Ordonanță de urgență nr. 24 din 30 iunie 2015

Având în vedere faptul că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218-222 și art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 din Codul de procedură penală,

luând în considerare că, potrivit deciziei menționate, Curtea Constituțională a subliniat că nereglementarea termenelor pentru care poate fi dispusă măsura și nereglementarea duratei maxime a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță, "sunt neconstituționale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecință fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri",

observând că declararea ca neconstituțională a acestor dispoziții legale impune adaptarea de urgență a legislației la exigențele deciziei Curții Constituționale anterior menționate, pentru a preveni afectarea proceselor penale în curs și pentru a se realiza cadrul normativ necesar aplicării instituției arestului la domiciliu în faza de cameră preliminară sau în cursul judecății în primă instanță, în limite și coordonate constituționale,

ținând cont de faptul că toate aspectele sus menționate vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, neadoptarea prezentului act normativ producând consecințe negative asupra proceselor penale, prin imposibilitatea aplicării instituției arestului la domiciliu în fazele procesuale ale camerei preliminare, respectiv judecății în fond, în lipsa unor corective legislative care să aducă această instituție în limitele constituționale, astfel cum au fost acestea impuse prin decizia Curții Constituționale, în sensul de a institui un termen cert și rezonabil astfel încât restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale să nu depășească în nicio situație limite rezonabile și necesare într-o societate democratică, iar măsura arestului la domiciliu să respecte cerințele de proporționalitate așa cum au fost acestea cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 207, alineatul (6) va avea următorul cuprins:

(6)În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.

2.La articolul 208, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

(4)În tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri.

3.Articolul 222 va avea următorul cuprins:

Art. 222Durata arestului la domiciliu

(1)În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.

(2)Arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile.

(3)În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

(4)Judecătorul de drepturi și libertăți este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoțită de dosarul cauzei, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

(5)Judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluționare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu și dispune citarea inculpatului.

(6)Participarea procurorului este obligatorie.

(7)Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.

(8)Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației.

(9)Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

(10)Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

05.06.2016Alineatul (10) din Punctul 3., Articolul I a fost modificat de Articolul I din LEGEA nr. 116 din 31 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 02 iunie 2016

(11)Dispozițiile art. 219 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.

(12)În procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispozițiile art. 239 se aplică în mod corespunzător.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

GABRIEL OPREA

Contrasemnează:

Ministrul justiției,

Robert Marius Cazanciuc

București, 30 iunie 2015.

Nr. 24.