Decizia nr. 99 din 1 martie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Zoltan Andras în Dosarul nr. 1.215/96/2016/a1 al Tribunalului Harghita - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.185D/2017.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, doamna avocat Coman Ramona Mihaela, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor depuse la dosar de către partea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.327D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Strutinsky Sorin Gabriel în Dosarul nr. 4.453/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor depuse la dosar de către autorul excepției, prin care se solicită admiterea acesteia.

4.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.700D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Scutea Nicușor în Dosarul nr. 1.091/174/2016/a1 al Tribunalului Sibiu - Secția penală. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Doamna avocat și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.327D/2017 și nr. 1.700D/2017 la Dosarul nr. 1.185D/2017, care a fost primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul doamnei avocat, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Susține că, în situațiile reglementate de dispozițiile criticate, legiuitorul a omis să prevadă un termen în care organul de urmărire penală este obligat să dispună începerea urmăririi penale in personam, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale. De asemenea, nu a fost prevăzută nicio sancțiune în situația în care procurorul amână emiterea acestor ordonanțe. În continuare, arată că judecătorul de cameră preliminară sesizat cu o astfel de situație nu consideră ca fiind greșit aplicată legea atât timp cât nu există nicio dispoziție legală care să oblige procurorul ca, într-un anumit interval de timp, să emită ordonanțele anterior menționate. Susține că aceasta este situația și în dosarul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Chiar dacă judecătorul ar sancționa actele de urmărire penală efectuate în acest mod, în fapt, acesta ar aplica o sancțiune neprevăzută de legea procesual penală. Neclaritatea dispozițiilor criticate conferă procurorului o marjă foarte largă de apreciere în ceea ce privește stabilirea momentului emiterii ordonanței de urmărire penală in personam și a celei prin care se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale. Prin urmare, lipsa unei reglementări clare referitoare la obligația procurorului de a emite cele două ordonanțe „de îndată“ ce constată că sunt îndeplinite cerințele legale determină neconstituționalitatea dispozițiilor criticate.

7.Reprezentantul Ministerului Public solicită menținerea jurisprudenței în materie și respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că, în noua reglementare procesual penală, legiuitorul a prevăzut obligația începerii urmăririi penale in rem, și nu in personam. Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor legale, de îndată ce sunt indicii rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, procurorul este obligat să pună în mișcare acțiunea penală și efectuarea în continuare a urmăririi in personam. Deși nu a prevăzut limite temporale, legiuitorul a reglementat condiții aplicabile în aceste cazuri. Faptul că sunt organe de urmărire penală care lasă un interval prea lung între momentul începerii urmăririi penale in rem și a celei in personam nu reprezintă o problemă de constituționalitate a dispozițiilor criticate, ci o greșită interpretare și aplicare a acestora. În continuare, arată că există sancțiuni aplicabile situației anterior expuse. Astfel, ori de câte ori s-a apreciat de către judecătorul de cameră preliminară că a trecut un interval prea lung de la momentul începerii urmăririi penale in rem până la momentul continuării in personam a urmăririi penale, iar probele au fost administrate în acest interval, s-au aplicat dispozițiile referitoare la nulități, art. 280 și art. 282 din Codul de procedură penală, iar probele au fost excluse pe considerentul că au încălcat dreptul la apărare al inculpatului. Astfel, nu se poate susține lipsa sancțiunilor în situația în care toate probele sunt administrate în acest interval, iar ulterior nu au mai fost administrate alte probe, procurorul limitându-se la emiterea rechizitoriului. Potrivit practicii judiciare, în aceste cazuri sancțiunea a fost aplicată în cadrul etapei camerei preliminare, probele fiind excluse, și, nu de puține ori, cauza a fost restituită procurorului. Pentru aceste motive, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

8.Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.215/96/2016/a1, Tribunalul Harghita - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (3) și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Zoltan Andras, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

9.Prin Încheierea nr. 138 din 19 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.453/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Strutinsky Sorin Gabriel, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

10.Prin Încheierea din 26 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.091/174/2016/a1, Tribunalul Sibiu - Secția penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Scutea Nicușor, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

11.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că interpretarea coroborată a alin. (1) și (3) ale art. 305 din Codul de procedură penală introduce arbitrarul, lăsând la latitudinea exclusivă a anchetatorului momentul la care se dispune începerea urmăririi penale in personam. Se creează, astfel, posibilitatea administrării probatoriului în etapa urmăririi penale in rem, când persoana vizată nu are cunoștință de faptul că este cercetată penal, neputând fi prezentă la administrarea acestuia sau formula cereri. Dispozițiile criticate permit administrarea unui probatoriu complet în faza urmăririi penale in rem fără a prevedea un termen înăuntrul căruia organul de urmărire penală este obligat să aducă la cunoștința persoanei acuzațiile, încadrarea juridică a faptelor, precum și drepturile procesuale pe care aceasta le are.

12.O astfel de reglementare încalcă principiul egalității armelor, precum și dreptul la apărare, persoana fiind „pusă în fața unui probatoriu pe care nu îl poate contesta, iar în combaterea căruia contraprobele sunt limitate și greu, uneori chiar imposibil de administrat“. Se creează posibilitatea extinderii urmăririi penale într-o manieră discreționară, pentru un număr nedefinit de fapte, dacă organul judiciar opinează că în cauză apar doar indicii in rem. Se ajunge la situația în care începerea urmăririi penale in personam și punerea în mișcare a acțiunii penale să fie urmate direct de rechizitoriu, fără ca în aceste faze procesuale să se mai administreze vreo probă.

13.Totodată, se arată că legiuitorul a prevăzut obligația procurorului de a dispune continuarea urmăririi penale in personam, respectiv obligația acestuia de a pune în mișcare acțiunea penală, fără să prevadă însă termenul până la care acestea trebuie dispuse. Astfel, în primul caz, obligația de a dispune continuarea urmăririi penale se raportează la momentul când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, iar în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale, obligația se raportează la constatarea existenței probelor. În acest context, autorul excepției arată că legiuitorul nu a prevăzut sancțiunea care ar trebui aplicată în situația în care procurorul, deși constată elementele anterior menționate, nu dispune începerea urmăririi penale in personam sau punerea în mișcare a acțiunii penale. Astfel, reglementarea criticată afectează grav dreptul la apărare, persoana cercetată neavând calitatea de suspect, respectiv inculpat, care să îi ofere posibilitatea de a participa la actele de urmărire penală, de a propune probe sau de a studia dosarul. În final, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006 și nr. 1 din 11 ianuarie 2012.

14.Tribunalul Harghita - Secția penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

15.Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală arată că modalitatea diferită de reglementare a fazei de început a urmăririi penale sub imperiul Codului de procedură penală actual nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Alin. (1) al art. 305 din Codul de procedură penală impune cerința sesizării legale a organului de urmărire penală ca o condiție pentru începerea urmăririi penale cu privire la faptă. Astfel, nu se poate susține că întreg probatoriul se administrează în baza ordonanței de începere a urmăririi penale in rem și că așa se ajunge la încălcarea dreptului avocatului suspectului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală. Totodată, alin. (3) al art. 305 din Codul de procedură penală impune ca, în momentul existenței indiciilor rezonabile că o persoană a săvârșit fapta, să se dispună efectuarea urmăririi penale cu privire la aceasta, persoana dobândind calitatea de suspect, având toate drepturile conferite de lege acestei calități. Susține că momentul în care se apreciază că sunt probe suficiente pentru a contura bănuiala că persoana vizată este autorul faptei și că se poate dispune efectuarea urmăririi penale in personam este momentul formulării acuzațiilor împotriva acesteia.

16.În aceste condiții, apreciază că nu se poate susține că dreptul la apărare este formal, probele administrate în prima etapă reglementată de art. 305 din Codul de procedură penală fiind necesare pentru conturarea „indiciilor rezonabile“ la care se face referire în alin. (3) al aceluiași articol, și nu pentru tragerea la răspundere a persoanei vizate. De asemenea, obligațiile organelor de urmărire penală în această etapă și modalitatea de aducere la cunoștință a calității de suspect, elemente reglementate în articolele subsecvente celui criticat, garantează pe deplin dreptul la apărare și aplicarea principiului egalității de arme. În final, judecătorul de cameră preliminară susține că procedura de cameră preliminară are ca obiect evaluarea legalității urmăririi penale, inclusiv în ceea ce privește modul în care s-a exercitat dreptul la apărare ca parte componentă a unei proceduri echitabile. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

17.Tribunalul Sibiu - Secția penală arată că, potrivit art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a renunțat la faza actelor premergătoare prevăzute în Codul de procedură penală anterior, fiind obligatorie începerea urmăririi penale in rem ca urmare a sesizării organului de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Numai în situația în care din probele obținute (numai în cursul procesului penal) rezultă bănuiala rezonabilă cu privire la săvârșirea faptei de către o anumită persoană, se dispune continuarea urmăririi penale in personam. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că art. 305 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală asigură mai pregnant dreptul persoanei de a nu fi începută urmărirea penală împotriva sa în baza doar a unei sesizări, fără a se efectua minime verificări în acest sens. Numai după strângerea de probe cu privire la o anumită faptă și numai după existența unor indicii rezonabile împotriva unei anumite persoane se continuă urmărirea penală față de aceasta.

18.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19.Guvernul, făcând referire la Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016, și Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

20.Avocatul Poporului, făcând referire la Decizia nr. 56 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 11 mai 2017, și Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată.

21.În ceea privește dispozițiile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului arată că, după începerea urmăririi penale in rem, prin ordonanță, organele de urmărire penală administrează probatoriile necesare cu privire la existența faptei și cu privire la identificarea făptuitorului. Odată cu dispunerea, de către procuror, a continuării urmăririi penale asupra unei persoane, aceasta dobândește calitatea de suspect. Aducerea la cunoștința celui cercetat a calității de suspect marchează posibilitatea efectivă de a-și face apărările necesare, de a-și angaja un apărător și de a-și exercita celelalte drepturi prevăzute de lege. Potrivit textului legal criticat, punerea în mișcare a acțiunii penale se poate dispune de către procuror prin ordonanță, fie din oficiu, fie la propunerea motivată a organului de cercetare penală, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

22.Arată că în doctrină s-a precizat că, față de momentul continuării urmăririi penale in personam - când procurorul își bazează învinuirea pe date și probe ce generează indicii rezonabile cu privire la săvârșirea faptei de către suspect -, momentul punerii în mișcare a acțiunii penale semnifică acumularea unui probatoriu de o anumită consistență ce oferă nu doar indicii, ci convingerea fermă că suspectul a săvârșit nu doar o faptă prevăzută de legea penală, ci a comis fapta respectivă cu vinovăție, imputabilă acestuia, și fără a exista vreo cauză justificativă. Apreciază că, în acest cadru procesual, suspectul are posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, în acord cu prevederile art. 24 din Constituție, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind neîntemeiată.

23.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

24.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

25.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 305 alin. (1) și alin. (3) și ale art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

–Art. 305 alin. (1) și (3):

(1)Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

[...]

(3)Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei.

–Art. 309 alin. (1): „Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).“26. Autorii excepției susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (1) potrivit căruia cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 31 alin. (2) referitor la dreptul la informație, art. 47 alin. (2) referitor la nivelul de trai și art. 48 alin. (2) referitor la familie. De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 54 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 3 și art. 7 alin. (2) și (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale.

27.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, prin Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016, paragrafele 22-28, instanța de contencios constituțional a constatat că, prin noile reglementări procesual penale, legiuitorul a renunțat la faza actelor premergătoare, instituind, ca regulă, caracterul obligatoriu al începerii urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare. Curtea a observat că, din modul de reglementare a dispozițiilor art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, care dispun că atunci „când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă“, se desprinde concluzia că legiuitorul a instituit în sarcina organului de urmărire penală obligația de a începe urmărirea penală, imediat după ce a fost legal sesizat. Totodată, Curtea a apreciat că din dispozițiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, care dispun că atunci „când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect“, rezultă că noua reglementare nu mai permite începerea urmăririi penale direct față de o anumită persoană, instituind obligația începerii, în toate cazurile, a urmăririi penale in rem. Această dispoziție are caracter imperativ și este aplicabilă chiar și în ipoteza în care în cuprinsul actului de sesizare este indicată o anumită persoană ca fiind cea care a săvârșit infracțiunea ce face obiectul sesizării ori când starea de fapt descrisă permite identificarea sa.

28.Totodată, Curtea a reținut că, după efectuarea cercetărilor în cadrul urmăririi penale in rem, în momentul în care există indicii suficiente pentru a fundamenta bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, in personam, persoana respectivă dobândind calitatea de suspect. În acest moment, al dobândirii calității de suspect, persoanei respective îi sunt aplicabile dispozițiile art. 77, 78 și 83 din Codul de procedură penală, fiindu-i incidente drepturile și obligațiile pe care legea le prevede pentru acest subiect procesual principal.

29.Cu același prilej, Curtea a reținut că începerea urmăririi penale in rem legitimează organul de cercetare penală să demareze activitățile specifice care duc la realizarea obiectului urmăririi penale, sens în care, după sesizare, are obligația să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunii, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acesteia și să strângă și să administreze probele necesare cu respectarea exigențelor consacrate de art. 100 și 101 din Codul de procedură penală referitoare la administrarea probelor în acord cu principiul loialității.

30.Astfel, Curtea a apreciat că faza procesuală a urmăririi penale in rem este o fază destinată strângerii de probe în baza cărora se pot contura indicii rezonabile care pot sta la baza unei învinuiri aduse unei persoane. Curtea a reținut că învinuirea adusă unei persoane concretizată în ordonanța procurorului prin care se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale, in personam, are caracterul unei acuzații în materie penală, în sensul dat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului acestei noțiuni. Prin consecințele pe care formularea unei învinuiri in personam le are în planul drepturilor persoanei, aceasta nu poate fi consecința unei simple înregistrări a unei sesizări împotriva unei persoane, trebuind fundamentată de o serie de elemente - indicii rezonabile - administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege.

31.În ceea ce privește sintagma „indicii rezonabile“, Curtea a apreciat că aceasta este echivalentă cu cea de „bănuială rezonabilă“/„suspiciuni rezonabile“ și presupune existența unor fapte sau informații capabile să convingă un observator obiectiv că individul în cauză poate să fi comis infracțiunea. Ceea ce poate fi considerat „rezonabil“ va depinde însă de toate aspectele cauzei (Hotărârea din 22 mai 2014, pronunțată în Cauza Ilgar Mammadov împotriva Azerbaidjanului, paragraful 88; Hotărârea din 30 august 1990, pronunțată în Cauza Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32).

32.Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că reglementarea etapei urmăririi penale in rem garantează caracterul echitabil al desfășurării urmăririi penale, astfel încât orice acte de cercetare să se desfășoare într-un cadru procesual și nicio persoană să nu fie pusă sub acuzație în lipsa unor date sau probe din care să rezulte indicii rezonabile că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

33.În ceea ce privește intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam, Curtea, prin Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, paragrafele 52-57, a constatat că acesta nu este strict și expres determinat de dispozițiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziția procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de o persoană când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că aceasta a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale față de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ „dispune“, iar nu „poate dispune“, astfel încât să se poată interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam până la realizarea probațiunii necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea directă a acestei măsuri.

34.În principiu, existența indiciilor rezonabile este concomitentă cu formularea unei învinuiri in personam, care are valențele unei acuzații în materie penală. Cu toate acestea, pot exista situații în care cele două elemente nu au o existență simultană. Astfel, conceptul de „acuzație în materie penală“ poate fi definit drept „notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale“, definiție care depinde, de asemenea, de existența sau absența unor repercusiuni importante asupra situației persoanei“ (Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunțată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunțată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73). Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o persoană aflată în custodia poliției, care a fost obligată să depună un jurământ înainte de a fi audiată în calitate de martor, a făcut deja obiectul unei „acuzații penale“ și a avut dreptul de a rămâne tăcută (Hotărârea din 14 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Brusco împotriva Franței, paragrafele 46-50).

35.În legătură cu acest aspect, Curtea a constatat că legea procesual penală oferă un remediu prin dispozițiile art. 118 și art. 109 alin. (3), potrivit cărora declarația de martor dată în cursul urmăririi penale in rem de o persoană care, în aceeași cauză, ulterior declarației, a dobândit calitatea de suspect, nu poate fi folosită împotriva sa, iar în cursul audierii, deci după începerea urmăririi penale in personam, suspectul își poate exercita dreptul la tăcere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat. Prin urmare, legiuitorul a prevăzut dreptul acuzatului de a nu contribui la propria sa acuzare, fapt care reprezintă un element esențial al dreptului la un proces echitabil.

36.Cu același prilej, Curtea a reținut că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia posibilitatea procurorului de a începe urmărirea penală afectează principiul imparțialității care guvernează activitatea procurorilor, consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. De aceea, ținând seama de aceste prevederi, precum și de pregătirea profesională a procurorilor, Curtea a constatat că față de aceștia funcționează prezumția îndeplinirii cu bună-credință a activității lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor supuse unor proceduri penale.

37.De asemenea, Curtea a mai constatat că, din modul de redactare a prevederilor legale criticate nu se desprinde vreun înțeles echivoc, destinatarii normei, între care se regăsesc și organele judiciare, putând înțelege cu ușurință sensul acestora, motiv pentru care nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia ar fi afectate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) din Constituție. Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem și până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituționalitate, întrucât, în funcție de circumstanțele fiecărei spețe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit o infracțiune poate fi mai mare sau mai mic. Așa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea constată că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect, în măsura în care, în dezacord cu aceste prevederi, procurorul nu respectă aceste exigențe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât, potrivit art. 342 și art. 345 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea relativă și să excludă actele de urmărire penală și probele administrate cu încălcarea legii care conferă, între altele, și un drept efectiv la apărare. În acest sens, Curtea constată că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispozițiilor legale determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale sa adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuție aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condițiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistență obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale, ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcție de particularitățile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecților/inculpaților de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele și actele întocmite cu nerespectarea exigențelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară.

38.În contextul considerentelor reținute, Curtea a mai constatat că, potrivit jurisprudenței sale, deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări. De aceea, Curtea a apreciat că are competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014).

39.Totodată, Curtea a apreciat că analiza sa din această perspectivă se va realiza în cazul existenței unei practici unanime într-un anumit sens care determină neconstituționalitatea textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016). Aplicând aceste considerente la speța supusă controlului de constituționalitate, Curtea a constatat că nu poate reține neconstituționalitatea textului de lege criticat, având în vedere că, în prezent, nu au fost relevate o practică și o interpretare a acestor reglementări care să contravină Legii fundamentale.

40.În sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, din perspectiva unor critici identice celor din prezenta cauză, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 56 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 11 mai 2017, și Decizia nr. 222 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 4 iulie 2017.41. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

42.În ceea ce privește dispozițiile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea prevăd că „acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)“ [n.r. din același act normativ]. Din economia dispozițiilor criticate rezultă că, în prezent, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare, de către procuror prin ordonanță, exclusiv în cursul urmăririi penale, acesta nemaiavând posibilitatea de a dispune punerea în mișcare a acțiunii penale prin actul de sesizare a instanței judecătorești.

43.Totodată, Curtea apreciază că dispozițiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) și art. 15 din Codul de procedură penală, care dispun în sensul că „procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) și (3)“, precum și că „acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia“.

44.Analizând coroborat dispozițiile art. 7 alin. (1), art. 15 și art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, se pot desprinde condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune punerea în mișcare a acțiunii penale. Astfel, procurorul trebuie să constate existența unor probe din care să rezulte că o persoană a săvârșit o infracțiune, pe de-o parte, precum și inexistența unei cauze legale, dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din același act normativ, care să împiedice punerea în mișcare a acțiunii penale, pe de altă parte.

45.În ceea ce privește analiza condiției referitoare la existența probelor din care să rezulte că o persoană a săvârșit o infracțiune, realizată de către procuror, Curtea constată că aceasta este diferită de cea realizată de instanța chemată să hotărască asupra învinuirii aduse inculpatului. Pentru a fi îndeplinită această condiție, nu trebuie să se constate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, acest lucru fiind apanajul instanței judecătorești, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 551 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, paragraful 26).

46.Astfel, constatând că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune, precum și inexistența unei cauze legale, dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul este obligat să dispună punerea în mișcare a acțiunii penale, cu excepția cazului în care acesta face aplicarea dispozițiilor art. 318 din același act normativ. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor, în cuprinsul art. 7 alin. (1) din Codul de procedură penală, a sintagmei „este obligat“, astfel încât nu se poate interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, cu excepția aplicării dispozițiilor art. 318 din același act normativ.

47.Totodată, Curtea constată că cele reținute în jurisprudența sa, în sensul că față de procurori funcționează prezumția îndeplinirii cu bună-credință a activității lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor supuse unor proceduri penale, sunt aplicabile și în prezenta cauză. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că nici această excepție de neconstituționalitate nu este întemeiată, textul criticat fiind în concordanță cu prevederile constituționale invocate.

48.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Zoltan Andras în Dosarul nr. 1.215/96/2016/a1 al Tribunalului Harghita - Secția penală, de Strutinsky Sorin Gabriel în Dosarul nr. 4.453/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și de Scutea Nicușor în Dosarul nr. 1.091/174/2016/a1 al Tribunalului Sibiu - Secția penală și constată că dispozițiile art. 305 alin. (1) și (3) și ale art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secția penală, Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și Tribunalului Sibiu - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 martie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu