Decizia nr. 796 din 3 decembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 879 alin. (3) din Codul civil, excepție ridicată de Cătălina Kraiczar în Dosarul nr. 4.399/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.211D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziția legală criticată reprezintă o consecință firească a caracterului accesoriu al sarcinii care grevează un imobil, în speță, a unei servituți, iar obligația instituită prin textul de lege nu este disproporționată. De asemenea, refuzul titularului sarcinii de a-și da consimțământul la alipirea/dezlipirea imobilului poate fi atacat în fața instanței de judecată care va aprecia, în funcție de situația concretă a fondului dominant, dar și în funcție de interesul serios și legitim al proprietarului fondului aservit. Se arată că rațiunea pentru care a fost instituită obligativitatea obținerii acestui acord rezidă nu numai în caracterul accesoriu al acesteia față de fondul aservit, dar și în obligațiile care incumbă proprietarului fondului aservit, în conformitate cu art. 767 alin. (1) din Codul civil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 12 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.399/211/2018, Judecătoria Cluj-Napoca – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 879 alin. (3) din Codul civil. Excepția a fost invocată de Cătălina Kraiczar într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unei încheieri de carte funciară.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederea legală criticată impune proprietarului imobilului grevat cu sarcini să solicite consimțământul titularilor acelor sarcini, în vederea modificării imobilului proprietatea sa, prin alipire sau dezlipire, ceea ce echivalează cu o restrângere a dreptului de proprietate privată, fără a fi întrunite condițiile enumerate în art. 53 din Constituție și fără a exista un raport de proporționalitate între măsura reglementată și situația care a determinat-o. În acest sens se arată că actul modificator al situației imobilului grevat cu sarcini, respectiv alipirea unui alt imobil, nu este de natură a aduce atingere drepturilor titularilor sarcinilor existente asupra imobilului, în speță drepturi de servitute. Astfel, se susține că în documentația cadastrală întocmită pentru alipire, precum și în actul autentic notarial de alipire se menționează expres că asupra imobilului nou-format prin alipire se vor menține servituțile existente.

6.Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 53 din Constituție în măsura în care condiționează exercitarea dreptului de proprietate, în situația modificării unui imobil prin alipire/dezlipire, de acordul titularilor sarcinilor care grevează imobilul, chiar și în situația în care alipirea sau dezlipirea nu afectează în niciun fel drepturile lor. Astfel, apreciază că titularul dreptului de proprietate care dorește să dispună de bunul său prin operațiuni de alipire a unui fond limitrof are nevoie de consimțământul titularilor dreptului de servitute ce grevează fondul supus alipirii, chiar dacă alipirea nu afectează dreptul de servitute, fiind obligat astfel la exercitarea unei acțiuni în justiție pentru a obține consimțământul titularilor dreptului de servitute, în lipsa obținerii acestui consimțământ pe cale amiabilă, și aceasta nu numai în situația unui refuz nejustificat, ci și în situația unui dezinteres evident al persoanelor vizate, împrejurare ce instituie o sarcină disproporționată pentru titularul dreptului de proprietate.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 879 alin. (3) - Modificarea imobilului înscris în cartea funciară din Codul civil, potrivit cărora: „(3) Alipirea sau dezlipirea unui imobil grevat cu sarcini nu se poate face decât cu consimțământul titularilor acelor sarcini. Refuzul titularilor sarcinilor nu trebuie să fie abuziv, el putând fi cenzurat de către instanța judecătorească.“11. În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și a proprietății private și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 876 alin. (3) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, prin „imobil înscris în cartea funciară“ se înțelege un teren cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, format fie dintr-o singură parcelă, fie din două sau mai multe parcele, dar care poartă un număr cadastral unic. Așadar, dacă un imobil-teren este format din două sau mai multe parcele, acesta poate purta un număr cadastral unic numai dacă parcelele sunt alăturate prin alipire, operațiunea tehnico-materială reglementată de art. 879 din Codul civil. În acest caz, fie două imobile alăturate, înscrise în cartea funciară, se unesc într-unul singur, fie un imobil înscris în cartea funciară își mărește suprafața tabulară cu suprafața unei parcele alăturate, neînscrise în cartea funciară, în ambele cazuri imobilul nou-rezultat purtând un număr cadastral unic.

13.Potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996, precum și art. 132 și art. 134 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 și 571 bis din 31 iulie 2014, alipirea se face în baza unei documentații cadastrale și a actului în formă autentică, întocmite în condițiile legii. Potrivit art. 879 alin. (3) din Codul civil, textul de lege criticat în prezenta cauză, alipirea sau dezlipirea unui imobil grevat cu sarcini reale (servituți, ipoteci, interdicții de înstrăinare) nu se poate face decât cu consimțământul titularilor acelor sarcini.

14.De asemenea, analizând legislația incidentă, Curtea mai reține că, potrivit art. 220 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, anterior citat, prin modificarea de carte funciară se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil și care este diferită de acțiunea în rectificarea cărții funciare, aceasta din urmă fiind definită în art. 902 alin. (2) din Codul civil ca privind radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.

15.Prin urmare, Curtea reține că operațiunile de modificare a imobilelor înscrise în cartea funciară, prin alipire sau dezlipire, la cererea titularului dreptului de proprietate, sunt de natură tehnico-materială, în sensul că nu implică transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor ce formează obiectul lor, ci mijlocesc modificarea materială a imobilelor, prin mărirea sau micșorarea suprafeței acestora. Potrivit art. 880 din Codul civil, în aceste cazuri, se vor deschide cărți funciare noi în care vor fi înscrise imobilele nou rezultate, iar vechile cărți funciare se vor închide, fără a se mai putea redeschide pentru alte înscrieri.

16.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că obligația proprietarului imobilului grevat cu sarcini, instituită prin textul de lege criticat, de a solicita consimțământul titularilor acelor sarcini, în vederea modificării imobilului proprietatea sa, prin alipire sau dezlipire, echivalează cu o restrângere a dreptului de proprietate privată, fără a fi întrunite condițiile enumerate în art. 53 din Constituție și fără a exista un raport de proporționalitate între măsura reglementată și situația care a determinat-o.17. Având în vedere natura criticilor de neconstituționalitate, precum și conținutul normativ al textului legal criticat, Curtea urmează să stabilească dacă soluția legislativă criticată constituie o limitare a dreptului de proprietate și dacă limitarea este justificată, respectiv dacă limitele impuse de legiuitor proprietarului unui imobil înscris în cartea funciară, care dorește alipirea sau dezlipirea unor parcele, prin condiționarea efectuării acestor operațiuni de obținerea consimțământului titularilor de sarcini reale ce grevează imobilul, reprezintă o limitare rezonabilă, care să nu fie disproporționată în raport cu scopul urmărit de legiuitor.

18.Conform testului de proporționalitate structurat în jurisprudența Curții Constituționale, limitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe, respectiv orice măsură legislativă trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională - să respecte justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit (a se vedea Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015).

19.Astfel, Curtea reține că, raportat la critica de neconstituționalitate, condiționarea modificării unui imobil înscris în cartea funciară de obținerea acordului titularilor de sarcini reale asupra acestuia reprezintă o limitare a atributelor dreptului de proprietate privată asupra imobilului în cauză, respectiv a atributului folosinței, dat fiind faptul că operațiunile de alipire/dezlipire ale unor fonduri alăturate sunt acte de administrare, iar nu de dispoziție, care nu presupun o schimbare a titularului dreptului de proprietate. O atare intervenție legislativă trebuie să fie justificată și să se întemeieze pe o dispoziție expres stabilită în Constituție. Or, potrivit art. 44 din Constituție, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate, atât în ceea ce privește obiectul dreptului de proprietate, cât și atributele acestuia, limitări ce pot fi instituite în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, și Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, precitată). Așadar, prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție cuprind expres o dispoziție în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate, în speță a folosinței.

20.În ceea ce privește scopul urmărit de legiuitor, Curtea reține că acesta este unul legitim, dat fiind faptul că urmărește protejarea intereselor titularilor de drepturi reale asupra fondurilor imobiliare supuse modificării prin alipire sau dezlipire, în speță drepturi de servitute de trecere, ce grevează imobilul proprietatea autoarei excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din susținerile formulate în motivarea excepției de neconstituționalitate.

21.De asemenea, referitor la justificarea limitării, prin prisma principiului proporționalității, Curtea reține că măsura legislativă este una adecvată, fiind adaptată scopului urmărit și capabilă, în mod abstract, să îndeplinească exigențele acestuia, având în vedere faptul că, potrivit textului de lege criticat, proprietarul imobilului grevat cu sarcini nu poate face operațiuni de alipire sau dezlipire a imobilului proprietatea sa decât cu consimțământul titularilor acelor sarcini.

22.Cu privire la caracterul necesar al măsurii criticate, opțiunea legiuitorului este indispensabilă pentru îndeplinirea scopului urmărit, astfel cum a fost reținut anterior, prin prisma caracterului juridic al indivizibilității dreptului de servitute, care se referă la faptul că acesta grevează întregul fond aservit și profită întregului fond dominant, astfel încât este esențial ca orice modificare de suprafață a fondului aservit, prin mărire sau micșorare, să se facă fără prejudicierea utilității fondului dominant. Prin urmare, în acest scop, este justificată soluția legislativă ce prevede obținerea acordului titularilor dreptului de servitute înaintea oricăror modificări ale suprafeței fondului aservit, asupra căruia grevează dreptul de servitute.

23.Cu privire la existența justului echilibru între măsura care a determinat limitarea dreptului de proprietate și scopul urmărit, Curtea reține că stabilirea obligației titularului dreptului de proprietate al unui imobil supus modificării în cartea funciară, prin alipiri sau dezlipiri de parcele, de a solicita acordul titularilor de sarcini reale asupra aceluiași imobil respectă cerința existenței unui echilibru între interesele în cauză, respectiv interesul general al colectivității, constând, în speță, în exercitarea cu bună-credință a drepturilor și obligațiilor rezultate din raporturile de vecinătate, și protecția drepturilor fundamentale ale individului, respectiv dreptul de proprietate. În acest sens, Curtea mai reține că, potrivit textului de lege criticat, teza a doua, în vederea protejării deopotrivă a titularului dreptului de proprietate imobiliară împotriva unui refuz abuziv sau împotriva unui dezinteres al titularilor de sarcini reale ce grevează imobilul în cauză, legiuitorul a prevăzut posibilitatea instanței de judecată de a se pronunța asupra refuzului titularilor de sarcini de a-și da consimțământul la alipirea sau dezlipirea imobilului.

24.În consecință, Curtea reține că măsura legislativă criticată reprezintă o limitare a atributelor dreptului de proprietate, care respectă cerințele prevăzute de Constituție în privința conținutului și limitelor acestui drept.

25.În fine, cu privire la susținerile autoarei excepției potrivit cărora dispoziția legală criticată aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 53, Curtea reține că acest text constituțional nu este incident în cauză, întrucât, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 190 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, paragraful 13, în mod esențial, rolul testului de proporționalitate efectuat de către Curtea Constituțională în exercitarea atribuțiilor sale este acela de a determina conținutul normativ al drepturilor sau libertăților fundamentale, verificându-se dacă limitele legale stabilite în privința drepturilor sau libertăților fundamentale sunt structurate în acord cu natura și substanța acestora (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013), în timp ce art. 53 din Constituție vizează numai situația în care există o abatere normativă de la conținutul și exercițiul firesc al drepturilor sau libertăților fundamentale. Or, în prezenta cauză, textul de lege criticat nu atinge însăși substanța dreptului de proprietate privată, prin anihilarea completă a conținutului acestuia, ci stabilește anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălina Kraiczar în Dosarul nr. 4.399/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 879 alin. (3) din Codul civil sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie