Decizie nr. 1.250 din 25 noiembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 12, 13, 14, 15 şi 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, precum şi a dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie invocată de Dorinel Mihai Mucea, Radu Mihai Donciu şi Stamen Stantchev în Dosarul nr. 2.753/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal răspunde Radu Mihai Donciu, asistat de doamna avocat Ana-Maria Mihălcescu, precum şi reprezentantul autorului excepţiei Dorinel Mihai Mucea, domnul avocat Cezar Bivolaru, lipsind Stamen Stantchev, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, domnul avocat Cezar Bivolaru invocă existenţa unui viciu de procedură cu autorul excepţiei Stamen Stantchev, învederând că acesta are domiciliul în Austria şi că nu a fost citat la acest domiciliu.

Apărătorul autorului excepţiei Radu Mihai Donciu lasă la aprecierea Curţii incidentul procedural invocat.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, observând că citaţiile comunicate la termenul de judecată anterior lui Stamen Stantchev la domiciliile din România, respectiv din Austria, au fost returnate la dosar, precum şi faptul că, în considerarea acestei situaţii, pentru acest termen de judecată s-a procedat la citarea acestui autor al excepţiei prin afişare la uşa Curţii Constituţionale, constată că procedura de citare este legal îndeplinită şi acordă cuvântul pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Având cuvântul pentru autorul excepţiei Dorinel Mihai Mucea, domnul avocat Cezar Bivolaru solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată, susţinând, pe larg, motivele expuse în faţa instanţei de judecată. Depune la dosar concluzii scrise în sensul celor arătate.

Pentru autorul excepţiei Radu Mihai Donciu, doamna avocat Ana-Maria Mihălcescu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, cu privire la dispoziţiile art. 13, 14 şi 15 din Legea nr. 51/1991 se susţine că au fost implicit abrogate prin efectul dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, întrucât contravin art. 20, 21 şi 22 din Legea nr. 535/2004. Cu privire la art. 10, 11, 12 şi 16 din Legea nr. 51/1991, precum şi art. 23 şi 24 din Legea nr. 182/2002, se solicită reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale având în vedere situaţia juridică diferită a acestei cauze. Se susţine, în esenţă că, în cauză, apărarea nu are acces la probele acuzării, fiind lezate astfel în mod grav dreptul la un proces echitabil, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Dispoziţiile art. 53 din Constituţie, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu sunt aplicabile, deoarece nu se poate susţine că desfăşurarea unei proceduri judiciare poate aduce atingere siguranţei naţionale. Se conchide în sensul că textele de lege invocate de acuzare pentru ascunderea probelor sunt vădit neconstituţionale, "nefiind de conceput ca în procedura de administrare a justiţiei penale să fie implicat guvernul sau altă autoritate a administraţiei publice, de a căror bunăvoinţă să depindă accesul la probele dosarului". Depune şi concluzii scrise în sensul celor arătate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Klass împotriva Germaniei), în care s-a statuat că restrângerile sau imixtiunile în viaţa privată (prin supravegherea secretă a corespondenţei şi a telecomunicaţiilor) trebuie să fie în principiu supuse controlului unui magistrat. S-a creat astfel conceptul de "control încorporat" al respectării garanţiilor libertăţii individuale, prin aceea că măsura restrictivă de drepturi este autorizată de însuşi magistratul cu prerogative de independenţă şi imparţialitate. În cazul textelor de lege criticate ne aflăm în prezenţa unui astfel de "control încorporat" de legalitate în ceea ce priveşte aceste imixtiuni, control care, în prezent, urmare modificării Legii nr. 51/1991 prin Legea nr. 535/2004 este realizat de judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu de procuror. Cât priveşte criticile privind modul de aplicare în cauză a normelor criticate, arată că nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.753/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 12, 13, 14, 15 şi 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, precum şi a dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie invocată de Dorinel Mihai Mucea, Radu Mihai Donciu şi Stamen Stantchev.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că în cauză toate probele folosite şi reţinute de parchet sunt convorbiri telefonice interceptate şi înregistrate în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au regimul clasificat de secret de stat, şi, ca urmare, "modalitatea de lucru a DIICOT în instrumentarea dosarului de urmărire penală a fost una nelegală, abuzivă", de natură să producă prejudicii. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece obligă inculpatul să accepte ideea că există în dosar probe care îl privesc, chiar dacă acestea au fost obţinute în condiţii de nelegalitate, că este trimis în judecată pe baza acestor probe pentru infracţiuni extrem de grave, dar că nu poate avea acces la probele în discuţie. Se aduce astfel atingere dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Se mai arată că textele de lege ce fac obiectul excepţiei încalcă şi prevederile art. 124 din Constituţie, deoarece permit doar procurorului să ia decizii în această fază a procesului penal, impunând judecătorului un anumit cadru procesual care, practic, n-ar mai putea fi modificat până la finalizarea procesului penal.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Astfel, instituirea unor reguli speciale pentru accesul la informaţiile clasificate s-a realizat cu scopul protejării unor atare informaţii. În plus, textele constituţionale invocate nu exclud instituirea unui sistem naţional de protecţie a unor informaţii şi date, pentru a se preveni acţiunile de spionaj, compromiterea sau accesul neautorizat, alterarea, modificarea conţinutului lor sau distrugerea neautorizată a acestora. Se arată că, în realitate, criticile autorilor excepţiei vizează modul de administrare a probelor în faza de urmărire penală, valoarea probatorie a acestor mijloace, or, "această atitudine prin care se exprimă dezacordul faţă de conţinutul unor probe presupune, potrivit legii procesual penale, administrarea de probe contrare".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului arată că, întrucât art. 13-15 din Legea nr. 51/1991 au fost abrogate prin art. 20-22 din Legea nr. 535/2004, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii este inadmisibilă. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii legale criticate, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât acestea nu încalcă prevederile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi ale 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 12, 13, 14, 15 şi 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991, precum şi cele ale art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002.

Textele din Legea nr. 51/1991 criticate se referă la: caracterul activităţii de informaţii pentru asigurarea siguranţei naţionale, persoanele cărora le pot fi comunicate informaţii din domeniul siguranţei naţionale, interdicţia divulgării de date şi informaţii secrete care pot aduce prejudicii intereselor siguranţei naţionale, procedura de autorizare a efectuării unor acte în scopul culegerii de informaţii din domeniul siguranţei naţionale, protejarea prin lege împotriva imixtiunilor sau atingerilor aduse drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor ce pot fi aduse prin mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale.

Textele din Legea nr. 182/2002 criticate se referă la răspunderea instituţiilor deţinătoare de informaţii secrete de stat, condiţiile clasificării, respectiv declasificării informaţiilor secrete de stat.

În opinia autorilor excepţiei, aceste prevederi legale încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. Se invocă, totodată, dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, precum şi asupra constituţionalităţii art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, în raport de dispoziţiile constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 37 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2004, şi Decizia nr. 766 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo arătate, excepţia de neconstituţionalitate invocată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată anterior de Curte, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză, inclusiv cu privire la celelalte dispoziţii legale ce fac obiectul excepţiei, în raport cu care nu au fost formulate critici distincte.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la modul de administrare a probelor, pretinsa instrumentare nelegală, abuzivă a dosarului de urmărire penală, condiţiile obţinerii probelor din dosar, acestea excedează competenţei Curţii Constituţionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. Tot astfel, problema eventualelor dificultăţi ce pot apărea în procedura de declasificare a informaţiilor ţin de aplicarea legii, şi nu de constituţionalitatea ei, iar rezolvarea sa nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. În orice caz, accesul dificil la mandatul de interceptare a convorbirilor telefonice emis în scopul şi după regulile cuprinse în Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României nu poate fi apreciat ca o împiedicare a instanţei şi a părţilor de a cunoaşte, de a dezbate şi de a evalua înseşi probele administrate, care sunt depuse de organul de urmărire penală la dosar.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 12, art. 13, art. 14, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, precum şi a dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie invocată de Dorinel Mihai Mucea, Radu Mihai Donciu şi Stamen Stantchev în Dosarul nr. 2.753/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2008.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta