Decizie nr. 208 din 29 aprilie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8, art. 10 lit. f), art. 21, art. 26 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 13 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Vasile Astărăstoae în Dosarul nr. 33/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.454D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei Vasile Astărăstoae, prin avocatul Antoniu Obancia, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, directorul Direcţiei juridice, control, relaţii publice şi comunicare, Ioana Lazăr, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că dezbaterile iniţiale în cauză au avut loc în Şedinţa din 21 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 28 februarie 2013 şi, ulterior, pentru datele de 28 martie 2013, 3 aprilie 2013, 4 aprilie 2013 şi 18 aprilie 2013. La această dată, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 29 aprilie 2013.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate având în vedere motivele prezentate, în detaliu, la termenele anterioare.

Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, pentru motivele expuse pe larg la termenele anterioare.

Reprezentantul Ministerului Public, menţinând concluziile formulate la termenele anterioare, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 33/45/2012, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8, art. 10 lit. f), art. 21, art. 26 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 13 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Excepţia a fost ridicată de Vasile Astărăstoae într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, autoritate administrativă autonomă, plasată în sfera puterii executive, concluzionează existenţa stării de conflict de interese sau de incompatibilitate în care se află persoana evaluată şi se înaintează organelor de urmărire penală sau autorităţilor care vor aplica sancţiunea disciplinară.

Arată, de asemenea, că raportul se comunică unor autorităţi publice, fiind astfel uşor de accesat de mass-media, ceea ce atrage oprobriul public şi, prin urmare, încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi a dreptului persoanei la propria imagine. Prejudiciul creat persoanei evaluate prin publicizarea raportului se confruntă cu dificultatea reală de a fi reparat integral, chiar dacă acţiunea în justiţie ar duce la anularea raportului.

Totodată, autorul susţine că activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate este, de fapt, o activitate de înfăptuire a justiţiei, care nu se încadrează în niciuna dintre jurisdicţiile prevăzute de Constituţie. Pe baza unor autointitulate probe, această autoritate adoptă decizia prin care declară persoana evaluată ca fiind în stare de conflict de interese sau de incompatibilitate. Există, astfel, o procedură administrativă, care îmbracă un caracter jurisdicţional, în cadrul căreia, la nivelul aceleiaşi autorităţi, se confundă funcţia de anchetă şi cea de judecată.

În aceste condiţii, Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară un proces, dobândind caracterul de instanţă extraordinară. Posibilitatea contestării în justiţie a raportului Agenţiei nu este o garanţie suficientă pentru asigurarea dreptului de acces la justiţie şi nici nu asigură egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece o persoană cu privire la care Agenţia a constatat că este în conflict de interese/incompatibilitate nu mai este egală în drepturi cu persoana despre care nu s-a întocmit un asemenea raport.

În susţinerea argumentelor de neconstituţionalitate sunt invocate unele exemple din legislaţie: Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, care, în urma constatării neconstituţionalităţii sale, a fost înlocuită cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, şi Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. În aceste cazuri, efectul maxim al actului adoptat de autoritatea publică este acela de sesizare a instanţei judecătoreşti pentru a constata încălcarea legii în cazul cercetat.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile criticate din Legea nr. 176/2010 nu sunt în contradicţie cu dispoziţiile din Constituţie evocate. Astfel, arată că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară o activitate de natură administrativă, printr-o procedură specială, supusă controlului judecătoresc, iar actele întocmite de Agenţie au caracter administrativ şi pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, fiind instituite astfel garanţii pentru respectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, persoana evaluată beneficiază de informare şi mijloace de apărare în cursul evaluării, are dreptul de a fi asistată de un avocat şi poate prezenta orice date sau informaţii în legătură cu aspectele evaluate.

În ceea ce priveşte caracterul public al rezultatelor evaluărilor desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate şi accesul persoanelor interesate şi al mass-mediei la acestea, instanţa judecătorească opinează că prevederile de lege criticate nu încalcă textele constituţionale care consacră şi garantează dreptul la propria imagine, la viaţă intimă, familială şi privată. Activitatea Agenţiei, aşa cum este reglementată prin lege, este de interes public, iar rezultatele cercetărilor se impun a fi dezvăluite doar în măsura în care constituie informaţii de interes public.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care precizează că Agenţia Naţională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind înfiinţată prin lege organică, în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. (3) din Constituţie. Având în vedere statutul constituţional al justiţiei şi activităţile administrative desfăşurate de Agenţie, pe baza unei proceduri administrative stabilite de lege şi supuse controlului judecătoresc, apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie. Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, deoarece nu soluţionează cazuri litigioase, nu pronunţă hotărâri cu autoritate de lucru judecat, procedura de evaluare neidentificându-se cu principiile care guvernează procedura jurisdicţională.

Totodată, apreciază că este respectat principiul constituţional privind separaţia puterilor în stat, deoarece raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate poate fi contestat la instanţa competentă, conform procedurii prevăzute de lege, acest raport neproducând efecte juridice până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii instanţei judecătoreşti.

Cu privire la obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese, consideră că reglementarea criticată, instituită în considerarea necesităţii de a preveni faptele de corupţie în cazul categoriilor de personal individualizate de legiuitor, nu conţine dispoziţii discriminatorii, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de norma legală. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.082 din 8 septembrie 2009.

Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior în Dosarul nr. 1.528D/2011 al Curţii Constituţionale. Cu acel prilej, Avocatul Poporului a apreciat că prevederile din Legea nr. 176/2010 supuse controlului de constituţionalitate sunt neconstituţionale în măsura în care menţin soluţiile legislative care au fost constatate, prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi nr. 1.018 din 19 iulie 2010, ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile Legii fundamentale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8, art. 10 lit. f), art. 21, art. 26 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, şi ale art. 13 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009.

Prevederile art. 8, art. 10 lit. f), art. 21, art. 26 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au următorul cuprins:

–Art. 8: "(1) Scopul Agenţiei este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice. În îndeplinirea acestui scop, Agenţia poate dezvolta relaţii de colaborare prin încheierea de protocoale cu entităţi din ţară sau din străinătate.

(2)Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei se desfăşoară cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform prevederilor acesteia, care se completează cu dispoziţiile actelor normative în vigoare.

(3)Principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii.";

–Art. 10 lit. f): "Inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi:

[...]

f)întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor, precum şi, după caz, a legislaţiei disciplinare, contravenţionale sau penale;";

–Art. 21: "(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

(2)În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3)Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a)partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b)punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c)evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d)concluzii.

(4)Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.";

–Art. 26 alin. (1) lit. k) şi alin. (2): "(1) Agenţia va comunică raportul de evaluare, după cum urmează:

[...]

k)pentru celelalte persoane prevăzute de prezenta lege -comisiilor de disciplină, autorităţii ori instituţiei competente, care vor aplica o sancţiune disciplinară, potrivit legii.

(2)Sancţiunea disciplinară se dispune şi în cazul în care raportul de evaluare al Agenţiei a fost comunicat şi organelor de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 21 alin. (4)."

Prevederile art. 13 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 au următorul cuprins:

–Art. 13: "(1) Se înfiinţează Agenţia Naţională de Integritate, autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcţionează la nivel naţional, ca structură unică, cu sediul în municipiul Bucureşti.

(2)Personalul Agenţiei este format din preşedintele Agenţiei, vicepreşedintele Agenţiei, inspectori de integritate, funcţionari publici şi personal contractual. Preşedintele Agenţiei este demnitar cu rang de secretar de stat, vicepreşedintele Agenţiei este demnitar cu rang de subsecretar de stat, iar funcţia de inspector de integritate este funcţie publică cu statut special.";

–Art. 15 alin. (1): "În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin potrivit legii, Agenţia acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 26 alin. (1) privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, art. 30 alin. (6) potrivit căruia "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine", art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

Sunt invocate şi dispoziţiile art. 8 paragraful 2 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată şi a dreptului la propria imagine, Curtea reţine că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate reglementează aspecte privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, scopul acestei autorităţi publice, activităţile desfăşurate de inspectorii de integritate, raportul de evaluare şi comunicarea acestuia, potrivit legii.

De asemenea, Curtea reţine că raportul de evaluare reprezintă un act rezultat din activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, iar comunicarea acestui raport, cuprinzând date referitoare la presupusa existenţă a elementelor de conflict de interese în cazul persoanei evaluate, către autorităţile publice desemnate prin lege, în vederea dispunerii măsurilor legale, nu este contrară dreptului fundamental invocat, o asemenea măsură fiind inerentă aducerii la îndeplinire a scopului legal al Agenţiei.

De altfel, Curtea reaminteşte că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este un drept absolut, ci, în anumite condiţii, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009). În aceste condiţii, Curtea precizează că exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice poate implica şi anumite constrângeri, fireşti într-o societate democratică, preocupată de asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi implicată în prevenirea şi combaterea corupţiei.

Aşa fiind, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conţin, în sine, norme care să afecteze dispoziţiile constituţionale şi convenţionale privind dreptul la viaţă privată.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicţional al activităţii desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate, Curtea constată că acestea au mai fost examinate de instanţa de contencios constituţional cu prilejul soluţionării unor excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a statuat că Agenţia desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, şi Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013).

De asemenea, Curtea a mai reţinut că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, deoarece se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege (a se vedea Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, Curtea constată, în acord cu jurisprudenţa sa, că organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, ca o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcţionează la nivel naţional, ca structură unică, şi care acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de acestea, Curtea constată că, raportându-şi critica de neconstituţionalitate la art. 16 din Constituţie, autorul excepţiei face abstracţie de faptul că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, unor situaţii diferite trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit. Ca atare, având în vedere statutul diferit al persoanelor care ocupă funcţii şi demnităţi publice, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, susţinută de autorul excepţiei. Pe de altă parte, prevederile Legii nr. 176/2010 se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate sub incidenţa acesteia, astfel încât, şi din această perspectivă, Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi este respectat.

În fine, referitor la susţinerea de către autorul excepţiei, prin notele scrise depuse la dosarul Curţii Constituţionale, a unor noi motive de neconstituţionalitate prin raportare la art. 44 alin. (8) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Potrivit jurisprudenţei sale, invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei judecătoreşti, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992. Astfel, cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 848 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 10 decembrie 2012, şi Decizia nr. 13 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Astărăstoae în Dosarul nr. 33/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 8, art. 10 lit. f), art. 21, art. 26 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 13 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 aprilie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu