Decizia nr. 391 din 27 octombrie 2025

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

1.În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului special de prescripție a răspunderii penale se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal?

În cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripție conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, chiar dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale?2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

La ședința de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării.

Susținând punctul de vedere formulat de procurorul general, doamna procuror a arătat că în cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului de prescripție specială a răspunderii penale nu se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal. Doamna procuror a precizat că, sub imperiul legii procesual penale anterioare, redeschiderea procesului penal a fost prevăzută ca o procedură specială aplicabilă doar în cazul cererii de extrădare sau de predare în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, însă, sub imperiul codului penal, voința legiuitorului a fost de a-i atribui admiterii cererii de redeschidere a procesului penal efectul unei cauze de întrerupere a prescripției. Prin urmare, în această ipoteză devin aplicabile prevederile alin. (4) al art. 155 din Codul penal, referitoare la prescripția specială a răspunderii penale. Momentul de început al termenului de prescripție specială nu poate fi data admiterii cererii de redeschidere a procesului penal (data întreruperii termenului), ci data săvârșirii infracțiunii.

În ceea ce privește a doua problemă de drept, doamna procuror a susținut că în cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripție generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale. Astfel, ca urmare a declarării neconstituționale a prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, singura formă de prescripție a răspunderii penale rămasă în fondul activ al legislației a fost prescripția generală, în măsura în care termenul de prescripție generală prevăzut pentru infracțiunea dedusă judecății s-a împlinit în cauză înainte de rămânerea definitivă a hotărârii inițiale de condamnare, și nu va mai curge un nou termen de prescripție a răspunderii penale ca efect al intervenirii cazului de întrerupere a prescripției constând în admiterea cererii de redeschidere a procesului penal în cazul condamnării în lipsă.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținânduse dosarul în pronunțare privind sesizarea formulată.

Prin Încheierea de ședință din data de 17 iunie 2025, Curtea de Apel Brașov, Secția penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

1.În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului special de prescripție a răspunderii penale se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal?2. În cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripție conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, chiar dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale?“

Prin Rechizitoriul nr. 327/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din data de 13 octombrie 2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. L. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) și art. 5 din Codul penal, constând în faptul că acesta, în calitate de agent al societății P.F. România I.F.N. S.A., în cursul lunii ianuarie 2013, și-a însușit suma de 1.611,16 lei, sumă provenită din operațiunile financiare pe care le efectua, și pe care nu a mai restituit-o persoanei vătămate.

În primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 122 din 18 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 23/Ap din 26 ianuarie 2018 a Curții de Apel Brașov, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani, 6 luni și 20 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, acțiunea civilă fiind admisă și inculpatul obligat la plata sumei de 1.611,16 lei despăgubiri civile către partea civilă.

Ulterior, prin Cererea înregistrată cu nr. 2.120/322/2019, condamnatul G. L. a solicitat redeschiderea procesului penal.

Prin Sentința penală nr. 55 din 15 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc, a fost respinsă cererea de redeschidere a procesului penal formulată de G. L., iar prin Decizia penală nr. 611/Ap din 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a fost admis apelul declarat împotriva Sentinței penale nr. 55 din 15 iulie 2020, fiind admisă cererea de redeschidere a procesului penal și desființată de drept Sentința penală nr. 122 din 18 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc, formele de executare emise în baza sentinței penale mai sus menționate fiind anulate.

În urma rejudecării, prin Sentința penală nr. 87 din 6 martie 2025 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunțată în Dosarul nr. 2.120/322/2019*, în baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, instanța de fond a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G. L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 308 și art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În argumentarea acestei soluții, s-a constatat că în cauză termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal. Luând în considerare data săvârșirii infracțiunii ca fiind data consumării acesteia, respectiv în momentul în care suma de bani a ieșit cu titlu temporar sau definitiv din sfera patrimonială a părții civile, având în vedere că la data de 15 ianuarie 2013 inculpatul a depus în contul persoanei vătămate suma de 1.345 lei, râmând un deficit de 1.611,16 lei, instanța a reținut că termenul de prescripție de 5 ani curge de la data 15 ianuarie 2013 și s-a împlinit la data de 14 ianuarie 2018.

Referitor la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale au fost invocate deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 date de Curtea Constituțională referitor la art. 155 alin. (1) din Codul penal, precum și concluzia conform căreia fondul activ al legislației nu conținea vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în perioada situată între datele celor două decizii.

Raportat la natura prescripției, aceea de instituție de drept penal substanțial sau de drept procesual penal, s-au reținut considerentele Deciziei nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și jurisprudența Curții Constituționale și s-a concluzionat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal au natura unei legi penale substanțiale, suspusă principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) din Codul penal și în cazul actelor normative declarate neconstituționale.

În prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global a fost considerată a fi cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022). Astfel, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă legea penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripția specială nu a operat, prescripția răspunderii penale fiind evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 din Codul penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, criticând sentința atacată din perspectiva nelegalității vizând constatarea greșită a intervenției prescripției răspunderii penale și dispunerea soluției de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului. În esență, s-a susținut că prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile art. 155 alin. (5) din Codul penal, potrivit cărora admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripție a răspunderii penale, dispoziție legală invocată și de procurorul de ședință. S-a subliniat că în cauză admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal s-a dispus în data de 28 octombrie 2020, moment de la care a început să curgă un nou termen general de prescripție a răspunderii penale, care se va împlini în data de 27 octombrie 2025, astfel că prima instanță a constatat în mod greșit că a intervenit prescripția.

Potrivit art. 155 alin. (5) din Codul penal, admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripție a răspunderii penale. Astfel, în urma redeschiderii procesului penal sunt aplicabile prevederile art. 155 alin. (5) din Codul penal, și nu cele ale alin. (1) al aceluiași articol, prevederi care nu au fost vizate de excepțiile de neconstituționalitate cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și care astfel beneficiază în continuare de prezumția de constituționalitate. Argumentele expuse în cuprinsul celor două decizii menționate nu pot fi extinse și la celelalte alineate ale art. 155 din Codul penal, situațiile nefiind identice.

Prevederile art. 155 alin. (5) din Codul penal au fost corelate cu dispozițiile art. 469 din Codul de procedură penală, care, deși în redactarea inițială reglementa admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere, în forma finală, adoptată prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, cuprinde doar o fază a analizei cererii de redeschidere și, în cazul admiterii acesteia, faza rejudecării cauzei. În aceste condiții, noul termen de prescripție prevăzut la art. 155 alin. (5) din Codul penal se calculează de la data admiterii cererii de redeschidere, nu a admisibilității în principiu.

Întrucât art. 155 alin. (5) din Codul penal reglementează o situație specială, o excepție de la regula instituită prin art. 154 alin. (2) din Codul penal, noul termen nu s-ar putea calcula de la data comiterii faptei, fiind aplicabilă, conform celor arătate expres de instanța de trimitere, „regula generalia specialibus derogant“.

În această interpretare, în speță, noul termen de prescripție a început să curgă de la data pronunțării deciziei în apel prin care, în urma admiterii căii de atac declarate de inculpat, s-au dispus admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, formulată de acesta, și trimiterea cauzei în vederea judecării după redeschidere. Totuși, trebuie precizat că și în cazul redeschiderii procesului penal sunt aplicabile prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal conform cărora termenele prevăzute la art. 154 din Codul penal, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

În baza acestor dispoziții legale trebuie avută în vedere perioada trecută de la data comiterii faptei (în speță 15 ianuarie 2013) și data rămânerii definitivă a condamnării în lipsă (în cauză 26 ianuarie 2018), dată la care s-a întrerupt cursul prescripției răspunderii penale și a început să curgă termenul de prescripție a executării pedepsei. Cele două termene, cel al prescripției răspunderii și cel al executării pedepsei, nu pot curge în paralel, fiind de natură diferită.

Având în vedere natura sui generis a termenului prevăzut de art. 155 alin. (5) din Codul penal, care nu poate fi considerat nici cauză de întrerupere a cursului prescripției, întrucât nu intervine imediat după ultima întrerupere, și nici cauză de suspendare, din moment ce prescripția nu își reia cursul din ziua redeschiderii procesului, ci începe să curgă un nou termen, la calculul căruia nu este avută în vedere și perioada anterioară în vederea respectării dispozițiilor alin. (4) al aceluiași articol, se va calcula termenul special prin adăugarea perioadei curse de la data comiterii faptei până la data rămânerii definitivă a condamnării în lipsă la perioada ce a început să curgă de la data admiterii cererii de redeschidere.

Sub aspectul celei de-a doua întrebări, în opinia curții de apel, la calculul termenului de prescripție nu are nicio influență faptul că la data primei condamnări ar fi fost împlinit termenul general al prescripției răspunderii penale, întrucât, pe de o parte, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, din moment ce instanța care judecă cauza, ulterior redeschiderii procesului penal, nu poate constata nelegalitatea primei hotărâri de condamnare sub aspectul omisiunii încetării procesului penal, și, pe de altă parte, s-ar eluda dispozițiile art. 155 alin. (5) din Codul penal dacă s-ar calcula termenul de prescripție de la data comiterii faptei, și nu de la data redeschiderii, astfel cum impune acest text legal.

Deși în practică s-au exprimat opinii contrare conform cărora este necesar ca termenul de prescripție să nu se fi împlinit la data pronunțării hotărârii de condamnare, dispozițiile art. 5 din Codul penal au influență doar sub aspectul calculului termenului care curge ulterior redeschiderii procesului penal și care nu mai poate fi întrerupt în baza art. 155 alin. (1) din Codul penal dacă procesul penal a fost redeschis în perioada în care nu existau cauzele de întrerupere reglementate de acest text legal, astfel cum s-a menționat mai sus.

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție un număr de 134 de instanțe.

Cu privire la prima întrebare supusă dezlegării, respectiv: „În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului special de prescripție a răspunderii penale se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal“ - într-o opinie s-a arătat că, la calculul termenului special de prescripție al răspunderii penale, se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate.

Redeschiderea procesului penal, în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, reprezintă o cale extraordinară de atac, ce are ca efect, potrivit art. 469 alin. (7) din Codul de procedură penală, desființarea de drept a hotărârii penale de condamnare. Astfel, hotărârea penală inițială nu mai poate produce efecte defavorabile inculpatului, perioada de timp cuprinsă între momentul rămânerii definitivă a sentinței penale de condamnare și momentul redeschiderii procesului penal urmând a fi avută în vedere la calculul termenului de prescripție.

Art. 155 alin. (5) din Codul penal reglementează un caz de întrerupere a termenului general de prescripție a răspunderii penale, intenția legiuitorului fiind clară și din perspectiva plasării acestui alineat în cadrul art. 155, care reglementează cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Or, pentru a evita situația în care, dată fiind regula potrivit căreia după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție [art. 155 alin. (2) din Codul penal], s-ar ajunge la imprescriptibilitatea de facto a unor infracțiuni prescriptibile potrivit legii, legiuitorul a statuat că depășirea cu încă o dată a termenului de prescripție a răspunderii penale face ca acesta să fie socotit împlinit indiferent de numărul întreruperilor intervenite [art. 155 alin. (4) din Codul penal].

Față de această natură juridică s-a susținut că, ulterior redeschiderii procesului penal, va începe să curgă un nou termen general de prescripție, însă termenul prescripției speciale a răspunderii este calculat de la momentul consumării, respectiv al epuizării activității infracționale, din această perspectivă neexistând nicio derogare de la regula instituită de art. 155 alin. (4) din Codul penal, redeschiderea urmând să producă aceleași efecte ca orice act întreruptiv care intervine pe parcursul curgerii termenului general de prescripție a răspunderii penale.

Într-o altă opinie s-a apreciat că, în cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului special de prescripție a răspunderii penale nu se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că hotărârea definitivă de condamnare naște un raport juridic execuțional (executarea pedepsei), care exclude aplicarea cauzelor de înlăturare a răspunderii penale, inclusiv prescripția răspunderii penale. Astfel, prescripția răspunderii penale are ca obiect stingerea dreptului statului de a trage la răspundere penală înainte de stabilirea vinovăției prin hotărâre definitivă [art. 153 alin. (1) din Codul penal]. În situația în care a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare, problema prescripției răspunderii penale nu mai este de actualitate, întrucât răspunderea penală a fost stabilită, iar executarea pedepsei devine un raport juridic de drept execuțional penal, după acest moment prezentând relevanță eventual instituția prescripției executării pedepsei. Așadar, între momentul rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare și momentul redeschiderii procesului penal nu există un proces penal în curs și, implicit, prescripția specială a răspunderii penale nu poate continua să curgă.

Redeschiderea procesului penal reglementată prin dispozițiile art. 466-469 din Codul de procedură penală este o procedură excepțională, destinată să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, care nu are ca scop repunerea în discuție a instituțiilor de drept material (precum prescripția răspunderii penale).

Rațiunea introducerii art. 155 alin. (5) din Codul penal este tocmai aceea de a reglementa situația specială a redeschiderii procesului penal, respectiv odată cu admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal se reactivează posibilitatea statului de a urmări răspunderea penală, iar prin efectul textului legal invocat va începe să curgă un nou termen de prescripție generală a răspunderii penale, distinct și autonom față de cel anterior. Or, din interpretarea per a contrario reiese concluzia că, anterior momentului redeschiderii procesului penal, instituția prescripției speciale a răspunderii penale nu poate opera.

Deși Codul penal nu prevede expres o cauză de suspendare, interpretarea logică și teleologică conduce la concluzia că perioada dintre data intervenirii unei hotărâri definitive de condamnare și data admiterii cererii de redeschidere a procesului penal reprezintă o cauză în care prescripția răspunderii penale nu curge. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive este o garanție fundamentală a securității juridice (Cauza Brumărescu c. României). Astfel, numai odată cu redeschiderea procesului penal redevine actuală problema prescripției răspunderii penale.

Cu privire la a doua problemă de drept supusă dezlegării, respectiv: „În cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripție conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, chiar dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale?

Într-o opinie s-a arătat că ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripție a răspunderii penale, conform art. 155 alin. (1) din Codul penal, numai dacă acest termen nu era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale.

S-a argumentat în sensul că, pentru a evita imprescriptibilitatea de facto a unor infracțiuni prescriptibile, legiuitorul a consacrat prin art. 155 alin. (4) din Codul penal că, odată depășit un interval egal cu dublul termenului general de prescripție, răspunderea penală este înlăturată indiferent de numărul întreruperilor intervenite.

Norma cu caracter special prevăzută la art. 155 alin. (5) din Codul penal vine să excludă de la aplicare instituția prescripției executării pedepsei, motiv pentru care, în momentul în care devine activă admiterea în principiu a redeschiderii procesului penal, calcularea prescripției speciale se face prin raportare la momentul săvârșirii faptei, și nu doar la intervalul ulterior redeschiderii procesului penal.

În acest context, admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal [art. 155 alin. (5) din Codul penal] constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripției, fiind aplicabile toate normele generale, inclusiv art. 155 alin. (4) din Codul penal cu privire la prescripția specială, urmând să curgă un nou termen de prescripție, însă raportarea se face la durata totală stabilită de termenul special de prescripție, fără a institui un termen nou propriu-zis, ci prin integrarea și valorificarea perioadelor deja consumate anterior.

Având în vedere incidența art. 5 din Codul penal, precum și a deciziilor Curții Constituționale, devenind inaplicabilă instituția prescripției speciale, ulterior admiterii în principiu, urmează să curgă un nou termen general de prescripție doar în măsura în care acesta nu s-a epuizat total până la momentul rămânerii definitivă a hotărârii penale inițiale.

Legiuitorul a instituit posibilitatea persoanei condamnate definitiv, în absență, de a formula o cerere de redeschidere a procesului penal, această prerogativă fiind însă limitată de inexistența incidenței termenului de prescripție a răspunderii penale, care constituie o cauză legală de înlăturare a răspunderii.

În altă opinie s-a arătat că ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripție conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, chiar dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale.

În susținerea acestei opinii s-a subliniat că, la calculul termenului de prescripție, nu are nicio influență faptul că, la data primei condamnări, ar fi fost împlinit termenul general al prescripției răspunderii penale, întrucât admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripție a răspunderii penale.

Dispozițiile art. 5 din Codul penal au influență doar sub aspectul calculului termenului care curge ulterior redeschiderii procesului penal și care nu mai poate fi întrerupt în baza art. 155 alin. (1) din Codul penal dacă procesul penal a fost redeschis în perioada în care nu existau cauzele de întrerupere reglementate de acest text legal.

De asemenea, deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale vizează strict cazul de întrerupere a prescripției prevăzut de art. 155 alin. (1) din Codul penal. Cazul de întrerupere prevăzut de art. 155 alin. (5) din Codul penal nu a fost avut în vedere de aceste decizii. Prin urmare, singurul lor efect va fi că, potrivit art. 5 din Codul penal, singurele acte subsecvente admiterii cererii de redeschidere, care vor avea efect întreruptiv al noului termen de prescripție care curge, vor fi cele care, potrivi legii, se comunică inculpatului.VI. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în punctul de vedere formulat a solicitat pronunțarea unei decizii prin care chestiunile de drept supuse dezlegării să primească următoarea rezolvare:A.

În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului de prescripție specială a răspunderii penale nu se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal, având în vedere, în primul rând, că art. 155 alin. (5) din Codul penal reglementează un caz special de întrerupere a termenului prescripției răspunderii penale.

Pentru a conduce la înlăturarea răspunderii penale, termenul de prescripție trebuie să curgă fără intervenția vreunui act de natură să readucă în atenția societății infracțiunea săvârșită. Așadar, orice astfel de incident intervenit în cursul termenului de prescripție întrerupe prescripția cu consecința neluării în considerare la calculul termenului de prescripție a timpului scurs înainte de întrerupere și începerea curgerii unui nou termen de prescripție.

Or, în scopul de a preîntâmpina intervenirea prescripției ca urmare a trecerii timpului necesar pentru rejudecarea cauzei, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 155 alin. (5) din Codul penal că admiterea căii extraordinare de atac determină curgerea unui nou termen de prescripție. Așadar, textul de lege instituie o derogare de la regula potrivit căreia întreruperea prescripției presupune un termen aflat în curs.

Întrucât de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare se poate invoca, potrivit art. 162 alin. (2)-(4) din Codul penal, doar prescripția executării pedepsei, nu și prescripția răspunderii penale, admiterea cererii de redeschidere a procesului penal determină, potrivit art. 155 alin. (5) din Codul penal, curgerea unui nou termen de prescripție (egal ca durată cu termenul de prescripție generală prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății).

Având în vedere că prescripția nu își reia cursul din momentul redeschiderii procesului penal, ci începe să curgă un nou termen, în cazul admiterii căii extraordinare de atac prevăzute de art. 466-469 din Codul de procedură penală nu suntem în prezența unei cauze de suspendare a termenului de prescripție.

În consecință, de la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății se calculează termenul de prescripție specială a răspunderii penale, fără a se lua în considerare perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal, având în vedere că, drept urmare a pronunțării hotărârii definitive de condamnare, acțiunea penală este stinsă și începe să curgă doar termenul de prescripție a executării pedepsei.B.

În cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripție generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale.

Întrucât, ca urmare a declarării neconstituționale a prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, singura formă de prescripție a răspunderii penale rămasă în fondul activ al legislației a fost prescripția generală, în măsura în care termenul de prescripție generală prevăzut pentru infracțiunea dedusă judecății s-a împlinit în cauză înainte de rămânerea definitivă a hotărârii inițiale de condamnare, nu va mai curge un nou termen de prescripție a răspunderii penale ca efect al intervenirii cazului de întrerupere a prescripției constând în admiterea cererii de redeschidere a procesului penal în cazul condamnării în lipsă.VII. Opinia judecătorului-raportor

Soluția propusă de judecătorul raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, având în vedere punctele de vedere diferite exprimate în doctrină și practică, inclusiv punctele de vedere diferite exprimate de instanțe din raza aceleiași curți de apel.

În ceea ce privește prima problemă de drept, judecătorul-raportor a propus ca, în cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului de prescripție a răspunderii penale să nu se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal. Între momentul rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare și momentul redeschiderii procesului penal nu există un proces penal în curs, astfel încât nu poate continua să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, indiferent de natura acestuia (prescripție generală sau prescripție specială a răspunderii penale).

Cu privire la a doua problemă de drept supusă dezlegării soluția propusă a fost aceea ca, în cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen de prescripție generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, distinct și autonom față de cel anterior, deoarece art. 155 alin. (5) din Codul penal ar reglementa o excepție de la alineatele care îl precedă pe cel analizat. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanțe, inclusiv a curții de apel, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de dispozițiile legale anterior menționate, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Totodată, din economia dispozițiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiționată, în mod esențial, de existența unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenția instanței supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală.

În speță se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Brașov - Secția penală fiind învestită cu soluționarea căii ordinare de atac a apelului în ultimă instanță.

De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 1.068/III-5/2025 din 12 septembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este îndeplinită și condiția existenței unei probleme de drept, susceptibilă de a fi rezolvată în mod diferit de către instanțe. Dovadă fac în acest sens punctele de vedere diferite exprimate în doctrină și practică, inclusiv punctele de vedere diferite exprimate de instanțe din raza aceleiași curți de apel.

Cu privire la condiția existenței unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării și soluționarea pe fond a cauzei, în doctrină s-a evidențiat că aceasta este îndeplinită ori de câte ori interdependența procedurilor specifice cauzei influențează într-o măsură soluționarea fondului, soluția dată acțiunii penale sau civile în procesul penal. În speță este îndeplinită această condiție, deoarece problemele de drept vizează dezlegarea definitivă a raportului juridic de drept penal dedus judecății prin stabilirea existenței unei cauze care înlătură răspunderea penală, împrejurare cu implicații asupra soluției pe fondul litigiului.

În consecință, se constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării.

Cu privire la fondul chestiunilor de drept

În ce privește prima problemă de drept, respectiv „în situația redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, în aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, în calculul termenului de prescripție specială a răspunderii penale intră și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal“, se constată că rezolvarea chestiunii de drept impune atât o analiză a reglementărilor privind redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă, cât și a reglementărilor privind întreruperea cursului prescripției penale.

Redeschiderea procesului penal, în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate (art. 466-469 din Codul de procedură penală), reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, al cărei scop este garantarea dreptului la un proces echitabil al persoanei judecate în lipsă, ce are ca efect desființarea de drept a hotărârii penale de condamnare rezultate ca urmare a desfășurării unui proces penal fără ca persoana acuzată să fie notificată oficial despre formularea unei acuzații penale împotriva sa, deci fără ca acesteia să i se poată reține vreo culpă procesuală față de neparticiparea sa la proces și față de neexercitarea dreptului la apărare (aceasta fiind premisa sine qua non a admiterii cererii de redeschidere a procesului penal).

În aceste condiții hotărârea penală inițială nu mai poate produce efecte pentru inculpatul judecat în lipsă, care, ca urmare a admiterii cererii de redeschidere, pierde calitatea de condamnat și o dobândește pe aceea de inculpat, hotărârea de condamnare anterioară, desființată, nemaiputând fi avută în vedere pentru stabilirea existenței recidivei sau a concursului de infracțiuni.

Întrucât admiterea cererii de redeschidere are ca efect, potrivit art. 469 alin. (7) din Codul de procedură penală, desființarea de drept a hotărârii pronunțate in absentia și reluarea judecății, pentru a se evita ca rejudecarea să nu mai fie posibilă din cauza împlinirii termenului de prescripție, legiuitorul român a stipulat la art. 155 alin. (5) din Codul penal că admiterea cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripție.

Art. 155 din Codul penal care reglementează întreruperea cursului prescripției răspunderii penale cuprinde dispoziții distincte cu privire la cauzele care pot conduce la întrerupere [alin. (1)], efectele pe care întreruperea le produce asupra duratei termenului prescripției răspunderii penale [alin. (2) și (4)], efectele întreruperii în raport cu participanții la infracțiune [alin. (3)] și un caz special de întrerupere a cursului prescripției în cazul admiterii cererii de redeschidere a procesului penal [alin. (5)], a cărui existență nu a fost afectată de constatarea neconstituționalității alin. (1) al art. 155 din Codul penal.

Sub imperiul Codului penal actual, voința legiuitorului de a-i atribui admiterii cererii de redeschidere a procesului penal efectul unei cauze de întrerupere a prescripției rezultă din plasarea dispoziției privind curgerea unui nou termen de prescripție ca urmare a dispunerii admiterii căii extraordinare de atac în cuprinsul art. 155 intitulat „Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale“, precum și din redactarea dispoziției legale care îi menționează expresiss verbis efectele (care sunt specifice întreruperii, iar nu suspendării cursului prescripției răspunderii penale), respectiv „face să curgă un nou termen de prescripție a răspunderii penale“.

Prin urmare, în speță devin aplicabile prevederile alin. (4) ale art. 155 din Codul penal, referitoare la prescripția specială a răspunderii penale, potrivit cărora, oricâte întreruperi ar interveni, depășirea cu încă o dată a termenelor de prescripție generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din același cod, atrage împlinirea acestora.

Calea extraordinară de atac prevăzută de art. 466-469 din Codul de procedură penală se exercită împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, astfel că nu mai există un termen de prescripție a răspunderii penale în curs, dată fiind pronunțarea hotărârii definitive. Având în vedere nașterea unui raport juridic care trece din domeniul stabilirii răspunderii penale în cel al executării hotărârii, de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare se poate invoca, potrivit art. 162 alin. (2)-(4) din Codul penal, doar prescripția executării, nu și prescripția răspunderii penale.

În scopul de a preîntâmpina intervenirea prescripției ca urmare a trecerii timpului necesar pentru rejudecarea cauzei, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 155 alin. (5) din Codul penal că admiterea căii extraordinare de atac determină curgerea unui nou termen de prescripție. În consecință, art. 155 alin. (5) din Codul penal reprezintă o derogare (o excepție) de la regula potrivit căreia întreruperea prescripției presupune un termen aflat în curs. O interpretare contrară ar conduce la concluzia că în paralel vor curge atât termenul de prescripție a executării pedepsei, cât și termenul de prescripție a răspunderii penale.

În același sens, al excepției de la regula menționată în alineatele ce precedă textului analizat, se reține că în Codul de procedură penală actual nu a fost preluată mențiunea cuprinsă în expunerea de motive a proiectului de lege privind acest act normativ, potrivit căreia persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă are dreptul de a solicita redeschiderea procesului penal, dacă între timp nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

În ce privește momentul de început al termenului de prescripție specială acesta nu poate fi data admiterii cererii de redeschidere a procesului penal (data întreruperii termenului), ci data săvârșirii infracțiunii.

În consecință, de la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății se calculează termenul de prescripție a răspunderii penale, fără a se lua în considerare perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal, având în vedere că, drept urmare a pronunțării hotărârii definitive de condamnare, acțiunea penală este stinsă și începe să curgă doar termenul de prescripție a executării pedepsei.

În ceea ce privește a doua problemă de drept, și anume dacă, în cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripție generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale, se rețin următoarele:

Având în vedere reglementarea prescripției în dreptul penal român și jurisprudența Curții Constituționale reflectată în mai multe decizii^1, instanța supremă a statuat că normele privind întreruperea prescripției sunt de drept penal material (substanțial) și, prin urmare, supuse, din perspectiva aplicării în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 5 din același cod și art. 15 alin. (2) din Constituție.

^1 Deciziile nr. 1.092/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, nr. 511/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 124 din Codul penal), nr. 341/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 8 august 2014, și Decizia nr. 473/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 7 noiembrie 2018 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 125 alin. 3 din Codul penal din 1969).

Potrivit art. 5 alin. (2) din Codul penal, principiul legii mai favorabile este aplicabil actelor normative, prevederilor acestora care au fost declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgentă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.

În mod simetric, dacă o normă favorabilă declarată neconstituțională poate ultraactiva, la rândul său, o normă care devine mai favorabilă în urma unei decizii de constatare a neconstituționalității va putea retroactiva în baza principiului mitior lex.

Deciziile de admitere a excepției de neconstituționalitate, conform jurisprudenței Curții Constituționale^2, se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (cauze pendinte), în care respectivele dispoziții sunt incidente, întrucât raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale nu a fost definitiv consolidat.

^2 Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016.

Având în vedere cele ce precedă, se constată că, deoarece nu prevăd un caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, declarate neconstituționale, reprezintă, în materia prescripției răspunderii penale, lege penală mai favorabilă inculpatului, începând cu data intrării în vigoare, respectiv 1 februarie 2014^3, și până la data de 30 mai 2022^4, putând fi invocate ca mitior lex în cauzele în care nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă până la data publicării Deciziei nr. 297/2018, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018.

^3 Data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

^4 Data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Întrucât, potrivit art. 469 alin. (7) din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă de condamnare este desființată de drept ca efect al admiterii cererii de redeschidere, iar procesul penal se reia, art. 155 alin. (1) din Codul penal conținând dispoziții mai favorabile inculpatului în ceea ce privește prescripția răspunderii penale, se aplică inclusiv în spețele în care, deși a fost pronunțată o hotărâre definitivă înainte de 25 iunie 2018, aceasta a fost desființată ulterior ca urmare a dispunerii admiterii căii extraordinare de atac.

În consecință, instanța învestită cu rejudecarea fondului trebuie să stabilească, în funcție de particularitățile cauzei, legea penală care, în integralitatea sa, este mai favorabilă inculpatului, inclusiv prin raportare la dispozițiile privind întreruperea termenului de prescripție cuprinse în legile penale succesive intervenite de la data săvârșirii infracțiunii și până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Întrucât, ca urmare a declarării neconstituționale a prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, singura formă de prescripție a răspunderii penale rămasă în fondul activ al legislației a fost prescripția generală, în măsura în care termenul de prescripție generală prevăzut pentru infracțiunea dedusă judecății s-a împlinit în cauză înainte de rămânerea definitivă a hotărârii inițiale de condamnare, nu va mai curge un nou termen de prescripție a răspunderii penale, ca efect al intervenirii cazului de întrerupere a prescripției constând în admiterea cererii de redeschidere a procesului penal în cazul condamnării în lipsă.

O soluție contrară ar conduce la antrenarea răspunderii penale după expirarea termenului de prescripție aplicabil și, prin urmare, la ignorarea legii penale mai favorabile inculpatului, încălcându-se astfel principiul cu rang constituțional, consacrat, totodată, de art. 5 din Codul penal, art. 15 paragraful 1 din Pactul Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile civile și politice și recunoscut în jurisprudența CEDO ca fiind una dintre garanțiile care însoțesc interdicția retroactivității legii penale mai severe.