Decizie nr. 516 din 5 iulie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 4, 5, 9 şi 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Societatea Essimo Grup - S.R.L. din Timişoara, în Dosarul nr. 2.300/246/2014 al Judecătoriei Ineu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.475D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 17/2014, şi ca inadmisibilă cu privire la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 18 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.300/246/2014, Judecătoria Ineu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 4, 5, 9 şi 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Societatea Essimo Grup - S.R.L. din Timişoara într-o cauză având ca obiect succesiune, precum şi soluţionarea acţiunii privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 17/2014 antecontractelor încheiate înainte de intrarea acesteia în vigoare conduce ireversibil la extincţia dreptului de creanţă a promitentului cumpărător valabil dobândit în condiţiile legislaţiei anterioare, împrejurare care reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

6.De asemenea, arată că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi susţine că prevederile criticate creează un regim profund discriminatoriu sub diverse forme şi modalităţi, sens în care prezintă posibile ipoteze care ar conduce la o diferenţă de tratament juridic între promitenţii-cumpărători. În acest context, menţionează că efectele aplicării retroactive a dispoziţiilor Legii nr. 17/2014 duc la încălcarea prevederilor art. 16 şi art. 18 din Constituţie, precum şi a celor ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, receptate prin art. 20 din Legea fundamentală. Astfel, dispoziţiile criticate înfrâng principiul egalităţii, deoarece sunt stabilite condiţii mai facile sau mai dificile de realizare a drepturilor promitenţilor-cumpărători în funcţie fie de momentul ales pentru executarea promisiunii, fie de cetăţenia promitentului-cumpărător; este o vădită diferenţă de tratament între promitenţii-cumpărători care au obţinut executarea antecontractului anterior intrării în vigoare a prevederilor criticate şi promitenţii-cumpărători care doresc obţinerea executării ulterior intrării în vigoare a prevederilor legale în discuţie; diferenţa de tratament vizează indubitabil situaţii similare, din moment ce, prin ipoteză, indiferent de momentul realizării drepturilor de creanţă, în ambele cazuri dreptul a fost dobândit în condiţii legislative comparabile, singurul aspect care le diferenţiază fiind momentul executării.

7.Menţionează că aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 obligă promitenţii cumpărători care doresc să recurgă la "concursul justiţiei", pentru realizarea drepturilor lor de creanţă (imposibil de prevăzut la momentul încheierii convenţiei), să facă dovada efectuării formalităţilor de publicitate în scopul exercitării dreptului de preemţiune de către coproprietari, arendaşi, vecini sau stat, după caz, precum şi dovada faptului că acesta este înscris pe rolul fiscal şi în cartea funciară. Precizează că exercitarea de către beneficiarii dreptului legal de preemţiune a prerogativei conferite conduce inevitabil la desfiinţarea antecontractului şi lipsirea creditorului său de creanţă, deşi aceasta s-a născut în mod valabil prin raportare la legislaţia în vigoare la momentul respectiv. Astfel, pe planul dreptului material, deşi formal este titularul unui drept de creanţă în temeiul căruia ar fi îndreptăţit să dobândească proprietatea terenului, după exercitarea dreptului de preemţiune de către unul dintre titularii acestui drept, promitentul-cumpărător nu mai are posibilitatea de a obţine întocmai prestaţia în virtutea căreia a procedat la încheierea actului; pe plan procesual, promitentului-cumpărător îi este împiedicată obţinerea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic din perspectiva faptului că dispoziţiile Legii nr. 17/2014 califică drept condiţie de admisibilitate a unei asemenea acţiuni obţinerea avizului de la structura competentă prin care se face dovada neexercitării dreptului de preemţiune. În acest context, autoarea prezintă diverse ipoteze cu privire la unele aspecte ce decurg din obligaţia respectării măsurilor instituite prin Legea nr. 17/2014, concluzionând că efectul aplicării acestor dispoziţii este lipsirea promitentului-cumpărător de dreptul de creanţă, prin golirea acestuia de conţinut.

8.În continuare, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014 şi menţionează că, prin aceasta, Curtea Constituţională a reţinut incidenţa art. 44 din Legea fundamentală, iar o ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate în forma sa specifică cauzei pendinte există, iar aceasta nu poate fi constituţională decât cu respectarea exigenţelor constituţionale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

9.Având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 24 mai 2006, pronunţată în Cauza Weissman şi alţii împotriva României), susţine că dreptul de creanţă al promitentului-cumpărător generează posibilitatea transformării acestuia în drept de proprietate tocmai prin actul executării în natură a obligaţiei, acesta fiind un act premergător transferului dreptului de proprietate, fără de care nici nu şi-ar găsi vreo raţiune, motiv pentru care promitentul-vânzător deţine o speranţă legitimă.

10.În aceste condiţii, întrucât dispoziţiile Legii nr. 17/2014 golesc de conţinut drepturile de creanţă ce constituie speranţa legitimă în dobândirea proprietăţii pentru promitenţii-cumpărători care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare anterior intrării în vigoare a acestei legi, adoptarea sa reprezintă indubitabil o ingerinţă în dreptul de proprietate al potenţialilor dobânditori, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempţiune de către unul dintre beneficiari sau refuzul executării benevole a obligaţiei de către promitenţii-vânzători conferă caracter iluzoriu dreptului derivat din convenţie din perspectiva dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale.

11.În acest context menţionează că ingerinţa în dreptul de proprietate generată de dispoziţiile Legii nr. 17/2014 nu este prevăzută de lege, nu este accesibilă şi previzibilă, deoarece această lege nu a oferit posibilitatea promitentului-cumpărător să îşi ajusteze comportamentul şi nici să prevadă riscul la care se supune prin semnarea acordului prealabil prevăzut în antecontract. Nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la proporţionalitate, deoarece acelaşi deziderat putea fi atins prin metode care să nu reducă până la golire conţinutul dreptului de proprietate, precum şi acordarea de facilităţi fiscale la comasarea terenurilor sau acordarea de facilităţi fiscale ori de altă natură în ipoteza înstrăinării terenurilor agricole extravilane către anumite categorii de persoane. Apreciază că ingerinţa nu poate fi validă nici prin raportare la împrejurarea că nu sunt permise decât atingeri aduse dreptului de proprietate care nu afectează însăşi existenţa/substanţa acestuia. Menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014) prin care s-a statuat că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus unor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu pot fi confundate cu însăşi suprimarea dreptului. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că, în cvasitotalitatea cazurilor, dispoziţiile criticate din Legea nr. 17/2014 duc la pierderea dreptului de creanţă şi a speranţei legitime de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului ce constituie obiect al antecontractului. De altfel, legea în discuţie nu prevede un sistem rezonabil de reparaţie, deoarece restituirea preţului nu poate fi privită drept un remediu viabil, cu atât mai mult cu cât promitentul-cumpărător nu poartă nicio culpă pentru imposibilitatea de executare în natură. În concluzie, se apreciază că prevederile criticate sunt contrare art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

12.Judecătoria Ineu opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele contestate nu contravin niciuneia dintre prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. De asemenea se arată că, aşa cum constant s-a statuat în practica judiciară, respectiv astfel cum legiuitorul a reglementat la art. 1669 din noul Cod civil, cu privire la natura juridică a promisiunii de vânzare-cumpărare privind imobilele - terenuri, aceasta nu este translativă de proprietate, ci dă naştere, în viitor, la un drept de creanţă, şi anume la încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar în caz de refuz, prin pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

Antecontractul încheiat cu respectarea normelor legale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, rămâne valabil, dar pentru transferul dreptului de proprietate, care este operaţiune juridică distinctă şi subsecventă, trebuie să se respecte normele juridice în materie de la data validării antecontractului, respectiv trebuie să respecte normele legii noi. Transferul dreptului de proprietate se realizează în baza hotărârii judecătoreşti definitive care are un efect constitutiv, nu în baza antecontractului, în temeiul căruia s-a născut doar o obligaţie de a face, antecontractul dând naştere unui drept de creanţă, nu unui drept real. Hotărârea judecătorească de validare a antecontractului nu recunoaşte un drept de proprietate preexistent al reclamantului, ci transferă un drept de proprietate din patrimoniul pârâtului în patrimoniul reclamantului, ca urmare a admiterii acţiunii în realizare exercitate de către reclamant. Nici din perspectiva creării situaţiei discriminatorii între promitenţii-cumpărători care au obţinut executarea antecontractului anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014 şi promitenţii-cumpărători care doresc obţinerea executării ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, criticile nu sunt fundamentate, aceste aspecte ţinând fie de diligenţa dobânditorului, fie de circumstanţele dobândirii dreptului de creanţă. Din aceleaşi considerente, nu se poate reţine nici diferenţa de tratament dintre promitenţii-vânzători care şi-au valorificat dreptul de creanţă astfel dobândit de bunăvoie şi cei care s-au văzut nevoiţi a apela la concursul justiţiei.

13.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14.Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 17/2014 este neîntemeiată, iar în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 17/2014, aceasta este inadmisibilă.

15.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

17.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 5, art. 9 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea observă că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3, 4, 5, 9 şi art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014, care au următorul cuprins:

–Art. 3: "(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.

(3)Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Apărării Naţionale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.

(4)Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, avizul se consideră ca fiind favorabil.";

–Art. 4: "(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.

(2)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.

(3)Solicitarea şi utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile şi alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credinţe atât a părţilor din contract, cât şi pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.";

–Art. 5: "(1) În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară.

(2)Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege.";

–Art. 9: "Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafaţa de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafaţa de peste 30 de hectare, de către structura centrală.";

–Art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014: "(1) Prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor (...) şi pactelor de opţiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia."

18.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 18 alin. (1) privind cetăţenii străini şi apatrizii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată. Totodată, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine ca temei constituţional şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie cu privire la neretroactivitatea legii civile. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind protecţia proprietăţii.

19.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2015, sau Decizia nr. 334 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015.

20.Astfel, în esenţă, Curtea a reţinut că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014 în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare, este în concordanţă cu principiul activităţii legii civile şi nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la neretroactivitate. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

21.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, Curtea a observat că, pe de o parte, potrivit prevederilor constituţionale, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, paragraful 24, şi Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012), ipoteză în care se află şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate. De altfel, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, Curtea a reţinut că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate, transferul acestui drept urmând a se realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină locul acordului de voinţă nerealizat. Aşadar, îndeplinirea tuturor condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.

22.Referitor la invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (3), potrivit cărora, "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire", Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză.

23.Cu privire la susţinerile referitoare la pretinsele discriminări ce s-ar crea prin dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, Curtea observă că acestea sunt neîntemeiate, deoarece prevederile legale în discuţie se aplică, deopotrivă şi în egală măsură, tuturor celor care se regăsesc în ipoteza normelor Legii nr. 17/2014, inclusiv cu respectarea prevederilor art. 18 din Constituţie, potrivit căruia "Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi", neputându-se reţine pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale, precum şi a celor convenţionale, prin prisma art. 20 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.

24.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014, Curtea observă că prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, precitată, a constatat că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, referitoare la exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia, sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", şi reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în prezenta cauză, a intervenit înainte de momentul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, constată că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

25.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Essimo Grup - S.R.L. din Timişoara, în Dosarul nr. 2.300/246/2014 al Judecătoriei Ineu şi constată că dispoziţiile art. 3, 4, 5, 9 şi din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de aceeaşi autoare, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ineu şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu