Decizie nr. 1.069 din 14 iulie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) raportate la art. 22 alin. (1) lit. e) şi lit. g) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Gheorghe Radu Danciu în Dosarul nr. 444/35/CA/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistat de avocaţii Dana Tofan şi Mircea Ursuţa, cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, Mircea Ursuţa, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În acest sens, arată că posibilitatea unui organ administrativ (cum este ministrul justiţiei) de a dispune pedepse complementare, care nu au fost dispuse prin hotărâri judecătoreşti, este neconstituţională, fiind firesc ca ministrul justiţiei să dispună încetarea calităţii de executor judecătoresc doar în urma unei acţiuni disciplinare. Or, în prezenta cauză, deşi instanţa de judecată care a soluţionat cauza penală nu a dispus măsura interzicerii exercitării profesiei de executor judecătoresc, ca urmare a condamnării, ministrul justiţiei dispune încetarea calităţii de executor judecătoresc, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie. Totodată, susţine că prevederile de lege criticate încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4), deoarece permit imixtiunea unui organ administrativ în atribuţiile puterii judecătoreşti, ale art. 16, ale art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii pedepsei, deoarece ne aflăm în prezenţa unei veritabile sancţiuni penale, iar nu administrative. Depune concluzii scrise în acest sens.

Avocatul Dana Tofan solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând că prin dispoziţiile de lege criticate se dă posibilitatea ministrului justiţiei să interfereze cu zona puterii judecătoreşti. Or, numai instanţele judecătoreşti, iar nu ministrul justiţiei, aplică legea, în temeiul art. 126 din Constituţie, şi pot decide dacă infracţiunea săvârşită de executorul judecătoresc aduce sau nu atingere prestigiului profesiei. Consideră că se încalcă şi art. 16 din Constituţie, dintr-o dublă perspectivă, deoarece, pe de-o parte, ministrul justiţiei este cel care apreciază dacă s-a încălcat prestigiul profesiei, iar, pe de altă parte, există şi alte categorii profesionale pentru care legiuitorul nu a prevăzut o asemenea sancţiune. De asemenea, susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, întrucât sancţiunea încetării calităţii de executor judecătoresc este una penală, care, potrivit normei constituţionale invocate, nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. Or, în cazul de faţă, nu există nici condiţii şi nici temei legal pentru aplicarea acestei sancţiuni penale.

În final, invocă Decizia nr. 415/2010, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, motivând că o autoritate administrativă autonomă a interferat în zona puterii judecătoreşti, încălcându-se astfel prevederile art. 124 din Constituţie, potrivit cărora justiţia este unică, egală şi imparţială.

În concluzie, susţine că textele de lege criticate, astfel cum sunt redactate, sunt neconstituţionale, propunând completarea acestora cu sintagma "dacă instanţa judecătorească a dispus încetarea calităţii de executor judecătoresc ca pedeapsa complementară", deoarece consideră că numai răspunderea disciplinară intervine pentru săvârşirea unei fapte ce aduce atingere profesiei. De altfel, textul care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate intră în coliziune şi cu prevederile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, pierderea calităţii de executor judecătoresc apărând ca o sancţiune cu caracter penal dispusă de către puterea executivă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate doreşte să învedereze că textele de lege criticate se interpretează şi se aplică diferit, susţinând că acestea sunt lacunare şi doreşte o completare a lor. Or, toate aceste critici excedează competenţei Curţii Constituţionale şi, prin urmare, susţine că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, deoarece aspectele criticate intră în competenţa de soluţionare a instanţei supreme, pe calea pronunţării unui recurs în interesul legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 444/35/CA/2009, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) raportate la art. 22 alin. (1) lit. e) şi lit. g) şi din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gheorghe Radu Danciu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a Ordinului ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti nr. 641/C din 23 februarie 2009.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că este neconstituţională atribuirea dreptului ministrului justiţiei de a dispune o sancţiune de natură penală, care nu a fost aplicată de către o instanţă penală. Mai concret, este neconstituţional ca un organ administrativ (ministrul justiţiei) să poată dispune o sancţiune care, potrivi legii, putea fi dispusă, dacă se aprecia necesar, doar de către instanţa penală, ca pedeapsă penală complementară a interzicerii exercitării profesiei, ignorându-se astfel principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 22 lit. e) şi g) din Legea nr. 188/2000, excluderea din profesie apare ca o veritabilă sancţiune penală de interzicere a exercitării unei profesii, sancţiune care poate fi dispusă, însă, numai de către instanţa penală pe baza unor motive strict enumerate de art. 65 din Codul penal.

De asemenea, arată că nu se poate susţine că ar fi vorba despre o sancţiune disciplinară, atâta vreme cât, în mod clar, interzicerea exercitării unei profesii este reglementată de Codul penal ca o pedeapsă complementară, iar actul de excludere este întemeiat pe o hotărâre penală irevocabilă prin care nu s-a dispus pedeapsa complementară, sancţiunile disciplinare putând interveni doar ca urmare a nerespectării unor dispoziţii disciplinare, cum ar fi cazul reglementat de art. 22 alin. (1) lit. f) din lege.

Cu privire la încălcarea art. 23 alin. (12) din Constituţie, arată că textul criticat este neconstituţional, deoarece dă posibilitatea aplicării unei pedepse în alte condiţii decât cele stabilite de legea penală, iar referitor la art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală susţine că este neconstituţional ca un organ administrativ să aplice o sancţiune penală, astfel că textul de lege criticat consacră o imixtiune a puterii executive în atribuţiile puterii judecătoreşti.

Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece acestea stabilesc în sarcina ministrului justiţiei constatarea şi dispunerea încetării calităţii de executor judecătoresc, când acesta din urmă nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea acestei calităţi, or, o astfel de reglementare nu constituie o măsură de natură penală. Textul art. 23 alin. (12) din Constituţie vizează atât "temeiul", cât şi "condiţiile" în care se poate aplica o pedeapsă, consacrându-se astfel principiul legalităţii în materie penală, potrivit căruia întreaga activitate în acest domeniu se desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, consideră că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, potrivit Legii nr. 188/2000, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să efectueze un serviciu de interes public, şi anume executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii. Astfel, executorii judecătoreşti acţionează în interesul unei bune administrări a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei. Prin urmare, deoarece activitatea executorilor judecătoreşti este supusă controlului profesional, este firesc ca măsura încetării calităţii de executor judecătoresc să revină ministrului justiţiei, fără ca aceasta să constituie o imixtiune a puterii executive în atribuţiile puterii judecătoreşti.

De asemenea, critica raportată la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece constatarea sau dispunerea de către ministrul justiţiei a încetării calităţii de executor judecătoresc nu împiedică partea interesată de a se adresa instanţei de judecată şi de a beneficia de dreptul la un proces echitabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (2) raportate la art. 22 alin. (1) lit. e) şi lit. g) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000.

Dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. e) au fost modificate prin articolul unic pct. 6 din Legea nr. 332/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006.

Textele de lege criticate au, în prezent, următorul conţinut:

–Art. 22: "(1) Calitatea de executor judecătoresc încetează: [...]

e)în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care aduce atingere prestigiului profesiei;

[...]

g)în cazul în care executorul judecătoresc nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 15 lit. a), b), d), e) şi f).

[...]

(2)Încetarea calităţii de executor judecătoresc se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sau din oficiu."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii şi ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Prin Ordinul nr. 641/C din 23 februarie 2009, emis de către ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti, s-a dispus - în temeiul art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d), al art. 22 alin. (2) şi al art. 48 din Legea nr. 188/2000 - încetarea calităţii de executor judecătoresc a domnului Gheorghe Radu Danciu, având în vedere Sentinţa penală nr. 14 din 2 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4.088 din 10 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care executorul judecătoresc Gheorghe Radu Danciu a fost condamnat la pedeapsa de 20.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. 1 din Codul penal, constatând că acesta nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, având antecedente penale.

Curtea reţine că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, întocmeşte lucrările privind numirea şi încetarea funcţiei de executor judecătoresc, iar, potrivit art. 16 din aceeaşi lege, executorul judecătoresc este numit de ministrul justiţiei în circumscripţia unei judecătorii, în baza cererii celui interesat şi după verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 15.

În conformitate cu art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, "Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: [...] d) nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie."

Or, în aceste condiţii, Curtea constată că măsura încetării calităţii de executor judecătoresc pe care o constată ministrul justiţiei nu este pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, pedeapsă prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c) din Codul penal, ci reprezintă o măsură de constatare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al executorului judecătoresc, ceea ce conduce la inexistenţa uneia dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi executor judecătoresc, şi anume cea prevăzută de art. 15 lit. d) din lege. Astfel, în speţă, încetarea calităţii de executor judecătoresc intervine de drept ca urmare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al executorului judecătoresc.

În consecinţă, critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, privind principiul legalităţii pedepsei, potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile legii şi în temeiul legii, nu poate fi primită, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, în speţă, măsura încetării calităţii de executor judecătoresc nu are caracter penal şi, prin urmare, norma constituţională invocată nu are incidenţă în cauză.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, Curtea constată că nici aceste critici nu sunt întemeiate, deoarece ministrul justiţiei dispune încetarea calităţii de executor judecătoresc în temeiul competenţei sale referitoare la numirea şi încetarea funcţiei de executor judecătoresc, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 188/2000. Astfel, autorul excepţiei a fost numit executor judecătoresc prin Ordinul nr. 685/C din 4 aprilie 2001, emis tot de către ministrul justiţiei.

Este adevărat că pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie poate fi dispusă numai de către instanţa judecătorească ce a pronunţat hotărârea de condamnare, însă atribuţia ministrului justiţiei de a constata încetarea calităţii de executor judecătoresc nu este echivalentă cu pedeapsa complementară stabilită în condiţiile şi în temeiul art. 64 şi 65 din Codul penal şi, prin urmare, nu are semnificaţia unei interferenţe în activitatea puterii judecătoreşti, ci a fost instituită de legiuitor ca urmare firească a competenţei ministrului justiţiei de a numi şi de a constata încetarea din funcţie a executorilor judecătoreşti, care nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi executor judecătoresc. Astfel, în exercitarea atribuţiei prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, ministrul justiţiei nu decide - prin exces de putere - ce infracţiune poate aduce sau nu atingere prestigiului unei profesii, ci doar constată că executorul judecătoresc în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de executor judecătoresc.

Prin urmare, principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale nu este nesocotit de prevederile de lege criticate, deoarece ministrul justiţiei, în temeiul dispoziţiilor de lege criticate, nu interferează în zona puterii judecătoreşti, astfel cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat constituţional prin dispoziţiile art. 21 alin. (3), Curtea constată că şi această susţinere este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate, care reglementează competenţa ministrului justiţiei de a constata - în anumite cazuri prevăzute de lege - încetarea calităţii de executor judecătoresc, nu îngrădesc dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială. Dovadă în acest sens este chiar ridicarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul litigiului având ca obiect anularea ordinului de încetare a calităţii de executor judecătoresc emis de către ministrul justiţiei.

În ceea ce priveşte propunerea de modificare şi completare a textelor de lege criticate, formulată de autorul excepţiei, Curtea constată că aceasta nu poate fi acceptată, Curtea Constituţională pronunţându-se, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, "fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."

În final - referitor la invocarea de către autorul excepţiei direct în faţa Curţii a prevederilor constituţionale ale art. 16 - Curtea constată că nu se poate pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la aceste norme constituţionale, pentru motivele ce urmează. În cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de părţile din proces, acestea trebuie să-şi motiveze, în scris sau oral, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, adică să indice prevederile şi/sau principiile din Constituţie pretins a fi încălcate de dispoziţiile de lege criticate. Astfel invocată, excepţia de neconstituţionalitate trebuie pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de judecată trebuie să-şi formuleze opinia cu privire la temeinicia excepţiei, toate acestea fiind menţionate în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 234/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 4 august 1997, "Actul de sesizare a Curţii Constituţionale este încheierea pronunţată de instanţă în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Litigiul constituţional se desfăşoară în limitele determinate de actul de sesizare". De asemenea, prin Decizia nr. 24/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 24 februarie 2004, Curtea a reţinut că "litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi." Prin urmare, invocarea în faţa Curţii şi a altor temeiuri de neconstituţionalitate decât cele arătate prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată (în scris sau oral), în speţă, invocarea art. 16 din Constituţie, temei care nu a fost reţinut în încheierea de sesizare pronunţată de instanţa judecătorească, este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) raportate la art. 22 alin. (1) lit. e) şi lit. g) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Gheorghe Radu Danciu în Dosarul nr. 444/35/CA/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean