Decizie nr. 280 din 10 mai 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^21 şi art. 296^24 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Gheorghe Predică în Dosarul nr. 609/63/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.489D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Gheorghe Predică a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că autorul invocă o serie de dispoziţii din Legea fundamentală, fără a arăta în ce mod sunt încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 10 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 609/63/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 296^21 alin. (1) şi ale art. 296^24 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Gheorghe Predică, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ-fiscal, respectiv o decizie de impunere.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât prevăd plata contribuţiilor sociale de sănătate pentru venituri realizate din cedarea folosinţei bunurilor în condiţiile în care plăteşte deja aceste contribuţii în calitate de pensionar. Autorul excepţiei mai arată că o soluţie legislativă similară, care se regăsea în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a fost declarată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 164 din 12 martie 2013.

7.Curtea de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului egalităţii în drepturi.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Acesta mai invocă jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005, Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006 şi Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013.

10.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, având în vedere că aceasta nu este motivată potrivit cerinţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 296^21 alin. (1) şi ale art. 296^24 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 296^21 alin. (1) lit. i) şi alin. (2), precum şi ale art. 296^24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Prevederile legale criticate au următoarea formulare:

–Art. 296^21 alin. (1) lit. i) şi alin. (2): Contribuabili

"(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, după caz: [...] i) persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor.

(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) datorează contribuţii sociale obligatorii pentru veniturile realizate, numai dacă aceste venituri sunt impozabile potrivit prezentului cod.";

–Art. 296^24 alin. (1)-(4): Plăţi anticipate cu titlu de contribuţii sociale

"(1) Contribuabilii prevăzuţi la art. 296^21 alin. (1) lit. a) -e), h) şi i), cu excepţia celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole, sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii sociale.

(2)În cazul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, plăţile anticipate prevăzute la alin. (1) se stabilesc de organul fiscal competent, potrivit regulilor prevăzute la art. 82, prin decizie de impunere, pe baza declaraţiei de venit estimat/norma de venit sau a declaraţiei privind venitul realizat, după caz. În cazul contribuţiei de asigurări sociale, obligaţiile lunare de plată se stabilesc pe baza venitului declarat, prevăzut la art. 296^22 alin. (1).

(3)În decizia de impunere, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 296^21 alin. (1) lit. a)-e) se evidenţiază lunar, iar plata acestei contribuţii se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

(4)În decizia de impunere, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 296^21 alin. (1) lit. a)-e), h) şi i), cu excepţia celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole şi a celor care realizează venituri din închirierea camerelor situate în locuinţe proprietate personală, în scop turistic, menţionaţi la art. 63 alin. (3), se evidenţiază lunar, iar plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru."

14.Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile legale în forma avută înainte de această abrogare, având în vedere că ele continuă să producă efecte juridice în dosar.

15.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) teza întâi şi a doua privind statul de drept, democratic şi social, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie, art. 32 alin. (5) privind dreptul la învăţătură, art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi în art. 136 alin. (5) privind proprietatea.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 903 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 9 martie 2016, Curtea a reţinut că legiuitorul a distins între două categorii de situaţii, şi anume contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează venituri, precum şi aceea în care contribuţia de asigurări sociale de sănătate este datorată de persoane care nu realizează venituri.

17.Astfel, referindu-se la art. 296^27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea a constatat că în categoria persoanelor plătitoare de contribuţii de asigurări sociale de sănătate sunt incluse persoanele care realizează venituri din sursele prevăzute de alin. (1) al acestui articol, fiind incluse, totodată, în categoria veniturilor asupra cărora se datorează contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi alte surse de venit, între care pot fi menţionate: primele de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii; câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare; venituri sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi primite de persoanele fizice pensionari, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale; venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial; orice venituri identificate ca fiind impozabile, în conformitate cu art. 78 alin. (2) din Codul fiscal.

18.În acest context, Curtea a reţinut că, potrivit art. 219 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează pe baza anumitor principii, printre care şi acela al solidarităţii şi subsidiarităţii în constituirea şi utilizarea fondurilor, precum şi pe baza participării obligatorii la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

19.Referitor la contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în jurisprudenţa sa, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015 (reiterând cele reţinute în Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, şi în Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009), Curtea a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel încât obligaţia de a contribui la acest sistem reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. Astfel, Curtea a observat că Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătăţii populaţiei, în temeiul principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii.

20.Aşa fiind, Curtea a statuat că obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, şi anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate (a se vedea, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, şi cele ale Deciziei nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, paragraful 15).

21.De asemenea, Curtea a statuat că legea instituie nu doar dreptul cetăţenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, ci şi obligaţia acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii sunt prevăzute expres în Legea nr. 95/2006 (şi în Codul fiscal), astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalţi cetăţeni le revine obligaţia mai sus amintită. Din momentul în care se naşte această obligaţie, iar asiguratul plăteşte contribuţia, legea îi dă acestuia dreptul de a beneficia de pachetul de servicii medicale în sistemul public de sănătate. Curtea a conchis că numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate; în lipsa plăţii acestei contribuţii, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta unele categorii de venituri de la plata unor astfel de contribuţii reprezintă o chestiune care ţine în mod exclusiv de opţiunea sa. O atare exceptare nu este o cerinţă de ordin constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 369 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 19 august 2014).

22.Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice; or, în cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor. Totodată, Curtea a arătat că dispoziţiile constituţionale ale art. 56 trebuie coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora". Astfel, contribuţiile datorate potrivit dispoziţiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătăţii populaţiei. În acest context, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea a apreciat că obligaţia de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din activităţile desfăşurate nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor Legii fundamentale.

23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi ale art. 136 alin. (5) privind proprietatea.

24.De asemenea, pentru aceleaşi raţiuni, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (3) teza întâi şi a doua privind statul de drept, democratic şi social din Constituţie.

25.În ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, reţinem faptul că instanţa de contencios constituţional a statuat, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie "vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Or, dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.

26.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie, art. 32 alin. (5) dreptul la învăţătură, art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, se constată că acestea nu sunt incidente în cauză.

27.Referitor la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, Curtea reţine faptul că aceasta se referea la o soluţie legislativă care contravenea principiului egalităţii în faţa legii. Examinând dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, Curtea a constatat că acestea enumerau veniturile asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Între acestea, art. 257 alin. (2) lit. e), în redactarea criticată prin excepţia de neconstituţionalitate, prevedea obligaţia de a plăti contribuţia asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, precum şi a altor venituri care se supuneau impozitului pe venit, dar numai în măsura în care contribuabilul nu plătea contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate asupra veniturilor realizate din salarii sau asimilate salariilor care se supuneau impozitului pe venit, veniturilor impozabile obţinute din desfăşurarea unor activităţi independente şi care se supuneau impozitului pe venit, veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit, veniturilor din silvicultură ori indemnizaţiilor de şomaj. Prin urmare, era exclusă plata cumulativă a contribuţiilor datorate în temeiul art. 257 alin. (2) lit. e), pe de o parte, şi a celor datorate potrivit dispoziţiilor lit. a)-d) din acelaşi articol, pe de altă parte. Dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 nu excludeau însă de la acest cumul şi contribuţiile datorate asupra veniturilor din pensii, prevăzute la lit. f) din acelaşi articol de lege. Curtea a constatat că diferenţa de tratament juridic instituită de dispoziţiile de lege analizate a avut în vedere tipul de venit asupra căruia se datora contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Astfel, persoanele care realizau venituri din salarii sau orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente ori independente supuse impozitului pe venit, venituri din agricultură ori silvicultură sau obţineau indemnizaţii de şomaj erau scutite de la plata contribuţiei asupra veniturilor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006. De această scutire nu beneficiau însă şi persoanele care realizau venituri din pensii. Prin urmare, se crea o diferenţă de tratament juridic între persoanele care realizau veniturile enumerate în art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006 faţă de cele care realizau venituri din pensii. Această soluţie legislativă nu se mai regăseşte în prezent în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015.

28.Curtea mai reţine că potrivit art. 296^23 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "Persoanele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, venituri din pensii şi venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari ai acestor sisteme, nu datorează contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile obţinute ca urmare a încadrării în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 296^21 alin. (1)." În aceste condiţii, verificarea încadrării sau nu a autorului excepţiei în ipoteza prevăzută de textul legal menţionat aparţine instanţei judecătoreşti.

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Predică în Dosarul nr. 609/63/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 296^21 alin. (1) lit. i) şi alin. (2), precum şi ale art. 296^24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae