Decizia nr. 183 din 28 martie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 și art. 340 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tatiana Violeta Ton în Dosarul nr. 337/59/2017 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.716D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, făcând trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 337/59/2017, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 și art. 340 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tatiana Violeta Ton într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva ordonanței procurorului general prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată împotriva ordonanței de declinare a competenței.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece limitează posibilitatea atacării în fața unui judecător a ordonanțelor procurorului, altele decât cele de clasare.

6.Curtea de Apel Timișoara - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 411 din 12 octombrie 2004 și Decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în coroborarea lor, prevederile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, interpretate per a contrario, și cele ale art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală refuză o cale ulterioară de atac, atât în cadrul Ministerului Public, cât și la instanța de judecată, împotriva ordonanțelor prin care conducătorul unității de parchet ori, după caz, procurorul ierarhic superior a soluționat plângerile vizând măsurile și actele procurorului de caz, altele decât cele prin care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală [care pot fi contestate cu plângere la judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală].

9.Faptul că ordonanța procurorului de declinare a competenței nu poate fi contestată la instanță în faza de urmărire penală nu aduce atingere art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală întrucât, așa cum a statuat chiar Curtea Constituțională în jurisprudența sa, posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior constituie o garanție procesuală, iar rămânerea definitivă a soluției dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea accesului liber la justiție și a dreptului la un recurs efectiv (a se vedea Decizia nr. 398 din 28 mai 2015, paragraful 16).

10.În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, respectarea acestuia se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. Or, câtă vreme art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală recunoaște persoanelor vătămate prin soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată posibilitatea de a le contesta cu plângere la judecătorul de cameră preliminară, în cadrul acestei proceduri petenții vor putea formula critici inclusiv în ceea ce privește nerespectarea de către procuror a dispozițiilor legale privitoare la competența funcțională, materială și după calitatea persoanei, deci vor putea aduce în discuție - în mod implicit - legalitatea ordonanței de declinare.

11.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 339 referitor la Plângerea împotriva actelor procurorului și art. 340 Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

Articolul 339

(1)Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

(2)În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

(3)Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială.

(4)În cazul soluțiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția.

(5)Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior și se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.

(6)Dispozițiile art. 336-338 se aplică în mod corespunzător, dacă legea nu dispune altfel.“;

Articolul 340

(1)Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

(2)Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.

(3)Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului ori, pentru persoana juridică, denumirea, sediul, indicarea reprezentantului legal ori convențional, data ordonanței sau a rechizitoriului atacat, numărul de dosar și denumirea parchetului, indicarea motivelor plângerii.

(4)Dispozițiile art. 289 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

(5)În cazul în care nu cuprinde data ordonanței sau a rechizitoriului atacate, numărul de dosar și denumirea parchetului, plângerea se restituie pe cale administrativă, situație în care completarea plângerii poate fi efectuată nu mai târziu de 20 de zile de la data restituirii.“

15.Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, precum și dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea excepției critică dispozițiile art. 339 și art. 340 din Codul de procedură penală, deoarece nu permit posibilitatea atacării în fața unui judecător a ordonanțelor procurorului, altele decât cele de clasare, făcând referire la ordonanțele de declinare a competenței.

17.Astfel, stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluționării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale. Potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, însă în formele și modalitățile instituite de lege. Așa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanțele procurorului, altele decât cele de clasare, nu pot fi atacate în fața unui judecător nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21 din Constituție. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

18.În acest context, Curtea apreciază că trebuie distins între plângerea împotriva actelor de urmărire penală și plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată. Totodată, în cadrul plângerii împotriva actelor de urmărire penală trebuie distins între plângerea îndreptată împotriva actelor organelor de cercetare penală și plângerea împotriva actelor procurorului.

19.Astfel, potrivit art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. În doctrină s-a arătat că norma cuprinde o regulă cu caracter general în ceea ce privește plângerea împotriva actelor de urmărire penală, fie ele ale organului de cercetare penală, fie ale procurorului, instituind dreptul persoanei ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală să se plângă cu privire la acesta. Dreptul de a face plângere aparține oricărei persoane, nu doar subiecților procesuali.

20.Plângerea împotriva actelor de urmărire penală poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale, legea neinstituind un termen în acest sens. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale organului de cercetare penală se adresează, potrivit art. 336 alin. (2) din Codul de procedură penală, procurorului care supraveghează activitatea acestuia. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale procurorului este soluționată, potrivit art. 339 din Codul de procedură penală, de procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul. Potrivit art. 338 și art. 339 alin. (6) din același act normativ, plângerea trebuie rezolvată în termen de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia de către organul competent.

21.Așa fiind, nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiție, deoarece, odată rezolvată de către procuror, în condițiile art. 327 din Codul de procedură penală, cauza penală va putea fi supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluția pronunțată.

22.Prin urmare, atunci când procurorul va emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, cauza va ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră va verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

23.Atunci când procurorul va emite o ordonanță prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, de asemenea, la judecătorul de cameră preliminară în fața căruia, în condițiile art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

24.În sfârșit, atunci când procurorul va emite o ordonanță prin care renunță la urmărirea penală, ordonanța astfel pronunțată va fi verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior, conform art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală. Ulterior, această ordonanță se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, iar în fața acestuia persoana care a făcut sesizarea, părțile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată vor putea releva aspecte de legalitate și temeinicie a soluției pronunțate, conform art. 318 alin. (12), (14) și (15) din Codul de procedură penală.

25.Curtea reține că art. 21 privind accesul liber la justiție se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept (Decizia nr. 569 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008).

26.Or, astfel cum s-a arătat anterior, persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală are, după rezolvarea cauzei de către procuror, posibilitatea de a se adresa cu o plângere instanței de judecată în scopul obținerii unui remediu. Așa fiind, rezultă că persoana interesată, pe deo parte, poate face plângere împotriva actelor de urmărire penală și împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, în condițiile legii, se poate adresa judecătorului de cameră preliminară cu o plângere ce vizează aceleași aspecte. Textul de lege criticat nu contravine nici accesului la justiție și nici dreptului la un proces echitabil. Faptul că ordonanța procurorului de declinare a competenței nu poate fi contestată la instanță în faza de urmărire penală nu aduce atingere art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală întrucât, așa cum a statuat chiar Curtea Constituțională în jurisprudența sa, „posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior constituie o garanție procesuală, iar rămânerea definitivă a soluției dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea accesului liber la justiție și a dreptului la un recurs efectiv“ (a se vedea Decizia nr. 398 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 22 iulie 2015, paragraful 16). De asemenea, respectarea dreptului la un proces echitabil se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. Or, câtă vreme art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală recunoaște persoanelor vătămate prin soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată posibilitatea de a le contesta cu plângere la judecătorul de cameră preliminară, în cadrul acestei proceduri petenții vor putea formula critici inclusiv în ceea ce privește eventuala nerespectare de către procuror a dispozițiilor legale privitoare la competența funcțională, materială și după calitatea persoanei, deci vor putea aduce în discuție - în mod implicit - legalitatea ordonanței de declinare.

27.Curtea mai arată că, în acest sens, este și jurisprudența sa constantă cu privire la o critică similară (a se vedea Decizia nr. 677 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 10 ianuarie 2019, Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 15 noiembrie 2017, Decizia nr. 478 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017, și Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tatiana Violeta Ton în Dosarul nr. 337/59/2017 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și constată că dispozițiile art. 339 și art. 340 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 martie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru