Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Argeș a declarat apel inculpatul B., formulând următoarele critici:
(i)Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. e) și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, infracțiunea de evaziune fiscală are, în cuprinsul laturii obiective, ca acțiune (verbum regens) ascunderea bunului sau a sursei impozabile, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. Cu alte cuvinte, infracțiunea respectivă se realizează printr-o acțiune de ascundere, fiind o infracțiune comisivă.
(ii)Pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)existența unei obligații legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activități prestate sau bunuri deținute; b) existența unui bun sau a unei activități care se încadrează în ipotezele legale privind impozitarea ori taxarea;
c)săvârșirea faptei să aibă ca scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat, pentru bunurile deținute ori activități realizate.
(iii)În cauza pendinte, nimic nu a împiedicat organul fiscal să stabilească, potrivit normelor metodologice, dacă inculpatul este sau nu plătitor de TVA, astfel că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fapta putând fi calificată cel mult drept contravenție, potrivit art. 336 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură fiscală din 2015).
(iv)În speță, nu a fost ascuns bunul sau sursa impozabilă și nu a existat intenție în acest sens, actele de vânzare-cumpărare fiind încheiate în formă scrisă și înregistrate la primărie.
(v)Împrejurarea că persoana trebuia să se înregistreze ca plătitor de TVA și impozit pe venit este o problemă de natură fiscală, ce atrage răspunderea fiscală și contravențională, iar nu răspunderea penală.
(vi)Atunci când o persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de TVA, evaziunea fiscală există doar dacă bunul sau sursa impozabilă a fost ascuns, nu și atunci când autoritățile fiscale cunoșteau sursa impozabilă. Prin ascunderea bunului se are în vedere atât ascunderea bunului în sens fizic, cât și juridic, iar, în ceea ce privește nedeclararea veniturilor unei persoane fizice, trebuie făcută distincția dintre veniturile pentru care există atât obligația declarării, cât și aceea a evidențierii și veniturile pentru care există doar obligația declarării.
(vii)Pentru veniturile pentru care există atât obligația evidențierii, cât și obligația declarării, în cazul nedeclarării acestora, vor putea fi îndeplinite doar elementele constitutive ale infracțiunii reglementate de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, fără a se putea reține un concurs între infracțiunile prevăzute de lit. a) și b) ale aceluiași articol.
(viii)Dacă veniturile au fost evidențiate în actele contabile sau în alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, atunci nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, deoarece nu s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile, în condițiile în care organele fiscale pot lua cunoștință de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului, potrivit Ordinului comun nr. 279/1.736/2012 și art. 68 alin. (4) din Codul de procedură fiscală din 2015.
(ix)Din moment ce inculpatul a înregistrat toate tranzacțiile cu autoturisme second-hand la primărie, iar administrația județeană a finanțelor publice avea posibilitatea să verifice toate informațiile necesare, prin simpla accesare a bazei de date, nu se poate pune problema unei clandestinități sau a ascunderii sursei impozabile.
(x)Cu titlu de jurisprudență, se invocă Decizia nr. 3.907/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
