Decizie nr. 102 din 14 februarie 2008

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a dispoziţiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, excepţie ridicată de Corneliu Horaicu în Dosarul nr. 1.627/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autorului excepţiei, domnul avocat Romul Vonica.

Având cuvântul, acesta solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată, dezvoltând considerentele cuprinse în concluziile scrise depuse la dosarul instanţei.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată în ceea ce priveşte art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum şi art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi, ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.627/245/2007, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, excepţie ridicată de Corneliu Horaicu în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţă, următoarele:

–dispoziţiile art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece, în cauză, inculpatului nu i s-a asigurat un apărător în timpul urmăririi penale, chiar dacă asistenţa juridică nu este obligatorie, fiind cercetat în stare de libertate; de asemenea, majoritatea declaraţiilor învinuitului şi martorilor, precum şi alte acte din dosar nu sunt semnate de apărător, ceea ce echivalează, în opinia autorului excepţiei, cu nerespectarea dreptului inculpatului de a fi asistat pe parcursul procesului penal;

–dispoziţiile art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece exigenţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun să fie asigurată asistenţa juridică a tuturor cetăţenilor cercetaţi sau judecaţi pentru faptele săvârşite, indiferent dacă sunt arestaţi sau în stare de libertate;

–dispoziţiile art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală reprezintă o limitare nejustificată a dreptului la apărare, întrucât, reprezentarea realizându-se în interesul învinuitului sau inculpatului, este necesar ca aceasta să se poată face nu numai în faţa instanţei de judecată, ci şi în faţa organelor de urmărire penală;

–dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece stabilesc că se trimit copii de pe rechizitoriu numai inculpaţilor aflaţi în stare de reţinere, nu şi celor aflaţi în stare de libertate;

–art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 încalcă dreptul la integritate fizică.

Judecătoria Iaşi apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu intră în contradicţie cu principiile constituţionale, respectiv cu cele din actele internaţionale invocate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, drepturile constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului invocate nefiind încălcate prin normele criticate.

Avocatul Poporului consideră că art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, întrucât instituirea de către legiuitor a obligaţiei pentru organele judiciare de a aduce la cunoştinţă învinuitului sau inculpatului dreptul de a fi asistat de apărător nu face decât să concretizeze dreptul constituţional la apărare, cu deplina respectare a dreptului la un proces echitabil. Prin reglementarea art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală legiuitorul a urmărit tocmai evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de deţinere de a-şi organiza apărarea, în condiţii cât mai apropiate de cele ale inculpatului aflat în stare de libertate. În opinia Avocatului Poporului, este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate a art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, iar, în ceea ce priveşte normele din regulamentul de aplicare a acestei ordonanţe, criticate de autorul excepţiei, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în raport de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi dispoziţiile art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.

Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:

–art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.

[...] În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

[...] Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.";

–art. 172 alin. 2: "Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenţa apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.";

–art. 174 alin. 2: "În cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului, instanţa de judecată, când apreciază necesară prezenţa învinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.";

–art. 264 alin. 4: "Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere."

Dispoziţiile art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, au următorul cuprins: "Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani."

Art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391 din 4 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, are următorul cuprins: "Conducătorilor de vehicule li se recoltează obligatoriu probe biologice atunci când rezultatul testării preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare."

Se susţine că:

–art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, raportate la cele ale art. 5 paragraful 3 şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind drepturile persoanei arestate sau deţinute, respectiv drepturile acuzatului, precum şi la cele ale art. 14 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privind garanţiile la care are dreptul orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni;

–art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 24 privind dreptul la apărare;

–art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 24 din Constituţie, privind dreptul la apărare;

–art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 131 alin. (3) privind funcţionarea parchetelor, şi ale art. 132 privind statutul procurorilor;

–art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 încalcă art. 22 din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, raportat la art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la viaţă, respectiv interzicerea torturii, precum şi la art. 1-5 din Protocolul nr. 6 la convenţie, privind abolirea pedepsei cu moartea, şi la art. 1-3 din Protocolul nr. 13 adiţional la convenţie, privitor la abolirea pedepsei cu moartea.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

I. Asupra criticilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu o motivare similară, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000. Prin acea decizie Curtea a constatat că dreptul la apărare prevăzut în art. 24 din Constituţie este pe deplin respectat prin dispoziţiile art. 171 din Codul de procedură penală, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest drept. În anumite cazuri în care învinuitul sau inculpatul se află în situaţii deosebite, legea a prevăzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură penală, cazurile de asistenţă juridică obligatorie, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, iar în alin. 3, cazurile pentru faza judecăţii. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă se impune constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Ca urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile. Totodată, prin Decizia nr. 533 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, Curtea a reţinut că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus amintite sunt valabile şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte art. 171 alin. 1 şi 4^1, precum şi art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, faţă de care au fost formulate aceleaşi critici, constând în aceea că aceste texte de lege nu asigură asistenţa juridică a inculpatului aflat în stare de libertate.

II. În ceea ce priveşte art. 174 alin. 2 din Codul penal, se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în raport de o critică identică, constatând că art. 174 din Codul penal, în ansamblul său, este constituţional. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 312 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 8 iulie 2005, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.

III. Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, în raport de aceleaşi critici, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 132 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 11 iulie 2001, şi prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 24 iunie 2002. Cu acele prilejuri, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a reţinut că textul de lege criticat, care prevede o procedură administrativă de înaintare a dosarului la instanţa competentă după darea sau confirmarea rechizitoriului, respectiv obligaţia procurorului de a înainta dosarul către instanţa de judecată împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu, nu creează inculpatului aflat în stare de deţinere o situaţie mai favorabilă decât a celui aflat în stare de libertate. Astfel, dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală nu numai că nu creează discriminări, ci, dimpotrivă, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de deţinere de a-şi organiza apărarea în condiţii cât mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate. În ceea ce priveşte dreptul la apărare al acestuia din urmă, Curtea a reţinut că nu este cu nimic afectat, deoarece, fiind chemat prin citaţie procedurală, el are dreptul de a lua cunoştinţă oricând, direct sau prin apărător, de actul de sesizare a instanţei şi îşi poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele prevăzute de lege. Pentru aceleaşi considerente s-a reţinut că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul acuzatului de a fi informat în legătură cu natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa, respectiv de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

IV. Asupra constituţionalităţii normelor conţinute în art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu prilejul analizării art. 79 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (forma anterioară republicării), în raport de prevederile art. 22 din Constituţie invocate şi în prezenta cauză. Prin Decizia nr. 493 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 31 octombrie 2005, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, că art. 79 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 22 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul persoanei la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.

V. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, se constată că, potrivit art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, instanţa de contencios constituţional "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial". De asemenea, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional "(...) decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Aşa fiind, hotărârile Guvernului şi regulamentele nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, este inadmisibilă.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1, 3 şi 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 şi art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Corneliu Horaicu în Dosarul nr. 1.627/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.

2.Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 februarie 2008.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Marieta Safta