Decizie nr. 414 din 15 octombrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de comuna Dascălu, judeţul Ilfov, prin primar, în Dosarul nr. 2.138/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 178D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, partea Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a depus la dosar o cerere prin care arată că lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi solicită judecarea cauzei în lipsă.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 179D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în dosarele nr. 194D/2013, nr. 195D/2013, nr. 196D/2013, nr. 206D/2013 şi nr. 207D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012, precum şi în dosarele nr. 216D/2013 şi nr. 378D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 133/2012, excepţie ridicată de comuna Dascălu, judeţul Ilfov, prin primar, în Dosarul nr. 2.148/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, de comunele Păltiniş, Domaşnea, Ciuchici, Turnu Ruieni şi Grădinari, judeţul Caraş-Severin, prin primarii acestor unităţi administrativ-teritoriale, în dosarele nr. 5.185/115/2012, nr. 5.189/115/2012, nr. 5.196/115/2012, nr. 5.186/115/2012 şi nr. 5.193/115/2012 ale Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a IIa civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, respectiv, de oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, prin primar, în dosarele nr. 2.153/93/2012 şi nr. 2.158/93/2012 ale Tribunalului Ilfov - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 179D/2013 autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, în acelaşi dosar, precum şi în dosarele nr. 216D/2013 şi nr. 378D/2013, partea Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a depus cereri prin care arată că lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi solicită judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 179D/2013, nr. 194D/2013, nr. 195D/2013, nr. 196D/2013, nr. 206D/2013, nr. 207D/2013, nr. 216D/2013 şi nr. 378D/2013 la Dosarul nr. 178D/2013.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 179D/2013, nr. 194D/2013, nr. 195D/2013, nr. 196D/2013, nr. 206D/2013, nr. 207D/2013, nr. 216D/2013 şi nr. 378D/2013 la Dosarul nr. 178D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată, în esenţă, că operaţiunea de delimitare a hotarului unei unităţi administrativ-teritoriale se referă la marcarea traseului real al liniei hotarului, în vreme ce modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale se realizează doar prin lege. Se mai arată că prin textul de lege criticat legiuitorul a urmărit să întărească rolul prefectului de organ ce veghează asupra legalităţii actelor administrative, exercitând tutela administrativă faţă de organele administraţiei publice locale, în scopul corelării intereselor locale şi centrale, astfel încât prevederile legale criticate reprezintă o aplicare, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, a dispoziţiilor Legii fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 11 februarie 2013, 18 martie 2013, 22 martie 2013 şi 27 mai 2013, pronunţate în dosarele nr. 2.138/93/2012, nr. 2.148/93/2012, nr. 5.185/115/2012, nr. 5.189/115/2012, nr. 5.196/115/2012, nr. 5.186/115/2012, nr. 5.193/115/2012, nr. 2.153/93/2012 şi nr. 2.158/93/2012, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă şi Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II şi, respectiv, art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de comuna Dascălu, judeţul Ilfov, comunele Păltiniş, Domaşnea, Ciuchici, Turnu Ruieni şi Grădinari, judeţul Caraş-Severin, şi de oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, prin primarii acestor unităţi administrativ-teritoriale, în cauze având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale învecinate, în temeiul art. II din Legea nr. 133/2012.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 178D/2013, nr. 179D/2013, nr. 216D/2013 şi nr. 378D/2013 se arată că atribuţia prefectului de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale este neconstituţională, deoarece, potrivit Legii fundamentale, Parlamentul are atribuţia exclusivă, ca unică autoritate legiuitoare, să stabilească organizarea administraţiei publice locale şi a teritoriului, prin lege organică. Astfel, în opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, dat fiind faptul că puterea judecătorească intervine în acest mod peste atribuţiile puterii legislative. Mai mult, prevederile art. II din Legea nr. 133/2012 sunt în contradicţie cu cele cuprinse în art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora atât delimitarea teritorială, cât şi orice modificare a limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabilesc prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, care se organizează potrivit legii.

De asemenea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 194D/2013, nr. 195D/2013, nr. 196D/2013, nr. 206D/2013 şi nr. 207D/2013 se susţine că soluţia legislativă potrivit căreia stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale se poate face, la sesizarea prefectului, printr-o hotărâre judecătorească, este neconstituţională, deoarece, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie şi al Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, delimitarea teritoriului unităţilor administrativ-teritoriale se poate face prin intermediul unei legi organice individuale, după consultarea prealabilă a cetăţenilor, prin referendum. Or, în contradicţie cu această normă constituţională, care nu se referă la regimul general al organizării teritoriului, actul normativ criticat "reglementează la modul general modalitatea de delimitare a teritoriului". Se mai arată că procedura consultării cetăţenilor cu privire la delimitarea teritorială este justificată de existenţa unor aşteptări proprii cu privire la apartenenţa la un anumit teritoriu, cu atât mai mult cu cât, în opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prin trasarea tehnică a hotarelor localităţilor se pot crea premisele apariţiei unor stări conflictuale la nivel local. Mai mult, prin lipsa consultării prealabile a cetăţenilor în privinţa stabilirii limitelor administrativ-teritoriale ale localităţilor, România nu îşi îndeplineşte obligaţia de a pune în aplicare dispoziţiile tratatelor internaţionale ratificate, respectiv Carta europeană a autonomiei locale.

Tribunalul Ilfov - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea liniei de hotar reprezintă o operaţie de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine, în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, astfel încât, în speţă, prin promovarea acţiunii nu se tinde la modificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum au fost stabilite prin lege. Textul de lege criticat nu încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, dat fiind faptul că, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, prefectul asigură aplicarea şi respectarea Constituţiei şi a tuturor actelor normative, în temeiul art. 19 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, iar atribuţia acestuia din urmă de a sesiza instanţa de judecată în vederea stabilirii liniei de hotar între unităţile administrativ-teritoriale este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 123 alin. (5) referitoare la tutela administrativă a prefectului faţă de organele administraţiei publice locale.

Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece, în temeiul prevederilor legale în vigoare, consultarea prealabilă a cetăţenilor, prin referendum local, este o condiţie necesară şi obligatorie în cadrul delimitării şi modificării hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legislaţia naţională în domeniu (art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 13 din Legea nr. 3/2000, art. 9 din Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România şi art. 51 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi) reglementează detaliat atât măsurile privind organizarea unităţilor administrativ-teritoriale existente, cât şi pe cele privind înfiinţarea şi reorganizarea acestora, în toate cazurile modificările limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale efectuându-se prin lege, după consultarea prealabilă, prin referendum, a colectivităţilor locale interesate. Pe de altă parte, activitatea în domeniul cadastrului este reglementată de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.

Astfel, Guvernul consideră că prevederile art. II din Legea nr. 133/2012, criticate în cauză, trebuie corelate cu celelalte prevederi ale Legii nr. 7/1996, în cadrul etapelor procedurii de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară [art. 11 alin. (2) lit. a)-s) din Legea nr. 7/1996], între care se regăsesc inclusiv identificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale şi stabilirea sectoarelor cadastrale, identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul acestor sectoare şi a titularilor drepturilor reale, recepţia documentelor tehnice cadastrale de către oficiile teritoriale etc. În acest context, prevederile art. 11 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 au în vedere strict realizarea lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a lucrărilor tehnice existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel încât dispoziţiile legale criticate trebuie interpretate în mod corelat cu cele cuprinse în Legea nr. 7/1996, iar nu în sensul unei eventuale derogări de la art. 22 din Legea nr. 215/2001 sau art. 13 din Legea nr. 3/2000.

Prin urmare, având în vedere că stabilirea liniei de hotar reprezintă o operaţie de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine, în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, Guvernul consideră că nu s-ar putea susţine că, în cauză, prin promovarea acţiunii în instanţă, în cazul neînţelegerii părţilor interesate, se tinde la modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum acestea au fost stabilite prin lege. Pe de altă parte, în situaţia în care, cu prilejul sau ulterior întocmirii/finalizării lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a limitelor existente ale unităţilor administrativ-teritoriale, s-ar constata şi necesitatea unei eventuale noi delimitări teritoriale a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în sensul art. 22 din Legea nr. 215/2001, autorităţile publice locale interesate vor putea proceda, în condiţiile legii, la toate demersurile necesare şi obligatorii, în vederea aprobării acesteia prin lege de către Parlament, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective - "prin referendum" - potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000.

Mai mult, se arată în punctul de vedere exprimat de Guvern, potrivit art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, "Modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, care se organizează potrivit legii.", astfel încât textul de lege criticat se aplică în corelaţie cu Legea nr. 7/1996 şi în acord cu legislaţia în vigoare din domeniul organizării administrative a teritoriului şi al administraţiei publice locale, precum şi al organizării şi desfăşurării referendumului.

De altfel, până la soluţionarea eventualelor diferende sau litigii între două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale aflate în vecinătate, inclusiv sub aspectul regimului juridic al terenurilor din sectoarele cadastrale respective, aflate în proprietatea publică a fiecăreia dintre acestea, nici nu s-ar putea proceda la adoptarea, prin lege, a eventualelor noi modificări ale limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale în ce priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, avându-se în vedere şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

În subsidiar, Guvernul apreciază că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează mai degrabă probleme de interpretare şi aplicare a legii, dat fiind faptul că textul de lege criticat utilizează termeni asemănători pentru operaţiuni tehnice diferite, respectiv, pe de o parte, lucrările concretizate în documentaţia de delimitare elaborată de către comisiile de delimitare cadastrală în condiţiile Legii nr. 7/1996 şi, pe de altă parte, măsurile de modificare a limitelor teritoriale în sensul art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996 şi al art. 22 din Legea nr. 215/2001.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl constituie atât prevederile art. II, cât şi ale art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012.

În acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012, potrivit cărora: "În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, documentaţiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului judeţului, de către Agenţia Naţională, prin instituţiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentaţiei de delimitare, iniţiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale."

În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (1) referitor la îndeplinirea de către statul român a obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este parte şi alin. (2) privind tratatele ratificate de Parlament, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi, alin. (2) referitor la legile constituţionale şi alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi a regimului general al autonomiei locale.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 5 - Protecţia limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Prin Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, legiuitorul a urmărit formarea unui sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul ţării, prin cadastru realizându-se, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, identificarea, măsurarea, descrierea şi înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri cadastrale, în scopul asigurării publicităţii drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice, precum şi a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară.

Lucrările sistematice de cadastru cuprind şi determinarea, pe bază de măsurători, a poziţiei limitelor dintre imobilele învecinate, iar suprafaţa terenurilor şi a construcţiilor este consemnată în cadrul documentaţiilor cadastrale, potrivit art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 7/1996.

În temeiul art. 11 din acelaşi act normativ, procedura detaliată de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică în cadastru şi cartea funciară este stabilită prin ordin al directorului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi cuprinde identificarea limitelor unităţii administrativ-teritoriale, în vederea stabilirii sectoarelor cadastrale, definite în art. 2 alin. (1) teza a doua din lege ca fiind unităţi de suprafaţă delimitate de elemente liniare stabile în timp - şosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc., şi, în cadrul sectoarelor cadastrale din cuprinsul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, a planurilor cadastrale, care, în sensul art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, cuprind reprezentarea grafică a limitelor imobilelor dintr-o unitate administrativ-teritorială, care se înscriu în cartea funciară.

În acest scop, prin ordin al prefectului, este instituită o comisie de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, care, în baza reprezentărilor grafice ale limitelor unităţilor administrativ-teritoriale şi ale limitelor intravilanelor, deţinute de oficiile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (înfiinţată ca urmare a reorganizării fostului Oficiu de Cadastru, Geodezie şi Cartografie), întocmeşte procesele-verbale de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale.

Potrivit art. 11 alin. (4) din lege, în cazul în care reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale învecinate recunosc reciproc hotarele, astfel cum acestea au fost delimitate şi marcate de către comisia de delimitare, în baza lucrărilor tehnice de cadastru, acestea rămân definitive şi reprezintă limitele oficiale ale respectivei unităţi administrativ-teritoriale.

În caz contrar, şi anume atunci când procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, art. II din Legea nr. 133/2012, textul de lege criticat în prezenta cauză, instituie atribuţia prefectului de a iniţia concilieri asupra documentaţiei de delimitare, iar atunci când acestea nu se finalizează cu semnarea proceselor-verbale de delimitare a hotarelor, prefectul sesizează instanţa de contencios administrativ cu acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale.

Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (3)-(7) din Legea nr. 7/1996, Curtea constată că există două modalităţi posibile de finalizare a operaţiunilor cadastrale prin care se delimitează şi se marchează hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare şi recunoscute reciproc de reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînţelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unităţi administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească care stabileşte hotarele unităţilor administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.

Curtea reţine că aceste două modalităţi prin care se ajunge la întocmirea documentaţiei tehnice cadastrale, documentaţie ce se concretizează, potrivit prevederilor pct. 4.3.1 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, în dosarul de delimitare, constituie operaţiuni tehnice de identificare a hotarelor a două unităţi administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărţi topografice şi noilor măsurători cadastrale, operaţiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale şi nu se confundă cu aceasta.

De altfel, aceeaşi concluzie se impune şi din interpretarea sistematică a prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, legiuitorul făcând distincţie între operaţiunea de delimitare şi marcare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, şi modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din acelaşi act normativ.

Potrivit acestui text de lege, modificarea limitelor teritoriale priveşte înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile legii, respectiv ale art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit căruia delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabileşte prin lege, iar orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, care se organizează potrivit legii.

Curtea reţine că distincţia dintre acestea două operaţiuni este esenţială, deoarece delimitarea şi marcarea hotarelor reprezintă operaţiunea tehnică de materializare la teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia [art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de delimitare], în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale este măsura legislativă care priveşte exclusiv înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale.

În această logică a argumentării, Curtea reţine că nu se poate echivala o operaţiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât şi delimitarea, şi marcarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale pot face obiectul reglementării printrun act normativ.

Prin urmare, dat fiind faptul că ipoteza normei juridice supuse controlului de constituţionalitate nu are în vedere o modificare a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, în accepţiunea de măsură legislativă, în cauză Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. o) cu privire la reglementarea prin lege organică a organizării administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi a regimului general privind autonomia locală şi nici ale celor cuprinse în art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, coroborate cu art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997.

În acest sens Curtea Constituţională s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 393 din 1 octombrie 2013, nepublicată la data soluţionării prezentei cauze.

Pe de altă parte, Curtea reţine că atribuirea, în temeiul textului de lege criticat, a competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale nu are semnificaţia unei încălcări a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi în art. 61 alin. (1) referitoare la rolul Parlamentului.

Contrar susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţând hotărârea prin care soluţionează acţiunea în stabilirea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de judecată nu se substituie Parlamentului, care, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a ţării, este singurul abilitat să legifereze cu privire la delimitarea teritorială sau modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, astfel cum prevede art. 22 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996.

Instanţa de judecată verifică operaţiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunţând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi, ci declarative, în sensul că se pronunţă asupra întregii documentaţii cadastrale, stabilind hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, în conformitate cu legile în vigoare şi cu prescripţiile tehnice incidente.

Cu alte cuvinte, Curtea reţine că documentaţiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranşează neînţelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operaţiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ. În acest sens, dispoziţiile pct. 4.3.7 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001, modificat şi completat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 259/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 7 decembrie 2010, prevăd că, "După stabilirea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale de către comisiile numite în acest scop prin ordinele prefecţilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a hărţii în format digital cu limitele administrativ-teritoriale ale României".

Mai mult, Curtea reţine că, în situaţia în care, subsecvent operaţiunii de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condiţiile legii, şi anume numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a doua din Legea nr. 215/2001.

Pentru toate aceste considerente, în cauză Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitor la obligaţia respectării Constituţiei şi a supremaţiei acesteia, dat fiind faptul că nu a fost reţinută nicio neconcordanţă a prevederii legale criticate cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Invocarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (1) referitoare la clasificarea legilor în legi constituţionale, organice şi ordinare şi alin. (2) privind legile constituţionale nu este incidentă în cauză, deoarece, prin însuşi conţinutul lor de reglementare, acestea exclud în mod explicit orice legătură cu ipoteza normativă a prevederii legale criticate în prezenta cauză, referitoare la reglementarea unei acţiuni privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de comuna Dascălu, judeţul Ilfov, prin primar, şi de oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, prin primar, în dosarele nr. 2.138/93/2012, nr. 2.148/93/2012, nr. 2.153/93/2012 şi nr. 2.158/93/2012 ale Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, precum şi de comunele Păltiniş, Domaşnea, Ciuchici, Turnu Ruieni şi Grădinari, judeţul Caraş-Severin, prin primarii acestor unităţi administrativ-teritoriale, în dosarele nr. 5.185/115/2012, nr. 5.189/115/2012, nr. 5.196/115/2012, nr. 5.186/115/2012 şi nr. 5.193/115/2012 ale Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi constată că dispoziţiile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie