadrul parchetelor, prin detașare. (...)

(11)Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor, ca urmare a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice specifice de inspector antifraudă sau a mutării definitive în cadrul acestei structuri, se face prin ordin al președintelui Agenției, cu avizul vicepreședintelui Agenției care coordonează Direcția generală antifraudă fiscală și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar detașarea acestora în funcții se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției. (...)

(13)Detașarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției, în următoarele situații:

a)la cerere, cu posibilitatea mutării în cadrul altor structuri ale Direcției generale antifraudă fiscală sau ale Agenției, în limita posturilor vacante;

b)pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (7) lit. b) și c);

c)în situația aplicării mobilității în funcția publică.“

21.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, ale art. 16 alin. (2) referitor la principiul egalității în drepturi, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) privind imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

22.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare.

23.Astfel, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 (paragrafele 26-35). În acest sens, Curtea a reținut că secțiunea IX din Codul de procedură penală din 1968 reglementa materia constatărilor tehnico-științifice și a celor medico-legale, art. 112 referindu-se la folosirea unor specialiști, iar art. 115 la raportul de constatare tehnico-științifică. Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (10) din noul Cod de procedură penală, „constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora“.

24.Prin decizia mai sus menționată, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009, prin care a constatat că dispozițiile cuprinse în Codul de procedură penală din 1968 ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialiști - atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei - nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața instanțelor judecătorești, de a administra orice probe în apărarea lor și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea, observând dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, a reținut că dispozițiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de acești specialiști constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din același cod prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Totodată, Curtea a reținut că, deși norma procesual penală nu definește sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare“, prin actele normative edictate, conform atribuțiilor sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea (de exemplu, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție), legiuitorul a stabilit domeniile de competență ale specialiștilor ce urmează să își desfășoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condițiile de numire a acestora și statutul lor, așa încât nu se poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5). Constatările tehnico-științifice efectuate de către acești specialiști constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 și 26).

25.În continuare, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus menționată, Curtea a reținut că, în varianta inițială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-științifice fiind introdusă, ulterior, prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condițiile dispunerii efectuării expertizei, cât și pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară și opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din același act normativ, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispozițiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile și obligațiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziții care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce privește efectuarea constatării, Curtea observă că dispozițiile procesual penale reglementează, la art. 181^1, doar obiectul constatării și conținutul raportului de constatare.

26.Mai mult, Curtea a reținut că, deși după introducerea în Codul de procedură penală a instituției constatării legiuitorul reglementase obligația dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligația organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar.

27.Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-științifice se dispun când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală.

28.Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că - atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză - se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepția, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală.

29.Așa fiind, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu dispozițiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-științifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepție, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

30.De asemenea, dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală au fost, la rândul lor, supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 și ale art. 24 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

31.Astfel, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, citată anterior, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. În acest sens, prin decizia mai sus menționată (paragrafele 19-22), Curtea a reținut, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, prin care a realizat un control de constituționalitate cu privire la prevederile art. 11 dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare), respingând, ca neîntemeiată, respectiva excepție. Potrivit dispozițiilor art. 11 dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, „(1) În cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.

(2)Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția Națională Anticorupție. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare.

(3)Constatarea tehnico-științifică efectuată din dispoziția scrisă a procurorului de specialiștii prevăzuți la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condițiile legii.

(4)Constatările tehnico-științifice și expertizele pot fi efectuate și de alți specialiști sau experți din instituții publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum și de specialiști sau experți individuali autorizați sau recunoscuți, potrivit legii.“ Cu prilejul menționat, Curtea a constatat că dispozițiile art. 11 dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigențele impuse de un proces echitabil, inclusiv cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalității armelor de care părțile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Curtea a observat că în procesul deliberării judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii prevăzuți de textele de lege criticate, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură.

32.Totodată, cu privire la statutul specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Curtea a constatat - prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, citată anterior - că desfășurarea activității acestora sub directa conducere, supraveghere și sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparțialitate a acestora. Pe de altă parte, soluția legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, și Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013).

33.În fine, așa cum a reținut Curtea, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016 (paragraful 26), constatările tehnico-științifice efectuate de către specialiștii care funcționează în cadrul organelor judiciare constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor.

34.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală și ale art. 3 alin. (3) și (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (9), (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, față de care nu au fost formulate critici diferite.

35.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefăniță Dragoș Gheorghiu în Dosarul nr. 28.803/3/2016/a1 al Tribunalului București - Secția I penală și de Florian Walter și Gabriel Corneliu Sîntămărian în dosarele nr. 5.060/117/2016/a1 și nr. 2.942/117/2016*/a1 ale Tribunalului Cluj - Secția penală și constată că dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) și (4) lit. a) și ale art. 4 alin. (9),(11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și Tribunalului Cluj - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 decembrie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică