Decizie nr. 467 din 14 noiembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Minea în Dosarul nr. 653/239/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 452D/2013.

La apelul nominal se prezintă partea Pavel Ştefanache, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care expune situaţia de fapt şi solicită admiterea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudenţa în această materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 755 din 25 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 653/239/2013, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Minea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs promovat împotriva unei sentinţe penale de respingere a unei plângeri formulate împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate de judecătorie în soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a modificării art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sunt încălcate prevederile constituţionale şi cele convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Se arată că inadmisibilitatea recursului goleşte, practic, de conţinut principiul exercitării căilor de atac şi încalcă, în consecinţă, dispoziţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei şi la folosirea căilor de atac reglementate la art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, contravenind, totodată, dispoziţiilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare. Se susţine că este încălcat, în acest fel, şi principiul asigurării dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut la art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, fiind încălcate, totodată, şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) cu privire la statul român. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012, arătându-se că acestea sunt aplicabile şi prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, care instituie o reglementare similară.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală necontravenind prevederilor constituţionale şi celor convenţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că textele criticate nu restrâng dreptul părţii interesate de a se adresa instanţei, de a formula apărări şi de a se prevala de toate garanţiile specifice asigurării dreptului la un proces echitabil.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală asigură accesul liber la justiţie, dând persoanei vătămate dreptul de a formula plângere în faţa unei instanţe de judecată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată pronunţate de către organele de urmărire penală. Se arată că principiul dublului grad de jurisdicţie este aplicabil numai în cauzele penale şi numai în prezenţa raporturilor penale de conflict, or, în cazul plângerii formulate conform dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală, obiectul judecăţii îl constituie legalitatea şi temeinicia actului de netrimitere în judecată, şi nu fondul cauzei penale. Se susţine, de asemenea, că textele criticate oferă părţilor cauzelor penale egalitate de tratament din punctul de vedere al mijloacelor procedurale puse la dispoziţie pentru realizarea pretenţiilor sau pentru exercitarea drepturilor, fiind asigurat, astfel, caracterul echitabil al procedurii de judecată. Se arată, totodată, că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu îngrădesc nici dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală, întrucât acest drept se circumscrie, în fiecare caz în parte, cadrului procesual legal, neobligând legiuitorul să asigure dublul grad de jurisdicţie indiferent de natura şi obiectul cauzelor. Se subliniază faptul că reglementarea căilor de atac este, conform dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, atributul exclusiv al legiuitorului.

Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat la art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, întrucât nu înlătură dreptul părţilor de a beneficia de garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială, a cărei competenţă este stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Se susţine că eliminarea recursului împotriva sentinţei de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite prin art. 278^1 din Codul de procedură penală şi are ca scop asigurarea celerităţii procesului penal. Se arată, de asemenea, că atât competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, cât şi exercitarea căilor de atac sunt prevăzute prin lege, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se susţine, totodată, că dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitoare la asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală nu sunt aplicabile, întrucât textele criticate reglementează procedura de judecată a plângerilor formulate împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nefiind vizat fondul cauzelor penale. Se mai arată că nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile art. 13 din Convenţie, dreptul la un recurs efectiv neconfundându-se cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, ale art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi prevederilor art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, respingând ca neîntemeiate excepţiile invocate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, pot fi reţinute: Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013.

Prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi a statuat că între textele criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie, întrucât stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai prin lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, Curtea a statuat că art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, Curtea a reţinut că, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

Pentru motivele arătate, nu a putut fi reţinută nici încălcarea prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Minea în Dosarul nr. 653/239/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 noiembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop