Decizie nr. 7 din 16 ianuarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de Societatea Comercială Yolans Com - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 28.167/197/2012 al Judecătoriei Braşov şi care constituie obiectul Dosarului nr. 508D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Acesta solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 28.167/197/2012, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de Societatea Comercială Yolans Com - S.R.L. din Braşov într-o cauză având ca obiect obligarea autoarei excepţiei la plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune şi penalităţile aferente unei anumite perioade.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3), art. 30, 31, 33, 44 şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, deoarece stabileşte o prezumţie absolută a calităţii de beneficiar a serviciului public de radiodifuziune tuturor persoanelor juridice cu sediul în România (inclusiv a fiecărei filiale, sucursale, reprezentanţe).

Prin urmare, obligaţia de plată este impusă prin lege, fără a fi condiţionată de existenţa unui raport juridic obligaţional între prestatorul de servicii şi beneficiar şi indiferent dacă persoana juridică este sau nu consumator de servicii radio şi televiziune.

Potrivit criticilor de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale examinate plasează Societatea Română de Radiodifuziune în afara mediului concurenţial şi al pieţei libere, iar modalitatea excesivă şi nedemocratică de impunere a unei obligaţii de plată în favoarea sa nu mai este, în prezent, justificată, fiind, astfel, lipsită de proporţionalitate, discriminatorie şi menită să restrângă exerciţiul drepturilor constituţionale invocate, în special a dreptului de proprietate.

Judecătoria Braşov consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În acest sens, menţionează deciziile nr. 297 din 6 iulie 2004, nr. 159 din 30 martie 2004 şi nr. 331 din 18 aprilie 2006, prin care Curtea Constituţională a stabilit că aceste prevederi nu contravin principiului privind ocrotirea în mod egal a proprietăţii, câtă vreme textul în discuţie se interpretează în sensul că obligaţia de a suporta taxele în cauză revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiază efectiv de aceste servicii. Prin urmare, calitatea de beneficiar prezumat a persoanelor juridice nu este instituită ex lege, ci trebuie probată potrivit regulilor generale aplicabile oricărui raport juridic.

Totodată, se apreciază că nu poate fi reţinută pretinsa nerespectare a prevederilor art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 31 - Dreptul la informaţie şi ale art. 33 - Accesul la cultură din Constituţie, deoarece prin plata acestei taxe se constituie bugetul acestor instituţii, buget care le asigură funcţionarea, fiind garantat în acest fel exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază următoarele:

Dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, stabilind obligaţia persoanelor juridice cu sediul în România să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi televiziune, se adresează doar beneficiarilor acestor servicii, astfel că niciuna dintre criticile de neconstituţionalitate formulate nu pot fi reţinute. De altfel, aceasta este şi concluzia Curţii Constituţionale reţinută în deciziile nr. 159 din 30 martie şi nr. 297 din 6 iulie 2004, cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, privind principiul ocrotirii şi garantării proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular.

În ce priveşte susţinerile de neconstituţionalitate vizând încălcarea art. 1 alin. (3) şi a art. 53 din Legea fundamentală, se arată că nici acestea nu pot fi reţinute, deoarece măsura criticată este prevăzută de lege, se aplică în mod nediscriminatoriu, urmăreşte un scop legitim şi respectă justul echilibru între interesele generale ale comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale indivizilor.

Aşadar, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în raport cu art. 1, 44 şi 53 din Constituţie, şi inadmisibilă, în raport de art. 30, 31 şi 33 din Constituţie, deoarece, faţă de aceste din urmă norme invocate, autorul excepţiei nu motivează în ce constă pretinsa încălcare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege criticat a fost introdus prin art. I din Legea nr. 533/2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 decembrie 2003, şi are următorul cuprins: "(3) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii."

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 1 alin. (3), cu referire la dreptatea ca valoare supremă a statului român, art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 31 - Dreptul la informaţie, art. 33 - Accesul la cultură, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 alin. (2) referitoare la condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.

Raportat la deciziile precedente pronunţate de Curtea Constituţională în această materie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, sau Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2004), această soluţie nu reprezintă un reviriment jurisprudenţial, ci întăreşte, mai curând, jurisprudenţa anterioară, în sensul că stabileşte modalitatea (obligatorie şi definitivă) de interpretare constituţională a textului legal examinat (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011).

Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 448 din 29 octombrie 2013, Curtea a observat, mai întâi, că, deşi a stabilit prin jurisprudenţa sa în materie reperele unui comportament constituţional, în sensul că obligaţia de plată a taxei pentru serviciul public de televiziune, la care fac referire dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, incumbă doar persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective, totuşi, în practică, atât unele instanţe judecătoreşti, cât şi prestatorul acestor servicii, în calitate de colector al respectivei taxe, sau mandatari ai acestuia, manifestă o conduită contrară celor statuate de instanţa de contencios constituţional. În continuare, Curtea a constatat că instituirea unei taxe fără beneficiul efectiv al unei contraprestaţii contravine prevederilor constituţionale ale art. 56 alin. (2) sub aspectul respectării justei aşezări sau a proporţionalităţii sarcinii fiscale. Totodată, Curtea a observat că, pe fondul unor vicii de tehnică legislativă a normei juridice examinate, referitoare la lipsa de consecvenţă, claritate şi precizie a legiuitorului, care echivalează cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, printr-un proces sistematic de interpretare şi aplicare eronată din partea subiectelor de drept abilitate să le aplice, au fost deturnate de la scopul lor legitim, iar o consecinţă evidentă a acestui fenomen în continuă desfăşurare o reprezintă chiar faptul că pe rolul Curţii Constituţionale se află pendinte şi alte cauze ce privesc excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege. Aşadar, Curtea a constatat că reglementarea criticată, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.

În final, având în vedere toate aceste împrejurări succint redate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 în sensul că persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari efectivi ai acestor servicii, este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate de care textul de lege suferă prin lipsa unei menţiuni exprese în acest sens.

Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele şi principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile.

O astfel de decizie, fiind general obligatorie şi având putere numai pentru viitor, generează cel puţin un dublu efect juridic: mai întâi, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele/entităţile competente trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011).

În ce priveşte al doilea efect juridic specific unei decizii prin care se constată constituţionalitatea unor prevederi legale într-o anumită interpretare, acesta vizează invocarea, la un moment ulterior pronunţării respectivei decizii, a unei excepţii de neconstituţionalitate purtând asupra aceluiaşi text de lege şi cu o motivare identică. În aceste condiţii şi având în vedere că instanţa constituţională a constatat anterior constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului şi a criticilor de neconstituţionalitate se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea (în acest sens, exemplificativă este Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011).

Faţă de aceste considerente de principiu, se constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate se identifică prin acelaşi obiect şi aceleaşi critici asupra cărora Curtea s-a pronunţat anterior şi definitiv prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013. Curtea mai reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe calea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate îl poate forma numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituţional, în caz contrar excepţia fiind inadmisibilă.

Totodată, Curtea observă că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării sale de către instanţa judecătorească, dar înainte de data publicării Deciziei nr. 448 din 29 octombrie 2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

În cauză se impune precizarea că, deşi Curtea va pronunţa o soluţie de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei, urmează ca cele statuate prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 să îşi găsească aplicarea, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în cauza pendinte în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv şi general obligatoriu modalitatea de interpretare constituţională a textului ce constituie obiectul excepţiei. De altfel, de la acelaşi moment, instanţele judecătoreşti vor interpreta şi aplica dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 în acord cu Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, în toate cauzele pendinte în care acestea sunt incidente, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată; în această ultimă ipoteză, dacă litigiul a fost soluţionat, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională constituie temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz (a se vedea jurisprudenţa Curţii Constituţionale în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, sau Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2013).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de Societatea Comercială Yolans Com - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 28.167/197/2012 al Judecătoriei Braşov.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 ianuarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi