Decizie nr. 401 din 8 octombrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 şi 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum şi, în special, a art. 1 alin. (3), art. 10, art. 12 alin. (1), (2) şi (4), art. 13-19 şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de Tiberiu Kiss în Dosarul nr. 474/64/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 213D/2013.

La apelul nominal se prezintă domnul Dragoş Vaida în calitate de reprezentant al părţii Agenţia Naţională de Integritate, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi 92 din Legea nr. 161/2003, se mai arată că autorul acesteia porneşte de la premisa potrivit căreia prevederile contestate nu vizează o incompatibilitate stabilită de Legea fundamentală. Or, arată reprezentantul Ministerului Public, autorul excepţiei omite prevederile constituţionale ale art. 121 referitor la Autorităţile comunale şi orăşeneşti şi art. 122 referitor la Consiliul judeţean. În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile din Legea nr. 176/2010, reprezentantul Ministerului Public susţine că, spre deosebire de dispoziţiile art. 253^1 din Codul penal referitor la infracţiunea de conflict de interese, unde subiectul activ este calificat ca fiind un funcţionar public, textele criticate definesc destinatarul normei ca aparţinând unor anumite categorii de funcţii, ţinând seama de specificul fiecăreia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 474/64/2012, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 şi 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum şi, în special, a art. 1 alin. (3), art. 10, art. 12 alin. (1), (2) şi (4), art. 13-19 şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de Tiberiu Kiss în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea rapoartelor de evaluare întocmite de către Agenţia Naţională de Integritate prin care a fost constatată încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictului de interese.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile din Legea nr. 161/2003 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), (3) şi (4) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, la condiţiile de ocupare a funcţiilor şi demnităţilor publice atât de cetăţenii României, cât şi de cetăţenii Uniunii Europene, art. 37 referitor la Dreptul de a fi ales şi art. 41 referitor la Muncă şi protecţia socială a muncii, deoarece Constituţia, prin articolele sale, defineşte în mod clar starea de incompatibilitate ca fiind situaţia în care o persoană exercită sau deţine două funcţii/calităţi care prin lege nu pot fi deţinute sau exercitate în acelaşi timp. Prin urmare, potrivit autorului excepţiei, incompatibilitatea vizează interzicerea exercitării unor funcţii de către anumiţi funcţionari, interdicţia fiind prevăzută fie în Constituţie (pentru parlamentari, primari, membri ai Curţii de Conturi, magistraţi etc.), fie în lege specială. Aşa fiind, dispoziţiile art. 90 şi 92 din Legea nr. 161/2003 nu vizează o incompatibilitate de natura celor reglementate de Constituţie ori de legi speciale, ci are în vedere încheierea unor contracte între persoane care deţin anumite funcţii sau calităţi în instituţii ale statului. De aici rezultă că se poate discuta cel mult doar despre un potenţial conflict de interese şi nu despre o incompatibilitate în sensul stabilit de Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât aşa-zisa incompatibilitate poate rezultă şi din relaţia de rudenie cu persoana în cauză.

În concluzie, atât timp cât Constituţia nu prevede în mod expres acest tip de incompatibilităţi, atunci dispoziţiile legale contestate excedează acesteia.

În ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 176/2010, în ansamblul său, autorul excepţiei susţine că acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 75 alin. (4) şi (5) referitor la procedura de dezbatere şi adoptare a legilor în cele două Camere şi la posibilitatea întoarcerii lor şi ale art. 147 alin. (1) referitor la deciziile de admitere ale Curţii Constituţionale, deoarece Legea nr. 176/2010 a fost adoptată de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, deşi domeniul de reglementare este supus procedurii de dezbatere Senatului ca primă Cameră sesizată şi mai apoi Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.

În plus, din perspectiva criticilor extrinseci, se mai arată că nu au fost avute în vedere dispoziţiile obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi nr. 1.018 din 19 iulie 2010, pentru că textul Legii nr. 176/2010 este o reproducere fidelă a celui declarat neconstituţional prin acestea.

Cât priveşte dispoziţiile punctuale ale art. 1 alin. (3), art. 10, art. 12 alin. (1), (2) şi (4), art. 13-19 şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, autorul excepţiei susţine că acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 21 alin. (4) referitor la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 44 alin. (8) şi (9) referitor la prezumţia de liceitate a averii şi la confiscarea bunurilor numai în condiţiile legii, art. 116 alin. (2) referitor la organele de specialitate din subordinea Guvernului, a ministerelor ori a autorităţilor administrative autonome, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, deoarece Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară, potrivit atribuţiilor conferite de textele contestate, activităţi specifice unui organ administrativ cu o veritabilă activitate jurisdicţională, fiind subordonat Parlamentului. Astfel, inspectorul de integritate desfăşoară o activitate care, asemenea magistraţilor, se subsumează unei activităţi jurisdicţionale, raportul final întocmit de acesta reprezentând un adevărat rechizitoriu prin intermediul căruia sunt aplicate sancţiuni întocmai ca în situaţia săvârşirii unei infracţiuni. Acesta analizează şi decide pe baza liberei aprecieri cu privire la aplicarea sancţiunii, putând merge până la confiscarea unei părţi din patrimoniul persoanei controlate concomitent cu interdicţia de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor elective, pe o perioadă de 3 ani.

Pe de altă parte, activităţile de cercetare şi constatare, în baza cărora se emite raportul de evaluare sau de sesizare a organelor de urmărire penală, nu se pot încadra nici în modalităţile de exercitare a jurisdicţiilor speciale administrative, deoarece nu sunt facultative.

În sfârşit, mai susţine autorul excepţiei, că în pofida dispoziţiilor constituţionale enunţate, persoana controlată trebuie să-şi dovedească nevinovăţia şi inexistenţa unei încălcări a legii, fiind răsturnată sarcina probei, care, în speţă, ar trebui să aparţină Agenţiei Naţionale de Integritate. Relevanţă în acest sens prezintă şi argumentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 în legătură cu caracterul definitiv al actelor emise de Agenţia Naţională de Integritate; caracter specific actelor de jurisdicţie.

Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prevederile art. 90 şi 92 din Legea nr. 161/2003 instituie incompatibilităţi pe care legiuitorul le-a reglementat pentru a preveni eventuale conflicte de interese, iar ele se aplică fără discriminare tuturor subiecţilor prevăzuţi de ipoteza normei juridice "în condiţiile legii".

În ce priveşte criticile extrinseci şi intrinseci referitoare la Legea nr. 176/2010, în ansamblu, Avocatul Poporului face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 şi 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum şi, în special, a art. 1 alin. (3), art. 10, art. 12 alin. (1), (2) şi (4), art. 13-19 şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, care au următorul conţinut:

–Art. 90 din Legea nr. 161/2003: "(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.";

–Art. 92 din Legea nr. 161/2003: "(1) Încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.

(2)Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligaţia ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunţe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

(3)Încălcarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a mandatului de ales local.

(4)Constatarea încetării mandatului de consilier local sau consilier judeţean se face prin ordin al prefectului, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale.

(5)Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă.

(6)Prevederile alin. (1) şi (3) nu se aplică dacă, până la emiterea ordinului de către prefect, se face dovada că încălcarea dispoziţiilor art. 90 a încetat.";

–Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010: "(3) Activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) se desfăşoară în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, înfiinţată prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, denumită în continuare Agenţia. Pentru preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei, precum şi pentru personalul acesteia, activitatea de evaluare a averii, a intereselor şi a incompatibilităţilor se desfăşoară în cadrul Consiliului Naţional de Integritate.";

–Art. 10 din Legea nr. 176/2010: "Inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi:

a)primesc, colectează, centralizează şi procesează date şi informaţii cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese privind persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice;

b)evaluează declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese;

c)efectuează controlul depunerii la termen a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese de către persoanele prevăzute de prezenta lege;

d)evaluează, în condiţiile prezentului capitol, diferenţele semnificative, în sensul prevederilor art. 18, dintre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă;

e)evaluează conflicte de interese sau incompatibilităţi ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice;

f)întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor, precum şi, după caz, a legislaţiei disciplinare, contravenţionale sau penale;

g)întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, nu identifică elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităţilor;

h)aplică sancţiunile şi iau măsurile prevăzute de lege în competenţa acestora.";

–Art. 12 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010: "Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.

(2)Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalităţi:

a)pe baza unui raport de sesizare, întocmit de preşedintele Agenţiei;

b)pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite preşedintelui Agenţiei, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menţinerea propunerii.[...] (4) Repartizarea lucrării iniţiate la sesizarea atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât şi a celei din oficiu, prevăzută la alin. (2), se face în mod aleatoriu, potrivit art. 9 alin. (1)."

Dispoziţiile art. 13-19 din Legea nr. 176/2010 alcătuiesc secţiunea a 2-a din titlul II, cap. I, intitulată "Evaluarea averii", şi au următorul cuprins:

–Art. 13 din Legea nr. 176/2010: "(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a)până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice;

b)după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

(2)Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.";

–Art. 14 din Legea nr. 176/2010: "(1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(2)Persoana informată şi invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3)Informarea şi invitarea se fac prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4)Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare.

(5)Dacă persoana a cărei avere este evaluată este căsătorită ori dacă are copii în întreţinere, în sensul Codului familiei, evaluarea se va extinde şi asupra averii soţului/soţiei şi, după caz, asupra averii copiilor aflaţi în întreţinere.";

–Art. 15 din Legea nr. 176/2010: "(1) Pe parcursul desfăşurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii.

(2)La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice şi juridice, conducătorii autorităţilor, ai instituţiilor sau ai societăţilor publice ori private, precum şi cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea lucrării.";

–Art. 16 din Legea nr. 176/2010: "(1) Pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferenţele semnificative, în sensul prevederilor art. 18, poate fi efectuată o expertiză extrajudiciară, potrivit legii, cu acordul persoanei a cărei avere este supusă evaluării.

(2)Persoana a cărei avere este supusă evaluării are dreptul să-şi aleagă un expert asistent, pe cheltuială proprie, în condiţiile prevederilor alin. (1).

(3)În cazul în care persoana a cărei avere este supusă evaluării nu îşi dă acordul pentru efectuarea expertizei, inspectorul de integritate poate solicita judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul persoana cercetată admiterea efectuării unei expertize extrajudiciare, pe cheltuiala Agenţiei.";

–Art. 17 din Legea nr. 176/2010: "(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor şi informaţiilor existente la dispoziţia inspectorului de integritate, diferenţe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmeşte un raport de evaluare.

(2)În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3)Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a)partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b)punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c)evaluarea eventualelor diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18;

d)concluzii.

(4)Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor fiscale, celor de urmărire penală şi celor disciplinare, precum şi comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. În cadrul organelor fiscale şi de urmărire penală se desemnează persoane responsabile pentru relaţia cu Agenţia, care asigură declanşarea de urgenţă şi cu precădere a procedurilor specifice în cadrul acestora.

(5)În cazul în care inspectorul de integritate consideră că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la alin. (1), întocmeşte un raport de evaluare în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul procedurii. Acest raport poate cuprinde, dacă este cazul, menţiuni privind erorile constatate în ceea ce priveşte întocmirea necorespunzătoare a declaraţiilor de avere şi sugestii de îndreptare.

(6)Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, este considerată incompatibilă.

(7)Dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 18 din Legea nr. 176/2010: "Prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă.";

–Art. 19 din Legea nr. 176/2010: "(1) Rapoartele de evaluare, transmise organelor fiscale, organelor de urmărire penală, comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele aduse prin prezenta lege, precum şi instituţiilor prevăzute la art. 26, vor fi obligatoriu evaluate de aceste instituţii, inclusiv sub aspectul propunerilor, şi se vor lua, de urgenţă şi cu precădere, măsurile care se impun, potrivit competenţelor legale.

(2)Organele fiscale şi organele de urmărire penală vor informa trimestrial Agenţia asupra măsurilor luate în dosarele transmise potrivit prevederilor alin. (1)."

Dispoziţiile art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 alcătuiesc secţiunea a 3-a din titlul II cap. 1, intitulată "Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor", şi au următorul cuprins:

–Art. 20 din Legea nr. 176/2010: "(1) Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(2)Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3)Informarea şi invitarea se vor face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4)Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date ori informaţii pe care le consideră necesare.

(5)Prevederile art. 13 şi 15 se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 21 din Legea nr. 176/2010: "(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

(2)În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3)Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a)partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b)punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c)evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d)concluzii.

(4)Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.";

–Art. 22 din Legea nr. 176/2010: "(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

(2)Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

(3)Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile.

(4)Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua.";

–Art. 23 din Legea nr. 176/2010: "(1) În cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situaţia de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută.

(2)Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie.

(3)Instanţa va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulităţii absolute, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.";

–Art. 24 din Legea nr. 176/2010: "(1) Acţiunile introduse la instanţele de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.

(2)Procedura de judecată este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu există în prezenta lege prevederi derogatorii de la aceasta.";

–Art. 25 din Legea nr. 176/2010: "(1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

(2)Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

(3)Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

(4)Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment.";

–Art. 26 din Legea nr. 176/2010: "(1) Agenţia va comunică raportul de evaluare, după cum urmează:

a)pentru Preşedintele României şi pentru primul-ministru - Parlamentului;

b)pentru ceilalţi membri ai Guvernului - primului-ministru, care propune Preşedintelui României eliberarea din funcţie, potrivit prevederilor Constituţiei României, republicată, şi ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare;

c)pentru secretarii de stat, subsecretarii de stat, precum şi pentru asimilaţii acestora - primului-ministru, care poate dispune eliberarea din funcţie;

d)pentru senatori şi deputaţi - Camerei din care face parte parlamentarul, care va aplica sancţiunile disciplinare potrivit legii şi regulamentului Camerei respective;

e)pentru judecători, procurori, membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi magistraţi-asistenţi - Consiliului Superior al Magistraturii, care va aplica o sancţiune disciplinară;

f)pentru judecătorii Curţii Constituţionale - Curţii Constituţionale, care va aplica o sancţiune disciplinară;

g)pentru membrii Curţii de Conturi, Avocatul Poporului şi adjuncţii săi - Parlamentului;

h)pentru aleşii locali, cu excepţia primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene - consiliului local sau, după caz, consiliului judeţean, care va aplica o sancţiune disciplinară, potrivit legii;

i)pentru primari şi preşedinţii consiliilor judeţene - instituţiei prefectului;

j)pentru funcţionarii publici - comisiei de disciplină sau consiliului de disciplină, care propune autorităţii prevăzute de lege aplicarea unei sancţiuni, potrivit legii;

k)pentru celelalte persoane prevăzute de prezenta lege - comisiilor de disciplină, autorităţii ori instituţiei competente, care vor aplica o sancţiune disciplinară, potrivit legii.

(2)Sancţiunea disciplinară se dispune şi în cazul în care raportul de evaluare al Agenţiei a fost comunicat şi organelor de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 21 alin. (4).

(3)Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 16 alin. (1), (3) şi (4) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, la condiţiile de ocupare a funcţiilor şi demnităţilor publice atât de cetăţenii României, cât şi de cetăţenii Uniunii Europene, art. 21 alin. (4) referitor la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 37 referitor la Dreptul de a fi ales, art. 41 referitor la Munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 alin. (8) şi (9) referitor la prezumţia de liceitate a averii şi la confiscarea bunurilor numai în condiţiile legii, art. 75 alin. (4) şi (5) referitor la procedura de dezbatere şi adoptare a legilor în cele două Camere şi la posibilitatea întoarcerii lor, art. 116 alin. (2) referitor la organele de specialitate din subordinea Guvernului, a ministerelor ori a autorităţilor administrative autonome, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi ale art. 147 alin. (1) referitor la deciziile de admitere ale Curţii Constituţionale.

1.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi 92 din Legea nr. 161/2003, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.076 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 26 august 2011, Curtea Constituţională a constatat că nu poate fi primită critica referitoare la muncă şi la protecţia socială a acesteia, deoarece prin instituirea incompatibilităţii prevăzute de textele de lege criticate nu se îngrădeşte alegerea profesiei deţinute anterior alegerii într-o funcţie publică de autoritate, întrucât activitatea aleşilor locali trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora.

Incompatibilitatea consilierilor locali şi judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale de a încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective a fost instituită de legiuitor ţinând cont de necesitatea prevenirii conflictelor de interese ale aleşilor locali. Astfel, dispoziţiile de lege criticate dau expresie principiilor care stau la baza acestei preveniri, şi anume: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public, astfel cum rezultă din prevederile art. 71 din Legea nr. 161/2003.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 37 din Legea fundamentală privind dreptul de a fi ales, Curtea a reţinut că şi această susţinere este neîntemeiată, deoarece incompatibilitatea prevăzută de textele de lege criticate nu are ca efect îngrădirea dreptului de a fi ales. Astfel, potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie, iar numai în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (3) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi condiţiile de ocupare a funcţiilor şi demnităţilor publice, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, pe de-o parte, dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme discriminatorii aplicându-se în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza lor, iar, pe de altă parte, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar "în condiţiile legii". Or, Legea nr. 161/2003, având ca scop asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a instituit anumite incompatibilităţi pe care legiuitorul, în mod justificat, le-a considerat ca putând conduce la un conflict de interese.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

2.În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 176/2010, Curtea constată următoarele:

Din analiza actelor aflate la dosar, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în Dosarul nr. 474/64/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect anularea rapoartelor de evaluare întocmite de către Agenţia Naţională de Integritate prin care a fost constatată încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictului de interese.

În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 13-19 cuprinse în titlul II cap. I secţiunea a 2-a "Evaluarea averii" din Legea nr. 176/2010 nu au legătură cu soluţionarea cauzei câtă vreme litigiul dedus judecăţii instanţei de judecată se circumscrie sferei de incidenţă a prevederilor art. 20-26 cuprinse în titlul II cap. I secţiunea a 3-a "Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" din Legea nr. 176/2010. Aşa fiind, ţinând seama de exigenţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia aceasta "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei", Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13-19 din Legea nr. 176/2010.

3.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi din Legea nr. 176/2010, Curtea constată că prin Decizia nr. 204 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 iunie 2013, a statuat următoarele:

Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 176/2010, Curtea a reţinut că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost supusă controlului de constituţionalitate a priori, exercitat prin raportare la dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie, invocate şi în cauza de faţă (a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Cu acel prilej, Curtea a statuat că legea a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi că, "în practică, [...], se pot ivi situaţii în care unul şi acelaşi act normativ să cuprindă dispoziţii care aparţin mai multor domenii de reglementare, care intră în competenţa decizională a ambelor Camere. Pentru astfel de situaţii, dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie prevăd că, "în cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă", respectiv "Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.""

În aceste condiţii, întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, Curtea a constatat că fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispoziţiile art. 75 din Constituţie.

Curtea a mai reţinut prin Decizia nr. 204 din 29 aprilie 2013 că argumentele Deciziei nr. 1.018 din 19 iulie 2010 rămân valabile şi că din urmărirea procesului legislativ desfăşurat în cele două Camere ale Parlamentului ulterior acestei din urmă decizii rezultă că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, devenind, ulterior promulgării, Legea nr. 176/2010.

În continuare, referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicţional al activităţii desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate, Curtea a constatat că acestea au mai fost examinate de instanţa de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori. Astfel, Curtea a statuat că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, şi Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013).

De asemenea, Curtea a mai reţinut că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate.

Aşa fiind, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, deoarece se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor legii. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Prin urmare, numai instanţa de judecată are competenţa de a valida ori de a cenzura aspectele ce justifică existenţa unei stări de incompatibilitate/conflict de interese, precum şi împrejurările graţie cărora poate aprecia cu privire la gradul de pericol social, indisolubil legat de cuantumul valorii contractelor aşa cum a fost stabilit de judecător.

De asemenea, Curtea nu a reţinut nici critica vizând presupusa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penală.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13-19 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Tiberiu Kiss în Dosarul nr. 474/64/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 90 şi 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, dispoziţiile Legii nr. 176/2010, în ansamblul său, precum şi, în special, dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 10, art. 12 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru