Decizia nr. 198 din 20 aprilie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Lăcrimioara-Liana Jula în Dosarul nr. 2.404/100/2021 al Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.098D/2022.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Referitor la încălcarea art. 44 din Constituție, acesta arată că sporul salarial invocat de autoarea excepției nu constituie un bun, acesta ar putea deveni un bun numai în măsura în care ar deveni exigibil, și, prin urmare, nu suntem în ipoteza unei încălcări a dreptului de proprietate. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principiului egalității, reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu se poate deduce o discriminare prin compararea a două categorii profesionale diferite, așa cum procedează autoarea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 7 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.404/100/2021, Curtea de Apel Cluj - Secția a IVa pentru litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Lăcrimioara-Liana Jula cu prilejul soluționării cererii de apel formulate de autoarea excepției împotriva sentinței prin care a fost respinsă solicitarea acesteia de acordare a unor drepturi bănești suplimentare.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia apreciază că textul criticat încalcă dreptul de proprietate, întrucât sporul face parte din salariul lunar, nefiind o recompensă ocazională, și reprezintă un drept patrimonial stabilit de autoritățile naționale pe baza legislației în vigoare. În susținerea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunțată în Cauza Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis împotriva Greciei, Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunțată în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Buchen împotriva Cehiei, Hotărârea din 5 octombrie 2006, pronunțată în Cauza Müller împotriva Austriei), potrivit căreia noțiunea generică de „bun“ acoperă și dreptul de a fi beneficiar al unui drept salarial, iar limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi dreptul salarial, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. Autoarea excepției susține că, deși în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că i se acordă în exclusivitate legiuitorului atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul al cuantumului lor această marjă de apreciere este limitată de obligația ca măsurile adoptate să respecte principiul proporționalității, așadar, să fie adecvate, rezonabile și să asigure un just echilibru între interesul individual și cel general, al societății.

6.De asemenea, autoarea excepției apreciază că dispozițiile criticate încalcă și principiul egalității în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât personalul medical care efectuează gărzi la domiciliu ajunge să se afle într-o poziție de evidentă discriminare față de orice alt salariat, de exemplu, din domeniul alimentației publice, care beneficiază de prevederile art. 142 din Codul muncii și implicit de sporul de 100% pentru munca prestată în zile libere. Este incontestabil, chiar și pentru o persoană fără studii juridice, faptul că se cuvine ca orice activitate desfășurată în zilele de repaus săptămânal să fie remunerată suplimentar față de cea desfășurată în zilele lucrătoare. Or, prin textul criticat, legiuitorul a prevăzut un spor de doar 40% din tariful orar aferent salariului de bază pentru numărul de ore pentru care personalul medical asigură garda la domiciliu, atât în zilele lucrătoare, cât și în zilele de repaus și sărbători legale. În acest context, autoarea excepției invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, prin care instanța europeană a statuat că există discriminare în sensul art. 14 al Convenției atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele.

7.În ceea ce privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale privind sporurile acordate personalului medical, se susține că ar trebui să se aplice principiul de drept al coroborării normei speciale cu cea generală pentru a asigura un context nediscriminatoriu pentru personalul medical, aflat în prezent într-o condiție de inferioritate față de ceilalți salariați. Cu această ocazie, autoarea excepției reamintește că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, paragraful 16), pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului.

8.Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este neîntemeiată. Referitor la pretinsa discriminare, instanța de judecată consideră că textul criticat nu este discriminatoriu, autoarea excepției nefiind discriminată prin dispozițiile legale menționate, câtă vreme aceste dispoziții se aplică personalului medical aflat în situația sa, iar susținerea că personalul medical este discriminat față de alte tipuri și alte categorii de salariați este neîntemeiată, o discriminare neputând fi dedusă prin compararea a două categorii diferite. În lumina art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. Conform principiului proporționalității, orice măsură luată trebuie să aibă o justificare rațională, adică să fie adecvată, capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, trebuie să fie necesară, adică să fie indispensabilă pentru îndeplinirea scopului, și trebuie să fie proporțională, adică să asigure justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Prin urmare, instanța de judecată reține că, în speță, nu există pretinsa discriminare invocată de autoarea excepției, deoarece aceasta nu se află într-o situație comparabilă, pentru a susține că i-a fost aplicat un tratament diferit și discriminatoriu, lipsind orice fel de discriminare pentru persoanele din aceeași categorie cu autoarea excepției, astfel că dispozițiile contestate respectă dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 44 din Constituție.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Textul criticat are următorul conținut: „Medicii care sunt nominalizați să asigure asistența medicală de urgență, prin chemări de la domiciliu, sunt salarizați pentru perioada în care asigură garda la domiciliu cu 40% din tariful orar aferent salariului de bază pentru numărul de ore în care asigură garda la domiciliu.“13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că nemulțumirea autoarei excepției vizează, în principal, modalitatea de reglementare a sporului acordat personalului medical care efectuează gărzi la domiciliu, în raport cu sporurile acordate altor categorii socioprofesionale. Aceasta apreciază că adoptarea textului criticat a condus la reducerea veniturilor sale, aducându-se astfel atingere dreptului de proprietate.

15.În ceea ce privește dreptul unei categorii de personal salarizat de a beneficia de anumite prime, sporuri ori adaosuri la salarii sau indemnizații de bază, Curtea a reținut în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 414 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 26 august 2005) că prevederea cuprinsă într-un act normativ ce acordă acest drept nu reprezintă titlu constitutiv de drept de proprietate privată, care este garantat și ocrotit conform dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție. O asemenea prevedere legală are semnificația acordării unor drepturi salariale suplimentare, care pot da naștere unui drept de creanță, atât timp cât prevederea legală este în vigoare și aplicabilă, nu este suspendată aplicarea ei și nu este abrogată.

16.În jurisprudența sa recentă în materia drepturilor salariale (a se vedea Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021, paragraful 16), Curtea, analizând o eventuală încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a reținut că aceste prevederi nu se opun competenței legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare. Astfel, protecția acordată drepturilor salariale prin normele constituționale și convenționale evocate se întinde în timp atât cât subzistă temeiul și baza legală a acordării lor.

17.Transpunând aceste considerente de principiu dezvoltate în jurisprudența sa, Curtea constată că textul criticat nu conduce la o încălcare a dreptului de proprietate privată, legiuitorul având dreptul de a institui, modifica sau abroga anumite prevederi care reglementează diverse sporuri salariale. Prin urmare, nicio eventuală reducere a cuantumului sporului acordat personalului medical care efectuează gărzi la domiciliu nu poate atrage încălcarea dreptului de proprietate privată.

18.În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, paragraful 57. Mai mult, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94).

19.În ceea ce privește ipoteza potrivit căreia legiuitorul nu ar mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferențe față de sistemul anterior de salarizare sau ar putea aduce atingere unor drepturi fundamentale, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, a statuat că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așazis conflict de constituționalitate. Această soluție de principiu se regăsește, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996 sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008.20. Referitor la pretinsa încălcare a principiului egalității în drepturi, autoarea excepției susține că textul criticat discriminează personalul medical care efectuează gărzi la domiciliu, acesta ajungând să se afle într-o poziție inferioară față de alți salariați, care beneficiază de prevederile art. 142 din Codul muncii și implicit de sporul de 100% pentru munca prestată în zile libere, cum ar fi, de exemplu, angajații din domeniul alimentației publice.

21.În jurisprudența sa, Curtea a statuat că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

22.În ceea ce privește sporurile, premiile și alte stimulente, acestea reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt Decizia Curții Constituționale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, respectiv Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 21 ianuarie 2021, paragraful 15.23. Aplicând aceste raționamente de principiu în speța dedusă controlului de constituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat dă expresie opțiunii legiuitorului în materia reglementării sporului acordat medicilor care sunt nominalizați să asigure asistența medicală de urgență, prin chemări de la domiciliu, fără a încălca principiul egalității în drepturi sau a restrânge drepturile acestora. Astfel, textul de lege criticat nu instituie, per se, discriminări în cadrul aceleiași categorii de personal, ci îi vizează în mod egal pe toți destinatarii normei, potențiali beneficiari ai acestui tip de spor, fără privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Cu alte cuvinte, toți medicii care efectuează serviciul de gardă de la domiciliu beneficiază de același spor și se bucură în mod egal de acest drept acordat de legiuitor.

24.Referitor la susținerea autoarei excepției în sensul că dispoziția legală criticată creează o discriminare între aceasta și alți salariați care activează în alte domenii, cum ar fi cei din domeniul alimentației publice, instanța de contencios constituțional reamintește că principiul egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție presupune instituirea aceluiași tratament juridic în cazul unor situații identice sau cel puțin comparabile și nu interzice adoptarea de reguli specifice în cazul unor situații diferite unei diferențe de situații. Or, aceasta nu se află într-o situație identică sau similară cu un salariat din domeniul alimentației publice și, reținând situația obiectiv diferită în care se află aceste două categorii de persoane, legiuitorul a instituit un tratament juridic diferit pentru fiecare categorie de persoane.

25.În consecință, Curtea constată că textul supus controlului de constituționalitate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție.

26.Cât privește criticile autoarei referitoare la modalitatea de aplicare în concret a dispozițiilor legale ce vizează acordarea anumitor drepturi salariale personalului medical, Curtea constată că această operațiune excedează controlului de constituționalitate, această atribuție revenind autorităților publice responsabile, iar, în caz de litigiu, instanțelor judecătorești. Curtea reține, totodată, că stabilirea cuantumului sporului reprezintă opțiunea legiuitorului.

27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lăcrimioara-Liana Jula în Dosarul nr. 2.404/100/2021 al Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Pentru magistrat-asistent

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

semnează

prim-magistrat-asistent,

Benke Károly