Decizie nr. 435 din 29 octombrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş, în numele membrului de sindicat Ioan Burlea, în Dosarul nr. 11.527/62/2012 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 346D/2013.

La apelul nominal se prezintă consilierul juridic Elvira Georgescu pentru Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş. Lipsesc Ioan Burlea şi partea Casa Naţională de Pensii Publice, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Sindicatului Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată între persoanele care au lucrat în grupa I de muncă şi aduc atingere drepturilor câştigate de acestea ca urmare a desfăşurării activităţii în această grupă.

Ministerul Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 este contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, arată că se creează o discriminare între persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, întrucât cei care după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale beneficiază de o reducere mai mare a vârstei de pensionare în raport cu cei care au fost încadraţi în condiţii deosebite.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.527/62/2012, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş, în numele membrului de sindicat Ioan Burlea, cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect obligaţia de a face.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este retroactiv şi creează inechităţi sociale. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 creează o discriminare în privinţa reducerii vârstei de pensionare între persoanele care au lucrat în grupa I de muncă. În acest sens arată că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, activitatea desfăşurată de Ioan Burlea a fost încadrată în grupa I de muncă, însă, ulterior, deşi activitatea pe care a desfăşurat-o se regăseşte între activităţile încadrate în condiţii speciale de muncă - echivalente fostelor locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă -, întreprinderea unde şi-a desfăşurat această activitate nu a fost inclusă între unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare. Aşa fiind, potrivit art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 teza întâi, stagiul de cotizare realizat până la data de 1 aprilie 2001 a fost asimilat stagiului de cotizare în condiţii deosebite, creându-se o diferenţă de tratament nejustificată în raport cu celelalte persoane care au lucrat în grupa I de muncă, dar au fost încadrate în condiţii speciale ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi care beneficiază de o reducere mai mare a vârstei de pensionare.

Tribunalul Braşov - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia este inadmisibilă, autorul acesteia urmărind, în realitate, modificarea textului de lege criticat.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu retroactivează, ci doar modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior. De asemenea, consideră că aceste dispoziţii de lege nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, atâta vreme cât se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Totodată, apreciază că nu instituie discriminări între asiguraţii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupe superioare de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 şi cei care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale sau deosebite, ci a fost recunoscută vechimea în muncă realizată în fostele grupe I şi/sau II de muncă până la data de 1 aprilie 2001. Faptul că legiuitorul a ţinut cont de muncă desfăşurată în aceste condiţii, adoptând soluţii diferite pentru situaţii diferite nu reprezintă o încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodată subliniază că cetăţenii au dreptul la pensie, dar în condiţiile stabilite de lege, legiuitorul având libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul lor valoric, în raport cu posibilităţile create de resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora "Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale".

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia este nemulţumit de diferenţa de tratament juridic privind vârsta de pensionare care se creează între persoanele care au fost încadrate în grupa I de muncă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, diferenţă pe care o consideră nejustificată. În acest sens, a arătat că persoanele care au lucrat în grupa I de muncă şi după anul 2001 au fost încadrate în condiţii speciale de muncă beneficiază de reducerea mai avantajoasă a vârstei de pensionare, potrivit tabelului nr. 2 din art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, în timp ce persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, dar ulterior nu au fost încadrate în locuri de muncă în condiţii speciale sunt încadrate în ipoteza tabelului nr. 1 din acelaşi articol de lege, care prevede o reducere mai mică a vârstei de pensionare.

Analizând aceste critici, Curtea constată că legislaţia anterioară Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a clasificat locurile de muncă în funcţie de gradul de expunere la risc şi de solicitare la care era supusă persoana care efectua acea muncă.

Astfel, dispoziţiile succesive ale art. 10 din Decretul nr. 292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat, publicat în Buletinul Oficial al României nr. 20 din 10 august 1959, ale art. 6 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, publicată în Buletinul Oficial al României nr. 17-18 din 1 februarie 1969, şi ale Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, publicată în Buletinul Oficial al României nr. 82 din 6 august 1977, au stabilit o divizare a locurilor de muncă pe grupe de muncă, grupele superioare referindu-se la activităţi cu un grad sporit de solicitare şi de risc.

În acest sens, de exemplu, art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 3/1977 a prevăzut că "pensia se stabileşte în raport de contribuţia adusă de fiecare om al muncii la dezvoltarea societăţii, potrivit principiului socialist al retribuirii după cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii şi se diferenţiază în funcţie de vechimea în muncă, retribuţia avută şi grupa de muncă", precum şi că, "în raport de condiţiile, complexitatea şi importanţa muncii, locurile de muncă se încadrează în grupa I, II sau III de muncă, prin decret al Consiliului de Stat."

Aplicând aceste principii, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 a prevăzut că "pensia integrală pentru munca depusă şi limita de vârstă se determină în procente din retribuţia tarifară, diferenţiate pe tranşe de retribuţii şi grupe de muncă, stabilite potrivit legii".

De asemenea, art. 14 din Legea nr. 3/1977 prevedea beneficiul acordării unor sporuri la vechimea în muncă, dar şi pe cel al reducerii vârstelor de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă, astfel: "(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puţin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a)un an şi şase luni pentru grupa I de muncă;

b)un an şi trei luni pentru grupa II de muncă.

(2)Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de: a) 52 ani, pentru grupa I şi 57 ani pentru grupa II, bărbaţii; b) 50 ani pentru grupa I şi 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3)Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, şi la 50 de ani, atât bărbaţii cât şi femeile din grupa I de muncă, şi la 55 ani bărbaţii sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.

(4)Pentru persoanele cu vechime integrală în muncă care au lucrat mai puţin de 20 ani în grupa I ori mai puţin de 25 ani în grupa a II-a, vârstele de pensionare arătate la alin. 2 şi 3 se reduc cu câte: a) 6 luni pentru fiecare an efectiv lucrat în grupa I; b) 3 luni pentru fiecare an efectiv lucrat în grupa a II-a. (5) Vârstele de pensionare se reduc numai cu ani întregi, fără a putea fi mai mici de 50 de ani."

Abrogând Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, a propus o nouă clasificare a locurilor de muncă în funcţie de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea, reglementând astfel în art. 19 şi art. 20 locurile de muncă în condiţii deosebite şi cele în condiţii speciale, distinct de locurile de muncă în condiţii normale.

Prin dispoziţiile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001, s-a prevăzut că "locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale încadrate în grupele I şi a II-a de muncă până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activităţi desfăşurate în condiţii deosebite, cu excepţia celor care, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activităţi desfăşurate în locuri de muncă în condiţii speciale."

În ceea ce priveşte condiţiile speciale de muncă, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003, a prevăzut că "(1) Criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale sunt următoarele:

a)încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001;

b)desfăşurarea activităţii în condiţii speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a);

c)existenţa la locurile de muncă în condiţii speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, în condiţiile în care s-au luat măsurile tehnice şi organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislaţia de protecţie a muncii în vigoare;

d)efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;

e)efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacităţii de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.

(2)Încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se va realiza în condiţiile îndeplinirii tuturor criteriilor menţionate la alin. (1)."

Curtea reţine că, deşi încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale sau deosebite a avut ca temei raţiuni asemănătoare divizării activităţii în grupele I şi a II-a de muncă, raţiuni ce ţin de gradul de solicitare, precum şi de factorii de risc prezenţi şi expunerea la aceştia, totuşi, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I şi a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiţii speciale ori deosebite. Astfel, unele activităţi şi unităţi care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activităţi şi unităţi în care se desfăşoară activitatea în condiţii speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiţii deosebite dacă au îndeplinit condiţiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001.

Legea nr. 263/2010 a preluat clasificarea Legii nr. 19/2000, definind în cuprinsul art. 3 alin. (1) lit. g) şi h) locurile de muncă în condiţii deosebite şi cele în condiţii speciale. Art. 55 alin. (1) din această lege instituie un regim juridic diferit pentru persoanele aflate în aceste situaţii sub aspectul reducerii vârstelor de pensionare. Astfel, tabelul nr. 1 din acest articol de lege prevede reducerea vârstelor de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat munca în condiţii deosebite în mod diferit faţă de dispoziţiile mai favorabile ale tabelului nr. 2, aplicabile persoanelor care au desfăşurat munca în condiţii speciale.

Cât priveşte textul de lege criticat, Curtea constată că, reglementând vârsta de pensionare a persoanelor care au lucrat în grupele I şi a II-a de muncă, acesta dă expresie evoluţiei pe care a avut-o legislaţia în această materie. Astfel, prin art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut că persoanele care au prestat activităţi încadrate în grupa I de muncă, încadrate ulterior în condiţii speciale, vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare prevăzută pentru persoanele care au lucrat în condiţii speciale. Din contră, persoanele care au lucrat în locuri de muncă încadrate în grupa I care ulterior nu au fost încadrate în condiţii speciale sunt asimilate condiţiilor deosebite de muncă sub aspectul vârstei de pensionare.

Analizând conformitatea textului de lege criticat cu textele din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie au fost interpretate în jurisprudenţa sa în sensul că acordă legiuitorului competenţa exclusivă "să stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent şi dreptul la protecţie socială, dar şi posibilităţile economico-financiare existente în diferite intervale de timp". În acest sens este Decizia nr. 223 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007, ori Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007.

Una dintre condiţiile esenţiale pentru obţinerea dreptului la pensie pe care legiuitorul este liber să o reglementeze şi să o modifice în funcţie de factorii mai sus arătaţi este vârsta legală de pensionare, aşa cum de altfel reiese din cuprinsul Deciziei nr. 20 din 2 februarie 2000, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000.

Curtea reţine totodată că vârsta de pensionare, precum şi celelalte condiţii ale obţinerii dreptului la pensie aplicabile unei persoane sunt cele prevăzute de legea în vigoare la momentul deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. De altfel, în acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007.

Or, raportându-se la cele reţinute mai sus, Curtea apreciază că tratamentul juridic diferenţiat instituit de art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, criticat pe calea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, este justificat de situaţia obiectiv diferită în care se plasează diferitele categorii de persoane care anterior anului 2001 au desfăşurat munca în grupa I de muncă, în funcţie de criteriile de clasificare a condiţiilor de muncă în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie. Astfel, împrejurarea că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi apoi a Legii nr. 263/2010, anumite activităţi şi unităţi care fuseseră încadrate în gradul I au îndeplinit sau nu condiţiile pentru a fi încadrate în condiţii speciale de muncă, potrivit reglementărilor ulterioare datei de 1 aprilie 2001, nu poate fi lipsită de relevanţă asupra condiţiilor de obţinere în prezent a dreptului la pensie, permiţând legiuitorului să instituie o reglementare diferenţiată.

Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că "principiul egalităţii în faţa legii presupune un tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite." În acest sens sunt Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, dar şi Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, ori Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.

Pentru aceleaşi raţiuni reţinute mai sus, Curtea constată că vârsta de pensionare prevăzută în actele normative care s-au succedat pe tot parcursul activităţii profesionale a unei persoane nu reprezintă un drept câştigat, aşa încât este lipsită de temei şi critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

De altfel, Curtea reţine că, dincolo de diferenţa de tratament juridic obiectiv justificată a art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, celelalte prevederi ale acestei legi recunosc drepturile câştigate de persoanele care au desfăşurat activitatea în grupa I de muncă. Astfel, art. 17 prevede că perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I sau a II-a de muncă sunt luate în calculul stagiului de cotizare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş, în numele membrului de sindicat Ioan Burlea, în Dosarul nr. 11.527/62/2012 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 435 din 29 octombrie 2013, considerăm că sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar excepţia de neconstituţionalitate s-ar fi impus a fi admisă pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate este o persoană care a prestat o muncă încadrată, potrivit legislaţiei anterioare datei intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în grupa I şi al cărui drept la pensie s-a deschis după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Ulterior datei de 1 aprilie 2001, ca urmare a dispoziţiilor art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 19/2000, din care rezultă clasificarea locurilor de muncă după noi criterii, respectiv condiţii normale, condiţii deosebite şi condiţii speciale, activitatea desfăşurată de autorul excepţiei a fost recunoscută ca încadrându-se în condiţii speciale. Este vorba de activităţile reglementate de dispoziţiile pct. 1, liniuţele a treia şi a patra din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, respectiv de cele ale pct. 1 lit. c) şi d) din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, activităţi care vizează fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor, dar şi fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii. De asemenea, sunt avute în vedere locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia.

Cu toate acestea, unitatea în care autorul excepţiei a desfăşurat aceste activităţi nu a îndeplinit condiţiile pentru a fi încadrată în categoria unităţilor care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale.

Această din urmă împrejurare a creat în mod obiectiv o diferenţă între persoanele care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, lucraseră în grupa I de muncă, diferenţă creată de întrunirea sau nu, potrivit legislaţiei ulterioare intrării în vigoare a legii mai sus amintite, a condiţiilor cumulative de încadrare în condiţii speciale a activităţii, dar şi a unităţii în care se desfăşoară activitatea.

Spre deosebire de argumentele reţinute de Curte prin Decizia nr. 435/2013, apreciem însă că această diferenţă era susceptibilă de a justifica un tratament juridic diferenţiat numai pentru viitor, respectiv după ce activităţile şi unităţile încadrate anterior în grupa I de muncă au fost încadrate în condiţii speciale ori deosebite, după caz, potrivit legislaţiei ulterioare datei de 1 aprilie 2001.

A interpreta altfel, în sensul reţinut de Curte prin decizia amintită, potrivit căreia diferenţa obiectivă de situaţii în care se găsesc după data de 1 aprilie 2001 persoanele care au desfăşurat munca în grupa I îşi extinde efectele şi pentru trecut, anterior acestei date, apreciem că este de natură să aducă atingere atât principiului neretroactivităţii legii civile, cât şi celui al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, principii consacrate de art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Este adevărat că, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 435/2013, condiţiile de pensionare sunt cele în vigoare la data naşterii dreptului la pensie, dar considerăm că principiul tempus regit actum nu poate avea ca efect ignorarea unei situaţii stabilite în trecut, respectiv încadrarea în grupa I de muncă la data desfăşurării activităţii în aceste condiţii.

Mai mult, a supune persoanele care au desfăşurat munca în grupa I de muncă unui tratament juridic identic cu cel aplicabil persoanelor care au fost încadrate în grupa a II-a de muncă, aflate în mod evident într-o situaţie diferită sub aspectul condiţiilor în care s-a desfăşurat activitatea, este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 1.359 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, că instituirea unui tratament juridic egal pentru persoane aflate în situaţii diferite poate dobândi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

De altfel, opinia noastră, potrivit căreia diferenţa de tratament juridic instituită de art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 între persoanele care au fost încadrate în grupa I de muncă sub aspectul vârstei de pensionare este nejustificată, este întărită de faptul că celelalte dispoziţii ale legii care stabilesc condiţiile de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă nu păstrează această distincţie în cadrul acestei categorii de persoane, dar diferenţiază în mod clar regimul celor care au fost încadraţi în grupa I, faţă de cei care au fost încadraţi în grupa a II-a. În acest sens sunt dispoziţiile art. 100 şi art. 169 alin. (1), referitoare la majorarea punctajelor realizate în perioada când activitatea a fost desfăşurată în grupa I, respectiv grupa a II-a de muncă.

În plus faţă de cele arătate mai sus, apreciem că se impune a fi subliniat că tratamentul discriminator criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ce a fost soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 435/2013 are efecte cu atât mai grave cu cât, alături de stagiul de cotizare, vârsta legală de pensionare reprezintă una dintre condiţiile esenţiale pe care Legea nr. 263/2010 le prevede pentru obţinerea dreptului la pensie, iar reducerea ei una dintre motivaţiile principale pentru care anumite persoane şi-au asumat riscul de a presta o muncă susceptibilă de a produce vătămări ireversibile asupra organismului.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Judecători,

Mona-Maria Pivniceru

Valer Dorneanu