Decizia nr. 669 din 3 decembrie 2024

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Adrian Porumboiu în Dosarul nr. 1.312/333/2021 al Judecătoriei Vaslui și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.432D/2021.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 noiembrie 2024, în prezența autorului excepției de neconstituționalitate, asistat de domnul avocat Emil George Ioani din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 3 decembrie 2024, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 26 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.312/333/2021, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost invocată de Adrian Porumboiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executarea silită începută în temeiul hotărârii judecătorești prin care instanța a redus cuantumul taxei judiciare de timbru și a dispus eșalonarea plății acesteia în 48 de rate lunare.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate încalcă principiul așezării juste a sarcinilor fiscale întrucât permit judecătorului să stabilească obligații fiscale în mod subiectiv, neexistând criterii obiective care să reglementeze modul în care se reduce sau se eșalonează taxa judiciară de timbru.

5.În acest sens se arată că hotărârea de eșalonare sau amânare a taxei judiciare de timbru generează în sarcina reclamantului o sarcină fiscală. Cuantumul acestei obligații fiscale, respectiv cuantumul eventualei reduceri a taxei, perioada de eșalonare și valoarea unei rate de eșalonare sunt lăsate la aprecierea subiectivă a judecătorului. Nu există o serie de criterii obiective care să reglementeze modul în care se reduce sau se eșalonează taxa judiciară de timbru care să permită reclamantului, în situația formulării cererii de ajutor public judiciar privind taxa judiciară de timbru, să poată anticipa în mod realist care sunt șansele sale de suportare a taxei judiciare de timbru. Prin urmare, modul arbitrar de stabilire a unei obligații fiscale este contrar principiului așezării juste a sarcinilor fiscale.

6.În susținerea excepției este invocată jurisprudența Curții Constituționale din care rezultă că respectarea acestui principiu presupune ca întinderea obligației fiscale să fie determinată conform unor criterii financiare obiective și raționale, iar sarcina fiscală să fie prevăzută în detaliu, menționând expres modul de calcul. Sunt indicate în acest sens Decizia nr. 106 din 11 martie 2003, Decizia nr. 142 din 8 aprilie 2003 sau Decizia nr. 695 din 28 iunie 2012.

7.În continuare, se arată că principiul așezării juste a sarcinilor fiscale este încălcat prin stabilirea unei obligații fiscale în lipsa unei contraprestații.

8.Dispozițiile legale criticate stabilesc că în cazul formulării unei cereri de ajutor public judiciar, dacă taxa judiciară de timbru este eșalonată sau amânată, aceasta se transformă într-o creanță fiscală, hotărârea de încuviințare a eșalonării sau amânării constituind titlu executoriu. Această prevedere, care nu ține cont de conduita procesuală a părții ulterior eșalonării/amânării plății taxei judiciare de timbru, poate crea situații în care partea este obligată la plata acestei taxe, eșalonată sau amânată, deși a renunțat la judecată la primul termen după admiterea eșalonării/amânării.

9.Astfel, transformarea taxei judiciare de timbru, eșalonată sau amânată, în creanță fiscală obligatorie este inechitabilă, atâta vreme cât este posibil ca și după eșalonare taxa judiciară de timbru să fie imposibil de achitat de către beneficiarul ajutorului public judiciar. Or, pentru ca procedura de ajutor public judiciar să fie una echitabilă se impune ca solicitantul să poată, după soluționarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, să decidă dacă mai dorește sau nu să continue litigiul pentru care se datorează taxa judiciară de timbru, iar în cazul în care renunță la judecată la primul termen după eșalonare/ amânare să nu mai datoreze această taxă. În caz contrar se ajunge la situații absurde în care reclamantul, conștient că nu poate suporta taxa judiciară de timbru eșalonată, renunță la judecată imediat după admiterea cererii de ajutor public judiciar, însă continuă să datoreze taxa, fiind executat silit pentru aceasta, deși izvorul taxei, respectiv acțiunea în instanță, nu mai există, iar instanțele judecătorești nu au prestat niciun serviciu.

10.Se arată că acest vid legislativ creează o situație inechitabilă pentru solicitanții ajutorului public judiciar care, după ce formulează cererea, sunt obligați să achite taxa judiciară de timbru, chiar dacă aceasta este disproporționată raportat la venituri și chiar în situația în care renunță la judecată înainte ca instanța de judecată să fi prestat vreun serviciu.

11.În lipsa unei prevederi legale care să înlăture obligația de plată a taxei judiciare de timbru eșalonată sau amânată, pentru situația în care reclamantul renunță la judecată la primul termen după admiterea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, se încalcă principiul așezării juste a sarcinilor fiscale.

12.Prin urmare, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care obligația fiscală de plată a taxei judiciare de timbru eșalonată/amânată nu se stinge dacă reclamantul renunță la judecata acțiunii care a generat taxa, la primul termen ulterior admiterii eșalonării/amânării.

13.Judecătoria Vaslui apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Cererea prin care se solicită eșalonarea taxei judiciare de timbru implică în sine angajamentul de a achita taxa, cu beneficiul acordării unei perioade de timp pentru a nu îngrădi accesul la justiție. Faptul că partea are dreptul de a renunța la judecarea unei cauze nu implică absolvirea acesteia de obligația legală de plată a taxei judiciare de timbru.

14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 44 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, având următorul cuprins: „(3) În cazul eșalonării sau amânării, instanța transmite hotărârea de încuviințare, care constituie titlu executoriu, organelor competente, potrivit art. 41, pentru urmărirea executării obligației de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părții din taxa datorată, la termenele stabilite.“18. Art. 41 la care face trimitere dispoziția legală criticată are următorul cuprins:

(1)Executarea creanțelor având ca obiect taxa judiciară de timbru se efectuează prin organele de executare ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1), potrivit dispozițiilor legale privind executarea creanțelor fiscale și procedurii prevăzute de aceste dispoziții.

(2)În cazul persoanelor fizice sau juridice care nu au domiciliul sau reședința ori, după caz sediul în România, executarea creanțelor având ca obiect taxa judiciară de timbru se efectuează prin organele de executare ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (2).

(3)În vederea executării creanțelor având ca obiect taxa judiciară de timbru, instanțele judecătorești vor comunica de îndată hotărârea, care constituie titlu executoriu pentru plata taxei judiciare de timbru, către organele prevăzute la alin. (1) și (2).

19.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale. Având în vedere că obligația de plată se realizează din patrimoniul persoanei în sarcina căreia a fost stabilită eșalonarea taxei judiciare de timbru, Curtea va reține ca norme de referință art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată coroborat cu art. 56 alin. (2) privind justa așezare a sarcinilor fiscale din Constituție.

20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că în jurisprudența sa a statuat că, de principiu, o taxă se justifică printr-o prestație a unei autorități publice, iar, în conformitate cu principiile generale ale fiscalității, orice taxă instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct și imediat de către organe sau instituții publice (a se vedea în acest sens Decizia nr. 141 din 14 decembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 21 decembrie 1994, Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003). Curtea a mai reținut că, întrucât impunerea în sine, așadar, orice sarcină fiscală, este grefată pe dreptul de proprietate al contribuabilului și acest drept nu trebuie să fie afectat în substanța sa, este necesar ca modul în care este reglementată contributivitatea fiscală să asigure un echilibru între dreptul de proprietate al contribuabilului și dreptul statului de a impune taxe și impozite (a se vedea în acest sens Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, paragraful 101).

21.Totodată, Curtea a reținut că este de necontestat faptul că, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituție, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, dar, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014). Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Rezultă că, în condițiile în care ar exista o vădită disproporție între taxa datorată și serviciul public efectiv prestat, taxa nu a fost instituită în considerarea contraprestației datorate de operatorul economic, instituția publică ori serviciul public, ceea ce ar fi contrar art. 56 alin. (2) din Constituție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, sau Decizia Curții Constituționale nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010).

22.Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate este o persoană fizică ce beneficiază de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxei judiciare de timbru în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 [art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru]. Acesta, deși a renunțat la judecata cererii sale la primul termen după admiterea cererii de ajutor public judiciar, a rămas obligat la plata taxei judiciare de timbru transformată în creanță fiscală.

23.Pentru persoanele fizice, prevederile art. 33 și 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 prevăd că în cazul încuviințării cererii de acordare a facilităților la plata taxelor judiciare, prin încheiere, instanța va stabili fie scutirea de plată, fie, după caz, cota de reducere, termenele de plată și cuantumul ratelor. În cazul în care taxele judiciare datorate sunt mai mari decât dublul venitului net lunar pe familie al solicitantului din luna anterioară formulării cererii de ajutor public judiciar, eșalonarea plății se va face astfel încât rata lunară datorată să nu depășească jumătate din venitul net pe familie, dacă instanța nu apreciază că este necesar să se acorde o altă formă de ajutor, mai favorabilă. Eșalonarea plății taxelor judiciare se poate face în cel mult 48 de rate lunare.

24.Modalitatea concretă de punere în executare a încheierii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru este prevăzută de dispozițiile art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Pentru situația eșalonării plății taxei judiciare de timbru, ipoteză în care se află și autorul excepției de neconstituționalitate, alin. (3) al articolului menționat stabilește că instanța judecătorească transmite hotărârea de încuviințare organelor competente pentru punerea în executare a hotărârii la termenele stabilite. Așadar, încheierea prin care instanța a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru constituie titlu executoriu, iar urmărirea executării obligației de plată revine direcției generale a finanțelor publice în a cărei rază teritorială domiciliază debitorul obligației, și nu instanței judecătorești.

25.Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se pot restitui, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, printre care însă nu se regăsește și situația autorului prezentei excepții de neconstituționalitate care a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, care a fost taxată suplimentar. Deși, ulterior acordării ajutorului public judiciar sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru în tranșe egale, instanța de judecată a luat act de renunțarea la judecarea cererii, autorul excepției de neconstituționalitate a rămas debitor al obligației de plată a acesteia, deoarece consecința acordării ajutorului public judiciar sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru este aceea că obligația instituită în sarcina beneficiarului trebuie executată indiferent de conduita procesuală a acestuia consecutivă admiterii cererii de acordare a ajutorului public judiciar.

26.Reclamantul își poate modifica cererea de chemare în judecată, potrivit art. 204 din Codul de procedură civilă, numai până la primul termen la care este legal citat și poate renunța la judecată în condițiile stabilite de art. 406 din același cod, însă taxa judiciară de timbru se restituie doar în situația în care reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, astfel cum prevede art. 45 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.

27.Având în vedere acest cadru legislativ și procesual, Curtea reține că pot exista situații în care reclamantul să renunțe la judecarea cauzei sale sau a unei cereri supuse timbrajului în faze incipiente ale procesului, ulterioare admiterii cererii de ajutor public judiciar, parcurgerii procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată unde se dispune cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru ori comunicării cererii de chemare în judecată în condițiile în care aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de lege.

28.Lipsa reglementării posibilității restituirii taxei judiciare de timbru în situațiile antereferite și tăcerea normei criticate în privința drepturilor părților din litigiile în care a fost eșalonată plata taxei judiciare de timbru constituie premisele normative care converg către realizarea unei privări a contribuabilului de „bunul“ său (cu privire la înțelesul noțiunii de bun a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 24), aspect care se circumscrie sferei de incidență a dreptului de proprietate privată.

29.Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa că într-o situație de omisiune legislativă nu se poate vorbi despre o simplă opțiune a legiuitorului dacă prin inacțiunea acestuia sunt încălcate norme constituționale, astfel că viciul de neconstituționalitate sesizat nu poate fi ignorat de Curtea Constituțională, care, în virtutea art. 142 din Legea fundamentală, este garantul supremației Constituției, ceea ce presupune, printre altele, verificarea conformității întregului drept cu Constituția (a se vedea în acest sens Decizia nr. 222 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2023, paragraful 30). Așadar, omisiunea legislativă cu relevanță constituțională atrage competența instanței constituționale de a proceda la remedierea acesteia pe calea controlului de constituționalitate.

30.Astfel, în cauză, Curtea observă existența unei omisiuni legislative cu relevanță constituțională, drept care va evalua dacă măsura dării în debit către organele fiscale și obligarea reclamantului la plata tranșelor din taxa judiciară de timbru în condițiile în care a renunțat expres la judecarea cererii sale, după admiterea cererii de ajutor public judiciar, este de natură să încalce dreptul de proprietate privată și, corelativ, principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, întrucât determină o îmbogățire fără justă cauză a statului și o privare de bunuri a beneficiarului ajutorului public judiciar acordat sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru.

31.Curtea reține că măsura criticată limitează dreptul de proprietate privată al contribuabilului și va analiza dacă aceasta reprezintă o limitare rezonabilă, care să nu fie disproporționată în raport cu scopul urmărit de legiuitor. În consecință, va fi efectuat testul de proporționalitate structurat în jurisprudența Curții, prin care se verifică dacă măsura luată este adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea unui scop legitim, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională - asigură justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit (a se vedea în acest sens Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, sau Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 28).

32.Curtea constată că scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată, respectiv prin învestirea hotărârilor judecătorești cu titlu executoriu în cazul în care se dispune amânarea sau eșalonarea plății taxei judiciare de timbru, constă în facilitarea executării creanțelor vizând această taxă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 722 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 martie 2019, paragraful 24).

33.Scopul urmărit este unul legitim, întrucât cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, persoanele care se adresează autorităților judecătorești fiind obligate să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție, stabilite în condițiile legii. Regula este cea a plății anticipate a taxei judiciare de timbru, iar nerespectarea acesteia atrage anularea acțiunii sau cererii, însă în situația analizată, cea a eșalonării plății taxei, plata se face la termenele stabilite de instanța judecătorească, urmărirea executării obligației revenind organelor de executare a unităților administrativ-teritoriale. Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Constituție, este opțiunea legiuitorului stabilirea modului de timbrare a cererilor, cu condiția ca sistemul taxelor judiciare de timbru să fie suficient de flexibil pentru a permite unei părți să beneficieze de ajutor public judiciar (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 februarie 2023, pronunțată în Cauza Stoenescu împotriva României, paragraful 38, sau în Hotărârea din 3 mai 2022, pronunțată în Cauza Nalbant și alții împotriva Turciei, paragraful 40).

34.În ceea ce privește caracterul adecvat al măsurii, Curtea reține că aceasta este adaptată scopului urmărit, fiind capabilă, în abstract, să îndeplinească exigențele acestuia. Acordarea ajutorului public judiciar sub forma eșalonării reprezintă un beneficiu acordat justițiabilului în vederea asigurării accesului liber la justiție, iar obligarea debitorului la plata taxei judiciare de timbru prin dispozitivul hotărârii, care se comunică organului fiscal competent, reprezintă darea în debit a acestuia, care produce efecte de ordin fiscal, fiind astfel asigurată încasarea sumelor la termenele stabilite.

35.În continuare, Curtea observă că măsura analizată creează un mecanism de colectare și vărsare a taxelor datorate statului. Însă punerea în executare a hotărârii prin care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar sub forma eșalonării taxei judiciare de timbru, în condițiile în care beneficiarul acestui ajutor a renunțat la judecata cererii sale pentru care a fost acordat ajutorul, nu este necesară în raport cu scopul legitim urmărit. În lipsa unei reglementări graduale/dozate a măsurii care să permită plata taxei judiciare de timbru corespunzător serviciului public prestat, legiuitorul intervine abrupt, astfel încât măsura depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului legitim urmărit. Așadar, în lipsa situației premise, respectiv inexistența cheltuielilor ocazionate de realizarea actului de justiție nu se poate ajunge la deposedarea pură și simplă a reclamantului de sumele de bani care, ipotetic, ar trebui avansate pentru prestarea serviciului justiției. Curtea reiterează obligația legiuitorului de a reglementa în acord cu exigențele testului ingerinței minime în drepturile fundamentale, evitânduse astfel intruziunile excesive în conținutul acestora (a se vedea în acest sens Decizia nr. 597 din 15 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 9 octombrie 2020, paragraful 30, Decizia nr. 748 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 16 februarie 2022, paragraful 33, sau Decizia nr. 789 din 23 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2022, paragraful 22).

36.Legat de obligativitatea existenței unei contraprestații pentru suma reținută cu titlu de taxă, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că, în conformitate cu principiile generale ale fiscalității, orice taxă instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct și imediat de către organe sau instituții publice (a se vedea în acest sens Decizia nr. nr. 176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, sau Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010).

37.Astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul a urmărit protejarea titularului dreptului de creanță, respectiv statul, de o eventuală neîndeplinire a obligației fiscale de către contribuabil. Totuși, legiuitorul nu poate impune condiții nerezonabile persoanelor care beneficiază de ajutorul public judiciar sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru, și care, ulterior acordării acestuia renunță la judecată. În cazul de față, prin transmiterea hotărârii de încuviințare, care constituie titlu executoriu, organelor competente, pentru urmărirea executării obligației de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părții din taxa datorată, la termenele stabilite, fără acordul solicitantului ajutorului public judiciar de a continua judecata cererii sale după acordarea acestuia, legiuitorul a încălcat această condiție de rezonabilitate prin obligarea justițiabilului la plata unui serviciu care nu mai este prestat în interesul său. Astfel, în condițiile în care plata taxei judiciare de timbru este atașată cererii deduse judecății, se creează situația absurdă în care, deși a renunțat la judecata cererii sale, justițiabilul este obligat la plata serviciului justiției.

38.Cu privire la evaluarea respectării justului echilibru între interesele concurente, Curtea reține că legiuitorul are obligația constituțională de a identifica un punct de echilibru între interesul statului care privește încasarea rapidă și eficientă a cheltuielilor aferente serviciului public al justiției și interesul privat al persoanei constând în realizarea drepturilor sale pe cale judiciară. Or, în cauza de față, dispozițiile criticate au dat prevalență, în mod nejustificat, interesului statului fără a ține cont de modul concret de desfășurare a litigiului din perspectiva plății taxei judiciare de timbru. Astfel, Curtea reține că după parcurgerea procedurii de acordare a ajutorului public judiciar încheiată prin pronunțarea unei hotărâri de eșalonare a plății taxei judiciare de timbru, justițiabilul poate fi pus într-o situație procesuală mult defavorabilă, chiar față de cea care se afla la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În acest sens, deși legea stabilește că renunțarea la judecată fără plata taxei judiciare de timbru se poate face până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, Curtea observă că cererea de ajutor public judiciar se soluționează după acest moment, astfel încât, în ipoteza în care justițiabilul renunță la judecată, acesta este pus în situația de a nu-și putea regla conduita procesuală în coordonatele termenului antereferit pentru a evita plata taxei judiciare de timbru pentru un serviciu neprestat din partea instanței judecătorești.

39.Având în vedere disproporția dintre serviciul public efectiv prestat de stat și cheltuielile solicitate în raport cu acesta, exprimate sub forma taxei stabilite prin hotărârea de soluționare a ajutorului public judiciar, Curtea reține că, în situația analizată, taxa judiciară de timbru fixată în sarcina justițiabilului reprezintă mai degrabă o sancțiune și nu o măsură care să exprime o congruență valorică între prestație și contraprestație. Măsura dării în debit pentru taxa stabilită prin raportare la o cerere care nu se mai judecă este de natură să afecteze dreptul de proprietate privată al justițiabilului, întrucât îi cauzează acestuia un prejudiciu material echivalent cu cuantumul taxei judiciare de timbru pe care, în realitate, nu o mai datorează și este contrară principiului așezării juste a sarcinilor fiscale.

40.Curtea reține că statul are atât obligația negativă de a nu adopta măsuri care să afecteze proprietatea, cât și obligația pozitivă de a asigura și garanta dreptul de proprietate privată. Prin urmare, textul constituțional al art. 44 stabilește atât obligația negativă a legiuitorului de a nu interveni printr-o dispoziție legislativă de stabilire a unei condiții excesive, de natură să împiedice titularul dreptului de proprietate să se bucure de plenitudinea dreptului său, cât și o obligație pozitivă a acestuia de a asigura valorificarea acestui drept și de a proteja titularul dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, precitată, paragraful 41).

41.Ca atare, legiuitorul și-a încălcat obligația negativă de a nu afecta însăși substanța dreptului de proprietate privată, măsura analizată neputând fi calificată ca una de stabilire a conținutului și limitelor dreptului de proprietate, în sensul art. 44 alin. (1) din Constituție. Prin urmare, Curtea reține încălcarea art. 44 alin. (1) coroborat cu art. 56 alin. (2) din Constituție.

42.De aceea, se impune ca instanța judecătorească să verifice dacă partea mai dorește continuarea judecării cauzei după admiterea cererii sale de ajutor public judiciar, întrucât beneficiarul trebuie să aibă dreptul să renunțe la această facilitate atunci când posibilitățile financiare nu îi permit achitarea tranșelor taxei judiciare de timbru. Exercitarea acestui drept este subsumată conținutului principiului disponibilității, potrivit căruia părțile au deplina libertate de a-și exercita drepturile sau de a renunța la un anumit drept potrivit propriei aprecieri.

43.În acest context, Curtea reține că, ulterior acordării ajutorului public judiciar sub forma eșalonării sau amânării taxei judiciare de timbru, instanța judecătorească învestită cu soluționarea cauzei trebuie să acorde posibilitatea justițiabilului de a-și manifesta voința de a continua procesul. Faptul că instanța judecătorească pronunță hotărârea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma eșalonării sau amânării taxei judiciare de timbru nu exclude aplicarea principiului disponibilității, respectiv nu exclude posibilitatea părții de a renunța la judecată la termenul imediat următor fără a suferi o diminuare a patrimoniului său.

44.De asemenea, ținând cont că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la unele critici similare cu cele formulate în prezenta cauză, Curtea urmează să își reconsidere propria jurisprudență consacrată prin Decizia nr. 722 din 20 noiembrie 2018, precitată, Decizia nr. 801 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 29 martie 2019, Decizia nr. 326 din 19 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1206 din 15 decembrie 2022, sau Decizia nr. 328 din 19 mai 2022, precitată, având în vedere doctrina dreptului viu, care produce efecte directe în privința determinării conținutului normativ al normei de referință, și anume Constituția, precum și faptul că instanța de control constituțional este unica autoritate jurisdicțională ce are competența de a realiza o interpretare evolutivă a acesteia (a se vedea Decizia nr. 342 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 7 octombrie 2024, paragraful 13). În acest sens, Curtea reține că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, și prin Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, a statuat că dreptul este viu, motiv pentru care se impune ca și normele de referință în realizarea controlului de constituționalitate să prevadă o protecție juridică sporită subiectelor de drept. Evoluția ascendentă a acestei protecții este evidentă în jurisprudența Curții Constituționale, aspect care îi permite să stabilească noi exigențe în sarcina legiuitorului sau să adapteze exigențele constituționale deja existente în diverse domenii ale dreptului.

45.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Porumboiu în Dosarul nr. 1.312/333/2021 al Judecătoriei Vaslui și constată că dispozițiile art. 44 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească pronunță hotărârea de acordare a ajutorului public judiciar cu aplicarea principiului disponibilității.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Judecătoriei Vaslui și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Andreea Costin