Decizia nr. 159 din 26 mai 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Dezso (fostă Sukosd) Timea în Dosarul nr. 5.212/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 449D/2018.2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, domnul avocat Daniel Nițu, cu delegație depusă la dosar, iar pentru partea Ștefan Sukosd, domnul avocat Stan Olimpiu Horea, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra actelor depuse la dosar de către Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care se solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ridicată de către Ștefan Sukosd, prin care se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, și de Dezso (fostă Sukosd) Timea, prin care se completează motivele de neconstituționalitate invocate și se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 956D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Aurel Buga în Dosarul nr. 300/110/2014*/a1 al Curții de Apel Bacău - Secția penală, cauze minori și familie. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Alexandru Ștefan Nicolae, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

4.Magistratul-asistent referă asupra concluziilor scrise depuse la dosar de către statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care se solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, și de către autorul excepției de neconstituționalitate, prin care se solicită admiterea acesteia. De asemenea, magistratul-asistent învederează că domnul Necula Adrian, parte în Dosarul nr. 2.347D/2018, a depus la dosar un înscris prin care solicită conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 449D/2018 sau la Dosarul nr. 956D/2018, solicitând și admiterea excepției de neconstituționalitate.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Avocații prezenți și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor nr. 449D/2018 și nr. 956D/2018. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 956D/2018 la Dosarul nr. 449D/2018, care a fost primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Daniel Nițu, care apreciază că deciziile anterior pronunțate de Curtea Constituțională referitor la articolul criticat nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Apreciază că limitele actuale de pedeapsă prevăzute de lege pentru formele agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 sunt neconstituționale. Susține că reglementarea acestor limite de pedeapsă determină instanțele judecătorești „să inventeze“ circumstanțe atenuante pentru a putea stabili o pedeapsă mai mică. Modul în care legiuitorul a înțeles să realizeze individualizarea legală a pedepsei în cazul formelor agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 afectează și individualizarea judiciară a pedepsei de către instanța judecătorească.

7.Apreciază că prin tratamentul sancționator reglementat de legiuitor se încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări. Susține că discriminarea nu este invocată din perspectiva comparării a două infracțiuni distincte, ci se referă la pericolul social abstract al unor infracțiuni. Astfel, persoane care au comis infracțiuni de mai mică gravitate și care denotă o periculozitate mai redusă a autorului ajung să fie sancționate mai aspru de lege decât persoane care săvârșesc infracțiuni de mare gravitate.

8.În continuare invocă considerentele Deciziei nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, apreciind că, în domeniul penal, tratamentul sancționator reglementat de legiuitor trebuie să respecte principiul proporționalității.

9.Având în vedere că limitele de pedeapsă în cazul formelor agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 sunt foarte mari, absurde, apreciază că este rolul Curții Constituționale să cenzureze aceste aspecte prin pronunțarea unei decizii de admitere. Așa fiind, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

10.Având cuvântul, domnul avocat Stan Olimpiu Horea arată că modul de reglementare a dispozițiilor criticate înfrânge principiul proporționalității. Susține că, deși Legea nr. 50/2013 a fost respinsă în Senat, aceasta a fost adoptată ulterior de Camera Deputaților, fără însă nicio justificare rezonabilă. Limitele de pedeapsă reglementate de actul normativ sunt extrem de mari, ceea ce determină situația în care caracterul represiv al normei penale îl depășește cu mult pe cel preventiv. Un alt efect al acestei reglementări este acela că în cauzele penale care privesc infracțiunile de evaziune fiscală criterii precum persoana infractorului, care ar influența individualizarea judiciară a pedepsei, nu mai sunt aplicate. Pe de altă parte, un alt efect al modalității de reglementare este acela că inculpații nu mai au niciun interes în sensul achitării prejudiciului cauzat.

11.Susține că spre deosebire de dispozițiile art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005, dispozițiile legii care incriminează infracțiunea de spălare de bani, deși au fost modificate în anul 2019, păstrează aceleași limite de pedeapsă ca în vechea reglementare. Așa fiind, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

12.Având cuvântul, domnul avocat Alexandru Ștefan Nicolae apreciază că prin modul de reglementare a dispozițiilor criticate se încalcă principiul proporționalității. Arată că, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

13.Cu toate acestea, susține că legiuitorul nu are competența constituțională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) și al art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, să reglementeze infracțiuni într-o manieră care să consacre o disproporție vădită între importanța valorii sociale care trebuie ocrotită și cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. În acest sens, invocă Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015.14. De asemenea, apreciază că, din perspectiva prevederilor art. 16 din Constituție, tratamentul sancționator diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. În acest context, susține că infracțiunea de evaziune fiscală este o formă de înșelăciune. Astfel, deși infracțiunea de înșelăciune, reglementată de art. 244 din Codul penal, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, respectiv cu închisoarea de la unu la 5 ani, în cazul formelor agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală legiuitorul a reglementat o pedeapsă de patru până la șase ori mai mare. Or, această modalitate de reglementare depășește marja de apreciere a legiuitorului, cu consecința încălcării prevederilor constituționale. De asemenea, susține că spre deosebire de alte infracțiuni, dispozițiile care reglementează formele agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală nu au fost corelate cu noile prevederi ale Codului penal. Așa fiind, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

15.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Susține că reglementarea infracțiunilor și a pedepselor reprezintă o chestiune ce ține de politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, care prevăd că Parlamentul este unică autoritate legiuitoare a țării. Nu poate fi reținută critica potrivit căreia se încalcă prevederile constituționale prin reglementarea unor pedepse diferite în cazul unor infracțiuni diferite. În ceea ce privește principiul egalității și cel al proporționalității, arată că reglementarea unui tratament penal sancționator se raportează la gravitatea faptei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

16.Prin Încheierea din 12 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.212/117/2015, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Dezso (fostă Sukosd) Timea.

17.Prin Încheierea din 15 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 300/110/2014*/a1, Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Aurel Buga.

18.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că limitele pedepsei principale prevăzute de lege în cazul formelor agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală încalcă prevederile constituționale și convenționale în materie. Susțin că din coroborarea prevederilor constituționale ale art. 53 alin. (2) și ale art. 23 alin. (12) cu cele ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale rezultă principiul legalității pedepsei și principiul individualizării sancțiunilor de drept penal.

19.Ca urmare, sancțiunile de drept penal trebuie să fie astfel stabilite de lege încât să reflecte periculozitatea faptei și a făptuitorului și să asigure realizarea scopurilor acestor sancțiuni.

Cu alte cuvinte, consecințele angajării răspunderii penale trebuie să fie proporționale cu situațiile care au antrenat această răspundere. Principiile constituționale ale legalității pedepsei și proporționalității acesteia se impun în primul rând legiuitorului, în procesul legislativ al stabilirii sancțiunii legale incidente, fiind necesar să se stabilească un echilibru între periculozitatea abstractă a faptei și restrângerea exercițiului drepturilor făptuitorului.

20.Arată că modificarea tratamentului sancționator pentru formele calificate ale infracțiunii de evaziune fiscală a fost realizată prin Legea nr. 50/2013, în absența unei motivări și a unui studiu de impact și în ciuda punctului de vedere negativ depus de Guvernul României. Susține că noua optică a legiuitorului în ceea ce privește tratamentul sancționator al infracțiunilor reflectată în Codul penal și în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal este aceea de a așeza în limite normale tratamentul sancționator. Cu toate acestea, în ceea ce privește Legea nr. 241/2005, intervenția legiuitorului a constat doar în scăderea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută la art. 7 din acest act normativ, nu și în scăderea limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 9.

21.Astfel, apreciază că limitele actuale de pedeapsă prevăzute de lege pentru formele agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală sunt vădit neconstituționale. Acest lucru intră în contradicție cu prevederile art. 23 alin. (12) și art. 53 alin. (2) din Constituție privind legalitatea și proporționalitatea sancțiunilor de drept penal. Totodată, sunt încălcate și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece nu există infracțiuni contra patrimoniului (chiar și cele care produc consecințe deosebit de grave), infracțiuni de serviciu ori de corupție pentru care legea să reglementeze pedepse atât de mari. În același timp există numeroase infracțiuni de gravitate indiscutabil mai mare pentru care legea prevede pedepse mai blânde (de exemplu, violul sau violul în formă agravată). În continuare, face referire la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la politica penală a statului, principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

22.Susține că tratamentul sancționator prevăzut de dispozițiile de lege criticate nu respectă nici cerințele existente la nivelul Uniunii Europene. Arată că Directiva 2017/1371 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prin mijloace de drept penal prevede că, în cazul evaziunii fiscale care implică un prejudiciu sau un avantaj semnificativ, statele membre trebuie să prevadă un maxim special al pedepsei închisorii de cel puțin 4 ani. Or, dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 prevăd un maxim special de patru ori mai mare decât cel considerat suficient de către Uniunea Europeană.

23.Susține că văditul caracter inechitabil, flagrant discriminatoriu și contrar principiului constituțional al legalității pedepsei, al principiului proporționalității sancțiunii penale și al principiului egalității în fața legii a fost recunoscut și de către Guvern. Curtea Constituțională a constatat că apărarea prin mijloace de drept penal a ordinii constituționale ține de competența Parlamentului. Cu toate acestea, intră în atribuțiile Curții Constituționale verificarea modului în care politica penală configurată de legiuitor se reflectă asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în vederea respectării unui just echilibru în raport cu valoarea social ocrotită.

24.Tribunalul Cluj - Secția penală apreciază că sancțiunile stabilite de dispozițiile criticate, chiar aspre fiind, nu încalcă prevederile constituționale invocate, pedeapsa fiind una prevăzută de lege, și nu arbitrară.

25.Arată că, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, ceea ce înseamnă că stabilirea faptelor care reprezintă infracțiuni și, desigur, regimul sancționator al acestora constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fundamentat pe politica penală a statului la un moment dat. Apreciază că asistăm la o încercare asiduă a statului de a eradica fenomenul evazionist fiscal, astfel că regimul sancționator al unui fenomen infracțional cuprins în lege reprezintă parte integrantă a programului de prevenire a acestui fenomen, exemplaritatea pedepsei contribuind la finalitatea aplicării acesteia, și anume prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

26.Susține că instanța de contencios constituțional a recunoscut constant în practică rolul unic al legiuitorului de a stabili limitele de pedeapsă pentru anumite infracțiuni și invocă în acest sens Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, și Decizia nr. 195 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014. Astfel, Curtea a reținut că, în cazul infracțiunii de contrabandă, menținerea unor limite de pedeapsă ridicate și după intrarea în vigoare a noului Cod penal reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, care apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii printre care și frecvența fenomenului infracțional. Or, în raport cu infracțiunea de contrabandă, ce atentează tot la normele de fiscalitate impuse de stat, ca și infracțiunea de evaziune fiscală, Curtea Constituțională a constatat că „legiuitorul a apreciat că este necesară o sancționare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reținute în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010“. Astfel, prin adoptarea și menținerea în fondul activ al acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.

27.De asemenea, instanța judecătorească apreciază că nu se încalcă principiul egalității în fața legii și nici al discriminării, deoarece acest principiu presupune ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal, dar în același timp presupune și dreptul la diferențiere de tratament juridic dacă situațiile în care se află cetățenii sunt diferite. Or, în cazul de față nu se poate susține existența discriminării între cei cercetați pentru infracțiuni de evaziune fiscală și persoane cercetate pentru alte infracțiuni prevăzute de Codul penal și care în opinia autorului excepției au o gravitate sporită, însă sunt sancționate mai blând. Așa fiind, nu subzistă nici critica bazată pe comparația dispozițiilor de lege criticate cu sistemul de sancționare prevăzut de alte norme, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne.

28.Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze minori și familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Susține că legiuitorul este singurul îndrituit să stabilească faptele care intră în sfera ilicitului penal, relațiile sociale care necesită protecție prin intermediul răspunderii penale, dar și modul de sancționare a acestor fapte, inclusiv nivelul pedepselor. În funcție de realitățile sociale, acesta are libertatea de a adapta politica penală, inclusiv prin modificarea limitelor de pedeapsă în funcție de evoluția fenomenului infracțional, de necesitatea combaterii unui anumit tip de infracțiuni. Existența unei discriminări este exclusă, în condițiile în care nu ne aflăm în prezența unor situații identice (în raport cu infracțiunile împotriva patrimoniului sau de serviciu), chiar dacă rezultatul infracțiunii ar fi un prejudiciu similar, întrucât valorile sociale ocrotite sunt diferite.

29.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

30.Avocatul Poporului, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul nr. 449D/2018, arată că acesta a fost reținut de Curtea Constituțională în Decizia nr. 258 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016, în sensul că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Totodată, arată că nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, în măsura în care normele supuse controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalității în fața legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifică tratament juridic diferit chiar și din punct de vedere constituțional.

31.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile avocaților prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

32.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

33.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Dispozițiile criticate au fost modificate prin articolul unic pct. 5 din Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 19 martie 2013. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

(2)Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

(3)Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

34.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii, art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

35.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, autorii acesteia susțin că limitele de pedeapsă reglementate de dispozițiile criticate nu sunt proporționale cu fapta incriminată, ce se încadrează în categoria formei agravate a infracțiunii de evaziune fiscală.

36.În acest context, Curtea constată că în jurisprudența sa a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării. Totodată, Curtea a reținut că nu are competența de a se implica în domeniul legiferării și al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competența acestei autorități constituționale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea a recunoscut că în acest domeniu legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reținut că, deși, în principiu, Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, această competență nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcție de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opțiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor și exigențelor constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, așadar, Parlamentul nu își poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale, decât cu respectarea normelor și a principiilor consacrate prin Constituție (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

37.Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa constantă, că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuțiile organului legiuitor, reprezentând opțiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcție de o serie de criterii printre care și frecvența fenomenului infracțional (Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragraful 21).

38.De asemenea, Curtea constată că nu poate sancționa o eventuală lipsă de corelare între tratamentul sancționator al infracțiunilor prevăzute la art. 9 din Legea nr. 541/2005 și optica legiuitorului reflectată în ansamblul tratamentului sancționator reglementat de Codul penal și de Legea nr. 187/2012. Astfel, menținerea limitelor de pedeapsă în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, în forma agravată, și după intrarea în vigoare a noului Cod penal reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea și menținerea acestor norme în fondul activ, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancționator specific.

39.Curtea observă că în ipoteza infracțiunii de evaziune fiscală, în forma agravată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancționare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reținute în expunerea de motive la Legea nr. 50/2013, respectiv evaluarea de către Institutul Național de Statistică a economiei subterane la 20% din Produsul Intern Brut.

40.În ceea ce privește susținerea încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, în sensul că există numeroase infracțiuni de gravitate indiscutabil mai mare pentru care legea prevede pedepse mai blânde (de exemplu, violul sau violul în formă agravată), Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, Constituția nu stabilește mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea valorilor sociale, acestea fiind lăsate la aprecierea legiuitorului, având în vedere că politica penală a statului poate avea diverse imperative și priorități în diferite perioade de timp, determinate de frecvența, gravitatea și consecințele faptelor antisociale. În raport cu acestea, legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmărește protecția diferitelor categorii de relații sociale, ceea ce înseamnă că, în funcție de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate și combătute prin aplicarea de sancțiuni de drept penal, iar altele nu, fără a se aduce însă vreo atingere principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție (în acest sens, Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017).

41.Pe de altă parte, Curtea a reținut că legiuitorul nu are competența constituțională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) și al art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, să reglementeze infracțiuni într-o manieră care să consacre o disproporție vădită între importanța valorii sociale care trebuie ocrotită și cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Curtea a statuat că în condițiile în care în cauză valoarea socială ocrotită este una care vizează în mod explicit mediul privat, statul nu are interesul de a incrimina anumite fapte, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în acest caz nu are caracter public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015). Or, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, valoarea socială ocrotită este reprezentată de bugetul statului, reflectat la nivelul veniturilor în taxe și impozite, având deci caracter public.

42.În ceea ce privește susținerea potrivit căreia modificarea tratamentului sancționator pentru formele calificate ale infracțiunii de evaziune fiscală a fost realizată în absența unei motivări și a unui studiu de impact și în ciuda punctului de vedere negativ depus de Guvernul României, Curtea observă că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, potrivit art. 30 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „proiectele de acte normative trebuie însoțite de următoarele documente de motivare:

a)expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi și al propunerilor legislative; […] d) studii de impact - în cazul proiectelor de legi de importanță și complexitate deosebită și al proiectelor de legi de aprobare a ordonanțelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare și supuse aprobării Parlamentului“.

43.Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 74 din Constituție, inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. În acest context, Curtea reține că, potrivit fișei legislative, Legea nr. 50/2013 a fost inițiată de patru senatori, sub forma unei propuneri legislative, potrivit prevederilor constituționale incidente.

44.În ceea ce privește lipsa motivării propunerii legislative, Curtea reține că existența expunerii de motive suplinește această cerință, în condițiile în care, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, expunerile de motive constituie instrumentele de prezentare și motivare ale noilor reglementări propuse. Astfel, în expunerea de motive a Legii nr. 50/2013 s-a precizat că economia subterană este evaluată de Institutul Național de Statistică la 20% din Produsul Intern Brut, adică peste 23 de miliarde de euro, iar nivelul economiei „negre“ este mult mai ridicat, fiind plasat, într-o perspectivă rezervată, între 35 și 40 de miliarde de euro anual. Pe de altă parte, în condițiile în care corupția alimentează injustiția socială și erodează încrederea publicului în mecanismele economiei de piață, statul român are obligația de a acționa ferm în sensul combaterii eficiente a evaziunii fiscale.

45.Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile Directivei 2017/1371 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, Curtea reține că, prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012, a reținut, de principiu, că prevederile dreptului Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constituționalitate în măsura în care asigură, garantează și dezvoltă prevederile constituționale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecție este cel puțin la nivelul normelor constituționale în domeniul drepturilor omului. Ținând cont că dispozițiile directivei invocate nu dezvoltă prevederi constituționale în materia drepturilor fundamentale, Curtea constată că nu poate fi reținută nici această critică de neconstituționalitate.

46.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dezso (fostă Sukosd) Timea în Dosarul nr. 5.212/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secția penală și de Aurel Buga în Dosarul nr. 300/110/2014*/a1 al Curții de Apel Bacău -Secția penală, cauze minori și familie și constată că dispozițiile art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția penală și Curții de Apel Bacău - Secția penală, cauze minori și familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu