Decizie nr. 685 din 24 noiembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Gabriel Chifan în Dosarul nr. 1.501/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.834D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, constatându-se lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent învederează faptul că partea Inspecţia Judiciară a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând, în esenţă, argumentele expuse în motivarea scrisă a excepţiei.

5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că obligaţiile aferente statutului de magistrat sunt reglementate prin Constituţie şi prin legi organice, iar ordinele Consiliului Superior al Magistraturii se emit numai în baza legii, fiindu-i permisă această posibilitate, întrucât legiuitorul primar nu poate reglementa toate detaliile.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Decizia civilă nr. 165 din 26 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.501/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Gabriel Chifan într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat de autorul excepţiei împotriva unei hotărâri prin care Consiliul Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară solicitată de Inspecţia Judiciară cu privire la acesta şi i-a aplicat sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 referitor la încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii.

7.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat nesocoteşte competenţa Parlamentului de a reglementa prin lege organică statutul funcţionarilor publici, întrucât permite reglementarea statutului magistraţilor pe perioada concediilor fără plată prin regulament emis de Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv existenţa sau inexistenţa principalelor drepturi, obligaţii şi interdicţii specifice profesiei, încălcându-se astfel principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Precizează că în Codul muncii - care este o lege organică - există dispoziţii generale cu privire la suspendarea raporturilor de muncă pe perioada concediilor fără plată [art. 49 alin. (1) şi art. 54 coroborate cu art. 278 alin. (2) ], iar principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu permite reprezentanţilor puterii judecătoreşti să contrazică puterea legiuitoare sub pretextul că specialul derogă de la general (art. 19 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor). Menţionează şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014 prin care, referitor la Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, s-a arătat că răspunderea disciplinară a poliţistului, ca element esenţial al statutului acestui tip de funcţionar public, trebuie reglementată prin lege organică. Autorul excepţiei susţine că, prin analogie sau chiar utilizând argumentul "cu atât mai mult", nu se poate lăsa Consiliului Superior al Magistraturii atribuţia reglementării statutului magistratului pe perioada concediului fără plată, având în vedere, mai ales, faptul că dreptul comun, reprezentat de Codul muncii, conţine dispoziţii exprese contrare.

8.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens apreciază că soluţia legislativă cuprinsă în textul de lege criticat nu înfrânge principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, trimiterea la Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor neavând semnificaţia delegării unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului. Totodată, în raport cu statutul special al judecătorilor şi procurorilor arată că nu sunt incidente prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie privitoare la reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici şi nici prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din Legea fundamentală potrivit cărora regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind, în esenţă, că este o chestiune de oportunitate, iar nu de legalitate opţiunea legiuitorului de a decide ce aspecte urmează să facă obiectul unor reglementări subsecvente, opţiune ce ar putea comporta un risc de neconstituţionalitate doar în situaţia în care legiuitorul primar nu reglementează nici cele mai importante aspecte în domeniu. Or, în cazul de faţă, reglementarea regimului concediilor se face prin lege, respectiv prin Legea nr. 303/2004 şi Codul muncii.

11.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că dispoziţiile art. 18 şi 19 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor nu fac altceva decât să le dezvolte pe cele ale art. 79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. În ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a celor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 referitoare la reglementarea răspunderii disciplinare a poliţiştilor prin lege organică apreciază că nu sunt aplicabile în cauza de faţă. Precizează, totodată, că dreptul la concediu fără plată nu se regăseşte printre domeniile enumerate în art. 73 alin. (3) din Constituţie, astfel că nu trebuie să facă obiectul de reglementare al legii organice.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile orale ale autorului excepţiei şi notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următoarea redactare: "Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinătate, pentru pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate şi de doctorat, precum şi la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor".

15.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi art. 73 alin. (3) lit. j) şi p) care stabilesc că statutul funcţionarilor publici şi regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială se reglementează prin lege organică.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat de autorul acesteia împotriva unei hotărâri prin care Consiliul Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară promovată de Inspecţia Judiciară cu privire la acesta şi i-a aplicat sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 referitoare la încălcarea prevederilor legale privitoare la incompatibilităţi şi interdicţii. Motivul aplicării acestei sancţiuni la constituit faptul că autorul excepţiei, judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, aflându-se în concediu fără plată, a încheiat un contract individual de muncă pentru ocuparea unei funcţii de judecător în cadrul misiunii EULEX în Kosovo, deţinând, începând cu data de 16 septembrie 2013, atât funcţia de judecător în România, cât şi cea de judecător în cadrul Curţii Supreme din Kosovo - Camera specializată în materia privatizărilor, deşi avea posibilitatea să opteze pentru ocuparea acestei poziţii prin detaşare, iar legea îi cerea ca, anterior participării la procedura de selecţie, să solicite acordul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate referitoare la reglementarea concediilor magistraţilor reprezintă una din apărările formulate de recurent în ce priveşte individualizarea sancţiunii, cu referire la faptul că a fost aplicată în mod nejustificat cea mai gravă sancţiune prevăzută de lege. Astfel, recurentul a arătat că, în timpul în care a desfăşurat activitatea de judecător la Curtea Supremă din Kosovo, a fost în concediu fără plată cu acordul Curţii de Apel Oradea, concediu care a fost prelungit, susţinând, în esenţă, că acesta echivalează cu o suspendare din funcţie, nemaifiind incidente restricţiile impuse de interdicţiile şi incompatibilităţile aplicabile magistraţilor.

17.Prevederile de lege criticate consacră dreptul judecătorilor şi al procurorilor la concedii de studii plătite şi la concedii fără plată. Critica formulată de autorul excepţiei este îndreptată împotriva referirii la regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, emis de Consiliul Superior al Magistraturii, cuprinsă în prevederile de lege menţionate. În acest sens susţine că prin posibilitatea înscrisă în textul de lege suspus controlului de constituţionalitate ca prin regulament emis de Consiliul Superior al Magistraturii să se reglementeze cu privire la statutul magistraţilor pe perioada concediilor fără plată s-ar nesocoti competenţa Parlamentului de a reglementa prin lege organică statutul funcţionarilor publici, încălcându-se, în acelaşi timp, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În motivarea acestei afirmaţii, autorul excepţiei arată că prin art. 19 alin. (1) din acest regulament (aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005) se prevede că, în perioada concediilor fără plată, persoanele respective îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror. Prin urmare, în opinia sa, textul din regulament reglementează cu privire la existenţa sau inexistenţa principalelor drepturi, obligaţii şi interdicţii specifice profesiei.

18.Faţă de criticile formulate, Curtea observă că a mai analizat, în jurisprudenţa sa, problematica reglementării unor aspecte ce ţineau de statutul funcţionarilor publici prin acte normative cu forţă juridică inferioară legii organice, contrar prevederilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Cu titlu de principiu, Curtea a clarificat semnificaţia conceptului de statut juridic al unei categorii de personal, reţinând că acesta este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie (a se vedea Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19). Cele mai multe cauze în care Curtea a avut de verificat în ce măsură diverse aspecte se încadrează în conceptul de statut al funcţionarilor publici au vizat statutul poliţistului. În cazul acestuia, calitatea sa de funcţionar public este menţionată expres în chiar art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, particularizându-l în raport cu funcţionarii publici la care se referă Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, prin aceea că are un statut special, exercitând atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului. Art. 78 din Legea nr. 360/2002 stabileşte, însă, în acelaşi timp, că dispoziţiile sale se completează, după caz, cu prevederile Legii nr. 188/1999.

19.Astfel, prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, Curtea Constituţională a observat că răspunderea disciplinară a poliţiştilor se referă, conform art. 4 alin. (2) şi cap. IV din Legea nr. 360/2002, la modul de executare a raporturilor de serviciu şi că, în condiţiile angajării acestei răspunderi, este afectată executarea raportului de serviciu, putându-se ajunge chiar la încetarea acestuia. De aceea, Curtea a reţinut că răspunderea disciplinară, ţinând de statutul poliţistului, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (paragraful 18).

20.De asemenea, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, Curtea a apreciat că evaluarea activităţii şi conduitei poliţistului se referă la modul de executare a raportului de serviciu şi, prin efectele produse, poate avea drept consecinţă chiar încetarea acestuia, motiv pentru care ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică (paragrafele 25 şi 26).

21.Tot astfel, prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, Curtea a constatat că aspectele esenţiale ale ocupării posturilor de conducere ale poliţiştilor trebuie reglementate prin lege organică, întrucât vizează o modificare a raporturilor de muncă. Curtea a observat că, în cazul examinat, dispoziţiile legale criticate nu numai că nu reglementau procedura ocupării posturilor de conducere ale poliţiştilor, ci delegau reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort, prin ordine (paragrafele 20, 21).

22.În acest context jurisprudenţial, Curtea reţine că magistraţii nu sunt funcţionari publici, în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Acest lucru este precizat explicit în art. 6 lit. c) din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia prevederile acestei legi nu sunt aplicabile corpului magistraţilor. Statutul acestora rezultă din legislaţia specială, edictată în concretizarea normelor constituţionale care acordă magistraţilor o poziţie deosebită în ansamblul diverselor categorii de personal, caracterizată prin garanţii conferite în vederea asigurării independenţei şi imparţialităţii acestora, necesară înfăptuirii justiţiei, ca activitate fundamentală într-un stat de drept.

23.Relevante, sub acest aspect, sunt şi cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în considerentele Deciziei nr. 14 din 18 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a arătat că magistraţii constituie o categorie specială de personal, care face parte din autoritatea judecătorească şi care are menirea de a exercita puterea judecătorească. Ei se bucură de un statut special, împrejurare care rezultă din coroborarea art. 124 alin. (3), art. 125, art. 132 şi art. 134 din Constituţie cu Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012.

24.În ce priveşte concediul la care magistraţii sunt îndreptăţiţi, Curtea observă că acesta este consacrat prin prevederile art. 79 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit şi au, totodată, dreptul la concedii de studii de specialitate, la concedii medicale, la concedii de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Totodată, Curtea reţine că reglementarea dreptului la concediu al acestora ţine de executarea raporturilor de muncă, cu referire la timpul de muncă şi cel de odihnă. Reglementarea-cadru în această materie este dată de Codul muncii, care este o lege organică, aspectele specifice, eventual derogatorii de la regulile instituite prin Codul muncii, fiind stabilite prin Legea nr. 303/2004. În schimb, Regulamentul în discuţie al Consiliului Superior al Magistraturii, care conţine norme cu forţă juridică inferioară legii, cuprinde doar aspecte procedurale, fără să introducă reguli de fond care să afecteze statutul constituţional şi legal al judecătorilor şi procurorilor.

25.Faţă de aceste consideraţii, Curtea constată că în cauză nu este incident textul cuprins în Legea fundamentală la art. 73 alin. (3) lit. j), care prevede că statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică.

26.Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, care consacră necesitatea reglementării prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă. În decizia mai sus citată, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că magistraţii îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voinţă (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Ulterior numirii, parte în raporturile de muncă ale magistraţilor sunt, în puterea legii, ca exponenţi ai autorităţii judecătoreşti a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunalele şi parchetele de pe lângă ele. Reglementarea relaţiilor de muncă se realizează prin legile speciale dedicate acestei profesii, în deplină concordanţă cu exigenţele cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie.

27.În ce priveşte critica referitoare la pretinsa nesocotire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat ca urmare a faptului că prin textul de lege criticat se permite ca prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii să se reglementeze cu privire la drepturile şi obligaţiile magistraţilor, Curtea observă că toate aspectele ce ţin de statutul magistraţilor, drepturile şi obligaţiile, regimul interdicţiilor şi al incompatibilităţilor sunt prevăzute expres şi detaliate în legile speciale adoptate în domeniu (Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii). Mai mult decât atât, statutul magistraţilor este fixat prin chiar prevederile Legii fundamentale, fiind caracterizat, în principal, prin independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor şi stabilitatea procurorilor, însoţite de garanţii constituţionale, concretizate la nivelul legilor menţionate. În aceste condiţii, prin regulament nu se aduc elemente de noutate faţă de prevederile legale, ci se detaliază modalitatea practică de aducere la îndeplinire a prevederilor legale corespunzătoare, fără ca în acest mod să aibă loc vreo nesocotire a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie prin încălcarea de către autoritatea judecătorească, prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, a atributelor exclusive ale puterii legiuitoare.

28.De fapt, sub acest aspect, criticile autorului vizează conţinutul normativ al regulamentului emis şi aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, care nu poate forma, însă, obiect al controlului de constituţionalitate. În cuprinsul acestuia se precizează, la art. 19, că, pe perioada concediilor fără plată, magistraţii îşi păstrează această calitate, prevedere care nu face altceva decât să reconfirme garanţiile stabilite de lege pentru asigurarea inamovibilităţii judecătorilor şi a stabilităţii procurorilor.

29.Tot astfel, şi argumentele potrivit cărora în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 18 mai 2011, există dispoziţii generale cu privire la suspendarea raporturilor de muncă pe perioada concediilor fără plată [art. 49 alin. (1) şi art. 54 coroborate cu art. 278 alin. (2)], ceea ce ar reprezenta o nesocotire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat ca urmare a faptului că ar fi contrazise de reprezentanţii autorităţii judecătoreşti prin intermediul regulamentului menţionat, ţin, de asemenea, de legalitatea acestui act normativ emis de Consiliul Superior al Magistraturii, verificarea acestuia excedând competenţei Curţii Constituţionale.

30.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Chifan în Dosarul nr. 1.501/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu