Decizie nr. 1.043 din 11 decembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Toader Paraschiv în Dosarul nr. 22.470/303/2011 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.052D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, Toader Paraschiv, şi, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, directorul Direcţiei juridice, control, relaţii publice şi comunicare, Ioana Lazăr, cu delegaţie depusă la dosar.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dosarul se află la al doilea termen de judecată, ca urmare a admiterii cererii de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de Agenţia Naţională de Integritate în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012, când, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 156 din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 11 decembrie 2012.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate în raport cu art. 9, art. 16 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie. În acest sens, susţine că obligarea preşedinţilor, vicepreşedinţilor, secretarilor şi trezorierilor federaţiilor şi confederaţiilor sindicale la declararea averii şi a intereselor este nejustificată şi discriminatorie în raport cu persoanele care îndeplinesc funcţii publice, deoarece liderii de sindicat nu exercită prerogative de putere publică, nu prestează în numele statului un serviciu de interes general şi nu dispun de capacitatea de a gestiona sau administra fonduri publice.

Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că sindicatele reprezintă o emanaţie a statului de drept, asigurând exprimarea punctelor de vedere ale membrilor lor, astfel că nu poate fi considerată neconstituţională opţiunea legiuitorului de a institui obligaţia declarării averii şi a intereselor pentru liderii de sindicat, în cazul cărora este justificată îndeplinirea imperativelor de etică şi moralitate. De asemenea, persoanele din conducerea organizaţiilor sindicale sunt implicate în procesul de luare a deciziilor şi, de aceea, obligaţia prevăzută prin textul de lege criticat asigură exercitarea funcţiilor în condiţii de transparenţă. În fine, arată că reglementarea criticată este justificată de situaţia obiectiv diferită a liderilor de sindicate şi corespunde exigenţelor Uniunii Europene şi ale Grupului Statelor Anticorupţie al Consiliului Europei în ceea ce priveşte asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor publice. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care arată că, în cazul liderilor organizaţiilor sindicale, este justificată incidenţa reglementărilor privind obligaţiile de integritate şi transparenţă în exercitarea funcţiilor publice. Instituirea unor asemenea obligaţii ţine, în termeni mai largi, de lupta statului pentru combaterea corupţiei, sens în care invocă Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, şi Decizia-cadru 2003/568/JAI din 22 iulie 2003 a Consiliului Uniunii Europene privind combaterea corupţiei în sectorul privat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 22.470/303/2011, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Excepţia a fost ridicată de Toader Paraschiv într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, în enumerarea de la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, la pct. 37 este cuprinsă o categorie de persoane, respectiv cele care exercită unele funcţii de conducere în organizaţiile sindicale, care nu are niciun element de similaritate cu celelalte 38 de categorii din enumerare. Astfel, între funcţiile şi demnităţile publice, pe de o parte, şi funcţiile de conducere din organizaţiile sindicale nu există nici identitate şi nici similaritate, astfel încât aplicarea aceluiaşi tratament juridic, fără a exista un motiv obiectiv şi rezonabil, constituie o discriminare. Preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale nu sunt nici funcţionari publici şi nici demnitari, nu exercită nicio prerogativă de putere publică, nu prestează în numele statului vreun serviciu de interes general şi nu dispun de capacitatea de a lua decizii cu privire la modul de gestionare, administrare şi distribuire a fondurilor publice.

De asemenea, arată că declararea averilor şi a intereselor are drept scop exercitarea unui control asupra persoanelor care îndeplinesc o funcţie susceptibilă să ocazioneze acte de corupţie şi afectarea fondurilor publice. Or, integrarea conducătorilor de federaţii şi confederaţii în categoria funcţionarilor şi demnitarilor susceptibili să fie subiecte active ale faptelor de corupţie nu este nici logică, nici impusă de vreun tratat internaţional sau regulament european.

Sunt invocate, în acelaşi timp, aspecte privind procesul de adoptare a Legii nr. 176/2010, evidenţiindu-se opţiunile diferite, pe parcursul adoptării legii, în ceea ce priveşte includerea sau nu a liderilor de sindicat în categoria persoanelor obligate să depună declaraţia de avere şi de interese.

De altfel, discriminarea rezultă şi în raport cu categoriile celorlalţi conducători de organizaţii neguvernamentale, care nu au o asemenea obligaţie, deşi există asemenea organizaţii care primesc subvenţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.

În absenţa unui temei obiectiv şi rezonabil, prevederile de lege criticate încalcă şi art. 9 din Constituţie, sens în care sunt invocate prevederile Convenţiei nr. 87 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.), ratificată prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial al României, nr. 4 din 18 ianuarie 1958, art. 2 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi art. 218 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Invocând dispoziţiile art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, autorul excepţiei susţine că dreptul de asociere în sindicate este un drept fundamental distinct de dreptul general de asociere.

Pe de altă parte, presupunând că includerea conducătorilor de federaţii şi confederaţii sindicale în rândul persoanelor care trebuie să depună declaraţii de avere ar avea ca motivaţie grija faţă de fondurile pe care aceste organizaţii le încasează din cotizaţiile membrilor lor, acesta nu poate fi considerat un motiv valabil, fiind în contradicţie cu modul în care este interpretată Convenţia nr. 87/1948 de organismele specializate ale O.I.M. Potrivit acestei interpretări, fondurile sindicatelor nu sunt fonduri publice, iar gestionarea acestora constituie responsabilitatea organizaţiilor sindicale.

În plus, în niciun stat din Uniunea Europeană, legislaţia nu prevede obligaţia declarării averii pentru liderii federaţiilor sau confederaţiilor sindicale, iar obligarea acestora la declararea averilor nu are nicio legătură cu lupta împotriva corupţiei.

În fine, susţine că dreptul fundamental la asociere în sindicate este îngrădit, în condiţiile în care averea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale este supusă controlului unei autorităţi publice, doar pentru faptul că aceştia exercită o funcţie de conducere.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că prevederile art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale, deoarece în stabilirea categoriilor de persoane cărora le revine obligaţia de a depune declaraţia de avere şi de interese legiuitorul a avut în vedere atât calitatea destinatarilor actului normativ, cât şi importanţa funcţiilor deţinute de acestea. Stabilirea acestei obligaţii în sarcina preşedinţilor, vicepreşedinţilor, secretarilor şi trezorierilor federaţiilor şi confederaţiilor sindicale este justificată de necesitatea prevenirii faptelor de corupţie. Activitatea persoanelor vizate de norma criticată are o importanţă deosebită, prin realizarea negocierii dintre angajator sau organizaţia patronală şi sindicat ori organizaţia sindicală sau reprezentanţii angajaţilor, a căror conducere o asigură, în vederea reglementării raporturilor de muncă ori de serviciu dintre cele două părţi. Ca urmare, se justifică interesul oricărui cetăţean de a cunoaşte date referitoare la veniturile realizate şi incompatibilităţile existente cu privire la personalul vizat.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale. Precizează că textul de lege criticat nu creează o discriminare între diferite categorii de persoane, ci reprezintă opţiunea legiuitorului, care nu poate fi considerată contrară dispoziţiilor constituţionale invocate. De asemenea, pentru a asigura condiţiile ca activitatea sindicatelor, patronatelor şi asociaţiilor profesionale să se desfăşoare sub semnul imparţialităţii, integrităţii şi transparenţei, legiuitorul a stabilit măsuri de protecţie a acestor deziderate, precum este şi reglementarea obligaţiei declarării averii şi a intereselor. Această obligaţie este justificată de necesitatea prevenirii faptelor de corupţie de către anumite categorii de personal, individualizate de legiuitor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de Agenţia Naţională de Integritate, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor: [...]

37.preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale;".

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, instituirea obligaţiei de declarare a averii şi intereselor este justificată de necesitatea prevenirii faptelor de corupţie de către anumite categorii de personal individualizate de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.082 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 3 octombrie 2009, şi Decizia nr. 1.458 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

În acelaşi timp, Curtea precizează că, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, situaţia diferită în care se află anumite categorii de cetăţeni impune şi tratamentul juridic diferenţiat al drepturilor şi obligaţiilor acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 130 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 22 august 2000).

În aceste condiţii, Curtea reţine că soluţia legislativă potrivit căreia preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale au obligaţia declarării averii şi a intereselor este pe deplin justificată, legiuitorul fiind liber să instituie obligaţii suplimentare în sarcina acelui personal care desfăşoară o activitate de o anumită natură şi importanţă în sectorul public.

Astfel, situaţia deosebită în care se află preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale este determinată de atribuţiile ce le revin în asigurarea îndeplinirii rolului sindicatelor, prevăzut în teza a doua a art. 9 din Constituţie, şi anume apărarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.

În raport cu aceste considerente, Curtea constată că reglementarea criticată nu conţine dispoziţii discriminatorii în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nu limitează în vreun fel dreptul de asociere în sindicate, ci creează premisele necesare pentru a asigura exercitarea eficientă a funcţiilor de conducere în cadrul federaţiilor şi confederaţiilor sindicale, în condiţii de imparţialitate, integritate şi transparenţă, proprii unui stat de drept, democratic şi social.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 37 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Toader Paraschiv în Dosarul nr. 22.470/303/2011 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu