Decizie nr. 113 din 3 martie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Gheorghe Bădeci şi Petra Bădeci în Dosarul nr. 33.881/3/2013 (2.416/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi care formează obiectul Dosarului nr. 900D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent învederează Curţii că părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au transmis note scrise prin care consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

4.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.000D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de Dumitru Sfetcu, Vasilica Sfetcu, Georgeta Gabriela Vlad şi Adriana Cătălina Tonu în Dosarul nr. 37.218/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

5.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6.Magistratul-asistent precizează că, şi în acest dosar, partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis note scrise prin care arată că, în opinia sa, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

7.Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.000D/2015 la Dosarul nr. 900D/2015, care a fost primul înregistrat.

8.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând în acest sens că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că textul de lege criticat se referă la căi de atac în justiţie împotriva deciziilor emise cu respectarea termenelor prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013, precum şi împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

9.Prin încheierile din 18 martie 2015 şi 6 aprilie 2015, pronunţate în Dosarul nr. 33.881/3/2013 (2.416/2014) şi, respectiv, în Dosarul nr. 37.218/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Gheorghe Bădeci şi Petra Bădeci, respectiv Dumitru Sfetcu, Vasilica Sfetcu, Georgeta Gabriela Vlad şi Adriana Cătălina Tonu, în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor prin care s-a solicitat instanţelor de judecată să oblige Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la evaluarea unor imobile revendicate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, respectiv al Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi la stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent.

10.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin prevederile de lege criticate se creează o inegalitate între persoanele cărora le-au fost soluţionate cererile anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, care au beneficiat de anumite termene, şi cele care în prezent sunt ţinute să respecte alte termene, mai lungi şi mai dezavantajoase. Arată că, în loc să urgenteze procesul de despăgubire, Legea nr. 165/2013 îl prelungeşte, adăugând la timpul care deja s-a scurs de la depunerea notificării încă 3 ani pentru cei care au dosarele la entitatea deţinătoare, apoi încă 5 ani pentru cei care au dosarele la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi, dacă nu primesc un răspuns în aceste termene, trebuie să mai aştepte încă 6 luni pentru a se putea adresa unei instanţe de judecată. În opinia autorilor excepţiei, discriminarea mai provine şi din faptul că acţiunea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013 este deschisă exclusiv persoanelor care se consideră îndreptăţite, nu şi persoanelor îndreptăţite în sensul Legii nr. 165/2013, făcând referire la definiţiile cuprinse în art. 3 pct. 2 şi 3 din legea menţionată. Mai arată că, potrivit textului de lege criticat, jurisdicţia administrativă a devenit obligatorie şi limitativă în ce priveşte accesul la justiţie. Prin împiedicarea persoanei beneficiare a legii care a apelat la procedura specială de a se adresa justiţiei se permite entităţii administrative să tergiverseze soluţionarea. Se susţine că se încalcă şi dreptul de proprietate privată, întrucât persoanele îndreptăţite, beneficiare ale unor hotărâri judecătoreşti ca urmare a cărora s-a emis o dispoziţie de către primar, nu îşi pot valorifica dreptul decât după un termen maxim de 66 de luni. Mai arată totodată că măsurile compensatorii sunt exprimate în puncte, iar nu în lei, ceea ce conduce la lipsa dobânzii şi la imposibilitatea de actualizare a sumei.

11.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.

12.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat reglementând tocmai posibilitatea pentru persoanele care se consideră vătămate de a contesta în instanţă atitudinea de pasivitate a statului.

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14.Avocatul Poporului, în cuprinsul punctului său de vedere transmis în Dosarul nr. 900D/2015, consideră că, în principiu, prin faptul că legiuitorul a impus termene noi pentru soluţionarea notificărilor, iar, ulterior, pentru sesizarea instanţei de judecată în situaţia în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013, nu se aduce atingere prevederilor constituţionale indicate în motivarea excepţiei. Precizează că, în opinia sa, în cauză nu sunt incidente în acest moment dispoziţiile de lege criticate, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, motiv pentru care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

15.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următoarea redactare: "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

18.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, respectiv caracterul gratuit şi facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor faţă de stat şi art. 53 care prevede condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, prin raportare la prevederile art. 20 din Legea fundamentală referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

19.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, pentru început, că în ambele cauze în care aceasta a fost ridicată instanţele de judecată au fost învestite cu soluţionarea litigiilor ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 4 teza întâi din acest act normativ, cererile formulate de autorii excepţiei fiind circumscrise domeniului propriu de aplicare al Legii nr. 165/2013. Aşadar, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, criticate în ambele cauze, sunt susceptibile de a fi aplicabile în speţă, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie analizată pe fond, neexistând, sub acest aspect, vreo cauză de inadmisibilitate cu privire la aceasta.

20.În continuare, Curtea observă că dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 stabilesc termenele în care persoana care se consideră îndreptăţită poate ataca în faţa instanţei de judecată refuzul entităţii învestite de lege de a emite decizia privitoare la imobilul revendicat, în termenele prevăzute la art. 33 şi art. 34. Aceste două texte din Legea nr. 165/2013, la care face referire art. 35, instituie termene de 12, 24 şi 36 de luni în sarcina entităţilor învestite de lege pentru a soluţiona cererile de restituire formulate în temeiul legilor reparatorii, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi pentru a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, precum şi termenul de 60 de luni în care trebuie soluţionate atât dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât şi dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor ulterior datei intrării în vigoare a legii menţionate.

21.Prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei de judecată pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Curtea a observat că acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33 şi art. 34, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, respectiv cu soluţionarea dosarelor privind propunerile de acordare de despăgubiri şi emiterea unor decizii reprezentând titluri de despăgubire.

22.Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, în prezent, prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost normativizată această posibilitate consacrată anterior doar pe cale jurisprudenţială, stabilindu-se un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.

23.Analizând critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat, prin decizia mai sus menţionată, că, astfel cum rezultă din jurisprudenţa sa constantă, regula constituţională a liberului acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 şi art. 34 din lege, termene în legătură cu care instanţa de contencios constituţional a apreciat că se conformează exigenţelor constituţionale şi convenţionale.

24.În ce priveşte critica prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea observă că autorii prezentei excepţii încearcă să demonstreze existenţa unei discriminări prin compararea regimului juridic aplicabil aceleiaşi situaţii juridice în baza unor norme legale succesive. Or, în jurisprudenţa sa, faţă de critici similare, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (în acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, acestea reflectând contextul economico-social specific, în condiţiile necesităţii adaptării legislaţiei la evoluţia realităţilor juridice şi la necesitatea eficientizării mecanismelor destinate realizării unui echilibru între interesul particular al persoanelor îndreptăţite şi interesul general al statului de asigurare a unei stabilităţi bugetare.

25.Curtea observă că în cauză autorii excepţiei recurg, în argumentarea pretinsei nesocotiri a principiului constituţional al egalităţii în drepturi, la evidenţierea unei diferenţieri între persoana care se consideră îndreptăţită şi persoana îndreptăţită. Astfel, potrivit art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, prin "persoana care se consideră îndreptăţită" se înţelege persoana care a formulat şi a depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege, cereri de revendicare imobiliară, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar conform art. 3 pct. 3 din aceeaşi lege, "persoana îndreptăţită" este persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii. Curtea constată că art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 are în vedere persoana care se consideră îndreptăţită, căreia îi oferă posibilitatea legală de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru soluţionarea cererilor în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34. Este logic ca doar aceasta să fie destinatara normei în discuţie, întrucât persoana îndreptăţită, căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii, beneficiază de o altă dispoziţie legală, şi anume art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care concretizează modul practic de realizare a dreptului deja recunoscut. Astfel, textul menţionat prevede că plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a acesteia, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

26.Ca atare, este evident că cele două categorii de persoane - cele care se consideră îndreptăţite şi cele îndreptăţite - se află în situaţii juridice radical diferite, astfel că este firesc să le fie aplicabile prevederi de lege distincte, fără să se poată susţine existenţa vreunei discriminări.

27.În ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, aceasta nu poate fi reţinută. Dimpotrivă, posibilitatea conferită persoanelor interesate de a se adresa instanţei de judecată pentru concretizarea drepturilor acestora are ca finalitate, în cele din urmă, chiar apărarea dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri, conferind certitudinea realizării creanţei în situaţia în care instanţa de judecată stabileşte temeinicia pretenţiilor reclamantului, în urma unui proces desfăşurat cu respectarea tuturor exigenţelor ce caracterizează procesul echitabil, pronunţându-se în mod inechivoc cu privire la calitatea acestuia de persoană îndreptăţită şi la întinderea dreptului acesteia, respectiv cuantumul despăgubirii cuvenite.

28.Cu privire la afirmaţia autorilor excepţiei potrivit căreia se încalcă dreptul de proprietate privată şi ca urmare a faptului că persoanele îndreptăţite nu îşi pot valorifica dreptul decât după un termen maxim de 66 de luni, Curtea subliniază că termenul de 6 luni prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu trebuie înţeles în sensul că numai după expirarea acestuia poate fi exercitată acţiunea împotriva actului entităţii administrative sau a refuzului nejustificat de emitere a acestuia, ci acesta este intervalul de timp în care persoana îndreptăţită are posibilitatea de a se adresa instanţei, având semnificaţia unui termen procedural, de exercitare a dreptului de sesizare a instanţei de judecată cu soluţionarea acţiunii în realizarea dreptului.

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Bădeci şi Petra Bădeci în Dosarul nr. 33.881/3/2013 (2.416/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi de Dumitru Sfetcu, Vasilica Sfetcu, Georgeta Gabriela Vlad şi Adriana Cătălina Tonu în Dosarul nr. 37.218/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu