Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488, art. 490 alin. (1), art. 493 și art. 497 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Lăcătușu în Dosarul nr. 4.414/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 691D/2016.2. Dezbaterile au avut loc la data de 9 noiembrie 2017, cu participarea Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 28 noiembrie 2017, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 11 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.414/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488, art. 490 alin. (1), art. 493 și art. 497 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Lăcătușu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei hotărâri pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 488 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în cazul recursului declarat de magistrat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Se arată că scopul invocării acestei excepții de neconstituționalitate este acela de a determina legiuitorul să reglementeze o procedură specială cu privire la toate aspectele, inclusiv motivele de casare, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție să examineze, în condițiile unei reglementări speciale, conformitatea hotărârii atacate cu regulile speciale de drept material aplicabile.

5.În ceea ce privește dispozițiile art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă se arată că sunt neconstituționale pentru aceleași argumente care au stat la baza deciziilor Curții Constituționale nr. 737 din 24 iunie 2008 și nr. 303 din 3 martie 2009 prin care s-a constatat că sintagma „sub sancțiunea nulității“ este neconstituțională.

6.Referitor la dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă se apreciază că sunt neconstituționale, întrucât afectează principiul oralității, contradictorialității și dreptului la apărare, iar dispozițiile art. 497 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi aplicate în cazul recursului declarat de magistrat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004.

7.Prin urmare, se impune necesitatea reglementării procedurii de judecată a recursului întemeiat pe dispozițiile art. 51 din Legea nr. 317/2004 prin reguli speciale, precum și a soluțiilor pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le poate pronunța potrivit specificului și naturii hotărârii atacate.

8.Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

11.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât susținerile autoarei excepției nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci aceasta apreciază, în principal, că normele incidente în litigiul dedus judecății în materie disciplinară ar trebui să fie cele cuprinse în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Or, aplicarea și interpretarea unui act normativ în procesele aflate pe rol nu pot fi decât de competența exclusivă a instanței de judecată. Se mai arată că, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate, se urmărește modificarea soluției legislative, iar acceptarea unei astfel de critici ar echivala cu transformarea instanței constituționale într-un legislator pozitiv.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 488 privind motivele de casare, art. 490 alin. (1) potrivit cărora „Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității, în condițiile prevăzute la art. 83 alin. (3) și art. 84.“, art. 493 privind procedura de filtrare a recursurilor și art. 497 privind soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție din Codul de procedură civilă.

15.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 126 privind instanțele judecătorești și art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, invocă dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia critică dispozițiile legale din Codul de procedură civilă cu scopul de a determina modificarea soluției legislative în sensul stabilirii unor reguli speciale după care să se desfășoare procedura de judecată a recursului declarat de un magistrat, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, precum și a motivelor de casare a unei hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii.

17.Cu privire la noțiunea de recurs cuprinsă în art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, a statuat că împotriva hotărârii de sancționare a secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii există o cale de atac, și anume recursul în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Curtea a reținut că acest recurs nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci ca o veritabilă cale de atac, devolutivă, împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, având doar rolul unei instanțe de judecată), cale de atac soluționată de către o instanță judecătorească, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare. Acesta este și sensul art. 134 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție“. Prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituționalitatea propunerii de revizuire a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuția Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum este stabilită în art. 134 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia acesta îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, Curtea a statuat că această dispoziție constituțională nu poate interzice accesul liber la justiție al persoanei judecate de această „instanță extrajudiciară“.

18.Prin urmare, îndeplinind exigențele dreptului la un proces echitabil, prin exercitarea unei căi efective de atac la o instanță judecătorească, consacrată prin art. 21 alin. (3) din Constituție și prin art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „recursul“ din materia disciplinară a magistraților este o veritabilă și efectivă cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalității procedurii disciplinare, cât și al temeiniciei hotărârii.

19.Cu alte cuvinte, recursul în materie disciplinară de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție este o cale devolutivă de atac, pentru că acesta este sensul prevederilor art. 134 alin. (3) din Constituție și al Deciziei nr. 148 din 16 aprilie 2003.

20.Totodată, Curtea reține că numai hotărârile judecătorești sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, cale extraordinară de atac, având în vedere că legiuitorul, în reglementarea obiectului recursului prin art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sa îndepărtat de la formularea fostului art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 și nu a mai preluat teza referitoare la hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională care sunt susceptibile de recurs, drept cale extraordinară de atac. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a respins ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate ridicate în fața Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind că acesta este o instanță extrajudiciară, și nu o instanță judecătorească în fața căreia să se poată ridica asemenea excepții (a se vedea în acest sens Decizia nr. 514 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007, Decizia nr. 391 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, Decizia nr. 788 din 20 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 2 noiembrie 2007, și Decizia nr. 632 din 27 octombrie 2016, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2017).

21.Prin urmare, excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că, pe de o parte, jurisprudența Curții a calificat recursul prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 ca o veritabilă și efectivă cale de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, și nu o cale extraordinară de atac, astfel încât dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar, pe de altă parte, prin criticile formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate se urmărește modificarea soluției legislative, în sensul stabilirii unor reguli speciale după care să se desfășoare procedura de judecată a unui asemenea recurs, ceea ce excedează controlului de constituționalitate, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488, art. 490 alin. (1), art. 493 și art. 497 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Lăcătușu în Dosarul nr. 4.414/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. Valer Dorneanu

Magistrat-asistent,

Andreea Costin