Decizie nr. 169 din 20 martie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea Sud-Vest Oltenia din Craiova în Dosarul nr. 8.824/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 687D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, consilier juridic Silviu Alexandru Simion Lăzărescu, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei.

Acesta, reiterând argumentele prezentate pe larg în cuprinsul motivării scrise a excepţiei, susţine, în esenţă, următoarele:

Dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care cererile privind actele administrative emise de organismele intermediare regionale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, nu se soluţionează în fond tot de către secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, aşa cum textul prevede competenţa materială de soluţionare pentru acelaşi tip de cereri privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale. În susţinerea acestei teze, se arată că statutul unei astfel de entităţi - organism intermediar regional - este stabilit prin acte juridice ale Uniunii Europene [şi anume Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006], fiind astfel clar delimitat de cel al unei autorităţi publice locale. În plus, aceste entităţi îşi exercită atribuţiile legale în urma delegării anumitor competenţe şi funcţii din partea unei autorităţi publice centrale de specialitate - în speţă, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice -, astfel că actele sale, emise în numele şi pe seama mandantului, nu pot beneficia de un alt tratament juridic în privinţa competenţei materiale de judecată, tratament aplicabil în egală măsură tuturor acestor mandatari. În caz contrar, pe lângă încălcarea prevederilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la obligaţia autorităţilor statului de a aplica cu prioritate reglementările obligatorii ale Uniunii Europene în cazul în care legea internă este mai puţin favorabilă, este înfrânt şi principiul nediscriminării, prevăzut de art. 16 din Constituţie.

În final, arată că Înalta de Curte de Casaţie şi Justiţie a asimilat statutul unui organism intermediar regional cu cel propriu unei autorităţi publice locale, fără a ţine seama de prevederile obligatorii ale Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, şi se impune, în consecinţă, pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii de interpretare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004, în sensul celor mai sus precizate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că autorul acesteia solicită, în realitate, stabilirea prin decizia Curţii Constituţionale a modului de interpretare şi aplicare a textului legal criticat, într-o manieră care să înlăture pretinsa sa stare de neconstituţionalitate. Or, o atare competenţă nu aparţine Curţii Constituţionale, ci Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în urma promovării unui recurs în interesul legii, poate pronunţa o decizie în sensul interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 8.824/63/2013, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea Sud-Vest Oltenia din Craiova într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în contextul invocării excepţiei lipsei de competenţă materială a tribunalului, în ipoteza în care aceasta ar fi respinsă pe considerentul că dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 se aplică stricto sensu doar în privinţa actelor administrative emise de autorităţile publice centrale, nu şi celor emise de organismele intermediare regionale în executarea unui mandat administrativ cu reprezentare încheiat cu o autoritate publică centrală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea sa susţine că stricta aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 doar pentru o autoritate publică centrală, nu şi pentru toate entităţile juridice cărora aceeaşi autoritate le-a delegat competenţe şi funcţii, creează "o situaţie de inegalitate şi discriminare în executarea mandatului administrativ încheiat între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în calitate de mandatar, şi Organismul intermediar regional pentru Programul operaţional sectorial «Dezvoltarea Resurselor Umane» Regiunea Sud-Vest Oltenia, în calitate de mandant". De asemenea, se arată că textul legal criticat creează un dezechilibru juridic şi între mandatarii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice ce au calitatea de direcţii ale autorităţii publice centrale (şi anume organismul intermediar Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, direcţie în cadrul Agenţiei Naţionale de Ocupare Forţei de Muncă, şi organismul intermediar - Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, direcţie în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), pe de o parte, şi structuri aflate în subordinea aceloraşi autorităţi publice centrale (cele 8 organisme intermediare regionale, instituţii publice în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Organismul intermediar - Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, instituţie publică în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), pe de altă parte.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie, autorul acesteia a transmis la dosarul Curţii "note scrise" prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care acestea nu se referă şi la actele administrative emise de autorităţile publice centrale prin organisme intermediare, în baza delegării de funcţii.

În susţinerea acestei afirmaţii, autorul excepţiei invocă, în raport cu art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, prevederile art. 2 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, cu modificările şi completările ulterioare, text care "prevede neechivoc" că organismul intermediar acţionează faţă de beneficiarii care implementează proiecte cofinanţate din fonduri ale Uniunii Europene sub supravegherea şi pentru autoritatea de management, adică autoritatea publică centrală. Art. 4 alin. (1) din acelaşi Regulament prevede că, chiar şi în ipoteza delegării, responsabilitatea financiară incumbă autorităţii centrale. Rezultă, din interpretarea juridică sistematică a acestor norme de drept al Uniunii Europene, că, în realizarea operaţiunii juridice de emitere a actelor administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, organismele intermediare acţionează nomine alieno, adică în numele autorităţii publice centrale, acţionând ca un mandatar pentru mandantul-autoritate publică centrală, în executarea unui mandat administrativ cu reprezentare, astfel cum acesta este juridic definit de art. 1269, 2009, 2011 teza întâi şi art. 2012 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 2 lit. k) din Legea-cadru nr. 195/2006 a descentralizării, referitoare la definiţia "delegării".

În concluzie, se susţine că toate actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, inclusiv cele emise de către autorităţile de management publice centrale prin organismele intermediare "necentrale", au aceeaşi importanţă juridică majoră de acte juridice emise în virtutea competenţelor juridice partajate în temeiul art. 4 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene - varianta consolidată, coroborat cu Protocolul nr. 25 la Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de către autorităţi publice ale statului român, pentru punerea în aplicare a dreptului Uniunii Europene, pe teritoriul României, această importanţă juridică justificând stabilirea competenţei materiale la nivel de curte de apel, de judecată în primă instanţă a litigiilor având ca obiect astfel de acte administrative.

Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale.

Acestea conţin norme de procedură care stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti şi asupra cărora legiuitorul are, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţă exclusivă de reglementare. Totodată, textul legal criticat se aplică în mod egal, fără discriminări pe criterii arbitrare, tuturor părţilor implicate într-un litigiu privind actele administrative emise de autorităţile centrale având ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare.

În plus, se remarcă, în considerarea Deciziei nr. 35 din 2 aprilie 1996 a Curţii Constituţionale, faptul că beneficiarii principiului egalităţii în faţa legii sunt, de regulă, persoanele fizice, acesta fiind aplicabil şi persoanelor juridice în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, aspect ce nu rezultă, însă, din critica autorului excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, text introdus prin art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Normele legale criticate au următorul conţinut: "(1^1) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 din perspectiva principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie. Consideră că ar fi contrar acestui principiu fundamental ca cererile privind actele administrative emise de organismele intermediare regionale, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, să nu fie soluţionate, ca urmare a interpretării restrictive a textului legal criticat, tot de către secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, aşa cum este prevăzută competenţa materială de soluţionare pentru astfel de acte administrative emise de autorităţile publice centrale.

Analizând natura criticilor de neconstituţionalitate formulate, Curtea observă că, în realitate, autorul excepţiei doreşte pronunţarea unei decizii prin care Curtea Constituţională să stabilească înţelesul prevederilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004, în sensul de a tranşa dacă actele administrative emise de organismele intermediare regionale, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează aplicând aceeaşi regulă de competenţă materială de judecată valabilă pentru actele administrative de aceeaşi natură emise de autorităţile publice centrale, adică de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. Pentru a demonstra teza potrivit căreia organismele intermediare emit acte administrative în executarea unui mandat cu reprezentare din partea autorităţii publice centrale, acestea având, prin urmare, acelaşi regim juridic, autorul excepţiei invocă, prin intermediul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, dispoziţiile art. 2 pct. 6 şi art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 210 din 31 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, autorul excepţiei vizează, în realitate, modul în care instanţa de judecată ar putea interpreta sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 şi utilizează, ca modalitate procedurală de exercitare a dreptului la apărare, excepţia de neconstituţionalitate, cât şi excepţia lipsei competenţei materiale de judecată. Din această perspectivă, invocarea normelor de drept al Uniunii Europene nu are însă relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, fiind incidente în contextul soluţionării excepţiei de necompetenţă materială.

În jurisprudenţa sa, de exemplu Decizia nr. 128 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013, Curtea a stabilit în mod constant că nu are competenţa ca, în cadrul controlului de constituţionalitate, să efectueze operaţiunea de interpretare şi de aplicare concretă de către instanţele/autorităţile publice competente, aceasta fiind atribuţia exclusivă a instanţelor judecătoreşti. În cazul de faţă, instanţa de judecată urmează a stabili sensul sintagmei "autorităţi publice centrale" în contextul normei juridice criticate şi al litigiului dedus soluţionării, utilizând, pentru aceasta, legislaţia incidentă în vigoare. Totodată, în cazul constatării unei practici neunitare a instanţelor judecătoreşti sub acest aspect, Codul de procedură civilă prevede posibilitatea promovării recursului în interesul legii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească modalitatea obligatorie pentru instanţe de interpretare şi aplicare a respectivei norme juridice.

În plus, dispoziţiile legale criticate conţin norme de procedură, în sensul că legiuitorul organic, în acord cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, a stabilit competenţa materială de judecată a unor acţiuni în justiţie, astfel că nu se poate constata niciunul dintre pretinsele vicii de constituţionalitate prezentate în motivarea excepţiei.

În ce priveşte prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, Curtea constată că acestea au fost invocate prin notele suplimentare depuse ulterior sesizării sale, motiv pentru care criticile de neconstituţionalitate nu pot fi primite. În acest sens, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, că invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" Regiunea Sud-Vest Oltenia din Craiova în Dosarul nr. 8.824/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi