Decizia nr. 291 din 17 mai 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, excepție ridicată de RalucaGiorgiana Bodea în Dosarul nr. 6.602/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.038D/2018.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 31 martie 2022, în prezența apărătorului ales al autoarei excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Bogdan Bodea, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a amânat pronunțarea, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru data de 5 mai 2022, apoi, în temeiul art. 57 și art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, pentru data de 17 mai 2022, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 19 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.602/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea a notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995.

4.Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Raluca-Giorgiana Bodea într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei hotărâri a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici adoptate în temeiul dispozițiilor art. 57 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 36/1995, care reglementează soluționarea contestațiilor împotriva hotărârilor Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, întrucât îngrădesc accesul liber la justiție și afectează dreptul la un proces echitabil prin prisma faptului că instituie numai calea de atac a recursului împotriva unui act adoptat de o autoritate publică într-o procedură administrativă. Astfel, în lipsa unei reglementări speciale, regulilor de soluționare a recursului menționat de prevederile art. 75 alin. (11) din Legea nr. 36/1995 le sunt aplicabile normele de drept comun cuprinse în art. 483-502 din Codul de procedură civilă, care conturează calea de atac a recursului ca fiind una extraordinară și care nu poate viza decât motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, iar stabilirea stării de fapt este atributul exclusiv al judecății de fond și de apel. Prin urmare, instanța de recurs poate să analizeze cauza numai prin prisma motivelor de recurs și nu poate analiza modul de stabilire a stării de fapt de către un organ administrativ. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la o instanță poate cunoaște anumite limitări, însă lipsirea instanței de posibilitatea de a analiza faptele unei decizii administrative este o restrângere disproporționată față de scopul urmărit. De asemenea, în ceea ce privește legitimitatea procedurilor administrative și administrativ-jurisdicționale, prin jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că este de competența legiuitorului să instituie asemenea proceduri, însă hotărârile organelor jurisdicțional-administrative trebuie supuse controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ sau altor instanțe competente. Totodată, se consideră că este încălcat și dreptul la un proces echitabil prin prisma independenței funcționale a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România care soluționează contestația împotriva Consiliului de disciplină, întrucât în Legea nr. 36/1995 nu sunt prevăzute garanții în acest sens. În contextul criticilor de neconstituționalitate este menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale cu privire la accesul liber la justiție, cu limitările permise, precum și cu privire la legitimitatea jurisdicțiilor administrative și condițiile în care acestea funcționează.

6.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu își expune opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate, însă face precizarea că într-o situație similară instanța de contencios constituțional a admis o excepție de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii în ceea ce privește recursul.

7.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 75 alin. (11) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018. Însă, având în vedere critica de neconstituționalitate și jurisprudența Curții Constituționale prin care se statuează că trebuie să se țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006), Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea nr. 36/1995, care au următorul cuprins: „(11) [...] Hotărârea prin care se soluționează contestația poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.“11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 75 din Legea nr. 36/1995 sunt subsumate reglementărilor cuprinse în cap. IV Drepturile și îndatoririle notarilor publici, secțiunea a 2-a Îndatoririle și răspunderile notarilor publici, care statuează cu privire la:

(i)răspunderea civilă a notarului public, care poate fi angajată în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat cu vinovăție sub forma relei-credințe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, astfel cum este prevăzută la art. 73 din Legea nr. 36/1995;

(ii)răspunderea disciplinară a notarului public, care intervine pentru abaterile prevăzute la art. 74 din Legea nr. 36/1995. În acest context, Curtea reține că dispozițiile art. 75 din Legea nr. 36/1995, din care fac parte și dispozițiile criticate, prevăd subiecții care au atribuții în materie, procedura după care are loc desfășurarea acțiunii disciplinare, precum și căile de atac aferente.

13.Astfel, în ceea ce privește subiecții ce au drept de a iniția acțiunea disciplinară asupra notarilor publici, Curtea observă că aceasta se exercită de ministrul justiției, de președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România sau de Colegiul director al Camerei Notarilor Publici și se judecă de Consiliul de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România [art. 75 alin. (1) din Legea nr. 36/1995].

14.Cu privire la desfășurarea acțiunii disciplinare, precum și la organele îndrituite cu efectuarea și finalizarea acesteia, art. 75 [alin. (2) și următoarele] din Legea nr. 36/1995 prevede că:

(i)acțiunea disciplinară se exercită numai după efectuarea cercetării prealabile de către inspectori din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România ori de către Colegiul director al Camerei Notarilor Publici. În cadrul cercetării prealabile, citarea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului de cercetare disciplinară și să își formuleze apărarea. Neprezentarea sau refuzul celui cercetat de a formula apărări nu împiedică finalizarea cercetării. Ministrul justiției sau, după caz, președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România ori Colegiul director al Camerei Notarilor Publici, pe baza rezultatului cercetării prealabile, formulează acțiunea disciplinară pe care o înaintează Consiliului de disciplină în termen de 60 de zile de la data primirii rezultatului cercetării prealabile;

(ii)Consiliul de disciplină funcționează ca organ de jurisdicție la nivel național, în baza regulamentului aprobat de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România. Consiliul de disciplină este compus din câte un reprezentant al fiecărei Camere, ales de Adunarea generală a Camerei Notarilor Publici. Mandatul membrilor Consiliului de disciplină este de 4 ani și începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor validării acestora de către Congres. Membrii Consiliului de disciplină pot fi numai notari publici cu o vechime de minimum 10 ani într-o funcție de specialitate juridică, dar nu mai puțin de 5 ani în funcția de notar public;

(iii)Consiliul de disciplină citează părțile și, în cazul în care constată că sunt necesare verificări suplimentare, poate solicita ministrului justiției sau, după caz, președintelui Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România ori Colegiului director al Camerei completarea cercetării disciplinare. Completarea cercetării prealabile se face în termen de 60 de zile de la primirea solicitării de completare. Acțiunea disciplinară se soluționează printr-o hotărâre motivată, care se comunică părților și Camerei în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea cel cercetat, în termen de 10 zile de la pronunțare.

15.Hotărârea Consiliului de disciplină prin care se soluționează acțiunea disciplinară cuprinde, în principal, următoarele: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia; temeiul de drept al aplicării sancțiunii; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de notarul public; sancțiunea aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia; calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată; instanța competentă să judece calea de atac. Aceste norme se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, cu modificările ulterioare, privind cuprinsul hotărârii.

16.Curtea reține că, în contextul dat, împotriva hotărârii Consiliului de disciplină, prin care se soluționează acțiunea disciplinară, notarul public, respectiv titularii acțiunii disciplinare prevăzuți la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 pot face contestație în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (Consiliul Uniunii face parte din organele de conducere ale Uniunii și este constituit din reprezentanții fiecărei Camere, aleși potrivit următoarei norme de reprezentare: un reprezentant, pentru Camerele cu până la 200 de notari publici în funcție; 2 reprezentanți, pentru Camerele care au între 201 și 400 de notari publici în funcție; 3 reprezentanți, pentru Camerele care au peste 400 de notari publici în funcție). Contestația se soluționează de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România prin hotărâre. În cazul în care acțiunea disciplinară a fost exercitată de președintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei, președintele Uniunii sau, după caz, reprezentanții Camerei respective în Consiliul Uniunii nu vor participa la soluționarea contestației.

17.Curtea observă că, în acest context, hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România prin care se soluționează contestația poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București. Recursul poate fi declarat de notarul public, respectiv de titularii acțiunii disciplinare prevăzuți de lege, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă.

18.Față de această împrejurare, Curtea constată că, astfel cum este prevăzută de Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în contextul legislativ actual, singura cale de atac în fața instanțelor de judecată este recursul, astfel cum a fost reglementată prin art. I pct. 56 din Legea nr. 77/2012 pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012, ocazie cu care, așa cum reiese din expunerea de motive a acestei legi, precum și din evaluarea cadrului legislativ referitor la notari și la activitatea notarială, în vigoare în dinamica legislativă, pentru consolidarea instituției răspunderii disciplinare în cadrul profesiei au fost introduce noi abateri disciplinare, a fost modificată procedura prin care se pot aplica sancțiunile disciplinare prevăzute de lege și a fost introdusă instituția cercetării disciplinare.

19.Față de această împrejurare, referitor la competența unor organisme profesionale de a judeca acțiuni disciplinare, Curtea observă că prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, paragraful 22, instanța de contencios constituțional a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a arătat că, în numeroase state ale Consiliului Europei, abaterile disciplinare sunt de competența acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competență nu este contrară dispozițiilor Convenției, ce impune totuși unul dintre următoarele sisteme: fie jurisdicțiile organismelor profesionale îndeplinesc exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenție, fie ele nu le îndeplinesc, și atunci legea națională trebuie să permită accesul la o instanță judecătorească ce prezintă toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, care oferă garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunțată în Cauza Albert et Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza Bryan împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 20 mai 1998, pronunțată în Cauza Gautrin și alții împotriva Franței, paragraful 57, sau Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Frankowicz împotriva Poloniei, și Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Chaudet împotriva Franței).

20.Cu privire la noțiunea de „recurs“ prevăzută de legislația națională, prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, precitată, paragraful 26, Curtea a reținut că după data de 15 februarie 2013, dată la care a intrat în vigoare Codul de procedură civilă, recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac. Astfel, în reglementarea noului Cod de procedură civilă, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

21.În virtutea art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. De asemenea, potrivit art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pot forma obiect al recursului și alte hotărâri, în cazurile expres prevăzute de lege. Recursul nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe. Așadar, instanța de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanței de fond. De asemenea, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «supusă recursului» sau că «poate fi atacată cu recurs» ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară“. Singurele excepții de la această regulă sunt cele prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, iar procedura disciplinară reglementată de Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 nu este prevăzută în mod expres printre ele.

22.De altfel, prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragrafele 151-154, Curtea a statuat că recursul, în virtutea Codului de procedură civilă, este o cale extraordinară de atac. Potrivit art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“. Sintagma „alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului“ este menită să acopere orice situație în care legea ar putea prevedea că o anumită hotărâre este supusă recursului, fie ca singură cale de atac, fie ca o a doua, după exercitarea uneia care să fie denumită și reglementată altfel decât apel (plângere, contestație etc.). De asemenea, prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 17 aprilie 2018, Curtea a statuat, la paragraful 20, că numai hotărârile judecătorești sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, cale extraordinară de atac, având în vedere că legiuitorul, în reglementarea obiectului recursului prin art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, s-a îndepărtat de la formularea fostului art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 și nu a mai preluat teza referitoare la hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională care sunt susceptibile de recurs drept cale extraordinară de atac.

23.Față de această împrejurare, Curtea reține că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). Însă, principiul accesului liber la justiție oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin Constituție, sau prin lege, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia. Accesul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace (Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011).

24.În contextul dat, referitor la dreptul la un proces echitabil, consacrat prin art. 21 alin. (3) din Constituție și prin art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenție, subsumat dreptului de acces liber la justiție, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a constatat că „recursul“ din materia disciplinară a magistraților este și trebuie să fie o veritabilă și efectivă cale de atac împotriva hotărârii secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama și de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât asupra legalității procedurii disciplinare, cât și asupra temeiniciei hotărârii. Astfel, referitor la câmpul de aplicare a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere împotriva Belgiei, paragrafele 41-51, a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidența art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, cu deplină jurisdicție (Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunțată în Cauza Albert et Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29). Astfel, garanțiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părților de a lua cunoștință de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31) și presupun respectarea principiului contradictorialității (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunțată în Cauza Baccichetti împotriva Franței, paragraful 30). Aceste considerente sunt cuprinse în Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, paragraful 20, Decizia nr. 127 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 8 aprilie 2011, și Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, și au înrâurire mutatis mutandis și în prezenta cauză, având în vedere cadrul legislativ care reglementează activitatea notarială existent în dinamica legislativă.

25.Prin urmare, aplicând aceste considerente de principiu la speța dedusă judecății, întrucât recursul reglementat de art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea nr. 36/1995 este singura cale de acces la o instanță judecătorească în materie disciplinară a notarilor publici, această cale de atac împotriva hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România prin care se soluționează contestația trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanțiile dreptului de acces la instanță și al unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare. În măsura în care acest „recurs“, prevăzut de dispozițiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea nr. 36/1995, este calificat drept calea extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, aceste dispoziții sunt neconstituționale, întrucât nu asigură un remediu efectiv în fața unei instanțe judecătorești cu deplină jurisdicție, care să fie la dispoziția notarului public ce este supus sancțiunii disciplinare.

26.De asemenea, lipsa unui remediu efectiv împotriva hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România prin care se soluționează contestația pronunțată în materie disciplinară, care să permită instanței analiza încălcării drepturilor sub toate aspectele, este de natură să conducă la încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de acces la o instanță. Aceasta întrucât, pe calea recursului reglementat de Codul de procedură civilă, nu se pot invoca motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci numai motive de nelegalitate, iar în recurs nu se pot administra probe, cu excepția înscrisurilor noi.

27.Așadar, în măsura în care dispozițiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea nr. 36/1995 se interpretează în sensul că recursul prevăzut de acestea este cale extraordinară de atac, în accepțiunea Codului de procedură civilă, sunt încălcate dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

28.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Raluca-Giorgiana Bodea în Dosarul nr. 6.602/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 sunt constituționale doar în măsura în care se interpretează în sensul că „recursul“ prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România prin care se soluționează contestația pronunțată în materie disciplinară.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

Marian Enache

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu