Decizia nr. 772 din 29 noiembrie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 108^5 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Vlad Ciprian Bozeșan în Dosarul nr. 31.167/197/2010 al Judecătoriei Brașov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.817D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.440D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Societatea Concelex - S.R.L. din București în Dosarul nr. 22.368/3/2008* al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

4.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 2.440D/2017 la Dosarul nr. 1.817D/2017. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.440D/2017 la Dosarul nr. 1.817D/2017, care este primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.Prin Încheierea din 16 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 31.167/197/2010, Judecătoria Brașov- Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 108^5 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Vlad Ciprian Bozeșan într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare a unei încheieri prin care s-a aplicat o amendă judiciară.

8.Prin Încheierea din 5 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 22.368/3/2008*, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Societatea Concelex - S.R.L. din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare a unei încheieri prin care s-a aplicat o amendă judiciară.

9.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile supuse controlului de constituționalitate încalcă dreptul privind accesul liber la justiție, întrucât motivarea cererii de reexaminare se realizează fără a se cunoaște motivele pentru care a fost aplicată amenda. Totodată, se arată că, în măsura în care instanța de judecată poate stabili amenzi în sarcina părții, le poate încălca drepturile deliberat, pentru a-i intimida, fără ca aceștia să aibă dreptul la apărare prin supunerea controlului judiciar a încheierii prin care a fost stabilită amenda. Astfel, în motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că împotriva cererii de reexaminare nu se mai poate formula nicio cale de atac, ceea ce contravine principiului constituțional al accesului liber la justiție.

10.De asemenea, se mai arată că cererea de reexaminare a amenzii judiciare, în particular în cazul reexaminării amenzii aplicate în cadrul soluționării cererilor de recuzare, se soluționează de către aceeași instanță de judecată care aplică amenda, fapt ce este de natură a contraveni prevederilor constituționale invocate.

11.Judecătoria Brașov - Secția civilă și-a exprimat opinia considerând că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății. Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție.

12.De altfel, susținerea autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la situația potrivit căreia pentru a formula cererea de reexaminare este necesar a i se comunica încheierea de ședință prin care i s-a aplicat amenda, deși a fost prezent, a tulburat ședința de judecată și a încălcat solemnitatea acesteia (altfel nu putea fi amendat pentru fapta prevăzută de art. 108 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 și a luat cunoștință în mod direct de fapta reținută în sarcina sa), nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, întrucât interpretarea și aplicarea legii sunt atributul suveran al instanței de judecată în înfăptuirea justiției.

13.Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă și-a exprimat opinia considerând că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prin reglementarea art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, legiuitorul a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică drept o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiți cu acțiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanța care a dispus sancțiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.

14.Dacă cererea de reexaminare este admisă ca urmare a constatării faptului că sancțiunea a fost aplicată fără temei sau cu încălcarea unor dispoziții legale, amenda aplicată poate fi revocată sau poate fi redusă, în situația în care se apreciază cuantumul amenzii aplicate ca fiind prea mare în raport cu abaterea săvârșită.

15.Faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau a despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului. Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților, în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă, și se soluționează prin încheiere irevocabilă. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a ușura situația persoanei obligate la plata acestora, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control pe fond propriu-zis, iar faptul că aceeași instanță care a pronunțat hotărârea judecă și cererea de reexaminare nu este de natură să influențeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond.

16.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, menționând jurisprudența relevantă în materie a instanței de contencios constituțional, respectiv Decizia nr. 387 din 1 octombrie 2013. Acesta mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege. În virtutea acestui mandat constituțional, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. În ceea ce privește critica autorului excepției de constituționalitate referitoare la imposibilitatea cunoașterii motivelor pentru care justițiabilul a fost amendat și, pe cale de consecință, la imposibilitatea motivării cererii de reexaminare, se arată că dispozițiile legale criticate stabilesc cu claritate faptul că cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii. Astfel, în privința momentului de la care începe să curgă termenul de 15 zile, prevederile criticate au în vedere două ipoteze diferite, după cum partea interesată a fost sau nu prezentă la momentul la care a fost stabilită măsura amenzii. În situația în care partea a fost prezentă la luarea măsurii, termenul curge de la data stabilirii amenzii, iar în cazul în care partea nu a fost prezentă, termenul curge de la comunicarea încheierii prin care a fost stabilită amenda. Prin urmare, prevederile supuse controlului de constituționalitate nu sunt de natură să îngrădească exercițiul drepturilor autorului excepției de neconstituționalitate, acesta având posibilitatea să cunoască motivele pentru care instanța a stabilit în sarcina sa amenda judiciară și, pe cale de consecință, să solicite, motivat, reexaminarea acestei măsuri.

18.Faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului. Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților, în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă, și se soluționează prin încheiere irevocabilă. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a ușura situația persoanei obligate la plata acestora, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeași instanță care a pronunțat hotărârea judecă și cererea de reexaminare nu este de natură să influențeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond.

19.Avocatul Poporului arată în Dosarul nr. 1.817D/2017 că își menține punctul de vedere reținut de Curtea Constituțională în deciziile nr. 231 din 19 februarie 2009, nr. 462 din 2 aprilie 2009, nr. 754 din 12 mai 2009 și nr. 1.280 din 8 octombrie 2009.

20.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

21.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul cuprins:

(1)Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.

(2)Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

(3)Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.

23.Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât continuă să își producă efecte în cauză.

24.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și în art. 21 privind accesul liber la justiție, precum și pe cele ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

25.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 260 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 7 mai 2007, Decizia nr. 976 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 1 octombrie 2009, Decizia nr. 525 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, și Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Curtea respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Instanța de contencios constituțional a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“.

26.Curtea a constatat prin aceste decizii că legiuitorul, prin reglementarea art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică drept o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiți cu acțiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanța care a dispus sancțiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.

27.Dacă cererea de reexaminare este admisă ca urmare a constatării faptului că sancțiunea a fost aplicată fără temei sau cu încălcarea unor dispoziții legale, amenda aplicată poate fi revocată sau poate fi redusă în situația în care se apreciază cuantumul amenzii aplicate ca fiind prea mare în raport cu abaterea săvârșită.

28.Faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului. Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților, în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă, și se soluționează prin încheiere irevocabilă. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a ușura situația persoanei obligate la plata acestora, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control pe fond propriu-zis, iar faptul că aceeași instanță care a pronunțat hotărârea judecă și cererea de reexaminare nu este de natură să influențeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond.

29.Curtea a reținut, prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, or, așa cum s-a arătat mai sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens, a se vedea Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunțată în Cauza Moura Carreira și Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenție vizează drepturile și obligațiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speța de față nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenției deduse judecății instanței.

30.De asemenea, nu a putut fi primită nici critica autorului excepției potrivit căreia modul de soluționare a cererii de reexaminare determină o restrângere nejustificată a dreptului la o cale efectivă de atac, aducându-se astfel atingere art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât cererea de reexaminare este o verificare judiciară prin care se analizează legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii și ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia.

31.Cu privire la susținerea autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la situația întâlnită în practică, în care judecătorul care a aplicat amenda soluționează și cererea de reexaminare, Curtea a reținut că modul de aplicare de către instanțe a normei legale criticate nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate.

32.Curtea a apreciat că soluționarea cererii de reexaminare de către aceeași instanță care a aplicat amenda și care a fost învestită cu soluționarea fondului litigiului, dar în complete cu compunere diferită, nu este de natură a susține critica de neconstituționalitate: prin aceasta legiuitorul nu a înțeles să limiteze accesul la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiții egale a acestor drepturi constituționale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății.

33.Curtea reamintește jurisprudența sa constantă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994) potrivit căreia stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului privind accesul liber la justiție. Mai mult, a statuat în jurisprudența citată că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție.

34.De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

35.În acest sens, Curtea a constatat că instituirea unui moment de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de reexaminare nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci aceasta constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014). Astfel, dacă partea care formulează cererea de reexaminare a fost prezentă în sală atunci când a fost aplicată pedeapsa amenzii judiciare, este logic ca termenul de 15 zile să curgă de la acest moment, pentru că instanța comunică în ședință publică măsura aplicată.

36.Întrucât în cauza de față nu au fost aduse elemente noi, de natură să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

37.Distinct de cele de mai sus, Curtea mai reține, așadar, că legiuitorul, prin reglementarea de la art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică drept o cale specifică de retractare. Având în vedere că aplicarea amenzii constituie un incident procedural, cererea de reexaminare poate fi soluționată și de către judecătorul care a aplicat respectiva amendă. Soluția legislativă din Codul de procedură civilă din 1865 potrivit căreia încheierea de stabilire a amenzii poate fi cenzurată și de către judecătorul care a dispus sancțiunea apare ca fiind firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.

38.Faptul că în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, legiuitorul a simțit nevoia înlăturării oricăror posibile temeri ale justițiabilului privind judecarea cu obiectivitate a cererii de reexaminare a hotărârii judecătorești prin care a fost aplicată amenda judiciară nu înseamnă că soluția legislativă prevăzută de art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865 ar fi afectată de vreun viciu de neconstituționalitate. Astfel, art. 186 alin. (3) prevede că „În toate cazurile, cererea se soluționează, cu citarea părților, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea“.

39.Cu privire la imparțialitatea judecătorului, în jurisprudența sa (cu titlu exemplificativ reținându-se Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragrafele 19, 20, 25 și 26, și, în același sens, a se vedea Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragrafele 17-24, Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 19, Decizia nr. 278 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 9 noiembrie 2017, paragrafele 51 și 52, sau Decizia nr. 776 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 ianuarie 2018, paragraful 18 și următoarele), Curtea Constituțională a statuat că imparțialitatea magistratului - garanție a dreptului la un proces echitabil - poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). De asemenea, Curtea a reținut că imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47, sau Hotărârea din 15 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Kyprianou împotriva Ciprului, paragraful 121). Analizând art. 124 alin. (2) din Constituție, Curtea a constatat că judecătorii se bucură de prezumția constituțională de imparțialitate, aceasta fiind atașată statutului lor profesional. Această prezumție poate fi însă răsturnată, în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condițiile în care se demonstrează lipsa imparțialității subiective sau obiective a judecătorului.

40.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în aprecierea imparțialității obiective, aparențele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justițiabililor (a se vedea în acest sens și Hotărârea din 1 octombrie 1982 pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragrafele 28-32, Hotărârea din 26 octombrie 1984, pronunțată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, paragrafele 25-30, sau Hotărârea din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragrafele 46-52).

41.Cu referire la imparțialitatea obiectivă a tribunalului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că aceasta constă în a determina dacă, independent de conduita personală a membrilor săi (valența subiectivă a imparțialității), unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica autorizează a pune în discuție imparțialitatea lor. Testul obiectiv privește, îndeosebi, legăturile ierarhice sau de altă natură între judecător și ceilalți participanți la procedură, astfel încât trebuie demonstrat, de la caz la caz, dacă o asemenea relație de o asemenea natură sau grad indică lipsa imparțialității tribunalului (Hotărârea din 23 aprilie 2015, pronunțată în Cauza Morice împotriva Franței, paragraful 77). Acesta trebuie să determine dacă tribunalul însuși și, printre alte aspecte, compunerea sa au oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială rezonabilă în privința imparțialității sale (Hotărârea din 12 ianuarie 2016, pronunțată în Cauza Miracle Europe KFT împotriva Ungariei, paragraful 54).

42.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vlad Ciprian Bozeșan în Dosarul nr. 31.167/197/2010 al Judecătoriei Brașov - Secția civilă și de Societatea Concelex - S.R.L. din București în Dosarul nr. 22.368/3/2008* al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că prevederile art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Brașov - Secția civilă și Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 noiembrie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae