Decizie nr. 668 din 12 noiembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea, în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost modificată şi completată de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romastru Trading" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.636/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 483D/2014.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public şi a reprezentanţilor părţilor, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 15 octombrie 2014, apoi, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru data de 11 noiembrie 2014, iar, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 din Legea nr. 47/1992, pentru data de 12 noiembrie 2014, dată la care este pronunţată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 7 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.636/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost modificată şi completată de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Romastru Trading" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012, sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 56 alin. (2). În acest sens arată că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, taxa clawback sau "contribuţia trimestrială" trebuie să se calculeze prin raportare la valoarea totală a vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie. Ca atare, baza de calcul al acestei taxe (care, în mod neconstituţional, include şi taxa pe valoarea adăugată, chiar şi ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 februarie 2013) trebuie să fie dată, exclusiv, de valoarea consumului efectiv de medicamente pentru fiecare deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, în parte. Însă valoarea vânzărilor/consumului de medicamente nu se calculează prin raportare la preţul medicamentelor astfel cum acestea sunt puse pe piaţă de deţinătorul autorizaţiei - respectiv valoarea aferentă preţurilor practicate de deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, ci, în mod nejustificat, se calculează prin raportare la preţul final al medicamentelor, respectiv preţul practicat de ultimul operator economic din lanţul de vânzare. Aşadar, valoarea vânzărilor/consumului de medicamente prin raportare la care se calculează taxa clawback este valoarea totală suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii în legătură cu respectivele medicamente, valoare care include, pe lângă taxa pe valoarea adăugată, şi adaosul comercial de distribuţie, precum şi adaosul comercial de farmacie, asupra cărora plătitorul contribuţiei nu are niciun fel de control şi, astfel, baza de calcul al contribuţiei trimestriale este majorată în mod artificial, rezultând o valoare a taxei datorate care depăşeşte suportabilitatea taxei de către contribuabil. Această modalitate de calcul al taxei clawback este profund neconstituţională şi contravine prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, care este sediul principiului egalităţii în materie fiscală.

5.În continuare arată că este necesară crearea unui sistem de asigurări de sănătate funcţional, iar nevoia populaţiei pentru medicamente compensate/pe bază de prescripţie medicală trebuie să prevaleze şi să fie satisfăcută în mod prioritar, însă nu trebuie realizată în detrimentul unor persoane fizice sau juridice cu finalitatea suprimării activităţii acestora.

6.Prin stabilirea bazei de calcul al taxei clawback cu includerea adaosurilor comerciale din lanţul de distribuţie se încalcă principiul certitudinii impunerii prevăzut de Codul fiscal, întrucât baza de calcul al acesteia include sume variabile stabilite arbitrar de ceilalţi participanţi din lanţul de distribuţie şi comercializare a medicamentelor. Mai mult, procentul "p" în baza căruia se calculează taxa clawback este individualizat cu caracter retroactiv, deoarece legea nu prevede momentul la care trebuie să fie comunicat acest procent, permiţând, astfel, ca acest indicator să fie comunicat deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor ulterior perioadei în care aceştia pun efectiv pe piaţă medicamentele, nefiind în măsură să îşi ajusteze activitatea economică prin raportare la acesta, aflându-se, astfel, în imposibilitate de a previziona din punct de vedere economico-financiar cursul activităţii societăţii.

7.Referitor la încălcarea dreptului de proprietate privată, arată că, potrivit prevederilor constituţionale, acesta este garantat de statul român, indiferent de titularul său, atât timp cât acest drept are un obiect licit, ca atare, dreptul de proprietate asupra patrimoniului unei societăţi comerciale, drept născut şi actual, este ocrotit. Or, prin instituirea obligaţiei de plată a taxei clawback, aceasta se vede nevoită să plătească din propriul patrimoniu o sumă de bani excesiv de mare, disproporţionată faţă de activitatea economică efectiv desfăşurată în calitatea de deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, fapt ce echivalează cu o micşorare nelegală a patrimoniului. Mai mult, cuantumul taxei clawback, calculată în modalitatea prezentată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, depăşeşte cu mult profitul net al deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, ceea ce conduce şi la afectarea posibilităţii de reinvestire şi dezvoltare a afacerii.

8.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 6 alin. (2) din prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 şi, în mod special, cele referitoare la modul de calcul al contribuţiei respective, au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 care prevede în mod explicit că formula de calcul nu include şi taxa pe valoarea adăugată, revenind la soluţia legislativă anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011. De asemenea, se reţine că, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii şi protecţiei sociale, este neconstituţională. Faţă de celelalte critici aduse, acestea nu pot fi considerate încălcări ale art. 56 alin. (2) din Constituţie.

9.Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 din Constituţie, apreciază că este neîntemeiată, deoarece achitarea unui impozit sau a unei taxe prevăzute de lege nu reprezintă o ingerinţă asupra proprietăţii private.

10.Cu privire la invocarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, menţionează că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu a indicat în concret criticile de neconstituţionalitate a legii, urmând ca acestea să fie avute în vedere coroborat cu art. 44 şi art. 56 alin. (2) din Constituţie.

11.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011, astfel cum a fost modificată şi completată de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012. Ulterior pronunţării încheierii de sesizare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 5 noiembrie 2014, însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate astfel cum a fost sesizată de către instanţa de judecată, respectiv asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost modificată şi completată de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

15.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt menţionate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 56 alin. (2) potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale".

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

17.Prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, astfel că, în ceea priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014. Curtea a observat că, potrivit art. 34 din Constituţie, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, sens în care organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc prin lege.

18.Politicile şi programele naţionale de sănătate se realizează prin Ministerul Sănătăţii Publice, precum şi prin alte entităţi, cum ar fi, spre exemplu, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale sau Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În acest context, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 s-a instituit obligaţia legală pentru deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali de a plăti o contribuţie trimestrială, în condiţiile stabilite în această ordonanţă de urgenţă, iar în ceea ce-i priveşte pe "ceilalţi actori de pe lanţul de distribuţie", aceştia au obligaţii contractuale.

19.Totodată, Curtea a reţinut că măsurile instituite prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 sunt tocmai o transpunere a celor statuate în conţinutul Legii fundamentale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi, prin urmare, nu aduc atingere prevederilor art. 34 şi 44 din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii. Ca atare, legitimitatea măsurilor instituite prin actul normativ criticat îşi are fundamentul în prevederile constituţionale.

20.Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, prin Decizia nr. 344 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 5 noiembrie 2013, pronunţată într-o cauză în care excepţia a fost ridicată chiar de autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

21.De asemenea, prin Decizia nr. 268 din 7 mai 2014 Curtea a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).

22.Reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. (Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 14 noiembrie 2014).

23.Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie (în prezent, prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 2 februarie 2009). Or, câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus (Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 14 noiembrie 2014).

24.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

25.Având în vedere cele prezentate, Curtea nu poate reţine nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie.

26.Distinct de cele reţinute în jurisprudenţa sa, Curtea constată că, potrivit art. 5 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2014, stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acestei contribuţii, după deducerea TVA-ului de către acestea din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

27.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Romastru Trading" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.636/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost modificată şi completată de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 noiembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Romastru Trading" - S.R.L. din Bucureşti trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea art. 3 şi art. 3^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii prin raportare la prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, care consacră justa aşezare a sarcinilor fiscale.

Aceste prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 reglementează modul cum se calculează contribuţia trimestrială (taxa clawback) pe care deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, precum şi reprezentanţii legali ai acestora trebuie să o plătească. Astfel, această taxă se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Potrivit art. 3^1 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, se stabileşte de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe fiecare plătitor de contribuţie. Stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, pe baza valorii aferente consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Valoarea decontată cuprinde însă, pe lângă valoarea vânzărilor proprii fiecărui deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, şi adaosul comercial de distribuţie şi de farmacie.

În acest fel, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă suportă, în plus, în afară de taxa clawback aferentă veniturilor realizate din propria activitate şi taxa clawback aferentă adaosurilor comerciale practicate de ceilalţi operatori economici implicaţi în lanţul de distribuţie al medicamentelor, respectiv distribuitorii şi farmaciştii.

Prin Decizia nr. 344 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 5 noiembrie 2013, Curtea a reţinut că taxa clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit art. 139 din Constituţie, conform căruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", precum şi că taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor sau al organismelor cărora statul le asigură realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. În acord cu această apreciere a Curţii, constatăm că taxa clawback, fiind stabilită prin lege, este integrată sistemului legal de impuneri la care face referire art. 56 alin. (2) din Constituţie, sistem care cuprinde toate impozitele, taxele, contribuţiile şi sarcinile fiscale specifice fiecărei ţări şi fiecărei etape istorice.

Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure, însă, aşezarea justă a sarcinilor fiscale, cerinţă expresă a art. 56 alin. (2) din Constituţie. Această dispoziţie constituţională reflectă principiul egalităţii în materie fiscală. Prin urmare, un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activităţi ori propriilor beneficii. Or, taxa clawback pe care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă este obligat să o plătească nu se calculează prin raportare la valoarea medicamentelor în momentul în care acestea sunt puse pe piaţă de către contribuabil, ci, în mod nejustificat, se raportează la valoarea totală suportată din bugetul Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi adaosul comercial de distribuţie şi adaosul comercial de farmacie, adaosuri pe care deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă nu le încasează şi asupra cărora nu are niciun fel de control.

O atare modalitate de stabilire şi calcul al contribuţiei trimestriale (taxa clawback) încalcă şi principiul certitudinii impunerii fiscale, prevăzut de art. 3 lit. b) din Codul fiscal, întrucât baza de calcul al contribuţiei trimestriale include sume variabile, stabilite de ceilalţi participanţi din lanţul de distribuţie şi de comercializare a medicamentelor.

Fără a nega dreptul statului de a impune taxa clawback şi obligaţia deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă de a plăti această taxă (Curtea a decis deja cu privire la aceste aspecte), considerăm că niciun contribuabil nu poate fi obligat să suporte sarcini fiscale aferente activităţilor şi beneficiilor altor contribuabili fără a se încălca exigenţa constituţională prevăzută de art. 56 alin. (2).

Judecător,

DANIEL-MARIUS MORAR