Decizia nr. 118 din 10 martie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. 7.695/204/2017 al Judecătoriei Câmpina - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 76 D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în calitate de autor al excepției de neconstituționalitate, a trimis la dosar o cerere de judecată în lipsă.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că fiecare cauză penală prezintă caracteristici particulare, în considerarea cărora se aplică dispozițiile art. 318 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, astfel încât nu se poate pune semnul egalității între acestea și nu se poate invoca o discriminare între justițiabili sub aspectul posibilității procurorului de a dispune noi soluții de renunțare la urmărirea penală. Se mai arată că soluția de renunțare la urmărire penală este supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, potrivit unei proceduri care asigură dreptul la un proces echitabil. Se mai susține că, ulterior respingerii de către judecător a cererii de confirmare a ordonanței prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală, procurorul poate dispune clasarea cauzei, iar judecătorul poate pronunța o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei. Se face, totodată, trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 517 din 24 septembrie 2019, paragraful 18.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 19 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.695/204/2017, Judecătoria Câmpina - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, într-o cauză în care instanța a respins, ca inadmisibilă, o cerere de confirmare a unei ordonanțe prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală creează discriminare între persoane, care au calitatea de suspect sau de inculpat, sub aspectul posibilității de a beneficia de instituția renunțării la urmărire penală. Este invocată ipoteza a două cauze similare, din punctul de vedere al faptelor săvârșite și al condițiilor comiterii lor, dintre care în cazul uneia a fost pronunțată o soluție de respingere a cererii de confirmare a ordonanței procurorului prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală. Se arată că într-o astfel de situație instanța este obligată de plano să respingă o nouă cerere de confirmare a unei ordonanțe a procurorului de renunțare la urmărire penală. În schimb, judecătorul poate confirma soluția de renunțare la urmărire penală, în cauza în care nu a fost dispusă anterior renunțarea la urmărire penală. Se mai arată că, după completarea probatoriului, conform celor dispuse de judecătorul de cameră preliminară, situația suspectului sau a inculpatului poate să devină mai favorabilă, ca urmare a constatării unei contribuții diminuate la comiterea faptelor sau a unor circumstanțe personale sau reale ce reduc gravitatea faptei sau urmările produse. Cu toate acestea, textul criticat obligă instanța la respingerea cererii de confirmare a unei noi soluții de renunțare la urmărire penală. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la principiul egalității în drepturi, fiind invocate deciziile nr. 53 din 19 februarie 2002, nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 și nr. 323 din 30 aprilie 2015. 6. Judecătoria Câmpina - Secția penală arată că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se susține că dispozițiile legale criticate contravin normelor constituționale invocate de autorul excepției, întrucât nu permit dispunerea, în aceeași cauză, a unei noi soluții de renunțare la urmărire penală, după ce o cerere de confirmare a unei soluții de renunțare la urmărirea penală a fost respinsă. Se arată că, dacă în două cauze diferite se rețin aceleași temeiuri pentru dispunerea soluției de renunțare, împrejurările concrete ale cauzelor fiind similare, dar în una dintre cauze a fost pronunțată respingerea cererii de confirmare a unei soluții de renunțare la urmărire penală, instanța este obligată să pronunțe soluții diferite față de persoane care se află în situații identice, fără ca acest tratament juridic diferit să aibă o justificare obiectivă și rezonabilă. Se mai susține că după completarea probatoriului, astfel cum se dispune de către judecătorul de cameră preliminară, situația suspectului sau a inculpatului poate deveni mai favorabilă decât cea de la momentul dispunerii primei soluții de renunțare la urmărirea penală, constatându-se o contribuție diminuată la săvârșirea faptelor sau anumite circumstanțe personale sau reale de natură a reduce gravitatea faptei sau urmările produse. Însă, în ipoteza anterior menționată instanța este obligată să respingă cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărire penală față de persoana în cauză, tratamentul juridic diferit fiind, și în această ipoteză, nejustificat și discriminatoriu.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, o nouă renunțare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.“11. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că instituția renunțării la urmărirea penală reprezintă o excepție de la principiul legalității procesului penal, specific dreptului continental, instituită în favoarea principiului oportunității urmăririi penale, specific dreptului anglo-saxon. Reglementarea acesteia a fost motivată de supraîncărcarea organelor judiciare cu cauze penale și de necesitatea unei soluții intermediare, între soluția de clasare și cea de trimitere în judecată.

13.Instituția renunțării la urmărirea penală a fost supusă controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală, în forma lor în vigoare la data sesizării Curții, sunt neconstituționale. Prin decizia anterior menționată, paragrafele 17 și 18, Curtea a reținut că stabilirea interesului public în urmărirea penală a faptelor comise, conform art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi făcută de procuror înaintea verificării existenței elementelor infracțiunii, cu consecința renunțării la urmărirea penală a unor fapte prevăzute de legea penală, chiar și mai înainte de dovedirea existenței trăsăturilor esențiale ale acestora. În ceea ce privește actul renunțării la urmărirea penală, Curtea a constatat că acesta presupune hotărârea procurorului de a renunța la realizarea activităților de investigare a infracțiunilor săvârșite și la tragerea la răspundere penală a suspecților, în situația în care constată săvârșirea de către aceștia a unor fapte prevăzute de legea penală.

14.Astfel reglementată și având ca fundament interesul public de a proceda la punerea sub acuzare a persoanei care a săvârșit o anumită faptă prevăzută de legea penală, instituția renunțării la urmărire penală nu a fost prevăzută pentru a susține interesele procesuale ale inculpatului, ci pentru a satisface interesul statului de a realiza un just echilibru între nevoia de tragere la răspundere penală a persoanelor care săvârșesc infracțiuni și nevoia de a degreva organele de urmărire penală de soluționarea anumitor cauze care nu prezintă un interes semnificativ pentru ordinea publică. Acest aspect a fost reținut și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 517 din 24 septembrie 2019, paragraful 18, prin care, analizând în paralel instituția renunțării la urmărirea penală cu cea a renunțării la aplicarea pedepsei, instanța de contencios constituțional a constatat că nu doar natura și fundamentele celor două instituții, dar și scopul acestora este unul diferit, renunțarea la urmărirea penală având ca scop protejarea interesului public, prin aplicarea principiului oportunității, în realizarea actului de justiție, în timp ce scopul renunțării la aplicarea pedepsei are în vedere, mai degrabă, protejarea interesului inculpatului de a-i fi aplicat un regim sancționator adecvat, în raport cu circumstanțele cauzei penale.

15.Așa fiind, există un drept al inculpatului de a beneficia de aplicarea instituției renunțării la urmărirea penală, aceasta din urmă fiind reglementată, în mod exclusiv, ca un mijloc pus la dispoziția organelor judiciare ale statului de a decide care sunt cauzele penale a căror soluționare, conform procedurii penale obișnuite, cu parcurgerea tuturor etapelor procesului penal, prezintă un interes public.

16.Mai mult, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 23 și 24, Curtea a reținut că stabilirea vinovăției inculpatului și aplicarea pedepselor penale sunt de competența instanței de judecată, care beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio și imperium, adică puterea de a „spune“ dreptul și de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunțate. De asemenea, Curtea a reținut că tot instanțele de judecată, pe baza acelorași prerogative de jurisdictio și imperium, au competența ca, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 74-106 din Codul penal, să procedeze la individualizarea pedepselor prin renunțarea la aplicarea pedepsei, potrivit art. 80-82 din Codul penal, amânarea aplicării pedepsei, potrivit art. 83-90 din Codul penal, sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 91-98 din Codul penal. Aceste atribuții ale instanței sunt exercitate însă după parcurgerea etapei urmăririi penale, a etapei camerei preliminare și a judecății în fond. Aceste aspecte au determinat Curtea să constate că soluția de renunțare la urmărire penală se impune a fi supusă controlului instanței judecătorești.

17.Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că legiuitorul a reglementat instituția renunțării la urmărirea penală având ca unic criteriu interesul public al statului de a renunța la acuzare în cauzele penale ce îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 318 din Codul de procedură penală, soluție care trebuie să fie confirmată de către instanța de judecată.

18.Potrivit art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, în cazul în care respinge cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunța una dintre următoarele soluții:

a)desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;

b)desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea.

19.Astfel, respingerea de către instanța de judecată a propunerii de renunțare la urmărire penală, în condițiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv prin trimiterea cauzei la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală, denotă existența unui interes public referitor la urmărirea penală a faptelor ce fac obiectul respectivei cauze, pentru care procurorul a dispus renunțarea la urmărire penală și la trimiterea în judecată a inculpatului, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală.

20.Așa fiind, încheierea de respingere a cererii de confirmare a soluției de renunțare la urmărire penală pronunțată de judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea cererii, are valoarea constatării, pe cale judiciară, a existenței interesului public mai sus menționat. În aceste condiții, încheierea pronunțată potrivit art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală înlătură aplicarea principiului oportunității în cauza aflată pe rolul organelor de urmărire penală, procesul penal urmând a se desfășura potrivit procedurii penale obișnuite, ce are la bază principiul legalității și care constituie regula în materie, prin parcurgerea celorlalte etape ale procesului penal, reglementate în Codul de procedură penală.

21.Având în vedere aceste considerente, este firesc ca, odată ce existența interesului public în soluționarea cauzei penale a fost constatată pe cale judiciară, conform art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală să procedeze la soluționarea cauzei fără a putea reveni cu o nouă soluție de renunțare la urmărire penală.

22.Așa fiind, prevederile art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă o consecință firească a naturii instituției renunțării la urmărirea penală și a fundamentelor care stau la baza acesteia, fără ca, prin imposibilitatea dispunerii unei noi soluții de renunțare la urmărire penală într-o cauză în care o cerere de confirmare a unei astfel de soluții a fost respinsă anterior de către judecătorul de cameră preliminară, să fie încălcate dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție.

23.De altfel, parcurgând procedura penală obișnuită, părțile procesului penal beneficiază de toate garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil asigurate de prevederile Codului de procedură penală, acestea neputând invoca neasigurarea unui drept de a fi beneficiat de instituția renunțării la urmărire penală care, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a fost reglementată pentru protejarea intereselor procesuale ale inculpatului sau ale vreunei alte părți a procesului penal. Referitor la dreptul la un proces echitabil, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, spre exemplu prin Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004, că acesta semnifică posibilitatea fiecărei părți de a-și expune cauza în fața unei instanțe, în condiții care să nu o prejudicieze în mod semnificativ față de partea adversă.

24.În ceea ce privește pretinsa încălcare prin textul criticat a dispozițiilor art. 16 din Constituție, având în vedere argumentele mai sus arătate, Curtea reține că, prin raportare la esența instituției renunțării la urmărirea penală, care constă în inexistența interesului public în urmărirea penală, categoriile de persoane invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, respectiv justițiabilii față de care nu s-a dispus soluția de renunțare la urmărirea penală și cei față de care s-a dispus o astfel de soluție, însă cererea de confirmare a acesteia a fost respinsă, se află în situații diferite, care justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim procesual penal diferit în privința acestora. În acest sens, prin Decizia nr. 238 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 14 iunie 2005, Curtea a reținut că dispozițiile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui. De asemenea, prin Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55, Curtea a reținut că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional.

25.În fine, având în vedere natura instituției renunțării la urmărirea penală, Curtea apreciază că legiuitorul a stabilit condițiile incidenței acesteia conform politicii penale a statului, potrivit atribuțiilor sale constituționale reglementate la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală și în marja de apreciere prevăzută de acestea.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. 7.695/204/2017 al Judecătoriei Câmpina - Secția penală și constată că dispozițiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop