Decizie nr. 486 din 21 noiembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (7), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f), alin. (2) şi (7), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1)-(5) şi (7) şi art. 74 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Augustin Vasile Roşiu, în Dosarul nr. 17.564/236/2012 al Judecătoriei Giurgiu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 520D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 521D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (7), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f), alin. (2) şi (7), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1)-(5) şi (7) şi art. 74 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Augustin Vasile Roşiu în Dosarul nr. 17.565/236/2012 al Judecătoriei Giurgiu.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 521D/2013 la Dosarul nr. 520D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 21 mai 2013, pronunţate în dosarele nr. 17.564/236/2012 şi nr. 17.565/236/2012, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (7), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f), alin. (2) şi (7), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1)-(5) şi (7) şi art. 74 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Excepţia a fost ridicată de Augustin Vasile Roşiu în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate împotriva încheierilor judecătorului delegat pentru executarea pedepselor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece dau posibilitatea unor funcţionari, care nu sunt de organe de cercetare penală, să constate abaterile disciplinare săvârşite de persoanele condamnate şi nu asigură asistarea de către un avocat din oficiu în faţa comisiei de disciplină şi a judecătorului delegat. În sfârşit, arată că este supus la tratamente inumane şi degradante din cauza condiţiilor de detenţie din penitenciarele din România, iar statul român, prin funcţionarii săi din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi prin judecătorii delegaţi, supun deţinuţii la genocid, la grave erori judiciare, fraude procesuale şi falsuri.

Judecătoria Giurgiu opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 38 alin. (7), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f), alin. (2) şi (7), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1)-(5) şi (7) şi art. 74 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Curtea constată că în dispozitivul actelor de sesizare s-a strecurat o eroare materială referitoare la art. 71 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, deoarece atât practicaua, cât şi considerentele încheierilor instanţei de judecată nu fac trimitere la acest alineat, care, de altfel, este abrogat. Prin urmare, art. 71 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 nu constituie obiectul prezentei excepţii. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 38 alin. (7) din Legea nr. 275/2006:

(7)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.;

–Art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f) şi alin. (7) din Legea nr. 275/2006:

(1)Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt: [...]

d)suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni;

e)suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;

f)izolarea pentru maximum 10 zile. [...] (7) Sancţiunea disciplinară prevăzută în alin. (1) lit. f) poate fi aplicată numai cu avizul medicului. Medicul penitenciarului vizitează zilnic şi ori de câte ori este necesar persoanele condamnate care execută această sancţiune disciplinară.;

–Art. 72 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 275/2006:

(1)Abaterile disciplinare se constată de către personalul administraţiei penitenciare şi se consemnează într-un raport de incident. [...]

(3)Nerespectarea termenului prevăzut în alin. (2) atrage răspunderea disciplinară a persoanei vinovate pentru nerespectarea termenului.;

–Art. 73 alin. (1)-(5) şi (7) din Legea nr. 275/2006:

(1)Procedura disciplinară se declanşează de şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată, care sesizează comisia de disciplină.

(2)Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, în calitate de preşedinte, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială şi un supraveghetor ales anual de ceilalţi supraveghetori, în calitate de membri.

(3)Directorul penitenciarului desemnează, în termen de 24 de ore de la sesizarea comisiei de disciplină, o persoană din cadrul personalului penitenciarului, alta decât un supraveghetor, să efectueze cercetarea prealabilă. În termen de 5 zile, persoana desemnată prezintă comisiei de disciplină rezultatele cercetării prealabile.

(4)Comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei alte persoane care are cunoştinţă despre împrejurările în care a fost săvârşită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancţiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.

(5)La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de gravitatea abaterii, de persoana condamnatului, de abaterile disciplinare săvârşite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii disciplinare. [...] (7) În cazul în care, în cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplină ia cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni, sesizează organul de urmărire penală competent.

–Art. 74 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006:

(3)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului. [...]

(5)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. [...] (7) Plângerea formulată conform alin. (1) şi contestaţia introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancţiunilor disciplinare, cu excepţia celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f).

(8)Hotărârea judecătoriei este definitivă.

–Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992:

(3)Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, ale art. 23 alin. (1), (11), (12) şi (13) privind libertatea individuală, prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare, ale art. 26 privind Viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 31 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la informaţie, ale art. 32 alin. (1), (5) şi (7) privind dreptul la învăţătură, ale art. 33 referitor la Accesul la cultură, ale art. 34 privind Dreptul la ocrotirea sănătăţii, ale art. 35 referitor la Dreptul la mediu sănătos, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 49 alin. (1), (2), (3) şi (5) privind protecţia copiilor şi a tinerilor, ale art. 50 referitor la Protecţia persoanelor cu handicap, ale art. 51 alin. (1), (3) şi (4) privind dreptul de petiţionare, ale art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 57 referitor la Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 124 privind Înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (3) referitor la instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind Folosirea căilor de atac, ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi prevederile art. 1 referitor la Obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 2 privind Dreptul la viaţă, ale art. 3 referitor la Interzicerea torturii, ale art. 5 privind Dreptul la libertate şi la siguranţă, ale art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil, ale art. 7 privind Legalitatea pedepsei, ale art. 8 referitor la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, ale art. 10 privind Libertatea de exprimare, ale art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind Interzicerea discriminării, ale art. 17 referitor la Interzicerea abuzului de drept, ale art. 18 privind Limitarea folosirii restrângerii drepturilor, ale art. 38 referitor la Examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă, ale art. 40 privind Audierea publică şi accesul la documente, ale art. 41 referitor la Reparaţia echitabilă, ale art. 45 privind Motivarea hotărârilor şi deciziilor, ale art. 53 referitor la Apărarea drepturilor omului recunoscute din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 2 privind Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, ale art. 3 referitor la Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară şi ale art. 4 privind Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 şi ale art. 1 referitor la Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 214 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013, şi Deciziei nr. 1.035 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 28 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile de lege criticate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează cu privire la plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale, care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.

Totodată, Curtea a mai constatat că art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 se referă la măsurile disciplinare şi la plângerea împotriva acestora, care, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală caracterizate prin efectul suspensiv, au cu totul alt regim. De aceea, legiuitorul, în considerarea acestor diferenţe, poate reglementa o procedură specială referitoare la executarea pedepselor, care nu mai poate pune în discuţie principiul referitor la prezumţia de nevinovăţie, deoarece domeniul său de aplicare vizează materia penală, respectiv situaţiile în care fapta atribuită unei persoane are conotaţii penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumţia constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal, neguvernând activitatea organelor cu atribuţii în materia abaterilor disciplinare. De altfel, hotărârea comisiei de disciplină poate fi contestată în faţa unui judecător, care, respectând exigenţele prezumţiei de nevinovăţie şi ale dreptului la apărare, ascultă în mod obligatoriu la locul de deţinere persoana condamnată şi procedează la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.

Curtea a mai reţinut că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, deoarece condamnatul are, atât în acord cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce nemulţumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, a reţinut că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Constituţie. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.

Totodată, art. 38 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 este în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Susţinerea autorului excepţiei în sensul că legiuitorul trebuia să folosească o altă denumire pentru calea de atac pe care textul de lege menţionat o reglementează nu este de natură să demonstreze, în vreun fel, neconstituţionalitatea acestuia.

Art. 71 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 275/2006 reglementează o serie de sancţiuni disciplinare în cazul săvârşirii unor abateri de către persoanele condamnate şi nu sunt de natură să aducă atingere, în vreun mod, prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. De altfel, legiuitorul a prevăzut, chiar în cuprinsul art. 71 din Legea nr. 275/2006, o serie de garanţii pentru persoana sancţionată disciplinar, alin. (3) al acestui articol stabilind că "aplicarea sancţiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină şi dreptul la plimbarea zilnică".

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 496 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 14 iulie 2011, Decizia nr. 686 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011, şi Decizia nr. 173 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 11 aprilie 2012.

II. Cu privire la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că, în exercitarea atribuţiilor sale conferite de Legea fundamentală, procedează la analiza conformităţii textelor din legi sau ordonanţe cu prevederile Constituţiei. O astfel de analiză presupune, în primul rând, stabilirea conţinutului acestora, fără de care este imposibilă aprecierea conformităţii cu dispoziţiile Legii fundamentale. Aceasta nu presupune însă şi implicarea Curţii Constituţionale asupra anumitor aspecte de fapt ce sunt puse în discuţie în litigiile în cadrul cărora se invocă excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens pot fi invocate şi cele reţinute în Decizia nr. 1.016 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, în care s-a arătat că problemele ce ţin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de lege, revin instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, care prevede că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", iar nu instanţei de contencios constituţional. Astfel, instanţa de judecată este cea care poate dispune cu privire la interesele deţinuţilor raportate la condiţiile în care trăiesc, folosind toate principiile de interpretare a legii.

Aşa fiind, nu se poate susţine că, procedând la analiza conformităţii unor prevederi legale cu Legea fundamentală, fără posibilitatea modificării sau completării lor, instanţa de contencios constituţional îşi ignoră propriile atribuţii stabilite de Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Augustin Vasile Roşiu în dosarele nr. 17.564/236/2012 şi nr. 17.565/236/2012 ale Judecătoriei Giurgiu şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (7), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f) şi alin. (7), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1)-(5) şi (7) şi art. 74 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru