Decizie nr. 385 din 13 aprilie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Marcel Florea în Dosarul nr. 835/211/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 835/211/2008, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Marcel Florea în dosarul de mai sus.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. 3, art. 11 şi art. 20 raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece permit preluarea în procesul penal a unor mijloace de probă obţinute în proceduri preliminare procesului penal.

Prevederile art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (1), art. 21 alin. (2) şi (3), art. 11, art. 20 alin. (2) raportat la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 132 alin. (2), deoarece instituie un control jurisdicţional obligatoriu atât asupra legalităţii, cât şi asupra temeiniciei rechizitoriului, control care este încorporat în atribuţia fundamentală a instanţelor penale, aceea de judecată, adică de examinare în fond sub toate aspectele acţiunii penale.

Prevederile art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 20 alin. (2) raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece absenţa unei proceduri care să garanteze intrarea de către instanţa de fond într-un examen asupra probelor şi mijloacelor de probă, pentru a se vedea dacă sunt obţinute cu respectarea strictă a legii, nu permite o judecată echitabilă. În cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit ca temei al trimiterii în judecată, fiind viciate, nu au permis instanţei de fond nici măcar să le verifice în conformitate cu legea.

Tribunalul Cluj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 224 alin. 3 cu denumirea marginală Acte premergătoare, art. 264 alin. 3 şi 4 cu denumirea marginală Actul de sesizare a instanţei, art. 343 alin. 1 şi 2 cu denumirea marginală Obiectul deliberării şi art. 356 alin. 1 lit. c) cu denumirea marginală Conţinutul expunerii, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

–Art. 224 alin. 3: "Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.";

–Art. 264 alin. 3 şi 4: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";

–Art. 343 alin. 1 şi 2: "Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.

Deliberarea poartă asupra existentei faptei şi vinovăţiei făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de siguranţă când este cazul să fie luată, precum şi asupra computării reţinerii şi arestării preventive.";

–Art. 356 alin. 1 lit. c): "Expunerea trebuie să cuprindă:

[...]

c)analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinuta de instanţa în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidiva, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia.

Dacă instanţa retine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arata în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 524 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 alineatul ultim din Codul de procedură penală, reţinând în esenţă că "judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile culese imediat după săvârşirea faptei reclamate, în măsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură."

Totodată, art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă". Rezultă deci că în această fază, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală şi care să vizeze o anumită persoană, bănuită ca fiind autorul infracţiunii.

Curtea a reţinut că efectuarea în practică, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte specifice urmăririi penale, în scopul eludării garanţiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmărire penală, în speţă a dreptului la apărare, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cauză, chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de aplicare şi respectare a legii, care nu intră sub incidenţa contenciosului constituţional.

De asemenea, Curtea, prin aceeaşi decizie, a mai arătat că "actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate a altor instituţii. Aşa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, şi anume acela de a completa informaţiile organelor de urmărire penală, de a verifica informaţiile deţinute şi de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Aşa fiind, aceste acte, prin conţinutul lor, au un caracter sui generis, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această graniţă se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanţiilor impuse de faza urmăririi penale".

De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reţinut că "garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reţinut, de asemenea, că, deşi, "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesulverbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă, atunci când instanţa ar înţelege să-i dea eficienţă".

Prin Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală, prilej cu care s-a statuat că activitatea de control al rechizitoriului este încorporată în atribuţia fundamentală a instanţelor penale, aceea de judecată, adică de examinare pe fond sub toate aspectele. Or, textul legal contestat se referă la o altă etapă procesuală specifică fazei de urmărire penală, la verificări prealabile trimiterii în judecată. De altfel, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, ca un plus de garanţie pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a instituit, potrivit art. 300 din Codul de procedură penală, obligativitatea instanţelor de judecată de a verifica din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, judecătorul restituind dosarul organului emitent atunci când constată încălcări ale legii care nu pot fi înlăturate de îndată şi nici prin acordarea unui nou termen în acest scop.

În plus, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României, "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic".

Principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia.

Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic, în virtutea căruia Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanţialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul acestei autorităţi publice. Iată, deci, că obligativitatea procurorului ierarhic superior de a verifica rechizitoriul nu contravine art. 132 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie principiilor statuate de Legea fundamentală.

Prin Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, deoarece cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză în conţinutul hotărârii judecătoreşti garantează tocmai dreptul la un proces echitabil şi asigură exercitarea dreptului la apărare.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 alin. 3, art. 264 alin. 3 şi 4, art. 343 alin. 1 şi 2 şi art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Marcel Florea în Dosarul nr. 835/211/2008 al Tribunalului Cluj - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru