Decizie nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victor Furtună şi Aurica Furtună în Dosarul nr. 1.089/2/2012 (număr în format vechi 432/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 898D/2012.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei Victor Furtună, personal asistat de avocatul Ion Dulgheru, iar pentru autorul excepţiei Aurica Furtună răspunde acelaşi apărător ales, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, arătând că eliminarea căilor de atac în materia procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de proprietate privată, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 23 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.089/2/2012 (număr în format vechi 432/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Victor Furtună şi Aurica Furtună cu ocazia soluţionării unei plângeri formulate în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora soluţia pronunţată de judecător, în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de proprietate privată, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, întrucât nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 125/2011, nr. 242/2011 şi nr. 753/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac şi ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie, respectiv raportate la prevederile art. 8 referitor la dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 paragrafele 1 şi 5 privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptuluila apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală , în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală , legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei, a art. 53 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală şi nici prevederilor art. 14 paragrafele 1 şi 5 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Referitor la invocarea ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

În fine, prevederile constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 148, care vizează competenţa instanţelor de judecată de a se pronunţa asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, nu au aplicabilitate în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victor Furtună şi Aurica Furtună în Dosarul nr. 1.089/2/2012 (număr în format vechi 432/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică