Decizie nr. 107 din 27 februarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) şi art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Adrian Octav Fulea în Dosarul nr. 5.300/2/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 734D/2013 al Curţii Constituţionale.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 februarie 2014, în prezenţa autorului excepţiei Adrian Octav Fulea, a părţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin consilier juridic, Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosar, şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 27 februarie 2014, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.300/2/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) şi art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Adrian Octav Fulea într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.334 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată într-o cauză prin care a fost respinsă ca tardiv formulată o contestaţie împotriva unei adeverinţe emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că definiţia noţiunii de "colaborator al Securităţii" cuprinsă în art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 este incompletă, întrucât nu doar informatorii au colaborat cu organele securităţii.

De asemenea, arată că prevederile art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt discriminatorii, deoarece stabilesc că adeverinţele din care rezultă că persoana verificată a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile, termen care se calculează de la momentul publicării pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Calcularea acestui termen de la momentul publicării pe pagina de internet, şi nu de la momentul comunicării adeverinţei, prin scrisoare recomandată, creează discriminări între persoanele care pot utiliza internetul şi cele care nu îl pot utiliza.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) şi ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu este întemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 530 din 9 aprilie 2009 şi nr. 436 din 15 aprilie 2010.

În ceea ce priveşte prevederile art. 10 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă menţionată, instanţa judecătorească apreciază că acest text de lege este neconstituţional, deoarece, în cazul promovării unei cereri de anulare a adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9, părţile nu au un reper sigur al termenului în care pot contesta actul, ceea ce face ca accesul lor la justiţie să fie limitat. De asemenea, textul de lege este neconstituţional, deoarece acesta prevede, atât pentru destinatar, cât şi pentru terţi, acelaşi termen de 30 de zile în care poate fi atacat actul administrativ, fără a opera o diferenţiere, actul fiind adus la cunoştinţă doar destinatarului său, prin comunicare. Astfel, se creează confuzii şi incertitudini care pot constitui veritabile obstacole în calea exercitării efective a dreptului de acces liber la justiţie. Prin urmare, terţii - persoane vătămate într-un drept sau interes legitim - se găsesc în imposibilitatea obiectivă de a cunoaşte existenţa unui act administrativ adresat altui subiect de drept.

Aşadar, prevederile art. 10 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă condiţionează formularea unei cereri în justiţie într-un termen de cel mult 30 de zile, astfel încât este evident că accesul la instanţă al persoanei vătămate, alta decât destinatarul actului administrativ atacat, este practic blocat, întrucât instanţa de judecată va respinge cererea ca tardiv introdusă, în condiţiile în care reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa actului ulterior împlinirii termenului de 30 de zile.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 lit. b) şi ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt constituţionale, întrucât nu instituie niciun privilegiu sau discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale.

De asemenea, apreciază că art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 este neconstituţional, în măsura în care este interpretat în sensul că persoanele interesate pot contesta adeverinţele publicate pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la publicare, fără să existe şi vreo altă formă/modalitate prin care se poate lua cunoştinţă de aceste adeverinţe. Arată că nu orice persoană are posibilitatea să utilizeze internetul, aspect de natură a institui o discriminare pe criteriul averii, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă. Astfel, lipsa posibilităţilor materiale de a suporta cheltuielile legate de accesul la internet creează premisele acestei discriminări, restrângând în acelaşi timp accesul liber la justiţie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele şi celelalte înscrisuri depuse la dosar de autorul excepţiei, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 lit. b) şi ale art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Prevederile art. 2 lit. b) au următorul cuprins: "În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: (...)

b)colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor;".

În legătură cu aceste prevederi de lege, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, instanţa de contencios constituţional a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. Ca urmare, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie şi al art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale au încetat să mai producă efecte juridice.

Prevederile art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, ce constituie, de asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, au următorul cuprins:

(1)Notele de constatare şi adeverinţele emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se comunică persoanelor verificate, precum şi persoanelor care au solicitat verificarea, în cazul verificării la cerere, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2)Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.

1.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, Curtea constată următoarele:

Prevederile legale criticate fac parte din capitolul II "Proceduri privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii", secţiunea a 3-a "Dispoziţii procedurale comune", şi instituie prin art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 reguli referitoare la comunicarea notelor de constatare şi a adeverinţelor emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Totodată, art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ instituie norme privind publicarea şi contestarea adeverinţelor din care rezultă că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia şi a adeverinţelor care atestă inexistenţa datelor sau documentelor privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana supusă verificării.

Astfel, comunicarea notelor de constatare şi a adeverinţelor constituie, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, o obligaţie legală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, având ca efect înştiinţarea persoanelor verificate şi a persoanelor care au solicitat verificarea cu privire la rezultatul verificării. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, adoptat prin Hotărârea Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nr. 2/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2009, nu stabilesc şi un termen pentru comunicarea adeverinţei, ci doar pentru publicarea acesteia pe pagina proprie de internet, respectiv "de îndată". În acest sens sunt prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi ale art. 36 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În plus, din activitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rezultă că între momentul publicării pe pagina proprie de internet şi momentul comunicării adeverinţei există diferenţe semnificative. Astfel, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, comunicarea adeverinţei a fost efectuată după aproximativ 7 luni de la momentul publicării pe pagina proprie de internet.

De asemenea, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu stabileşte producerea unor efecte juridice în raport de momentul comunicării adeverinţei, ci doar în raport de momentul publicării acesteia pe pagina de internet, în sensul că termenul de contestare a adeverinţei curge de la momentul publicării pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fără a distinge între persoanele care au solicitat verificarea, persoana care a făcut obiectul verificării şi orice alte persoane interesate.

Sub acest aspect, Curtea constată că pot fi identificate două categorii distincte de persoane interesate de posibila contestare a adeverinţelor prevăzute de art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, şi anume: persoanele cărora li se comunică adeverinţa, în condiţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, şi orice alte persoane, care au posibilitatea de a contesta adeverinţa în termen de 30 de zile de la publicarea pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în condiţiile art. 10 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

Curtea apreciază că, în raport de maniera de redactare a textului art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, condiţiile şi termenul prevăzute de art. 10 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă pentru contestarea adeverinţelor de către persoanele interesate, altele decât cele cărora li s-a comunicat adeverinţa, nu pot fi extinse pentru ipoteza de la art. 10 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă. Aceasta, deoarece, aşa cum a fost evidenţiat mai sus, nu există o identitate de situaţii juridice care să justifice interpretarea potrivit căreia, indiferent dacă este vorba de persoana căreia i s-a comunicat adeverinţa sau de orice altă persoană interesată, termenul de 30 de zile pentru contestarea la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal curge de la publicarea adeverinţei pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Sub acest aspect, în acord cu jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională reiterează că, în instituirea regulilor de acces la justiţie, legiuitorul este ţinut de respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

Aplicând aceste considerente în cauza de faţă, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte contestarea adeverinţei, persoana căreia i se comunică adeverinţa, deşi se află într-o situaţie juridică distinctă, beneficiază de un tratament juridic identic cu cel aplicabil altor persoane interesate, devenind astfel terţ în propria cauză.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii instanţei de fond, acţiunea autorului excepţiei a fost respinsă ca tardiv formulată, întrucât acesta, deşi avea calitatea de persoană care a solicitat verificarea unei persoane în ceea ce priveşte colaborarea cu Securitatea, fiind îndreptăţit, potrivit legii, la comunicarea rezultatului verificării, nu a formulat contestaţia în termenul de 30 de zile de la publicarea adeverinţei pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că nerespectarea termenului pentru contestarea adeverinţei ar fi imputabilă persoanei căreia i se comunică adeverinţa numai în situaţia în care prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 ar institui reguli privind condiţiile sesizării instanţei judecătoreşti şi termenul în care contestaţia poate fi formulată, ţinând cont de momentul comunicării adeverinţei.

De altfel, Curtea observă că normele generale în materia contenciosului administrativ stabilesc producerea unor efecte juridice în cazul termenelor pentru formularea plângerii prealabile sau a acţiunii în anularea actului administrativ în raport de momentul comunicării (a se vedea în acest sens art. 7 şi art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare).

De asemenea, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac (a se vedea Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006).

În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum sunt redactate, sunt generatoare de dificultăţi în planul interpretării şi aplicării legii şi creează, fără o motivare obiectivă sau raţională, un impediment în exercitarea efectivă a dreptului de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime.

Pentru considerentele de mai sus, Curtea constată că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale, deoarece contrar dispoziţiilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie, lipsesc de eficienţă juridică actul comunicării, astfel încât persoana căreia i se comunică adeverinţa nu are un reper cert privind calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi momentul de la care acesta începe să curgă.

Chiar dacă în ipoteza de faţă este în discuţie o omisiune legislativă, Curtea, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate existent, deoarece tocmai omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental de acces liber la justiţie al persoanelor cărora li se comunică adeverinţa, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010).

Referitor la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, Curtea reţine că o asemenea reglementare are o justificare obiectivă şi rezonabilă, constând în preocuparea legiuitorului de a asigura respectarea interesului general al societăţii româneşti faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii, astfel încât orice persoană interesată să aibă posibilitatea de a lua la cunoştinţă şi, eventual, de a contesta în faţa instanţei judecătoreşti adeverinţele emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Corelativ dreptului pe care legea îl instituie, este în sarcina persoanei interesate obligaţia de a depune minimum de diligenţă în vederea respectării acesteia.

Pe de altă parte, sfera persoanelor interesate de contestarea adeverinţelor emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este ab initio variabilă şi imposibil de predeterminat, astfel încât, în mod obiectiv, soluţia legislativă nu ar fi putut cuprinde referiri la comunicarea adeverinţei tuturor persoanelor interesate.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu încalcă principiul egalităţii în drepturi sau accesul liber la justiţie.

2.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, Curtea constată că, în cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit anterior sesizării Curţii, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

3.Referitor la celelalte prevederi cuprinse în art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că definirea, prin normele de lege criticate, a termenului de "colaborator al Securităţii" înlătură orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).

De asemenea, Curtea a reţinut că aprecierea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii revine instanţei judecătoreşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Asemenea aspecte reprezintă, aşadar, probleme ce ţin exclusiv de interpretarea şi aplicarea legii, fiind de competenţa instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În fine, Curtea constată că invocarea dispoziţiilor art. 57 din Constituţie nu are relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Octav Fulea în Dosarul nr. 5.300/2/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt neconstituţionale.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

3.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că celelalte prevederi cuprinse în art. 2 lit. b) şi prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu