Decizie nr. 672 din 26 iunie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, excepţie ridicată de Pompiliu Mătuşoiu în Dosarul nr. 5.163/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Virgil Sabin Flaviu Mihalca în Dosarul nr. 5.426/2/2011 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 595D/2012 şi nr. 610D/2012.

Prin Încheierea din 14 iunie 2012, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea Dosarului nr. 610D/2012 la Dosarul nr. 595D/2012, care este primul înregistrat, şi, având în vedere imposibilitatea constituirii majorităţii prevăzute de art. 6 şi art. 51 alin. (1) teza a doua din aceeaşi lege, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 26 iunie 2012.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosare. Lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, în Dosarul nr. 595D/2012, autorul excepţiei Pompiliu Mătuşoiu a depus note scrise prin care solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate. Anexează o adeverinţă medicală potrivit căreia starea actuală de sănătate nu îi permite deplasarea.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa, în materie, a Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 159 din 23 februarie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 49 din 9 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.163/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Excepţia a fost ridicată de Pompiliu Mătuşoiu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.426/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi ale Legii nr. 293/2008.

Excepţia a fost ridicată de Virgil Sabin Flaviu Mihalca într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, încălcarea gravă a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, prin art. 2 lit. a), lasă loc unei interpretări abuzive punând semnul egalităţii între calitatea de lucrător al Securităţii şi desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. În acelaşi timp, art. 2 din acelaşi act normativ creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a stabili vreo formă de vinovăţie. Astfel, se încalcă prezumţia de nevinovăţie, aceasta fiind înlocuită cu prezumţia de vinovăţie colectivă.

Autorii consideră că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece acordă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii unele atribuţii jurisdicţionale şi creează posibilitatea acestuia de a se substitui unei instanţe judecătoreşti, prin faptul că structurile sale interne, inclusiv Colegiul, emit evaluări şi constatări de competenţa unei instanţe judecătoreşti şi care pot produce ipso facto efecte juridice. Or, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii trebuie să fie o autoritate administrativă autonomă, fără atribuţii jurisdicţionale, iar unicul său scop să fie acela de a permite cetăţeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de "depozitar şi administrator" al documentelor întocmite de fosta Securitate.

Subliniază că instanţa de contencios administrativ are doar un rol formal, întrucât nu face altceva decât să certifice ulterior ceea ce a constatat această autoritate şi că, în contradicţie cu art. 126 alin. (5) din Constituţie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie unei instanţe judecătoreşti, exercitând o jurisdicţie specifică în cadrul căreia administrează probe şi dă un verdict privind calitatea de lucrător al Securităţii.

Prin introducerea unei acţiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Acest Consiliu nu trebuie să fie abilitat prin lege să introducă acţiuni în justiţie pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, întrucât acest drept trebuie să aparţină exclusiv cetăţeanului, care se consideră vătămat ca urmare a eventualelor acţiuni abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate, singurul în măsură să aprecieze asupra prejudiciilor suferite.

Or, prin art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiţie, dincolo de limitele sale constituţionale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiţie într-o obligaţie.

De asemenea, prevederile art. 8 lit. a) şi ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale şi în raport cu dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie, deoarece Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă instituţiei Avocatul Poporului, creată special pentru "apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice", care "îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile lor, în limitele stabilite de lege".

Pe de altă parte, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 este neconstituţională, ca urmare a faptului că nu prevede posibilitatea persoanei verificate de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului, care, în fapt, desfăşoară o procedură jurisdicţională.

De asemenea, desemnarea, iniţial, a Tribunalului Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi, ulterior, a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii este neconstituţională, de vreme ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă pot fi contestate, de orice persoană interesată, în faţa instanţei de contencios-administrativ competente teritorial. Pe de altă parte, în timp ce pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se stabileşte o competenţă exclusivă, în primă instanţă, la nivelul Secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, persoanei verificate i se îngrădesc accesul şi exercitarea dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropiate de domiciliul său.

Prin reglementarea voit contradictorie, cuprinsă în art. 10 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, referitor la instanţa competentă în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9, comparativ cu cea din art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ, privind instanţa judecătorească competentă să soluţioneze acţiunea în constatare introdusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, se creează o inegalitate de tratament juridic, contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

În fine, susţin că instanţele de contencios administrativ nu pot avea competenţa de a se pronunţa asupra unor aspecte sau fapte ce ţin de regulamentele sau comandamentele militare specifice. Excepţia de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ rezultă şi din faptul că este chemată să se pronunţe asupra unor fapte de natură penală, infracţiuni.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 530 din 9 aprilie 2009, nr. 815 din 19 mai 2009, nr. 1.503 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 127 din 25 februarie 2010, nr. 436 din 15 aprilie 2010, nr. 27 din 19 ianuarie 2012 şi nr. 64 din 31 ianuarie 2012, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei Pompiliu Mătuşoiu, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din examinarea considerentelor cuprinse în actele de sesizare şi a notelor scrise ale autorilor excepţiilor, îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 58 alin. (1) privind numirea şi rolul Avocatului Poporului şi art. 126 alin. (5) şi (6) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare şi controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.

Curtea reţine că autorii excepţiei critică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, în principal, în raport cu dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţie. Realizând o analiză în drept a prevederilor cuprinse în actul normativ indicat în raport cu dispoziţiile constituţionale menţionate, Curtea constată că această critică este întemeiată, însă nu din perspectiva avansată de autorii excepţiei, ci pentru următoarele raţiuni:

Curtea a statuat şi cu alte ocazii că, potrivit atribuţiilor sale, care sunt expres prevăzute de art. 146 din Constituţie şi de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură supremaţia Legii fundamentale în sistemul juridic normativ, fiind, potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţie, "garantul supremaţiei Constituţiei ". Exercitând controlul de constituţionalitate, Curtea "spune dreptul" cu privire la legitimitatea constituţională a legii, la valabilitatea ei ca act subordonat Legii fundamentale. De aceea, justiţia constituţională este prin excelenţă de ordin public, constituind o problemă de interes general (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010).

În continuare, Curtea reţine că prevederile art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, care cuprind sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva încălcării dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare prevăzute de art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 899 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 august 2010, Decizia nr. 1.575 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2011, Decizia nr. 759 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 august 2011, Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011, Decizia nr. 843 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 august 2011, Decizia nr. 1.416 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.517 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 1.632 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 29 februarie 2012).

Potrivit jurisprudenţei Curţii, evocate mai sus, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii".

Totodată, Curtea a arătat că aspectele legate de calificarea mijloacelor de probă sau de stabilirea sensului pe care îl au în cuprinsul legii anumiţi termeni nu este o problemă de constituţionalitate, ci de legiferare, pe de o parte, şi de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti, pe de altă parte.

Aceste considerente, general obligatorii, asemenea dispozitivului căruia i se ataşează (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012), vizează, dincolo de părţile litigiilor constituţionale, atât legiuitorul, al cărui atribut exclusiv este modificarea prevederilor de lege, cât şi instanţele judecătoreşti, chemate să interpreteze şi să aplice legea în cauzele deduse judecăţii.

Astfel, Curtea reţine că instanţele judecătoreşti se confruntă cu un număr semnificativ de cauze având ca obiect acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, acestea fiind soluţionate, în unele cazuri, exclusiv pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii".

Curtea observă că însăşi instanţa judecătorească în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a reţinut, în considerentele Sentinţei civile nr. 49 din 9 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.163/2/2011, că rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii este "de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, eventual, a altor probe, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie".

Astfel, prevederile de lege menţionate precizează semnificaţia termenului de colaborator al Securităţii, stabilind o asemenea calitate pentru persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Referitor la furnizarea de informaţii, Curtea constată că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" conferă forţă probantă documentelor interne ale fostei Securităţi, în acţiunea în constatare introdusă în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

Curtea reţine că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat libertatea legislaţiei naţionale de a stabili modul de administrare a probelor, forţa lor probantă şi sarcina probei, aşa încât Curţii îi revine doar rolul de a examina dacă procedura în cauză, în ansamblul ei, inclusiv în privinţa administrării probelor, a avut un caracter echitabil (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 20 noiembrie 1989, pronunţată în Cauza Kostovski contra Olandei, paragraful 39).

De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că examinarea echitabilă a cauzei necesită asigurarea respectării unor principii procedurale fundamentale, precum contradictorialitatea şi dreptul la apărare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 231 din 16 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 martie 2000).

Sarcina Curţii este, aşadar, de a examina, prin prisma dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 24, dacă prevederile art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, în partea referitoare la furnizarea de informaţii, indiferent sub ce formă, precum relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, permit în mod efectiv instanţelor judecătoreşti să realizeze o analiză corectă a situaţiei de fapt, pentru justa soluţionare a cauzei, specifică prin obiectul său - acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Astfel, Curtea observă că reguli privind procedura de judecată a acţiunii în constatare se regăsesc în art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, potrivit căruia la dosarul cauzei se depun copii certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, documentele originale putând fi consultate la arhiva Consiliului.

Curtea reţine, totodată, că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" permit instanţei judecătoreşti ca, soluţionând acţiunea în constatare, să se pronunţe exclusiv pe baza unor asemenea documente.

Curtea constată că, în absenţa altor precizări normative, pe de o parte, şi a altor probe în cauză, pe de altă parte, instanţa judecătorească, învestită cu soluţionarea acţiunii în constatare, nu poate să realizeze o evaluare reală a fiecărei situaţii de fapt, având în vedere elemente precum natura şi veridicitatea informaţiilor consemnate, gradul de implicare în activitatea de colaborare cu Securitatea ori circumstanţele colaborării.

Curtea se mărgineşte să arate că, ţinând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate, relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu şi uneori simulare, iar acestea pot genera un conţinut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv şi inutil, astfel, cauzei privind constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Pe de altă parte, în situaţia în care instanţa judecătorească îşi formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate, iar aparenţa să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părţile acţiunii în constatare - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în calitate de reclamant, şi persoana verificată, în calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalităţii de arme.

În acest context, ceea ce trebuie, de asemenea, avut în vedere este dacă partea interesată a avut posibilitatea efectivă de a contesta autenticitatea probelor şi de a propune dovezi contrarii. Calitatea probelor trebuie, de asemenea, luată în considerare, inclusiv în situaţia în care circumstanţele în care au fost obţinute creează îndoieli privind credibilitatea sau acurateţea lor (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 aprilie 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Nechiporuk şi Yonkalo împotriva Ucrainei, paragraful 274).

Astfel, persoana verificată, în privinţa căreia există la dosarul cauzei doar documente reprezentând "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", nu are beneficiul unei proceduri contradictorii în cazul în care se află în imposibilitatea obiectivă de a propune alte probe în apărarea sa. Or, rolul fundamental al instanţei judecătoreşti de a realiza justiţia presupune, între altele, ca instanţa să examineze probele administrate în cadrul unei proceduri contradictorii, astfel încât, în raport cu aceste probe, să nu ajungă la concluzii contrare eficacităţii justiţiei şi să evite erorile judiciare.

Curtea constată, aşadar, că prin sintagmele legale în discuţie se aduce atingere unui element esenţial al procesului echitabil, şi anume principiului egalităţii armelor. Cu privire la acest principiu, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în sensul că fiecare parte la un astfel de proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei judecătoreşti, inclusiv în ceea ce priveşte probele, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 969 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, şi hotărârile din 27 octombrie 1993 şi 16 noiembrie 2006, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, paragraful 33, şi în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95).

În aceste condiţii, Curtea constată că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, deoarece creează posibilitatea ca instanţa judecătorească, în absenţa obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente şi concludente, să soluţioneze acţiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii. A accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanţei judecătoreşti un rol superficial, incompatibil cu funcţia sa de înfăptuire a justiţiei. Or, în cazul unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, realizarea justiţiei presupune şi verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al ţării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiţia imparţială, fără urme vindicative, într-o societate democratică şi protecţia drepturilor individului să fie atins.

Prin urmare, Curtea constată că pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil, şi implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" nu pot fi administrate şi apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forţă probantă luate izolat şi, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente şi complete analize, sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

O asemenea soluţie corespunde îndatoririi legale a judecătorilor de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Curtea constată că, numai în aceste condiţii, acţiunea în constatare prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 poate fi just soluţionată de instanţa judecătorească, astfel încât scopul declarat al actului normativ - deconspirarea Securităţii să fie atins, iar adevărul istoric, corect receptat şi consacrat.

Altfel, legea actuală este de natură să creeze o ingerinţă în drepturile fundamentale, nejustificată în societatea democratică românească, conştientă că asumarea istoriei este una dintre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a se evita repetarea în viitor a permanentei terori împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale, exercitate în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945-22 decembrie 1989, de puterea comunistă, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice.

În aceste condiţii, Curtea reţine concluzia conform căreia sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, întrucât nu oferă garanţiile procesuale adecvate pentru a evita arbitrariul şi pentru a consolida, astfel, încrederea justiţiabilului în actul de justiţie.

Distinct de cele de mai sus, cu privire la celelalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, Curtea constată că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate.

Astfel, Curtea a stabilit că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt lucrători sau colaboratori ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, şi Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011).

Pe de altă parte, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011).

Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. Or, prevederile legale criticate corespund pe deplin exigenţelor constituţionale invocate, inclusiv celor prevăzute de art. 126 alin. (5) referitor la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare (a se vedea Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).

De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuţiile instituţiei Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).

În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea, inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011 ).

Totodată, Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, stabileşte, fără echivoc, că "Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 [...] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor" (a se vedea Decizia nr. 1.560 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2012).

În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, susţinută din perspectiva stabilirii competenţei instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că şi această susţinere este neîntemeiată. Astfel, prevederile legale criticate privind promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, pe calea contenciosului administrativ, nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume "accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii" (a se vedea Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).

Pentru considerentele arătate, Curtea urmează să admită, în parte, excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi din ordonanţa de urgenţă criticată, Curtea, având în vedere că în speţă nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, în materie, constată că aceasta este neîntemeiată.

Faţă de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Pompiliu Mătuşoiu în Dosarul nr. 5.163/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Virgil Sabin Flaviu Mihalca în Dosarul nr. 5.426/2/2011 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu