Decizie nr. 317 din 14 septembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32^2 alin. (3) şi ale art. 32^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, excepţie ridicată de Asociaţia Salariaţilor PAS STISOM Poiana Codrului în Dosarul nr. 6.230/2003 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin consilier juridic, precum şi părţile Silvian Butnaru şi Nicolae Voineagu, prin avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, arătând că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale numai în măsura în care se aplică contractelor încheiate înainte de intrarea lor în vigoare.

Apărătorul celor două părţi apreciază că dispoziţiile criticate au fost abrogate prin Legea nr. 137/2002, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia este inadmisibilă. Se mai arată că în cauza de faţă nu se pune o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare a legii. De asemenea, se susţine că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 15 şi 16 din Constituţie, republicată, întrucât se aplică, fără excepţie, tuturor situaţiilor intervenite.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile criticate nu sunt retroactive, deoarece se aplică tuturor situaţiilor juridice intervenite ulterior intrării în vigoare a acestora, iar aprecierea eficienţei obligaţiei asumate de autorităţile publice este de competenţa instanţei de judecată, fiind o problemă de aplicare a legii şi nu una de constituţionalitate. Totodată, se apreciază că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 16 din Constituţie, republicată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 septembrie 2003, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32^2 alin. (3) şi ale art. 32^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, excepţie ridicată de Asociaţia Salariaţilor PAS STISOM Poiana Codrului în Dosarul nr. 6.230/2003 al acelei instanţe.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 32^2 alin. (3) şi cele ale art. 32^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) "în măsura în care se interpretează că sunt aplicabile şi contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999 de modificare a Legii nr. 87/1997". Se mai arată că "legea civilă dispune numai pentru viitor, neputând modifica raporturi contractuale născute înainte de intrarea ei în vigoare". Autorul excepţiei de neconstituţionalitate învederează faptul că aceste prevederi legale încalcă şi principiul constituţional al egalităţii de tratament în cazul în care "se apreciază că Legea nr. 99/1999 se aplică şi contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate anterior intrării în vigoare".

Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, consideră că aceasta este neîntemeiată. Se arată că prevederile criticate nu conţin nici o dispoziţie cu caracter retroactiv, iar "dispoziţiile art. 32^2 din O.U.G. nr. 88/1997 [...] se aplică de la producerea situaţiilor juridice intervenite după această dată". De asemenea, se mai arată că, deşi dispoziţiile criticate au fost abrogate prin Legea nr. 137/2002, "aceasta constituie o problemă de aplicare în timp a legilor", iar excepţia este admisibilă având în vedere că "raporturile juridice care fac obiectul litigiului cad sub incidenţa textelor mai sus menţionate, care, chiar abrogate fiind în prezent, au aplicabilitate în speţă, întrucât, în temeiul lor, s-au generat drepturi şi obligaţii deduse judecăţii în cauză".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă.

Se arată, în motivarea acestui punct de vedere, că dispoziţiile legale criticate au fost abrogate expres prin art. 56 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi, în consecinţă, având în vedere prevederile art. 23 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 [devenite, după republicare, art. 29 alin. (1) şi (6)], acestea "nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate", excepţia, prin urmare, fiind inadmisibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. 32^2 alin. (3) şi cele ale art. 32^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, astfel cum a stabilit instanţa de judecată. În mod greşit, dintr-o eroare materială, autorul excepţiei a indicat, în memoriul depus la instanţă, dispoziţiile criticate ca fiind ale Legii nr. 87/1997, deşi aceasta are un cu totul alt obiect (aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/1997 privind unele măsuri pentru evidenţa acţionarilor, organizarea şi desfăşurarea primei adunări generale a acţionarilor la societăţile comerciale care au făcut obiectul procedurilor de privatizare instituite prin Legea nr. 55/1995) şi nu a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, cum greşit se susţine. Dispoziţiile criticate au fost introduse prin art. I pct. 43 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999.

Ulterior, aceste dispoziţii au fost abrogate expres prin art. 56 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, dar, în esenţă, au fost preluate în art. 12 alin. (5), (6), (7) şi (8) ale acestei legi. La rândul său, art. 12 alin. (8) a fost ulterior modificat prin art. I pct. 6 al Ordonanţei Guvernului nr. 36 din 29 ianuarie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004.

Potrivit jurisprudenţei sale, în cauză, Curtea urmează să examineze dispoziţiile în vigoare care conservă, în principiu, soluţia legislativă iniţială.

Dispoziţiile în vigoare ale art. 12 alin. (5), (6), (7) şi (8) din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, au următorul cuprins:

(5)În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate.

(6)În situaţia în care majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor se realizează după privatizarea societăţii comerciale, cumpărătorul sau succesorul în drepturi al acestuia are drept de preferinţă la cumpărare de la instituţia publică implicată a unui număr de acţiuni suplimentare necesare menţinerii cotei de participaţie la capitalul social, existentă anterior majorării acestuia cu valoarea terenurilor.

(7)Cumpărătorul sau succesorul în drepturi al acestuia îşi poate exercita această preferinţă în termen de 15 zile de la data înregistrării majorării capitalului social.

(8)Preţul de vânzare pentru acţiunile suplimentare provenite din majorarea capitalului social cu valoarea terenului, în situaţia exercitării dreptului de preferinţă, este egal cu valoarea nominală a acţiunilor, în cazul în care preţul pe acţiune plătit de cumpărător prin contractul iniţial de privatizare este mai mare decât valoarea nominală a acţiunilor, sau este cel rezultat din negocierea directă dintre instituţia publică implicată şi cumpărător, în cazul în care preţul pe acţiune plătit de cumpărător prin contractul iniţial de privatizare este mai mic decât valoarea nominală a acţiunilor. Plata acţiunilor se va realiza integral sau în rate. Transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor are loc în momentul plăţii integrale a preţului sau a avansului, după caz [...].

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1), care au următorul cuprins:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

În esenţă, critica de neconstituţionalitate constă în susţinerea că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1), "în măsura în care se interpretează că sunt aplicabile şi contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999".

Analizând dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea reglementează situaţia intervenită ca urmare a eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, atât în cazul în care aceasta nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social, cât şi în cazul în care certificatul se eliberează după privatizare, situaţie pentru care alin. (5) al art. 12 din Legea nr. 137/2002 prevede majorarea de drept a capitalului social cu valoarea terenului, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate.

În acelaşi timp, alin. (6) al art. 12 stabileşte un drept de preferinţă la cumpărarea de la instituţia publică implicată a unui număr de acţiuni suplimentare necesare menţinerii cotei de participaţie la capitalul social, existentă anterior majorării acestuia cu valoarea terenurilor, pentru cumpărătorul sau succesorul în drepturi al acestuia "în situaţia în care majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor se realizează după privatizarea societăţilor comerciale". Celelalte texte - alin. (7) şi (8) ale art. 12 din Legea nr. 137/2002 - privesc termenul de exercitare a dreptului de preferinţă al cumpărătorului sau succesorului în drepturi al acestuia, precum şi stabilirea preţului de vânzare pentru acţiunile suplimentare provenite din majorarea capitalului social cu valoarea terenului, în situaţia exercitării dreptului de preferinţă.

Curtea constată că este neîntemeiată critica referitoare la caracterul retroactiv al prevederilor legale criticate, întrucât acestea nu dispun în acest sens.

Dispoziţiile art. 32^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, au format obiect al controlului de constituţionalitate, înainte de abrogarea lor şi preluarea soluţiei legislative criticate prin Legea nr. 137/2002. Curtea Constituţională, prin mai multe decizii, s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor respective (de exemplu, Decizia nr. 8 din 24 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, Decizia nr. 91 din 9 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 22 august 2000, Decizia nr. 250 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 12 februarie 2001, Decizia nr. 65 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 1 iunie 2001, Decizia nr. 217 din 14 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 9 februarie 2001).

Prin aceste decizii Curtea a reţinut că dispoziţiile respective nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât "nu conţin în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv" (a se vedea Decizia nr. 91/2000, nr. 217/2000 şi Decizia nr. 250/2000).

Neexistând elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile sus-menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Referitor la invocarea de către autorul excepţiei a încălcării principiului constituţional al egalităţii în drepturi, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece textele criticate se aplică deopotrivă, fără excepţii, tuturor situaţiilor care se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile legale respective, neaducându-se astfel atingere principiului consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a reglementărilor succesive în materie, aceasta este o problemă de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, iar nu o problemă de constituţionalitate a ordonanţei sau a legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, al art. 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (5), (6), (7) şi (8) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia Salariaţilor PAS STISOM Poiana Codrului în Dosarul nr. 6.230/2003 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta