Decizie nr. 486 din 30 iunie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marcel Lida în Dosarul nr. 1.192/273/2015/a5 al Tribunalului Caraş-Severin, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.636 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală fac referire la prevederile art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia penală nr. 1.108/A din 4 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.192/273/2015/a5, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marcel Lida, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri prin care judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă cu privire la autorul excepţiei. În Dosarul nr. 1.192/273/2015/a5, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a admis recursul formulat de autorul excepţiei împotriva Încheierii penale nr. 125/C din 27.10.2015 a Tribunalului Caraş-Severin, prin care acesta din urmă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, deşi prevederile art. 222 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2015, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură penală, în forma în vigoare la acea dată, pentru motive similare cu cele invocate în prezenta cauză, textul criticat păstrează viciul de neconstituţionalitate, în sensul neprevederii duratei maxime pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu în faza camerei preliminare. Se susţine că lipsa prevederii acestei durate este de natură a nu asigura un just echilibru între interesul individual şi cel privat. Se arată că măsura arestului la domiciliu restrânge libertatea individuală, libera circulaţie şi dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, iar posibilitatea dispunerii ei pentru o perioadă nedeterminată, în etapa camerei preliminare, încalcă prevederile constituţionale ale art. 53. Se susţine că dispoziţiile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală prevăd durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, fără a specifica exact care este durata maximă a acestei măsuri în etapa camerei preliminare. Se arată că dispoziţiile art. 239 din Codul de procedură penală sunt, în realitate, inaplicabile în cauză, întrucât, pe de o parte acestea se referă doar la faza judecăţii în primă instanţă, iar, pe de altă parte, fac referire la un termen de 5 ani, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut ca durata procedurii în camera preliminară să fie de maximum 60 de zile.

6.Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, în urma pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 361 din 7 mai 2015, legiuitorul a modificat dispoziţiile art. 222 din Codul de procedură penală, în sensul de a preciza în cuprinsul acestuia durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu. Se arată, de asemenea, că, în privinţa acesteia sunt aplicabile prevederile art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora durata totală a arestului la domiciliu a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată, în toate cazurile această măsură neputând depăşi 5 ani.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textul criticat respectă exigenţele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 361 din 7 mai 2015, prevăzând, într-un mod lipsit de echivoc, durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu. Astfel, se arată că, potrivit art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală, în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile, iar dispoziţiile art. 239 din acelaşi cod referitoare la durata maximă a măsurii arestului preventiv se aplică în mod corespunzător.

9.Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat a fost modificat, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 361 din 7 mai 2015, şi că acesta prevede durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu în etapa camerei preliminare şi în cea a judecăţii, respectând, astfel, exigenţele art. 53 din Constituţie şi nefiind de natură a încălca drepturile fundamentale prevăzute la art. 23, art. 25 şi art. 26 din Legea fundamentală.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 222 din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că autorul critică prevederile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală, text asupra căruia instanţa de contencios constituţional urmează să se pronunţe şi care are următorul cuprins: "În procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispoziţiile art. 239 se aplică în mod corespunzător."

13.Prevederile art. 239 din Codul de procedură penală au următorul cuprins: "(1) În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani.

(2)Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă.

(3)La expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condiţiile legii."

14.Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 25 cu privire la libera circulaţie, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată şi art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, paragrafele 18-20, prin care a statuat că, deşi procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală şi faza de judecată, obiectul său, astfel cum este consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, şi anume cel al sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu şi cel al dispunerii începerii judecăţii pe fond.

16.Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă, "durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani." Or, ţinând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că susţinerile invocate de autorul excepţiei sunt neîntemeiate, deoarece, dimpotrivă, termenele mai sus arătate "curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de arestat s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă".

17.Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată şi prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală -, iar ulterior de la data sesizării instanţei de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din acelaşi cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât şi judecata în primă instanţă.

18.În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 23, art. 25 şi art. 26.

19.Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 217 din 12 aprilie 2016 sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei conform cărora dispoziţiile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală prevăd durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, fără a specifica exact care este durata maximă a acestei măsuri în etapa camerei preliminare, iar prevederile art. 239 din Codul de procedură penală sunt, în realitate, inaplicabile în prezenta cauză, sunt neîntemeiate. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reţine încălcarea prin textul criticat a normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marcel Lida în Dosarul nr. 1.192/273/2015/a5 al Tribunalului Caraş-Severin şi constată că dispoziţiile art. 222 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop