Decizie nr. 240 din 20 martie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alin Ioniţă în Dosarul nr. 3.448/2006 al Judecătoriei Focşani.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.448/2006, Judecătoria Focşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alin Ioniţă într-un litigiu având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 lit. b^1) din Codul de procedură penală.

În motivarea excepţiei autorul acesteia apreciază, în esenţă, că textul art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală suprimă dreptul la cercetarea judecătorească. Totodată, se arată că textul criticat ignoră principiul de generală aplicabilitate în dreptul penal non reformatio în pejus, întrucât există posibilitatea ca prin propria cale de atac să îşi agraveze situaţia, redobândind calitatea de învinuit sau, mai rău, calitatea de inculpat, astfel încât persoana faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală are motive rezonabile să se abţină de la a se adresa instanţei.

Judecătoria Focşani apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În susţinerea acestei opinii, se arată că textul contestat instituie soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa în cazul soluţionării plângerilor împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. Instanţa arată că modificarea soluţiilor pe care le-ar putea pronunţa nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale. Mai apreciază că, în cazul în care reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac se aplică în mod corespunzător, ceea ce asigură părţilor dreptul la un proces echitabil şi la o justiţie imparţială.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 228 din 7 martie 2006.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate, dar cu păstrarea soluţiei legislative iniţiale, prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, şi au următorul cuprins:

Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a)respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;

b)admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;

c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, soluţia legislativă criticată este contrară hotărârii pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Golder împotriva Marii Britanii (1975).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Dispoziţiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Curtea, prin numeroase decizii, a stabilit conformitatea prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală cu textele constituţionale invocate. Astfel, prin Decizia nr. 508 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.135 din 1 decembrie 2004, Curtea a reţinut că plângerea prevăzută de art. 278^1 reprezintă, într-un sens larg, o cale de atac, care se supune principiului de generală aplicabilitate în dreptul penal non reformatio în pejus. Într-adevăr, deşi legea nu prevede în mod expres aplicarea acestui principiu cu prilejul soluţionării plângerii împotriva actelor procurorului, raţiuni identice cu cele care determină extinderea aplicabilităţii acestui principiu şi în alte situaţii decât cele prevăzute în art. 372, art. 385^8 sau art. 414^1 alin. 1 din Codul de procedură penală justifică luarea sa în considerare şi în cazul procedurii reglementate de art. 278^1 din acelaşi cod.

De asemenea, prin Decizia nr. 228 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 13 aprilie 2006, Curtea a reţinut că, în cazul în care, potrivit art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, după judecarea plângerii împotriva soluţiei procurorului, instanţa pronunţă la rândul ei o hotărâre prin care menţine această soluţie, nu are loc o împiedicare a accesului la justiţie, respectiv o încălcare a dreptului la un proces echitabil, dat fiind că hotărârea aparţine în acest caz înseşi justiţiei, iar partea nemulţumită are deschise, tot în justiţie, căile de atac prevăzute de lege.

Nu poate fi caracterizată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil nici reglementarea soluţiei pe care o pronunţă instanţa în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, întrucât împotriva încheierii astfel pronunţate persoana nemulţumită are posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege, având deplina libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia, folosind toate mijloacele procedurale ce caracterizează un proces echitabil. De asemenea, soluţionarea fondului cauzei, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată, reţinând cauza spre judecare, constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stabilesc în mod expres că se aplică "în mod corespunzător". Statuând în sensul celor arătate, dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală asigură posibilitatea părţilor de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil, în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Aceleaşi considerente şi aceeaşi soluţie au fost reţinute şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 859 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007.

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele stabilite prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alin Ioniţă în Dosarul nr. 3.448/2006 al Judecătoriei Focşani.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly