Decizie nr. 484 din 25 septembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Alvogen" România - S.R.L. din Otopeni, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 5.053/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 31D/2014.

2.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Dragoş Bogdan, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se prezintă consilierul juridic Ionela Dina, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens învederează că îşi menţine toate motivele de neconstituţionalitate invocate în scris în susţinerea prezentei excepţii.

4.Sintetizând, susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, în special cele ale art. 3, sunt neconstituţionale în măsura în care acest articol este interpretat, aşa cum o face, de altfel, o practică administrativă constantă, în sensul că procentul "p" se aplică nu la valoarea vânzărilor deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă (APP), ci la valoarea de compensare/decontare plătită de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, valoare care include adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor. Avocatul autoarei excepţiei apreciază că deţinătorii de APP trebuie să plătească doar partea de deficit cauzată de acţiunile lor (introducerea medicamentelor în lanţul obligatoriu legal de comercializare), adică pentru venitul lor rezultat din vânzările către distribuitori, nu şi partea de deficit cauzată de marjele (venitul) distribuitorilor, farmaciilor sau spitalelor private a căror existenţă în lanţul de distribuţie este impusă prin lege. În acest context precizează că nu susţine că distribuitorii, farmaciile şi spitalele ar trebui obligate la plata vreunei contribuţii, dat fiind că este dreptul exclusiv al legiuitorului de a fixa contribuţii parafiscale, ci susţine doar că deţinătorii de APP nu ar trebui să suporte ei partea din deficit cauzată de câştigul farmaciilor şi distribuitorilor, adică să plătească o contribuţie pentru venitul altor persoane.

5.De altfel, precizează faptul că, deşi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, aşa cum corect a fost interpretat de către Curtea Constituţională în deciziile sale în această materie, prin raportarea la vânzările deţinătorilor de APP, nu ar conduce la încălcarea Legii fundamentale, totuşi modul contrar de interpretare şi aplicare concretă de către autoritatea administrativă, prin raportarea la valoarea finală de compensare - care include adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor şi TVA-ul, este cel care conduce la încălcarea principiilor constituţionale privind nediscriminarea, protecţia proprietăţii private şi justa aşezare a sarcinilor fiscale. În susţinerea celor mai sus menţionate, avocatul Dragoş Bogdan depune note scrise la dosar.

6.Preşedintele Curţii acordă cuvântul şi consilierului juridic Ionela Dina, reprezentant al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, având în vedere faptul că, în mod constant, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii actului normativ criticat, sens în care invocă, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014.

7.Arată, totodată, că intervenţia legislativă de urgenţă în scopul adoptării reglementării criticate a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populaţiei la medicamente. Astfel, în contextul măsurilor luate pentru suplimentarea surselor de venit la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, pe lângă contribuţia datorată de angajaţi, angajatori şi persoanele fizice, a fost identificată o nouă sursă care să se constituie ca venit la bugetul Fondului, folosită pentru medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală şi pentru servicii medicale. În susţinerea argumentelor de constituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, consilierul juridic Ionela Dina depune note scrise la dosar.

8.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă invocate de autoarea excepţiei, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că legiuitorul delegat nu a afectat prin actul normativ criticat vreuna din îndatoririle prevăzute de Constituţie, ci, dimpotrivă, a reglementat plata unei contribuţii, care este venit la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost determinată de faptul că amânarea adoptării unor măsuri imediate ar fi avut consecinţe negative în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenţei medicale pentru un număr important de pacienţi.

9.Referitor la celelalte aspecte criticate în speţă, reprezentantul Ministerului Public apreciază că acestea vizează probleme ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii la cauzele deduse judecăţii, aspecte ce excedează însă competenţei instanţei de contencios constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

10.Prin Încheierea din 11 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.053/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Alvogen" România - S.R.L. din Otopeni, judeţul Ilfov, într-o cauză având ca obiect "anulare act administrativ".

11.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi de neconstituţionalitate intrinsecă. Astfel, apreciază că reglementarea criticată a fost adoptată cu încălcarea art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, deoarece situaţia extraordinară şi urgenţa sunt doar proclamate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, fără a fi în realitate motivate. De asemenea consideră că, prin obiectul său de reglementare, ordonanţa de urgenţă criticată afectează regimul juridic al îndatoririlor constituţionale, cu consecinţa încălcării art. 115 alin. (6) din Constituţie.

12.Cu privire la criticile de natură intrinsecă, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată că adoptarea şi aplicarea unui act normativ care instituie un tratament identic pentru toţi destinatarii săi, în pofida faptului că aceştia se află în situaţii sensibil diferite, reprezintă o formă de discriminare, contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, arată că procentul de contribuţie datorat este identic pentru toţi contribuabilii, deşi aceştia se găsesc în situaţii diferite. Rezultă aşadar o primă formă de discriminare în raport cu ceilalţi plătitori de taxă clawback. De asemenea apreciază că se instituie o situaţie discriminatorie şi în raport cu ceilalţi actori de pe lanţul de distribuţie, întrucât, potrivit art. 1 din actul normativ criticat, sunt obligaţi să plătească taxa de clawback doar deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora. În acest sens arată că, "dintre toţi agenţii economici de pe lanţul de distribuţie care contribuie la crearea deficitului - importator/producător, distribuitor naţional, distribuitor regional, distribuitor local, farmacie/spital -, doar primul este obligat să plătească o taxă din care să se acopere deficitul provocat inclusiv de adaosurile celorlalţi". Aşa fiind, apreciază că tratamentul la care sunt supuşi este diferit în funcţie de locul pe care îl ocupă în lanţul de distribuţie, diferenţiere care nu este justificată de vreun motiv rezonabil.

13.În ceea ce priveşte art. 56 alin. (2) din Constituţie, autoarea excepţiei apreciază că aceste "dispoziţii constituţionale sunt nesocotite, întrucât, pe de o parte, aceleaşi medicamente sunt impozitate de două ori prin jocul reglementărilor succesive ale taxei de clawback şi, pe de altă parte, prin faptul că deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor trebuie să suporte şi deficitul cauzat prin profitul distribuitorilor şi farmaciilor, sarcina fiscală fiind uriaşă". În consecinţă, "contribuabilii clawback suportă o sarcină fiscală care nu reprezintă doar o consecinţă a beneficiilor pe care ei înşişi le obţin din comercializarea de medicamente compensate, ci şi o consecinţă a beneficiilor obţinute de distribuitori şi de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate". Or, această împrejurare este, în opinia autoarei excepţiei, contrară principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale.

14.De altfel, făcând referire la Decizia nr. 39/2013 prin care Curtea Constituţională a statuat că sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 este neconstituţională, autoarea excepţiei apreciază că principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale este în continuare nesocotit. Aceasta deoarece, deşi art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 prevede că, "începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, cu completările ulterioare, unde CTt şi BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar BAt este de 1.515 milioane lei", "eliminarea TVA din valorile CTt şi Bat nu modifică în niciun fel valoarea finală a procentului «p»; mai mult, eliminarea TVA din bugetul Bat nu are niciun sens economic, deoarece bugetul este folosit pentru a compensa medicamente la valoarea lor de vânzare, care include şi TVA-ul".

15.Apreciază, de asemenea, că obligaţia de plată a contribuţiei stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 - taxa de clawback - reprezintă "o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 paragraful 2 al Protocolului nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât cuantumul taxei ce trebuie achitată este extrem de ridicat, având în vedere că stabilirea acestei taxe se face în funcţie de cifra de afaceri, fără a se ţine seama însă de costul de producţie, alte impozite şi taxe etc., adică activitatea propriu-zisă a întreprinderii". Autoarea excepţiei subliniază faptul că "aplicarea sancţiunii obligatorii privind excluderea medicamentelor de pe lista de medicamente compensate ar putea bloca efectiv activitatea întreprinderii, prejudiciind nu doar agentul economic, dar şi comunitatea prin pierderea locurilor de muncă etc.", aceasta fiind, în opinia sa, "un factor foarte important care subliniază caracterul disproporţionat al ingerinţei şi impune constatarea neconstituţionalităţii prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

16.Arată că o asemenea situaţie va conduce la încălcarea de către stat a obligaţiei sale prevăzute de art. 34 din Constituţie, potrivit căruia "dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat", apreciind, în acest sens, că dreptul pacienţilor de acces la medicamentele compensate care sunt absolut necesare este o parte fundamentală a obligaţiei statului de a garanta dreptul la ocrotirea sănătăţii. Astfel, "dacă prin reglementarea care impune o sarcină disproporţionată statul provoacă sau impune retragerea medicamentelor din listele de compensare sau retragerea unor producători de pe piaţă, măsura luată va fi contrară art. 34 din Constituţie".

17.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 este parţial întemeiată. În acest sens, instanţa arată că prevederile ordonanţei de urgenţă criticate sunt neconstituţionale raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală, "în considerarea faptului că plătitorii taxei, prin modalitatea de calcul a acesteia, suportă o sarcină fiscală care nu reprezintă doar o consecinţă a beneficiilor pe care ei înşişi le obţin din comercializarea de medicamente compensate, ci şi o consecinţă a beneficiilor obţinute de distribuitori şi de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate". Cu alte cuvinte, "deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor plătesc taxa în cauză nu numai în considerarea contribuţiei lor la producerea deficitului a cărui compensare se asigură prin impunerea taxei, ci şi în considerarea contribuţiei la producerea aceluiaşi deficit a altor actori de pe lanţul de distribuţie a medicamentelor compensate." Aşa fiind, apreciază că se încalcă principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale care trebuie să reflecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

18.Instanţa apreciază că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 sunt afectate de un viciu de neconstituţionalitate şi din perspectiva instituirii taxei prin intermediul ordonanţei de urgenţă, raportat nu la nejustificarea de către legiuitor a urgenţei care a determinat adoptarea reglementării legale criticate, ci raportat la aspectul că, prin obiectul său de reglementare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 afectează regimul juridic al unor îndatoriri constituţionale, şi anume a obligaţiei de a plăti taxe şi impozite, prevăzută de art. 56 din Constituţie. Prin urmare, adoptarea reglementării prin intermediul delegării legislative contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.

19.În ceea ce priveşte celelalte aspecte invocate ce ţin de modalitatea de calcul al taxei, instanţa de judecată consideră că acestea rămân la latitudinea legiuitorului şi nu sunt de natură să conducă la constatarea încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1), respectiv a celor ale art. 56 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerea că necoroborarea unor dispoziţii din acte normative diferite, referitoare la modul de impunere, ar conduce la o a doua impozitare a unor venituri, instanţa arată că aceasta nu constituie un aspect care să privească neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, ci o problemă de coroborare în aplicarea dispoziţiilor legale succesive, în perioada tranzitorie.

20.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

21.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

22.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

23.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011, cu completările ulterioare.

24.În susţinerea neconstituţionalităţii reglementării legale criticate se invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate, art. 56 alin. (2) potrivit căruia "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale" şi a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6) privind regimul ordonanţelor de urgenţă. De asemenea apreciază că sunt încălcate dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, şi cele ale art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii.

25.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii a mai fost supusă controlului de constituţionalitate atât în ansamblul său, cât şi cu privire la anumite articole din aceasta, în raport cu critici şi dispoziţii constituţionale similare.

26.Astfel, în jurisprudenţa sa constantă în această materie, spre exemplu fiind Decizia nr. 263 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 10 iulie 2013, sau Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, Curtea a calificat taxa de clawback ca fiind o taxă parafiscală menită să suplimenteze Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, stabilită în temeiul dispoziţiilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". În acest context, Curtea a reţinut că taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

27.Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză, Curtea observă că acestea privesc atât aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, cât şi aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă.

28.Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, raportată la dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, Curtea a reţinut că, astfel cum reiese din expunerea de motive, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost adoptată ca urmare a consumului ridicat de medicamente care a condus la depăşirea plafonului alocat şi pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate; ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei, şi de faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar şi la imposibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a acestora. Or, amânarea adoptării acestor măsuri imediate ar avea consecinţe negative în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenţei medicale pentru un număr important de pacienţi. De asemenea, ordonanţa a fost adoptată şi în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu impact direct asupra asigurării asistenţei medicale a populaţiei, prin suplimentarea surselor de finanţare a sistemului public de sănătate. În consecinţă, având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 nu aduce atingere dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie.

29.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin decizia precitată, referitor la sfera noţiunii de "îndatoriri prevăzute de Constituţie", Curtea a constatat că această noţiune se circumscrie la orice îndatorire specificată de dispoziţiile constituţionale, iar nu doar la acele îndatoriri prevăzute la titlul II capitolul III - îndatoririle fundamentale din Constituţie. Cu privire la noţiunea "a afecta", prevăzută de dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea a reţinut că aceasta este susceptibilă de interpretări diferite, însă, din punct de vedere juridic semnifică: "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza", "a antrena consecinţe negative". În acest sens este Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a apreciat că legiuitorul delegat nu a afectat prin actul normativ criticat vreuna din îndatoririle prevăzute de Constituţie, ci, din contră, a reglementat plata unei contribuţii, care este venit la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. În consecinţă, Curtea a constatat că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 nu a avut loc o încălcare a normei constituţionale a art. 115 alin. (6) în ceea ce priveşte afectarea unei îndatoriri fundamentale, subiectele de drept vizate putându-şi modula conduita în funcţie de ipoteza normei juridice criticate.

30.Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că un aspect deja clarificat în practica sa jurisprudenţială în această materie îl reprezintă individualizarea deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor (APP) obligaţi la plata acestei contribuţii trimestriale, respectiv numai la acei deţinători de APP ale căror medicamente sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Ca atare, numai comercianţii care pun pe piaţă medicamentele a căror contravaloare este suportată din sursa mai sus arătată sunt obligaţi la plata acestei contribuţii trimestriale. Aşa fiind, nu calitatea de producător de medicamente atrage după sine plata taxei, ci calitatea de deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, şi nu numai pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, ci pentru toate medicamentele a căror contravaloare este suportată din Fondul naţional unic de asigurări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014). Curtea constată că potrivit art. 700 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Niciun medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizaţie eliberată conform procedurii centralizate". Prin urmare, Curtea constată că sunt două categorii de deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, şi anume, unii care sunt obligaţi la plata acestei contribuţii şi alţii cărora nu le incumbă această obligaţie legală. Ceea ce îi diferenţiază însă este faptul că medicamentele puse pe piaţă de prima categorie de autorizaţi sunt decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. În concluzie, contribuţia trimestrială la care sunt obligaţi aceşti deţinători de APP este instituită în considerarea faptului că aceştia beneficiază de un real avantaj, şi anume, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor având, aşadar, o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri.

31.De asemenea, Curtea constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile celor care critică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 sub aspectul includerii TVA-ului în calculul valorii totale a consumului de medicamente, funcţie de care se calculează contribuţia trimestrială întrucât, pe de o parte, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea a constatat că sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, este neconstituţională, iar, pe de altă parte, în aplicarea deciziei menţionate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a identificat soluţia eliminării TVA-ului din valoarea totală a consumului de medicamente. Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) şi alin. (3)-(6) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 2 februarie 2009, "(1) Preţurile de producător cu ridicata şi cu amănuntul maximale pentru medicamentele autorizate de punere pe piaţă, ale căror preţuri au fost avizate ulterior apariţiei Catalogului naţional, vor putea fi vizualizate odată cu apariţia următoarei ediţii de catalog pe site-ul www.ms-preturi.ro [...]

(3)Preţurile medicamentelor avizate ulterior apariţiei ediţiei de catalog pot fi practicate numai în temeiul avizului de preţ comunicat de către Ministerul Sănătăţii.

(4)Comunicarea preţurilor pentru medicamentele prevăzute la alin. (3) către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se face de către Ministerul Sănătăţii trimestrial, în vederea actualizării aplicaţiei informatice. Informarea operatorilor economici distribuitori şi detailişti se face de către deţinătorul APP sau de reprezentant.

(5)Anual, Ministerul Sănătăţii publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în scop informativ, o listă a medicamentelor al căror preţ a fost aprobat în anul precedent.

(6)Anual, Ministerul Sănătăţii publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în scop informativ, o listă a medicamentelor pentru care s-au acordat creşteri ale preţurilor în cursul perioadei precedente, împreună cu noul preţ care poate fi perceput pentru acestea." Preţurile maximale ale producătorilor şi ale distribuitorilor pentru medicamentele compensate sunt înscrise în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (CANAMED) fără TVA, în timp ce preţurile maximale de vânzare cu amănuntul, practicate de farmacii, sunt înscrise în acelaşi Catalog cu TVA, numai că, atunci când Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează farmaciilor valoarea medicamentelor consumate (vândute) care cuprinde şi TVA-ul, la calculul valorii totale a consumului pentru aceste medicamente se scade TVA-ul decontat farmaciilor. De altfel, această operaţiune fiind una pur contabilă (tehnică) se poate uşor verifica de către plătitorii contribuţiei.

32.Faţă de criticile de neconstituţionalitate referitoare la contrarietatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că aceste aspecte au fost deja soluţionate de instanţa de contencios constituţional, exemplu fiind, în acest sens, Decizia nr. 344 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 5 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 249 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 5 iulie 2013. Astfel, Curtea a constatat că nu există discriminare în ceea ce priveşte plata contribuţiei trimestriale între deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă obligaţi la plata acesteia şi ceilalţi agenţi implicaţi pe lanţul de distribuţie, respectiv distribuitorii (angrosişti) şi furnizorii (farmaciile), întrucât, pe de o parte, distribuitorii şi farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptăţiţi la încasarea unui tarif, aceştia nefiind parte în convenţia încheiată cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar, pe de altă parte, aceştia sunt supuşi sistemului fiscal general, fiind ţinuţi de impozitele şi taxele care se percep asupra rezultatelor activităţilor pe care le prestează.

33.Curtea reiterează faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deţinătorii de APP.

34.Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 34 şi art. 44 alin. (1) şi (2), autoarea excepţiei susţine că obligaţia de plată a contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, stabilind o măsură nelegală şi disproporţionată, care nu urmăreşte un scop legitim. Faţă de critica formulată, prin Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, Curtea a reţinut că, potrivit art. 34 din Constituţie, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, sens în care organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc prin lege. În acest sens, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 s-a instituit obligaţia legală pentru deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali de a plăti o contribuţie trimestrială, în condiţiile stabilite în această ordonanţă de urgenţă, iar în ceea ce îi priveşte pe "ceilalţi actori de pe lanţul de distribuţie", Curtea a reţinut că aceştia au obligaţii contractuale. Ca atare, Curtea a apreciat că măsurile instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 sunt tocmai o transpunere a celor statuate în conţinutul Legii fundamentale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi, prin urmare, nu aduc atingere dispoziţiilor art. 34 şi art. 44 din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, referitoare la protecţia proprietăţii. Ca atare, legitimitatea măsurilor instituite prin actul normativ criticat îşi are fundamentul în normele constituţionale invocate.

35.Referitor la critica privind încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).

36.În cauză, reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

37.În plus, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie*1). Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Alvogen" România - S.R.L. din Otopeni, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 5.053/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu completările ulterioare, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 25 septembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Pentru magistrat-asistent

Ingrid Alina Tudora

semnează,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,

prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta