Decizie nr. 178 din 1 aprilie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea, în şedinţa publică din 18 martie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Marinescu şi Ecaterina-Nicoleta Marinescu în Dosarul nr. 1.726/63/2008 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Eniko Marinela Georgescu şi Alessia Ana Maria Georgescu în Dosarul nr. 59.124/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, de Parohia Bisericii Sfântul Ilie Hanul Colţei în Dosarul nr. 1.388/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 560D/2013, nr. 591D/2013 şi nr. 643D/2013.

Dosarele au fost conexate, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în şedinţa publică din 18 martie 2014, dată la care au avut loc dezbaterile, acestea fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere necesitatea întreruperii deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, a amânat pronunţarea pentru data de 1 aprilie 2014, dată la care, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată, a disjuns Dosarul nr. 558D/2013 de dosarele nr. 560D/2013, nr. 591D/2013 şi nr. 643D/2013, care au rămas conexate, şi a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 4 septembrie 2013, 6 septembrie 2013 şi 27 septembrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 1.726/63/2008, nr. 59.124/3/2010 şi nr. 1.388/3/2013, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Marinescu şi Ecaterina-Nicoleta Marinescu, de Eniko Marinela Georgescu şi Alessia Ana Maria Georgescu şi de Parohia Bisericii Sfântul Ilie Hanul Colţei din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi, respectiv, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că principiul neretroactivităţii, consacrat de Legea fundamentală şi de Codul civil, potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor juridice apărute după intrarea ei în vigoare, este obligatoriu şi pentru legiuitor, care este ţinut să-l respecte în procesul de legiferare, indiferent de ierarhia actelor normative adoptate. În acest sens, principiul neretroactivităţii legii constituie o garanţie a drepturilor fundamentale. Se mai arată că, potrivit art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei interne, cu alte cuvinte, trebuie să respecte dispoziţiile constituţionale. Or, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, Legea nr. 165/2013, fiind un act normativ cu forţă juridică inferioară Constituţiei, nu poate aduce modificări sau completări Legii fundamentale, astfel încât prevederile art. 4 din acest act normativ, dispunând cu caracter retroactiv aplicarea Legii nr. 165/2013 şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, este neconstituţională.

Mai mult, se arată că prevederile legale criticate încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, deoarece legiuitorul intervine în cursul judecăţii cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, dispunând că cererile aflate pe rolul instanţelor de judecată se soluţionează de organele administrative. În acest sens, învederează faptul că, în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, notificarea depusă la organul administrativ nu a fost soluţionată, astfel încât s-a adresat instanţei de judecată. Or, obligarea, în temeiul prevederilor legale criticate, la reluarea procedurii administrative ar goli de conţinut rolul puterii judecătoreşti. Desigur, alta este situaţia în privinţa cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, în privinţa cărora există hotărâri interne definitive şi irevocabile, părţile beneficiind de un proces, urmând a fi puse în executare conform Legii nr. 165/2013.

Se mai arată că, în contextul în care organele administrative nu au răspuns la notificările adresate, o nouă parcurgere a procedurii administrative încalcă principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii private.

Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate arătând că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

În acest sens, reţine că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretate că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv în cea de-a doua etapă pe care trebuie să o parcurgă persoanele îndreptăţite la despăgubire, care au formulat şi depus cererile în termenul legal, şi anume după recunoaşterea dreptului. În sprijinul acestei interpretări invocă faptul că prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în continuare aplicabile şi se referă la obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie/dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării/depunerea actelor doveditoare, în vreme ce termenele prevăzute de art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene generale destinate entităţilor învestite de lege în vederea atingerii scopului legii. Astfel, interpretarea art. 33 din Legea nr. 165/2013 este în sensul că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcţie de numărul de cereri nesoluţionate de către aceste entităţi, termene care încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

Legea nr. 165/2013 nu face nicio referire expresă la faptul că cererilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile privind finalizarea procesului de restituire, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute la art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, în urma căreia se emit decizii de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne câştigat cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind singurul termen existent la care s-au raportat cererile de chemare în judecată declanşate la acel moment, argument în susţinerea neretroactivităţii noii legi.

Aplicarea retroactivă a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar echivala, pe de o parte, cu o sancţionare a persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată, în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vigoare la momentul sesizării instanţelor, şi, pe de altă parte, cu obligarea acestor persoane să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior, cu anularea oricărui drept câştigat şi născut sub imperiul vechii legii.

Cu alte cuvinte, prin extinderea aplicabilităţii legii noi şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor, ce au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, principiu consacrat în doctrină ca o exigenţă a principiului securităţii juridice, inerentă statului de drept. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care s-a statuat că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece se aplică pentru viitor, iar nu pentru trecut.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 560D/2013, consideră că sintagma "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor" cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este retroactivă. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008.

Se mai arată că la stabilirea sferei de acţiune în timp a legii trebuie să se ţină cont atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, dar şi de siguranţa raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv de ordine publică, o abordare diferită a principiului neretroactivităţii însemnând a-i solicita subiectului de drept, încă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în ceea ce priveşte înţelegerea şi aplicarea corectă a principiului constituţional al neretroactivităţii legilor.

De asemenea, se apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu pot fi considerate nici norme tranzitorii, destinate să asigure trecerea de la vechea la noua reglementare şi care sunt sustrase de la incidenţa principiului neretroactivităţii legii, deoarece nu îndeplinesc condiţiile impuse de normele de tehnică legislativă, care ar fi trebuit să cuprindă măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ şi să fie incluse în capitolul VI - Dispoziţii tranzitorii şi finale al Legii nr. 165/2013. Este evident că prin adoptarea unor asemenea norme legiuitorul a intervenit asupra proceselor deja începute, aflate în diferite stadii de soluţionare, cu încălcarea principiului neretroactivităţii.

În punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 591D/2013, Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, contravenind principiilor constituţionale ale separaţiei puterilor în stat şi accesului liber la justiţie. În acest sens, arată că procesele în curs de judecată aflate pe rolul instanţelor sunt afectate în mod evident de noile reglementări prin întreruperea acestora, întrucât unii judecători, în virtutea rolului activ, au invocat, din oficiu, excepţia de prematuritate, care este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, iar, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. În condiţiile date, legiuitorul, prin adoptarea acestor norme, a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, deoarece impune ca procesele aflate pe rolul instanţelor să fie întrerupte, prin respingerea cererilor de chemare în judecată, ca prematur introduse. Invocă, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992.

Se mai arată că o reluare a procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii, contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din Codul de procedură civilă. Termenul optim de soluţionare a unei cauze implică durata care asigură cea mai bună eficienţă în realizarea justiţiei, iar previzibilitatea acestuia conferă părţilor posibilitatea de a estima evoluţia etapelor procesuale în timp. În egală măsură, în cazul unei reluări a procedurii administrative, noile termene în care legiuitorul a impus să fie soluţionate cererile depuse în urmă cu 12 ani, nu sunt rezonabile, întrucât se măreşte foarte mult, în mod nejustificat, fără criterii obiective, perspectiva rezolvării conflictelor ivite în materia restituirii imobilelor.

Se mai apreciază că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, actele normative care au reglementat procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv au avut o aplicabilitate limitată în timp, legiuitorul instituind termene de decădere în interiorul cărora persoanele îndreptăţite au avut posibilitatea de a formula cereri de restituire. Persoanele îndreptăţite au formulat, în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cereri de chemare în judecată, solicitând instanţelor să se pronunţe asupra notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât unităţile deţinătoare nu le-au soluţionat, potrivit legii. Or, unele instanţe de judecată, odată cu apariţia Legii nr. 165/2013, în aplicarea dispoziţiilor art. 4 coroborate cu art. 33 din acest act normativ, au respins ca prematur introduse acţiunile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deşi cererile de chemare în judecată au fost înregistrate în anii precedenţi, anterior intrării în vigoare a noului act normativ.

Prin urmare, potrivit punctului de vedere al Avocatului Poporului, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, întrucât acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Invocă în acest sens cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008. Mai mult, se arată că la stabilirea sferei de acţiune în timp a legii trebuie să se ţină cont atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, cât şi de siguranţa raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate fără un motiv de ordine publică. O abordare diferită a principiului neretroactivităţii înseamnă, pe de o parte, a-i solicita subiectului de drept, încă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în înţelegerea şi aplicarea corectă a principiului constituţional al neretroactivităţii legilor.

De asemenea, Avocatul Poporului apreciază că prevederea legală criticată contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Noile reglementări impun un tratament diferit între persoanele ale căror procese judiciare s-au finalizat şi cele care nu au beneficiat de finalizarea proceselor după intrarea în vigoare a modificărilor legislative, deşi cererile de chemare în judecată au fost depuse în aceeaşi perioadă, întrucât instanţele de judecată, în virtutea Legii nr. 165/2013, vor întrerupe cursul acestora. În condiţiile date, nu se poate identifica un criteriu obiectiv şi rezonabil care să îl determine pe legiuitor să impună o diferenţă între cei ale căror procese s-au finalizat şi cei ale căror procese sunt încă pe rolul instanţelor de judecată, având în vedere că atât în prima situaţie, cât şi în cea de-a doua cererile de chemare în judecată au fost formulate sub imperiul aceloraşi reglementări, cu atât mai mult cu cât durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părţilor care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla în situaţii de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanţe, care ţin de organizarea justiţiei şi de gradul de încărcare a activităţii instanţelor. Or, simpla împrejurare de fapt - şi anume soluţionarea cu întârziere a cererilor de chemare în judecată de către instanţele judecătoreşti - nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor prevăzute în ipoteza normei.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că aceasta nu poate fi reţinută, însă dreptul de proprietate privată apare ca fiind supus unor ingerinţe din partea legiuitorului, care nu răspund întocmai exigenţelor de legalitate şi proporţionalitate între interesele generale şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale indivizilor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Ţinând seama de notele autorilor excepţiei, Curtea constată că, în realitate, criticile sunt formulate cu privire la teza a doua a art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportată la termenele prevăzute de art. 33 din aceeaşi lege. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

–Art. 4: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

–Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2)Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4)Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1)."

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, democratic şi social, alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la principiul accesului liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

Notă *) Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014.

Prin această decizie, Curtea a reţinut că incidenţa termenelor procedurale prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în cauzele referitoare la soluţionarea unor cereri de chemare în judecată introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 a fost rezultatul interpretării judiciare date conţinutului normativ al Legii nr. 165/2013, determinată de o anumită lipsă de precizie a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, care nu disting între normele procedurale şi cele substanţiale, ceea ce poate genera confuzie în aplicarea acestora în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii.

Fiind chemată să stabilească dacă aplicarea noilor norme procedurale cauzelor introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, aflate pe rolul instanţelor la momentul intrării în vigoare a legii, determină o încălcare a principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin decizia menţionată, Curtea a analizat în ce măsură dispoziţiile criticate generează posibilitatea invocării excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi dacă au aceeaşi natură juridică precum cele de mai sus. În acest sens, Curtea a reţinut că prematuritatea este o sancţiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât şi pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acţiuni se transpune într-o condiţionare a exerciţiului dreptului la acţiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Aşadar, prematuritatea unei acţiuni în justiţie impune o analiză a condiţiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiţii care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În consecinţă, Curtea a constatat că prematuritatea nu poate rezulta dintr-o normă procesual civilă posterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Aşa fiind, Curtea a reţinut că, în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, la momentul introducerii cererilor de chemare în judecată, moment anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele îndreptăţite aveau un drept subiectiv actual, care, din punct de vedere procedural, nu era grevat decât de obligaţia respectării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 4, coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, din care rezultă că dispoziţiile care instituie noile termene de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, nu fac decât să stabilească o condiţie de exercitare a accesului la justiţie, care la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu exista. Cu alte cuvinte, o atare ipoteză nu ţine seama de faptul că cererea de chemare în judecată trebuie să respecte condiţiile de formă şi de fond care sunt reglementate de actele normative în vigoare de la momentul introducerii ei. Prin urmare, nu se recunosc efectele consumate ale raporturilor juridice născute în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în privinţa condiţiilor de exercitare a dreptului la acţiune.

Având în vedere cele reţinute, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua, care pot fi interpretate în sensul că art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aplică "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor", conferă noilor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că, prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013, se aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al persoanelor îndreptăţite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanţei de judecată până la soluţionarea definitivă a cauzei. S-a mai reţinut că efectul juridic al soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, în sensul respingerii acţiunilor menţionate ca "devenite premature", constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiţie şi, prin urmare, o nesocotire a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

În consecinţă, în prezenta cauză, Curtea constată că devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Având în vedere şi faptul că actele de sesizare ale Curţii Constituţionale sunt anterioare deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, prezenta excepţie urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nicolae Marinescu şi Ecaterina-Nicoleta Marinescu în Dosarul nr. 1.726/63/2008 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Eniko Marinela Georgescu şi Alessia Ana Maria Georgescu în Dosarul nr. 59.124/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de Parohia Bisericii Sfântul Ilie Hanul Colţei din Bucureşti în Dosarul nr. 1.388/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, precum şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 aprilie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie